Unde este preşedintele ? | Ziua Veche
Acasa Opinii Unde este preşedintele ?

Unde este preşedintele ?

scris de Marin Neacșu
1 afisari

De 22 de ani mă uit prin România. Mi s-a lungit gâtul mai mult decât era. Unii m-au tot întrebat după ce mă mai uit, că doar  am ieşit la pensie, deci funcţii nu mai are rost să caut, iar grade nu am cum să mai primesc dacă nu mă înscriu în UNPR. Ce era să le răspund? Să le spun că de 22 de ani tot caut un preşedinte pe care să îl votez fără teamă ? O  să râdă de mine şi o să spună că am Orbit fără zahăr. Şi totuşi asta caut.

Marin Neacsu Primul care şi-a spus preşedinte, acela care  zâmbea mereu, de nu ştiam dacă între urechile lui mai e loc şi pentru altceva, nu a fost preşedinte. Nu a fost nici Păcălici cum îi spunea lumea, a fost o păcăleală. O mare păcăleală pe care au luat-o românii, când au crezut că au scăpat de comunism şi comunişti, securitate şi securişti. Lumea zice că a venit sărac, a plecat la fel, dar deja nu mai cred, lumea e răutăcioasă.

Al doilea care şi-a spus preşedinte, dar lumea îi spunea la început Ţapul, apoi Ţigareta, nu s-a putut dezlipi nici el de cei de care credeam că am scăpat aşa că a dansat decât un mandat. A venit sărac şi a plecat cu două porecle şi câteva avioane cu ţigări. Răbdare şi tutun.

A venit al treilea, care şi-a spus jucătorul, dar lumea îi spune judecătorul, pentru că împarte sentinţe în stânga şi în dreapta,  tuturor, mai puţin celor cu recunoaştere Mondială. Acum, oamenii răi, au mai găsit nişte porecle, care mai de care mai răutăcioase, Chioru, Popeye, Semaforul, Matelotu, Marinarul. Acesta cel puţin ştiu că a făcut ceva, nu ca ceilalţi. Nici nu a plecat încă şi a acumulat un set de porecle, şi ceva înjurături, cam  cât pentru 10 mandate. În rest, nimic. Nu a primit, a dat tot. A dat circ românilor, aur, pământ, petrol străinilor, afaceri  fraţilor, libertate cumetrilor, funcţii finilor, case şi partide fetelor, palme copiilor, liber corupţiei, sentinţe şi dosare duşmanilor. Dacă trag o linie, a muncit cât ceilalţi doi la un loc.

Şi totuşi, nici unul din ei nu e preşedintele după care mă tot uit eu şi nici nu văd unde s-a ascuns. Mai e un pic, cât să fie, doar o fraudă electorală şi vin alegerile prezidenţiale.

 Ce ne facem atunci? Sau mai bine zis ce ne facem de atunci, căci probabil se va institui şi la noi obiceiul de la alegerea papei şi va trebui să mai înfiinţăm o funcţie de găinar care să caute prin cuibar şi să declare solemn : „Habet duos testiculos et bene pendentes

A văzut cineva un preşedinte, că eu nu văd încă nici unul.

52 comentarii

Arhimede 17-12-2011 - 12:35

Din păcate nici eu nu văd…

Dar…
voi “aplica” aşa cum se spune acum:
între două rele, pe cel mai mic.

Nici să mă fac că nu le vad, nu este bine.

Ciu Huhu 17-12-2011 - 13:47

Corect, numai prostii spun ca nu mai voteaza, cu citi votam, mai multi, cu atit le va fi mai greu, imposibil, basistilor din PDL sa fure alegerile!

Romani, daca vreti sa scapati de Basescu si PDL, veniti toti la vot in 2012!

urbos 18-12-2011 - 02:46

Votul nu va conta, javrele basiste pedeliste nici macar nu-si mai bat capul cu asta, ceea ce-i intereseaza este, ca in orice dictatura, nu realitatea, ci imaginea ce trebuie creata pentru a-si justifica ramanerea la putere.
O sa vedem din ce in ce mai des turcestii, nasii, psihopatele ca Pora si Lupea, viermii gen Mircea Marian plus otrepele “intelectuale” de la Patapievici si Plesu pana la retardatul CartarAscu si toata gloata de rolanzi anonimi si convinsi, cantand prohodul Opozitiei, remarcand cresterea spectaculoase a PDL in sondaje, a partidelor de umplutura gen UNPR, DD si ce-o mai fi.
Blestematul Basescu si PDL sint sub 10% dar propagandistii lor infecti sint pregatiti sa anunte in noaptea alegerilor rezultatele mai intai neclare, apoi pe cele care vor inclina balanta “la limita” in favoarea coalitiei securiste, ajutati cu exitpolluri de la Dancu, cu marja de eroare de 16 procente. Apoi, pe la miezul noptii, va aparea lepadatura Videanu, care va hahai aratand niste ecrane pline cu tampenii, spunandu-ne cum Hrebenciuc nu mai trebuie sa se chinuie cu numaratoarea, caci a pierdut deja, basca voturile din strainatate care nici n-au venit inca, pentru ca ceva mai incolo sa grohaie Basescu insusi un alt “i-am ciuruit”.
Apoi un chiombalau securist, pus la BEC, va balmaji ceva, anuntand rezultatele in favoarea PDL si restul satrei, in lamentarile Opozitiei.

BULA 18-12-2011 - 06:11

Sa iasa la TV Ponta si Antonescu, luati de mana, si sa declare ca daca ajung ei la putere, vor abroga legea de schimbare a sistemului de asigurari de sanatate, prin care Basescu si PDL-ul vor sa ne puna sa platim spitalizarea si sa ingrasam firmele particulare de asigurari.

Iti spun eu ca jegurile astea au semnat cu FMI protocoalele stabilite cu Basescu, deci tot rau vom trai si daca le votam. Nu se vor schimba decat aia care vor suge de la bugetul tarii. Poporul o va duce la fel de greu.
Numai prin revolta violenta putem schimba ceva. Dar romanasii nu au arme acasa si au instinctul de supravietuire programat sa-si fure caciulile intre ei si sa se puna in genunchi in fata celor puternici.

urbos 18-12-2011 - 06:45

Tu centrezi, tu dai cu capul. Dupa ce spui niscaiva inventii d-ale tale, inchei prin a argumenta cu ce presupui tu ca au semnat aia doi. Ce-s ma prostiile astea?
Au spus despre asigurari, tu la ce te uitai, la Nora Pentru Mama? Au spus si ca toate hotararile judecatoresti vor fi respectate, ca toate legile date de Basescu vor fi anulate etc, ce faceai, ascultai manele? Ieri de exemplu au spus ca vor reangaja toti bugetarii dati afara aiurea. Ai prins-o sau cautai noutati cu Monica Gabor?

BULA 18-12-2011 - 07:12

Nu au spus ma nimic clar legat de asigurarile de sanatate. Este un subiect extrem de important pentru pop.ulatie, ca sa il treaca in fundal. Numai prin anularea a ce vrea sa faca Basescu cu coplata si taxele la spitale, ar fi suficient ca sa castige detasat alegerile.
Dar adevarul este ca JEGURILE de la PSD si PNL au semnat intelegerea facuta de Basescu cu FMI.

urbos 18-12-2011 - 10:37

Cum le stii tu bobocule, mai rar cineva…

Traian Basescu 18-12-2011 - 15:38

Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Băi Bulă, bagă bine la țeastă. În momentul în care m-am angajat să semnez acordul fiscal de la Bruxelles, tocmai le-am scos dinții lui Ponta & Antonescu. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

În mod normal și în lipsa acestui acord ei ar fi avut cam 2-3 ani până când politicile lor să fi dus la prăbușirea finanțelor țarii. Asta în ipoteza puțin probabilă că ar avea vre-o șansa sa ajunga la putere in 2012-2013… Acum dacă e pusă botnița la cheltuieli abia le-ar mai ajunge banii să umple cât de cât burdihanele cunducerii superioare de partid. Așa că pentru prostime și mofluji nu va mai fi nimic.Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Băi Bulă, nu mai visa cai verzi pe pereți. Obișnuește-te cu ideea că cei ce ți-au plătit pomenile până acum nu mai au cum să plătească. Pune mâna și fă ceva util pe lumea asta dacă nu vrei sa crăpi ca un câine vagabond la colțul străzii. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Daca USL-așii câștiga alegerile in 2012 vouă milogilor și moflujlor ce așteptați pomeni de la Sân Ponta si Sân Antenescu vă va fi infinit mai greu ca sub Boc. România nu poate plăti, făra a se împrumuta, nici pomenile astea de strambați din nas la ele azi.

După câte cretinisme demagogice au putut debita cei doi zgubilitici in ultimii doi ani, increderea investitorilor și creditorilor în ei e 0. În consecința o Românie condusa de ei se va împrumuta mai puțin și mai scump. Iar la voi va ajunge infinit mai puțin decât ajunge azi, sau mai degrabă nu va ajunge nimic. Așa încât crde-mă. Șansa ta sunt eu si Boc la pachet cu mine. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Traian Basescu 18-12-2011 - 15:47

Băi Bulă, uitasem să te întreb. Văd că nu vrei să-ți plătești nici spitalizarea și nici serviciile medicale. Cine ai vrea sa o faca in locul tău? Poți să-mi spui? Ia intreabă-i pe urbos sau pe Neacșu, vor să ți-o plătească cumva ei? Fi liniștit ei nu o să-ți plăteasca nimic. Atunci cum speri să ți le plătească un străin?! Ha?

urbos 18-12-2011 - 18:42

“Base”, de unde sa-i mai plateasca cineva spitalizarea lui Bula, ca banii tai si pensia ma-tii se duc pe pantofii lu Udrea.

BULA 18-12-2011 - 19:21

@Traian Basescu

Ba pocitanie, fondurile stranse de CAS erau furate jumatate (deturnate) de partide si tot ajungeau banii pentru ca oamenii sa beneficieze de asistenta medicala. Nu ne-a dat nimeni de pomana. Am contribuit cu bani din salariu.
Realitatea este ca sistemul de sanatate din Est (fostele tari socialiste), care nu lasa oamenii sa moara in strada, era un exemplu “prost” pentru americanii saraci, care tanjeau si ei dupa ceva similar. Au fost presiuni din exteriorul tarii, ca sa ne treaca la sistemul anglo-saxon. Dar vad ca nu fac presiuni sa ni se dea si salarii la fel de mari ca in Occident, sa putem sa ingrasam firmele de asigurari.

Traian Basescu 18-12-2011 - 23:05

@urbos

Băi urbos,

Întrebarea era daca tu ești dispus să dai macar un sfanț pentru cheltuielile medicale ale lui Bulă. Dacă nu ești dispus să o faci, fă bine și du-te să o sugi pe sub alte mese.

Dacă tu care te dai mare apărător al lui Bulă, îl lași mai degraba să crape decât să-i dai un ban pentru tratament, cum îți permiți să pretinzi ca alții pe care-i doare în cot de Bulă, sau nici măcar n-au auzit de el, să fie obligați să-i plătească facturile?

Traian Basescu 18-12-2011 - 23:18

@Bulă

Băi Bulă,

Dacă aduni numărul total asiguraților care deconteaza servicii către casa de asigurări de stat din Romania îți ies cam 30 de milioane de asigurați intr-o țara cu fo 20 de milioane de locuitori. Asta pentru că asigurările de stat nu pot da faliment și atunci se înghit adeverințe false și alte sobolănii cât încape. Consecința e că cei care chiar plătesc ceva pentru sistemul ăsta nu văd nimic de pe urma a ceea ce plătesc când au nevoie. Iar cei ce nu plătesc nimic ci doar fură se bucură ca iau și ei ceva de pomană – așa că sunt fericitți cu sistemul actual,

Dacă tu chiar ai plăti ceva în sistemul ăsta te-ai bucura de pe urma faptului că serviciile vor depinde direct de nivelul contribuției. Însă sunt sigur ca tu esti doar un pomanagiu de doi bani care guiță acum disperat că-i fuge milostenia din fața botului.

După cum îți spuneam mai devreme, obișnuiește-te cu ideea ca pomenile se vor rări bine de tot. Iar miluiților profesioniști de teapa ta le va rămane fie să învețe să-și câștige existența fie să o mierlească pe marginea drumului așteptând victoria lui domnu Iliescu…

Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

urbos 18-12-2011 - 23:26

Gunoiere, intai si-ntai, faptul ca Basescu trebuie dus la Targoviste, n-are legatura cu cat as fi eu dispus sa platesc pentru Bula.
Eu sint liberal ma starpitura, deci n-am de ce sa fiu de acord cu prostiile comuniste si socialiste.
Problema e ca CAS tot te pune sa platesti. Pricepi ma vierme?
Mori in gatu ma-tii.

Traian Basescu 19-12-2011 - 05:28

@urbos

Băi urbos,

Eu dacă chiar aș fi gunoier te-aș fi expediat de mult acolo unde îți e locul – adică la Glina. Faptul că mai guiți în rândul lumii arată ca nu sunt gunoier nici măcar în timpul liber. Ceea ce e desigur rău.

Cât despre „liberalismul” tău, tu ești în misiune la PNL-ei ca japonezii ăiă uitați în junglă care la 20-30 de ani de la sfârșitul războiului îl maI apărau înca pe împarat… Hai băi starpitură, toți securiștii s-au asezat pe la casele lor. Iliescu mai are și el de tras un vânt doua până să crape, așa că poți să-ți închei misia și să te tragi în vizuina ta igrasioasă și sordida așteptând-o cuminte pe tanti cu coasa,,,

BULA 19-12-2011 - 05:45

@Traian Basescu

Mai imputitule, si pana acum cei care nu isi plateau contributia la CAS, nu beneficiau de asistenta medicala gratuita. Nimeni nu s-a dus la pomana. Ba mai mult, din banii CAS politicienii sustrageau o parte si umpleau golurile la buget de prin alte sectoare.

Realitatea este ca se doreste ca banii cetatenilor sa ajunga in buzunarele patronilor de firme de asigurari (cu capital strain), in timp ce asiguratilor nu li vor mai deconta cheltuielile de spitalizare, decat partial. Este o jecmanire a pop.ulatiei, care va duce la radicalizarea ce;or condamnati astfel a moarte. Sa nu va mirati cand o se omoare unii, care oricum nu mai au mult de trait, cu bomba pusa in sacosa, pe la ambasade si prin sediile odioaselor institutii ale Puterii..

Traian Basescu 19-12-2011 - 14:08

@Bulă

Pocitanie,

Șmecheria e ca în vechiul sistem ăla care contribuia cu 30 lei la CAS avea parte de exact aceleași servicii ca și ăla care contribuia cu 1000 de lei la sistem.

Marea majoritate a contributorilor participau cu sume simbolice care nu acopereau nici măcr o consultație pe an și după aia se băteau cu pumnul în piept ca ei dau bani pentru sănătate. Din acest motiv și din cauza nenumăratelor fraude CAS-ul era veșnic în gaură și trebuia scos de acolo cu alți bani de la buget.

Ei bine în noul sistem toți vor avea parte să acopere costurile reale ale cheltuielilor pentru sănătate. În plus cine vrea servicii mai bune și mai multe va plăti costurile lor reale în loc să le nai arunce în carca ce duc țara și parazitții ca tine în spate.

Nu înțeleg de ce te deranjeaza? Aaa îți priau pomenile si jecmănirea celor mai buni și mai harnici ca tine. Nu-i nimic. O să te obișnuiești…

BULA 20-12-2011 - 06:06

@Traian Basescu

Securistule, voi aveti bani din furtul de la stat, nu din munca sau pentru ca ati fi mai de soi decat alte categorii de romani. Sunteti atat de tampiti, pe langa neomenia care va caracterizeaza, incat nu va dati seam ca va sapati singuri gropa. Tensiunile sociale care se acumuleaza, vor duce in final la o mare explozie si la revenirea la dictatura comunista, Sa va vad atunci cum veti pieri la Noul Canal ! Am sa ma amgajez paznic la inchisoarea in care vei fi bagat, sa-ti dau zilnic suturi in kur.

neacsum 17-12-2011 - 14:06

De acord! Starea de prostatie ne va pierde. Unmai o participare masiva la vot ne va salva !

Traian Basescu 18-12-2011 - 15:43

Crezi că sunt chiar atât de multi cretini și pomanagii în România?! Numărul vostru e limitat, nu te îmbăta cu apă rece. Participarea masivă la vot vă v-a aduce de fapt înfrângerea. Dar mă rog, dacă speranțele astea deșarte vă ajută să inghițiți mai ușor gălușca, de ce nu?

BULA 18-12-2011 - 17:10

Dumneata nu intelegi ca jocurile sunt facute si chiar daca castiga USL, tot in rahat vom fi ? Nu PSD-ul si PNL-ul au condus inainte tara si au distrus industria, respectiv au dat petrolul si aurul ? Astia sunt gastile securistilor, care s-au privatizat si executa ordinele primite de la americani. Numai prin insurectie armata putem sa scapam de cosmarul asta. Dar ne trebuie sprijin extern, ceea ce nu vad de unde.
Ma mir ca un militar de cariera, ca matale, invatat sa manuiasca pistoalele si pumnalele, opteaza pentru varianta cea mai lipsita de speranta.

ValVerde 18-12-2011 - 18:19

Vine, vine coooonspiratia !
Se-nfioara toaaata natia.
Floricele pe cimpii
Sapati santuri mai copii !!!

BULA 18-12-2011 - 19:19

E pe conducta !

Traian Basescu 19-12-2011 - 05:33

Bravo băi Bulă!

Știi tu ce știi și simți deja în urina că vi se arata maimuța la toamnă. Crezi că a mai rămas doar o ieșire care să va salveze ceva din obraz? Aiurea! Aia cu furatul e fumată demult băi Bulă. Da dacă altceva mai bun nu puteți scoate din voi, se aproba și asta băi! Să nu zici că-s băiat rău…

Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Ciu Huhu 19-12-2011 - 08:11

Toata Romania stie ca ati cistigat furind alegerile trecute, basistilor pedelisti si ca va pregatiti intens sa le furati si anul viitor!

descultul 17-12-2011 - 14:42

Necazul romanilor sau nenorocirea vezi
http://www.youtube.com/watch?v=yibSUlv_xw0

ParpanghElE : M a n d r i a NATIONALA 17-12-2011 - 15:16

BEne PENdantes mai degraba NIneaca ! Iar despre testi.collul Abilului de la Trei Coceni, este doar o faia morgana pe care nici macar Blonda gonflabila din dotare nu o mai poate confirma ! Eventula Anisoara de pe vremurile imemoriabile ,cand purta si ea …chilotei ramasi si expusi din memoria troyanului. E L se da tare-n coaie pe baza unei statistici care demoleaza doar boborul, s-au mai bine zis L A SI T A T E A noastra !Dar toti care au mizat la eternitatea acestui sentiment au SFARSIT ca CEASCA !Toti fara EXCEPTIE , care au domnit prin IMPOSTURA , INCAPACITATE si INFOMETAREA propriului P O P O R au si VOR SFARSI la fel , BELITTO MUSOLINI, Adolphi Hitler, Mumaru Ghadafi si multi alti , NERO , CALIGULA si inca de N ori mai multi din LADA de Gunoi a ISTORIEI OMENIRI !

Timotei 17-12-2011 - 15:52

In concluzie, acum este pe deplin dovedit ca functia de presedinte nu da rezultate si nemultumeste poporul, mai ales poporul de pe langa Jii. Deci, se impune modificarea Constitutiei si inlocuirea functiei de Presedinte cu aceea de Presedinta a Romaniei.
Deocamdata o avem doar pe doamna Udrea care sa iasa in evidenta, dar nu-i bai, caci aceasta simplifica votarea.

neacsum 17-12-2011 - 17:07

Asa este .Madam Cocos va fi Ciciolina Romaniei.

Traian Basescu 18-12-2011 - 15:56

Măcar Madam Cocoș mai arată încă totuși a femeie valabilă. Îți dai seama ce dezastru ar fi daca ar ajunge Ciciolina României vreo penala hâdă ca Abramburica sau Madam Plumb?! Adică nici jartele cât de cât umane nu mai avem domnule?!

Ciu Huhu 18-12-2011 - 17:12

Basescule noi poporul, romanii pe care ne-ai dus la sapa de lemn vom hahai la urma, deci mai bine decit hahai tu acum!

ValVerde 17-12-2011 - 20:08

Poate ti-ar fi mai usor daca incepi prin a defini Presidentia.
Fa o lista cu astepti tu de la un presedinte. Dar fa-o in termeni concreti.

Nu asa, de maniera gaunoasa genul: “sa fie cinstit, sa-si iubeasca tara si sa manince tot la masa fara sa plimbe mincarea in gura”

In probleme cu adevarat importante pentru tara, cum ai astepta tu sa reactioneze presedintele pe care il cauti???

misusisu 18-12-2011 - 10:42

Nu e nevoie sa definesca ceea ce este deja definit. Protejatul tau nu trebuie decat sa-si respecta fisa postului. EL nu numai ca nu isi respecta aptributiunile, dar le incalca grosolan. Tu ince tara traiesti ?

ValVerde 18-12-2011 - 18:24

Eu? Eu traiesc la Statul Major al conspiratorilor nedesconspirati de Bula.
Butonesc Conspiratia Mondiala ca sa i-o mai trag odata lui Bula peste ochi si sa fur autostrazile natiunii. Kilometru cu kilometru !!!
Ca prea ne face noua Romania concurenta !

BULA 18-12-2011 - 19:26

Butonezi scaunul cu rotile in care iti omori timpul.

ParpanghElE : M a n d r i a NATIONALA 18-12-2011 - 12:39

@ Nea …Marine,cand faci APELUL peacilea si intrebi de presedinte ,la cine te referi ! Doara nu cumva la individul care are incontinenta fecaloida pe post de discurs politic !Nea …precizeaza !

Ciu Huhu 19-12-2011 - 14:42

Se refera la dictator?

Traian Basescu 18-12-2011 - 15:18

Cum adică nu-l vezi pe președinte Neacșule?! Păi eu vin în fiecare zi la lucru la Cotroceni. Iar lătrăii (cu tine în mijlocul lor) zbiara zi de zi de se sufocă pe tema asta. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Nu trebuie oricum să-ți faci nici un fel de probleme în legătură cu viitorul președinte. Deja se lucreaza intens la problemă. După ce Ponta si Antenescu pierd alegerile din 2012, o sa încep să-l pregătesc pe ăsta micu’, pe Boc, să fie președinte. Și o să vezi ce președinte mare și reușit va fi! Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

După cum spuneam și cu alte ocazii, lasă chestiunea viitorului președinte în seama mea. Vezi bine că tu și ăilalți PSD-ei n-aveti discernământul necesar găsirii unui candidat cât de cât acceptabil. Ați început cu un jeg de teapa lui Iliescu, ați continuat cu Adrian cel penal și ati încheiat apoteotic cu un idiot nepereche ce Geoană. Oficial azi nici măcar nu mai aveți candidat la președenție, lăsându-l pe amărâtul de Antenescu să o ia în bot. În fapt, lui Ponta (idiot si looser de aceași categorie ca și Geaonă) îi scilpesc ochișorii după foncția de la Cotroceni. Știu de la organe că acum clocește tot soiul de planuri mărețe despre cum să scape de Antenescu pâna în 2013. Bietul dobitoc nu realizează că atât el cat si Antenescu sunt deja niște cadavre politice (exact ca și Geoană) și că pentru ei 2013 pur si simplu nu există. Îți dai seama ce-i vor face lui Ponta PSD-eii cu nările sfârtecate de mirosul prazii pierdute si cu mațele ghiorțaind dupa 7 ani de opozitiție cand vor afla în 2012 câ-i mai aștepata măcar 4 ani de anticameră?! Sau ce-i vor face liberalii lui Antenescu can vor afla că s-au tăvălit degeaba prin prin rahat cu PSD-ul? Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Cu imbecili și ratați din ăștia fără speranță la ghidonul USL-ei, viitor de aur țara noastră are! Pe bune.

geafri francs 18-12-2011 - 15:47

Noi de la borffu de la niu-yorcu unu ca dl. TRAIAM nu mai gasim! Thedam la rumani bani cu dobando mica ,si ei imprumuta la moi, pa gratis !Maderfakeru ,si voi nu apreciati Te Belilu !

Baszti Kurii 18-12-2011 - 16:23

Igaz ,glasuita Traian -bacsi ! Nem kell la noi a oreg Bramborica, ia sa incerca la Piroska ! si la Vadim -bacsi, lasa a Mitzura !Yo a maghyar Hudroo !

ParpanghElE : M a n d r i a NATIONALA 19-12-2011 - 06:10

Daca totusi se merge la originea vrajbei ,s-au cum se spune la reducerea la absurd cateva din frazele scrise de autorul articolului distinsul nea Marinica, ei bini; h a b e m u s papa? ! ? s-au trecem pe colacul si coliva gastii portocacalie in frunte cu locomotiva hahait-fasaita marca traian bellitu!Care se pare ca a intrat pe LINIE MOARTA .

banateanul 19-12-2011 - 09:24

@ traian basescuDin cite stiu eu bashina a cistigat cu 50,… si tot cu 50,… alegerile .Si in fata lui nastase si in fata lui geoana !Deci nu e ,,iubit ” decit de juma de popor prezent la vot.Si mai stim ca daca nu erau voturile smenuite de la Paris nu era nici azi presedinte…Dar lui vad ca nu-i e rusine deloc.Merge pe principiul hotul neprins e negustor cinstit.Crede ca suntem toti prosti?Hotul neprins e tot un HOT !!Ceao ne-a calarit 25 de ani si tot nu am fost distrusi !Au trecut 7 ani ,mai avem 3 ….Ca maine trec si astia.Important e sa scapam de mincinosul asta ,chiar daca va fi mai rau macar am scapat de o pacoste….Schimbarea imparatilor,bucuria nebunilor spune o vorba….Important pt.poporul asta e sa scape din sclavia chiorului….Tu ,cel ce semnezi TB,stii ce inseamna dictatura?E un blestem,chiar daca e o dictatura,,luminata”
Nu poate sti un om tot ce trebuie facut intr-o tara.Vad ca chiorul se pricepe nmai nou la economie…Dupa vapoare,politica,transporturi,primarie,acum se pricepe si la economie !!!Mai cunosti un asemenea geniu pe planeta????Si din 9 cuvinte 10 sunt minciuni !!!Nu-i mai lua apararea ca nici cei 10 la suta din sondaje nu-l mai sufera dar sunt prea orgoliosi sa recunoasca ca s-au inselat…..

Ciu Huhu 19-12-2011 - 09:50

Curect!

urbos 19-12-2011 - 12:45

Ce dracu ma banatene, intri lin explicatii cu scatogfagul asta?

FILOZOFUL 19-12-2011 - 10:39

bai banatene, faci parte din DINASTIA preotului din TIMISOARA care se ocupa de agricultura?pai a luat-o pe urmele lui CEASCA.iSI VIRA INCET, INCET toata familia in CPEX.Chiar avem nevoie de raspopiti la conducerea tarii?Va spun eu ,viitorul presedinte din 2014 al tarii va fi RAZVAN UNGUREANU- seful servicilor externe.Ii bate pe toti la fund.

banateanul 19-12-2011 - 13:01

Da ,sunt socialist…E o rusine,nu?Dupa mintea ta toti trebuie sa fim slugi sau de dreapta ,nu?Sa tipam ca ne dorim capitalism si sa spunem ca suntem liberali !!!Va trece un timp ina cind oamenii sa-si dea seama ca au fost inselati cu ,,democratia” asta.Care de fapt e capitalism feroce.Se tot clameaza ,,libertatea de sanse”.dar oare e asa?
Iar la ,,comunuicarea” mea cu Traian Basescu spun doar atit:l-as omori fara resentimente daca l-as prinde…Cu riscul pierderii libertatii si cu riscul sa las copii fara tata….Dar pe cel care semneaza T.B. vreau doar da-l conving ca e timpit ! Daca se poate…

Traian Basescu 19-12-2011 - 14:15

Băi milogule,

Sigur ca e o rușine să fii socialist. N-ai învătțat asta până la 7 ani?

Dacă nu-ți priesc democrația și capitalismul poți să te cari în orice clipă în Transnistria sau Bielorusia, sau chiar în Coreea de Nord și să înfuleci acolo socialism cu lopata până îți iese pe nas.

Însă n-o să vezi nici un cerșetor lacom de teapa lăsând căldurica capitalismului pentru frigul năpraznic al socialismului. Numai guițul e de voi băi lichea infectă…

remi 20-12-2011 - 11:27

Esti cretin,si asta nu e o jignire e doar realitatea…..Stiu ca ma repet dar pt un nevertebrat merita efortul unei noi explicatii…Va veni o vreme cind popoarele a-si vor da seama ca 10 % traiesc din expolatarea a 90 %.Si cei care traiesc bine au foarte multa avere iar ceilalti numai munca,suferinta si promisiuni.Tinerii de azi sunt foarte nemultumiti de regimul ,,capitalist post industrial” dar nu au solutii.Pt ca virstnicii le spun ca nu a fost bun comunismul…si ei nu stiu ce sa aleaga.Poate peste 50-60 de ani se va schimba iar sistemul…Dar e prea tirziu pt.unii ca avem doar o viata.Tinerii de azi sunt nemultumiti de diferentele mari dintre oameni ca suntem in era informatiei …Grupurile de punhisti,rockeri,skinheadsi,etc sunt putini si nu sunt uniti,ca altfel ar schimba regimurile politice.Informarea e o sabie cu doua taisuri…Tineri stiu ca a putut fi facuta o revolutie si au putut fi luate bogatiile patronilor !!Acest lucru se poate repeta sau poate fi facut altfel…

urbos 20-12-2011 - 11:46

Exploatarea se face cu STATUL. Cu cat statul e mai puternic cu atat el devine instrument mai puternic de exploatare, in mana celor ce inevitabil il acapareaza(aici e vorba de factorul uman). Dobitocii viseaza socialism si comunism. Asta care semneaza Traian Basescu e un jegos care oricum habar n-are de nimic, Basescu e un comunist imputit care a luat calea fascismului ca sa-si construiasca dicatura. Numai propaganda comunista a creat iluzia ca fascismul s-ar opune comunismului, astea sint ideologii asemanatoare, prin modul in care este conceput rolul statului, deci raportul cu cetateanul. Numai liberalismul se opune acestor doctrine demente, se opune oricarui tip de dictatura, oricarui tip de abuz, respectand esentialul, libertatea fiecarui individ. Iar asta nu se poate face decat prin asa numitul stat minimal, hulit de toti tampitii, care culmea rag sa nu fie exploatati, dar vor jugul.

Ciu Huhu 19-12-2011 - 14:48

De ce Razvan Ungureanu presedinte-n 2014, pentru ca-i evreu d-al tau?

remi 20-12-2011 - 11:10

Pai asta parca a fost comunist(utecist) si mai e si evreu…Nu sunt rasist,stiti asta,dar macar roman a fost presedintele Ro…Cel putin presedintii au dost romani ca regii au fost alte natii…

urbos 20-12-2011 - 11:25

Pe imputitul ala de Ungureanu, cu fata lui de scolar retardat, il voteaza dracu. Oricat s-ar zvarcoli americanasii impreuna cu ji danii, Basescu a fost ultima lor coada de topor.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult