Acasa Opinii USL, USL, nu cred c-o să-ţi revii – de V. Ponta

USL, USL, nu cred c-o să-ţi revii – de V. Ponta

scris de Roland Catalin Pena
6 afisari

Olele, ce-i mai place lui Crin Antonescu să se asculte vorbind! Dacă o ţine tot aşa, discursurile interminabile ale lui Fidel sau Ceauşescu o să ni se pară scurte şi la obiect.

roland-catalin-pena-redimensionatE drept că, joi, a avut toate motivele din lume să trăncănească, după ce copreşedintele Ponta făcuse ochi dulci, timp de circa patruzecişicinci de minute, guvernului Ungureanu, de la tribuna Parlamentului. Ponta vorbea, iar Antonescu crăpa. La fel şi Uniunea Social Liberală însăşi. Ţelul suprem al Opoziţiei, alegerile anticipate, se dusese pe pustii, din moment ce liderul PSD anunţa colaborarea punctuală cu noul Cabinet „al lui Băsescu”. Ţuşti şi greva parlamentară. Păi ori suntem grevişti, ori ne oferim prietenia la votul de învestitură?

După braşoava Micului Titulescu, de a-şi demonstra diplomaţia fără ştirea aliaţilor, s-a dat adunarea pe unitate la sediul GRIVCO al patronului de facto al Opoziţiei, Dan Voiculescu-Felix. Ca la Securitate – nu-i aşa? -, Ponta a semnat o declaraţie, pe proprie răspundere, că va contesta, la Curtea Constituţională, legitimitatea guvernului pe care tocmai îl curtase înainte de a fi validat. Şi cum partenerilor traduşi cu atâta seninătate li s-a părut prea puţin, Che Guevara din Kiseleff a mai adăugat că lupta continuă. Treaba e că lupta asta, ca şi revoluţiile, nu se termină niciodată. Cel mult mai ia câte o pauză.

Nu ştiu dumneavoastră ce aţi înţeles din toată tărăşenia, dar mie mi se arată că, în curând, Crin va vorbi singur. Ponta va fi propus de Băsescu la Premiul Nobel pentru pace, iar Felix  îi va înjura de mama focului pe amândoi. La Antene.

Editorial aparut in cotidianul PUTEREA

67 comentarii

neacsum 10-02-2012 - 12:12

Unuia care lauda azi ce scuipa ieri .
Nu doresc sa fac pe durul,
nici să par nesimţitor
dar se spune în popor
cum că gura bate curul.

Însă ieri în parlament
Pe când cu investitura
Am văzut, să mor recent,
Cum un cur dadea cu gura .

Arhimede 10-02-2012 - 13:47

Aferim bre!

Roland Catalin Pena 10-02-2012 - 13:54

:))

urbos 10-02-2012 - 16:52

Rolandel, de ce belesti fasolea, ca despre tine era vorba .

Morkova Vesela 10-02-2012 - 13:56

super!

Lora 11-02-2012 - 09:41

Pena e un „ziarist” cu state vechi in intonarea odelor adresate puterii si discreditarii si injosirii adversarilor acesteia. Asa ca, pentru mine cel putin, este un ziarist care si-a pierdut demult credibilitatea. De pe vremea ZIUA.

Cel Batran 11-02-2012 - 16:04

nu conteaza ziaristul, conteaza ca ponta a fost cumintit.

Europeanuul 11-02-2012 - 12:50

Domnule Neacsu,

Noul guvern este format din tineri competenti, unii cu studii superioare- in vest. Este un pas inainte in raport nu doar cu guvernul precedent, dar si cu alte guverne anterioare. Schimbarea generatiei, in acest caz, inseamna adoptarea unor standarde contemporane, instruirea profesionala si in cele din urma absenta unui trecut nomenclaturist (ultimul criteriu, din pacate este mai putin valabil petnru presedintele Basescu si probabil “intr-o anumita masura“ pentru noul premier). Sint lucruri care conteaza si cred ca este ceva foarte firesc, ca in urma unor astfel de schimbari, opozitia sa-si ajusteze strategiile si tonul fata de noul guvern.

Populismele (cu porumbacul, etc) aluziile si jocurile murdare, improscaturile cu noroi, trocul si smechereala pe ecrane, masurile populiste (majorare TVA, taierea micilor salarii si a micilor pensii) au avut rolul de a forta opozitia sa ridice tonul (aceasta a fost strategia unui presedinte jucator). Dar a sosit timpul ca intreaga clasa politica romaneasca (valabil si pentru mass-media si intelectualimea romaneasca) sa faca un pas inainte, sa abandoneze stilul pre si postdecembrist, mitocanesc, smecheresc (pina la porcos) in favoarea unui nou stil – civilizat, similar cu cel din vest.

Ciu Huhu 11-02-2012 - 14:24

Ministrii noului guvern sint slugi preaplecate ale dictatorului
Basescu, fosti adjuncti ai ministrilor fostului guvern.
Ei vor fi obligati sa faca intocmai cum le dicteaza Basescu!

urbos 11-02-2012 - 16:11

Bai rahatel de unde dreacu o scoti p-asta cu tinerii competenti? Si despre ce scoli in vest gavaresti bai prostila, scoli d evara facute pe unde s-a plimbat si EBA?
Iar guvernul asta e la fel de ilegitim ca si al lui Baoc bai excrementule. Ce tot sa ajustezi?
Pute a usturoi la guvern si d-aia ai schimbat macazu mai gainatule?

Traian Basescu 11-02-2012 - 16:30

L-am cumparat si pe asta. 😉 I s-a promis o bere calda la gard pentru mia de cuvinte. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

urbos 11-02-2012 - 16:36

Pe asta nu l-a cumparat Bashina, caci Bashina insusi e vandut. Asta e cu ji danii.
De fapt, lepadatura securista a pierdut acum Puterea, ramanand doar o simpla sluga. Pana acuma era ca Ceausescu, avea o oarecare independenta, acum dictachioru a predat puterea direct stapanilor lui, lucru care s-ar putea sa le fie de fapt, un mare dezavantaj.

Cercul 11-02-2012 - 17:27

N-a pierdut-o ca s-a rasuflat revolutia. Cat decid americanii e presedinte. Rusii au incercat sa-l dea jos, dar n-au reusit.

urbos 11-02-2012 - 17:32

A pierdut-o pentru ca a predat-o. Americanii nu decid, il sprijina cat pot contra Europei. Rusii, cacat, n-au nici o treaba cu Bashina.
Europa trebuie sa scape de ghiolban, asta ca asa nu mai amintesc de imensa majoritate a romanilor, care pe cancerul asta tot au iesit in strada. N-o sa mai tina mult vremea cu canaliile.

Cercul 11-02-2012 - 17:38

Pai nu pleaca altfel de la Trei Coceni, daca nu decid americanii. Protestatarii poate fac o laringita dar presedintele nu-l dau jos. Ce naiba nici macar n-au intrat in palatul presidetial sa-l dea jos de pe scaun. D-ta daca-i zici nevestii du-te dracului, ea si sare in poala lui Scaraoschii?

urbos 11-02-2012 - 17:50

Nu conteaza ce vor decide americanii daca decid nemtii ca trebuie sa se care.
Mai exista si posibilitatea ca forte interne sa-l inlature. Bineinteles ca starpitura nu poate fi inlaturata decat cu forta si nu cu strigate.

Cercul 11-02-2012 - 18:05

Germania e o tara ocupata, nu prea e un candidat la postul de jandarm mondial.
Inteleg ca ti-ar place sa aiba o influenta, ca pana la urma e o tara civilizata, dar soarele nu-l faci roz prin sentimentul persoanei ce esti.

Cercul 11-02-2012 - 18:09

Tipul e iscusit in felul lui cu numirea lui Ungureanu. De asta n-au ce sa zica protestatarii contra. E clar un om educat nu vorbeste romgleza ca Basescu si n-are studii la scoala de meletari ca Udrea, iar daca multimea zice ceva de etnia lui, intra SUA peste ei.

urbos 11-02-2012 - 18:09

O iei razna, ce jandarm mondial? Aici e vorba de UE, adica de propria casa, in care japitele americanesti nu mai au ce cauta.

urbos 11-02-2012 - 18:14

Tu unde stai, sub pamant, scrii din buda, de unde vorbesti?
Bai nea zapada, Piata deja stie ce-i cu cacatul asta de Ungureanu si se striga deja „Jos Securitatea”. Cum adica n-au protestatarii ce sa zica contra. esti tampit? Apoi punctul UNU a protestelor este cadearea lui Basescu, deci guvenul asta de cacat are aceeasi valoare ca si celelalte guverne puse de Basescu.
De etnia acestui gunoi s-a vorbit deja si toata lumea e in cunostinta de cauza, nu pacaleste pe nimeni.

Cercul 11-02-2012 - 18:19

@urbos, crezi ca intreprinde ceva UE contra vointei SUA? Carui stat apartin trupele straine din Romania sau Germania, nu SUA? Dupa tine mondial nu include si Europa, sau Europa e situata pe Luna?
Au curaj manifestantii sa strige : Jos J**nul?

urbos 11-02-2012 - 18:24

Mondial include Europa dar Europa nu include mondial… Mai bine o lasai asa cum a picat.
Da, deocamdata SUA nu s-au carat de tot, dar procesul e in derulare, d-aia si dau americanasii atata din coada sa saboteze UE, impreuna cu fratii lor din Albion plus sobolanimea aferenta.
Nu se striga jos ji danul pentru nu ar ave sens sa se ia de aspectul asta, nici „jos tiganu” si nici „jos tataru” nu s-a strigat vreodata.

Cercul 11-02-2012 - 18:47

De ce sa nu se ia? Pana la urma a fi evreu tine de faptul ca individul apartine de o organizatie cum e si a fi securist.
Iliescu si Basescu sunt multicolori nu sunt exemple bune.
Eu asa inteleg o tara care domina lumea intervine unde vrea ea pe glob. Si americanii asta au facut si asta fac. Rusii doar au facut.
O lege a fost promulgata in SUA care da drept armatei SUA sa intervina oriunde in lume, ca un fel de mascati la usa. Deci nu conteaza suveranitatea unei tari.

Cercul 11-02-2012 - 18:53

@urbos, pai daca nu te deranjeaza ca are alta etnie, respecta-ti noul ministru, ca are studii inalte, chiar filosofice. Sau esti de parerea lui Base ca nu ne trebuie filosofi?

urbos 11-02-2012 - 19:47

Cercule esti din ce in ce mai cretin si mai comic.
Da-ti niste palme ca vad ca esti dus cu creierii..

Europeanuul 11-02-2012 - 19:24

Urbosule,

Nu o poti pune pe EBA pe acelasi calapod cu oameni instruiti precum rectorul Claudia Boghicevici, sau conferentiarul Catalin Baba, sau noul Ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, absolvent la European College of Liberal Arts Berlin, sau Bogdan Alexandru Dragoi, noul Ministrul al Finantelor, membru in CA la European Investment Bank, un om cu pregatire profesionala, abslovent la Tufts University, Fletcher, Boston, Massachusett

E limpede, ca in urma bilantului negativ, PDL este fortat de imprejurari sa se reinventeze in ochii opiniei publice cu un nou guvern. Cu o noua garnitura de ministri, toti foarte tineri, pregatiti, PDL indica aproape ostentativ o sintagma pentru opinia publica: noua generatie, o schimbare. Eu personal salut acest pas, este un pas inainte. Mai putin satisfacut sint cu numirea noului Premier (nu din motive etnice, ci datorita trecutului lui controvers) dar asta e o alta mincare de peste

P.S. Tie iti lipseste buna crestere (cei 7 ani de acasa) dar probabil ca nu e vina ta. Sincer sa fiu nu sint dispus sa-mi pun mintea cu tine, nu e necesar sa-mi raspunzi.

urbos 11-02-2012 - 19:43

PDl e fortat sa incerce orice, dar asta nu inseamna ca trebuie sa si inghit excrfementele acestui regim.
Aceste javre nu sint pregatute decat sa distruga in continuare tara. Fii de progenituiri ale aceluiasi sistem securist.
Incercarile de cosmetizare si de salvare a unor nemernici NU REPREZINTA pas inainte.
Ori esti o lichea, ori prost gramada.

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 10-02-2012 - 14:05

Pun pariu ca domnul Roland Catalin Pena s-a inregistrat la PP-DD, la prietenul lui Sorin Balan, alaturi de care si-a frecat coatele la defunta Ziua, caci prea le zice ca la otv!

Morkova Vesela 10-02-2012 - 14:11

Schimbarea de atitudine a lui Ponta este prea brusca si nu se explica decat prin-un element „inexplicabil”. Un astfel de element ar explica totodata si aparitia lui Ungureanu la putere. Probabil ca Antonescu nu este apreciat ca destul de copt ca sa-i fie incredintat un secret de stat, dar Ponta a fost lasat sa-l inteleaga macar partial, si s-a mai domolit. Iar vizita lor in America trebuie ca a avut o influenta pe linia asta.
Temporar, Ponta se linisteste si pune USL-ul in relenti, nu este o schimbare fundamentala, si nici de aparenta.
Vin vremuri tulburi, asta e.
Si, posibil, cu castig pt. tara, daca nu sens direct, atunci in sensul celalat (cand castigi ca n-ai ratat).
Doamne ajuta!

Traian Basescu 10-02-2012 - 21:39

Schimbarea de atitudine a lui Ponta se explica usor prin faptul ca e cel putin la fel de fazan ca si Geoana. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Care a fost in 2009 cea mai simpla cale sa-i rapesc PSD-ului sansa de a injura din opozitie administratia mea luminata?! Sa-l gadili la sorici si sa-l bagi la guvernare impartind frateste traversarea desertului astfel incat sa nu poata chirai la prezidentiale: „Ca stai sa vezi ca eu am fost in opozitie si n-am putut face nimic”. Si uite asa dragul de Geoana (punand la bataie toata tampenia lui congenitala, e drept) a reusit frumoasa performanta de a iesi pe locul 2. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Ponta nu e cu nimic mai istet ca Geoana. Dimpotriva. O musca si el identic. In final sunt doua variante: Daca CC respinnge procedura de validare a ministrilor lui Ungureanu ii propun lui Ponta sa formeze noul guvern. Daca nu o sa-l momensc in guvern cu cateva protofolii cu ocazie primei remanieri. Oricum ar fi, o musca. 😉

Crin saracu n-are practic nici o sansa. Daca iese din USL nu mai pupa parlament. Daca nu iese din USl va trebui sa invete sa faca spirite pe seama lui Vadim si a lu’ Stan si Bran 😉 si sa astepte cuminte pierderea alegerilor din toamna… Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Tache 11-02-2012 - 04:40

Morcoveatza , NU exista niciun SECRET DE STAT ! Exista doar DIVERSIUNE !

In anii 1980, CIA a organizat o ampla campanie de dezinformare asupra varfurilor conducatoare ale URSS. Au folosit asa zisul pericol nuclear si chiar au organizat un ”incident nuclear”, posibilitate nereala de a se decalnsa un razboi nuclear in mod accidental.

Totul a fost o inscenare si s-au folosit de faptul ca rusilor le era frica de un razboi nuclear. Aceasta operatiune de dezinformare a dus direct la prabusirea URSS. Foarte bine ca s-a prabusit.

In momentul de fata se realizeaza planul de a impune ” disciplina ” in blocul NATO, pentru a putea abuza si de Romania, pentru a putea obtine pe nimic resursele naturale si economia tarii. Este esentiala existenta unui pericol extern credibil. Iranul nu prea se califica, asa ca Rusia este scoasa la inaintare.

Nu cunosc respectivul secret de stat, dar cunosc Istoria si, prin extrapolare, pot trage concluzii. pe baza unor presupuneri informate.

Calea de urmat de catre Romania este calea aratata de Ungaria……cetateanul roman si nevoile sale trebuie puse pe PRIMUL PLAN.

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 10-02-2012 - 14:26

Domnule Pena, iti fac cadou aceste „POZITII” spectaculoase ale lui Ponta si Crin Antonescu fata de situatia actuala a relatiilor dintre pnl si pdl. Sper ca vei intelege ce se intimpla cu adevarat in USL si de ce urbos are probleme cu miinile 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

http://www.dcnews.ro/2012/02/ghid-de-valentines-days-14-pozitii-sexuale-pentru-ziua-indragostitilor/

urbos 10-02-2012 - 16:51

Pregateste-ti limba animalule pentru curul lui Ponta. Lichea ordinara ce esti.

Roland Catalin Pena 10-02-2012 - 17:10

Urbos, da mata mai bine fuguta la punga cu calmante:))

urbos 10-02-2012 - 17:13

Lasa bre pupincuristule placa asta, fii mai inventiv ce dracu. Mai scoate si tu capu din curul Kiorului ca d-aia ai campu vizual atat de redus.

Traian Basescu 10-02-2012 - 21:27

urbos,

Ce-ar fi sa te pregatesti matale de dat limbi catifelate si sa o lasi mai moale cu guitul? 😉 Politica e lucrul dreaqu’ si nu stii niciodata spre care buci te trimit sarcinile de partid. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Daca se trezesc Krin si Felix cu fetele la perete si te expediaza cu limba scoasa la Cotroceni? Unde mai pui ca si daca tu vrei s-ar putea sa nu fiu eu dispus sa fac bube la buci de la limbile tale. 😉 Ca deja simt ca nu am fundul destul de mare pentru cati vor sa-l linga asa ca oricum mai trebuie facuta o selectie 😉 Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Ciu Huhu 10-02-2012 - 17:40

Frati romani veniti in fiecare zi la demonstratiile, protestele ce au loc in orasele tarii, daca nu puteti venii fizic va rugam sa fiti prezenti pe Internet zilnic propagind demonstratiile, protestele, E SPRE BINELE POPORULUI ROMAN, multumesc!!!!!!

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 10-02-2012 - 19:08

Da, baaa, venim, dar sa-ti lipesti de burta aia mare a ta lozinca : USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Ciu Huhu 10-02-2012 - 21:11

Plateste bine dictatorul Basescu?

Traian Basescu 10-02-2012 - 21:41

Mai

Ti-am spus ca-ti dau oricand o bere la gard… 😉 Ce mai vrei? Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Ciu Huhu 10-02-2012 - 22:21

Esti un mare nenorocit Mache basist de doi bani!!!!!

chiaburul 11-02-2012 - 13:45

Bai ciuhurezule – tot prost ai ramas?!

Ciu Huhu 11-02-2012 - 14:14

Tie frica pentru ce-l asteapta pe iubitul tau dictator Basecu!

vic 10-02-2012 - 19:44

su giii ,lin giii si pupinii usl. au facut bataturi in limba si in dos de placere ,va ti anticipat in toate hudilii” ,ramineti aproape si uniti ,doare imprastiat de bine ,felix v o da la fiecare ,rabdare si unsoare

Roland Catalin Pena 10-02-2012 - 21:44

Vic, postac frustrat ca badea si compania….pupa-l tu nene direct in cur pe Felix, ce o mai iei pe ocolite>? Frustrati sunteti frate cu toate televiziunile si ziarele voastre…….Vine pronuntarea in dosarul ICA………..valeu, valeu….

urbos 10-02-2012 - 22:13

Labagiule Roland, ce mai faci, cu m o mai duci? Auzi bai excrementule, exista doar UNA BUCATA televiziune contra-puterii(ceea ce e si normal pentru o presa democratica, lucru care e strain pentru un gunoi ca tine), restul bai nemernic blestemat cu ma-ta care te-a cacat, sint ASERVITE.
Mai mult ma blestematule, alea aservite stau pe bani PUBLICI. La fel e si cu ziarele. Ce ziare bai cacatule sint contra Puterii?
Sa te manace canceru, porcule.

Roland Catalin Pena 10-02-2012 - 22:44

Urbos, cancerul nu sta sa aleaga…asa ca ia grija ce si cui doresti, una la mana….Doi la mana,ca stii ca te iubesc, si prost nu esti, ci numai ticalos, fii antena aici la dialogul meu pe site-ul PUTEREA cu o cucoana la fel de indocrinata ca tine:

georgeta daca ponta ar fi de unul singur poate,dar credeti ca vor accepta nica,dragnea,zgonea si cati altii sa mai fie umiliti de pdl? Oamenii astia-pdl-istii nu vor iesi curand de sub comanda lui basescu, iar psd-istii nu se vor lasa pacaliti.

fefe Georgeta,draga, oamenii pe care ii invoci nu sunt oameni, poate au fost vreodata, nu zic nu, dar acum se denumesc oameni politici. Hai sa ii iau pe rand, de dragul tau. NICA. A fost negociat de Adrian Nastase cu taranistii, cand intram in incapacitate de plata daca nu vindeam ROMTELECOM la greci, sa intre in consiliul de administratie post-privatizare, ca doamna Dana at Cornu sa bage in buzunarele familiei miliardul pentru care luptase alaturi de sot. ZGONEA, pardon, haideti, sarut manusitzele, sa ne facem ca nu exista. Daca dumneavostra, distinsa doamna, vi se pare, eu nu pot sa va contrazic. Iubiti-l nelimitat! Asta parca spun si astrele, ca tocmai ma uitai pe cerul senin, de dragul dvs. Vazu-i un cer care aduce numai ger, dar asta nu ma impiedica sa va recomand sa-l iubiti in continuare pe Zgonea.
Distinsa doamna, daca nu esti postaca, cauta-ma sa mai vorbim. Daca esti, fa-ti treaba si injura-ma, ca altfel nu o sa vezi un sfantz. Succesuri!
Vai, vai, madam Georgeta, era sa uit de Dragnea. Daca sunteti din Alexandria stiati, asa ca zic ca nu sunteti, desi dupa exprimare parca ati fi din USL. Drept urmare imi permit sa va improspatez memoria. Dragnea a fost PD, apoi PSD si nitel ministru in guvernul de trista amintire PDL-PSD-2008. Fix la Interne, Tzatzo.)
Doamna Georgeta, imi permiteti deja sa va spun Geta? Cum in amor orice NU inseamna DA, Geta draga te astept sa-mi mai scrii. Evident, atat cat te duce mintea si scoala profesionala pe care, dupa cum vad, ai facut-o la seral.
Postari tot mai bune!

Roland Catalin Pena 10-02-2012 - 22:47

Labagiule Urbos, cum asa frumos imi spui tu mie, mai aveam si un PS la postarea doamnei Georgeta

Ia de aici

PS. Getutzo, nu care cumva sa ramai inazepezita! Cu cele cuvenite, Autorul!

प्रिंस Parpanghel Carpathians 10-02-2012 - 23:48

Sper ca aveti o incantare deosebita in urma acestui dialog fructuos si la high-lewel cu tovarasul de idei, scuzati –si la mai …mare!

urbos 11-02-2012 - 00:19

Pai vezi, „una la mana”, „doi la mana”… „trei la mana”, ti-am zis ca esti labagiu, n-are sens sa te superi pe mine.
Cat despre indoctrinare, las-o in bozii limbila, indoctrinatii nu accepta spre exemplu o alianta cu inamici politici precum PSD-ul sau PD-ul, sacrificiu din pacate obligatoriu pentru a salva bruma de democratie in tara asta. Asadar hai sictir.

tomi 11-02-2012 - 00:46

tomi
11-02-2012 at 00:43

URBOS fara referire la micul schimb de idei cu domnul Roland Catalin Pena,deci nu la subiect dar tu,nea legionar URBOS esti un mare ca-cat, dar nu unul obisnuit ci unul de magar. Ma ia cu invidie sa fi mazilit de altii si vreau sa am placerea proprie sa te vad in spatele gratiilor,ca rezultat al interventiilor mele personale.Consider ca domul Roland Catalin Pena face o greseala mare cind te considera capabil te rasfata peste masura.Tu cu mentalitatea ta legionar-fascista nu ca nu esti capabil ci esti un redard primitiv si psihopat defect mintal fara sperante.Nu am auzit ca ar fi existat in ROMANIA cazuri de legoinari inteligenti, insasi fenomenul de inrolare fascista a fost rezultatul invidiei,al unor oameni incapabili,primitivi si cu stare sociala si economica mizerabila care specimene au ales calea fortei si al unor programe antisociale care sa le dea sansa sa ajunga sus ,cu forta, prin eliminarea celor capabili, si cu stare sociala buna.A lua cu forta bunurile evreilor,ai elimina din posturi care le aveau pe drept de niste vagabonzi neciopliti, asa au gasit legionarii sa prostesca poporul. Deci nea URBOS, de mine nu scapi jigodie iar treaba cu cancerul este viitorul tau asigurat,eu ti-as propune chiar sa-ti faci niste analize,vezi si tu in ce grad ai avansat cu necroza.
tomi

Europeanuul 11-02-2012 - 19:50

Pentru inceput domnule Pena tin sa mentionez ca atit calitatea articolului cat si a comentariului dv, lasa de dorit (va limitati la interpretarea unor informatii intr-o maniera mai mult sau mai putin coerenta).

Pe marginea ultimilor evolutii din Romania, doresc sa remarc faptul ca, in cazul in care, faimoasa lege a lustratiei propusa odinioara ar fi intrat in vigoare, dl. Razvan Ungureanu, nu ar fi putut deveni un candidat la functia de premier. Legea respectiva prevedea limitarea accesului la functii publice pentru persoanele care au facut parte din structurile politice ale nomenclaturei comuniste (in aceasta categorie erau cuprinsi si cei care au detinut functii inalte in cadrul UTC). Foarte mult m-ar interesa parerea dv pe marginea acestui subiect.

Actualii lideri PDL din grupul ”prezidential”, Teodor Baconschi, Sever Voinescu, si altii care s-au distins prin pozitii publice marcate de un anti-comunism exigent, interpreteaza instalarea noului Premier Ungureanu ca pe o victorie a “dreptei“ romanesti si ca pe un nou inceput.
Aceasta clica, interpreteaza “in mod paradoxal“ infringerea lor morala ca pe o victorie. Anti-comunismul lor de odinioara a devenit nerelevant, admitind ca in spatele retoricii lor nu se afla nici-un principiu moral, ci doar o simpla stratagema politica (in acest context, existenta unei perdele de fum, in spatele careia se ascund si interesele unor grupuri nu este exclusa?)

Marginalizarea vechilor lideri din mijlocul partidelor este iminenta, numai atunci vom putea avea ferma convingere ca o ruptura de vechile structuri, respectiv, ca o schimbare “autentica“ a avut loc!

Un weekend placut!

tomi 11-02-2012 - 00:43

URBOS fara referire la micul schimb de idei cu domnul Roland Catalin Pena,deci nu la subiect dar tu,nea legionar URBOS esti un mare ca-cat, dar nu unul obisnuit c iunul de magar. Ma ia cu invidie sa fi mazilit de altii si vreau sa am placerea sa te vad in spatele gratiilor,ca rezultat al interventiilor mele personale.Consider ca domul Roland Catalin Pena face o greseala mare cind te considera capabil.Tu cu mentalitatea ta legionar-fascista nu ca nu esti capabil ci esti un redard primitiv si psihopat defect mintal fara sperante.Nu am auzit ca ar fi existat in ROMANIA cazuri de legoinari inteligenti, insasi fenomenul de inrolare fascista a fost rezultatul invidiei,al unor oameni incapabili,primitivi si cu stare sociala si economica mizerabila care specimene au ales calea fortei si al unor programe antisociale care sa le dea sansa sa ajunga sus ,cu forta, prin eliminarea celor capabili, si cu stare sociala buna.A lua cu forta bunurile evreilor,ai elimina din posturi care le aveau pe drept de niste vagabonzi neciopliti, asa au gasit legionarii sa prostesca poporul. Deci nea URBOS, de mine nu scapi jigodie iar treaba cu cancerul este viitorul tau asigurat,eu ti-as propune chiar sa-ti faci niste analize,vezi si tu in ce grad ai ajuns cu necroza.
tomi

Ereticul 11-02-2012 - 01:19

@ Tomi – va dau un citat care va contrazice din Mircea Ionescu-Quintus: „Tineretul si mai ales tineretul universitar – nu cred ca exagerez – in proportie de peste 80% se apropiase sau chiar se inscrisese in Miscarea Legionara. Deci tinerii din vremea aceea care stateau deoparte erau priviti cu neincredere sau, stiu eu, erau considerati filosemiti, mai putin patrioti. Pe mine nu ma deranjeaza deloc sa spun acest lucru: ma atragea Miscarea Legionara, ca pe orice tanar”
Personalitati legionare cunoscute: Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Tutea, Valeriu Cardu.
Ideea cu „rezultatul invidiei, al unor oameni incapabili, primitivi si cu stare sociala si economica mizerabila care specimene au ales calea fortei si al unor programe antisociale care sa le dea sansa sa ajunga sus, cu forta, prin eliminarea celor capabili si cu stare sociala buna” apartine in totalitate comunistilor, pentru ca ei sunt cei care au initiat nationalizarea si au pus in functii de conducere o gramada de indivizi luati direct „de la coada vacii”.

tomi 11-02-2012 - 01:39

@Ereticul – am stima si un respect deosebit pentru dumneata, ideile si mentalitatile nu pot fi identice,dar acest lucru,chiar daca avem pareri deosebite nu ma face sa nu ma simt un bun prieten al dumitale,admir felul politicos si decent in care va exprimati ideile. Nu cred ca vom avea vreun motiv sa nu ne intelegem,si sincer mi-ar parea rau sa fiti jignit. Eu am crescut in perioada comunista si am prins toata istoria ROMANIEI comuniste, am fost membru de partid si nu vad nimic deosebit de a fi patriot comunist sau patriot capitalist.Nici unul din aceste forme de patriotism nu se ating de latura etnica sau nationala a poporului, Insa cind vorbim de fascism aici deja este alta poveste,latura ultranationala, eliminarea fizica,ura etnica sint prezente, nu pot sa accept acest sistem ca ar avea vreo sansa sa existe. In ceea ce prezentati la cifra de proportii ale studentimii in miscarea legionara este desigur nu exgerata ci falsa total.Pot sa va aduc dovezi cu alte cifre care le-am citit si cred ca erau reale si ele vorbesc de 10-15% maximum.Ceea ce mi-ati scris este cifra din propaganda legionara si nu o iau ca reala sub nici o forma.
tomi

Ereticul 11-02-2012 - 02:01

@ Tomi: nu sunt jignit in nici un fel, intotdeauna schimbul de idei este ceva constructiv, si este firesc ca fiecare sa aiba punctul lui de vedere (uneori diferit sau chiar diametral opus).
Citatul dat in postarea anterioara apartine unui liberal de marca si nu prea poate fi banuit de partizanat. O alta cifra consemnata in istorie care sustine teza liberalului este aceea de aproape un milion de membri, cat ajunsese sa numere Miscarea Legionara in momentele ei de glorie maxima.
Legat tot de cifre, mai exista un aspect de care trebuie sa tinem cont: in perioada „vanatorii de vrajitoare” a anilor 48 – 64 au existat foarte multe persoane arestate sub acuzatia de legionarism, care in realitate n-aveau nici in clin, nici in maneca cu miscarea (pentru actiuni de genul acordare de adapost sau hrana, pastrare de diverse documente sau pur si simplu omisiune de denunt). Respectivii detinuti politici, desi intra in statisticile Ministerului de Interne la capitolul „legionari”, in opinia mea nu ar trebui socotiti ca atare.
In privinta patriotismului, sunt absolut de acord ca si un capitalist si un comunist pot fi buni patrioti. Am vazut cu ochii mei ce inseamna patriotismul in China, asa ca aici suntem 100% de acord. Punctele noastre de vedere difera insa atunci cand considerati ca „latura ultranationala, eliminarea fizica si ura etnica” sunt apanajul exclusiv al fascismului (folosit ca termen general). Din punctul meu de vedere, fenomenul nu numai ca a existat pe tot parcursul istoriei omenirii, dar continua sa existe si in zilele noastre. O dovada usor de accesat: disparitia a numeroase popoare din istoria antica, medievala si recenta.
Pana la urma cred ca dictonul „homo homini lupus” nu este gresit sau ireal.

USL+PDL=ACEEASI MIZERIE 10-02-2012 - 21:56

Romania TV a lui Ghitza se lauda ca a batut toate „reitingurile” de piata tv ieri cind cu discursul lui Ponta pt. faptul ca madam Dragotescu a fost prezenta cu o masa si doua scaune chiar pe holul parlamentului. Antenele au murit, iRealitatea lui Vintu a paralizat, celelalte televiziuni nici nu mai guitza. Stai si te uiti la astia si te uimesti. Aseara, s-o gatat imediat si un sondaj de opinie pe un esantion de 800 de fraieri care, cica, au spus in cor ca nu au incredere in noul guvern. Era normal. Dar nu asta intereseaza. Ce intereseaza este faptul ca – AUZI! – usl-ul a iesit ca favorita cu 59%. Adica, vezi doamne ca au crescut de la 52,3% pina la 59%! Nu se dau nici un fel de alt rezultat, despre pdl, PP-DD, prm, etc. Ce mai conteaza? Toata Romania de-abia il asteapta pe Crin si Ponta. Iti vine sa versi cum se caznesc usl-istii sa ne indoape cu minciuni. Dupa cuvintarea de ieri a lui Ponta, rezultatul normal este de 25% pentru usl si 65% pentru PP-DD. Trebuie sa fii cretin sa vezi altfel. Astazi, pe tembeliziunea (fada, scirboasa, mizerabila) a lui Ghitza, Romania tv, au inceput sa reapara figurile care pina mai ieri se plimbau cu jeturile la Bruxelles sau cine stiu unde altundeva prin Europa, Baconschi si Saftoaica. Sa versi nu altceva. Ponta se intilneste pe shest cu Basescu la Predeal si isi fac planurile cum sa-i pacaleasca pe prostii usl-ului. Hai ca-i tare! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Roland Catalin Pena 10-02-2012 - 23:05

ia-o incet tovarase…usor cu sondajele pe scari..PP DD -ul tau va intra in parlament la un prag de 3 la suta, la 5 ar fi la limita……da-l in ma-sa de populism desantat, sau vrei si mata in parlament?????????????? Daca, da, cauta voturi, nu propaganda pe internet……….A dracului ea de politica, toti cred ca pot s-o aiba….Atentie, nu e asa simplu! S-ar putea sa ramai si fara economii si fara coledzi. Sa nu zici ca nu ti-am spua!

Ciu Huhu 10-02-2012 - 23:39

Acilea ai dreptete basistule Rolica!

Ciu Huhu 11-02-2012 - 02:28

Da-te dra…lui tigane DD!

Timotei 11-02-2012 - 05:52

Ma Huhule, asa sa transmiti la liberaciosii aia ai taI: POLITICU FACE GREVA, SI DACA NU PLEACA PREFERATU BABELOR SI NU VINE TARICEANU INAPOI, NU MAI PUPATI VOI PARLAMENT CAT E HAUL, TOT CA TARANISTII.

Da ai grija cum spui, ca sa si auda. Deci, intri cu aspiratorul prin cate un birou, zici ca „ma scuzati, caz de familie aseara, si n-am putut sa termin, dar sunt gata in 5 minute” dai cu carpa un pic, aspiri scumiera si 2-3 din scaunele libere, si dai sa pleci, iar chiar inainte zici ceva de Tariceanu, ca-l respecta putin macar Basescu, sau poate ii era chiar frica de calmul lui.

Daca nu, cu lipoveanu, iti pierzi postu intr-un an d-ac inainte.i

Ciu Huhu 11-02-2012 - 14:16

🙂

edera 11-02-2012 - 10:59

USL-ul lui Voiculescu, Antonescu si Ponta reprezinta o amenintare pentru portocalii, iar asta nu-i da pace lui Basescu. Intre timp, partidele lui stau foarte prost in sondaje.

eddy 11-02-2012 - 11:36

Se tot acrediteaza idee referitor la colaborarea lui Voiculescu cu securitatea. Degeaba se chinui pedelistii sa acrediteze aceasta idee avand in vedere faptul ca nu exista dovezi in acest sens.

Andrei 11-02-2012 - 12:49

Imperios necesar pentru Romania,ca aceasta blestematie,numita USL sa dispara !E vital.!

Liberalii autentici sa se debaraseze de acest individ incapabil numit Antonescu Narcis .

Ce cauta el in fruntea PNL ului ????!!!Nu valoreaza doi bani!

E „NULA LA NULA ”

Domnu Ion Iliescu ne-a scos din comunism ,deci are unele merite

Antonescu a inventat fascism ,omul e terrminat politic,n-are viitor a umplut UE cu astfel de mesaje el ,”salvatorul”

MARELE NIMENI, are el o bagheta fermecata siiiiii iarasi asteapta investitorii precum in timpul calugarului Vasile, la granita …..dar au pus conditia :vrem pe Antonescu de Ulan Bator acolo mot.!

Vrea si el sa devina „simbol” sa reprezinte si el pe cineva, sa ne salveze de ceva ……..si deci in „intelepciunea” lui …urla ca disperatul ca in RO E FASCISM SI DICTATURA ….bravo ba ,tare esti !

. Metrodele folosite si modul josnic in care denigreaza Romania,batjocoreste poporul roman ne indica capacitatea sa inexistenta UN OM POLITIC DE VALOARE NU SE PRETEAZA LA ASA CEVA !

Un incapabil da!

Ps. Sorin Oprescu e net superior acestui personaj trist !

Ciu Huhu 11-02-2012 - 13:14

Esti basist-pedelist, platit de Basescu, e normal sa doresti disparitia USL CARE ARE 60% IN SONDAJE, PDL are doar 10%, deci 100% USL va invinge la alegeri, si va demite din functie pe scumpul tau stapin Basescu!

urbos 11-02-2012 - 15:56

O s-o sugi vierme pana la cotor cu toti securistii tai neniorociti. O sa ne cacam pe hoiturile voastre. Esti disperat animalule, hehehe.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult