Acasa Opinii Uzurparea libertăţii

Uzurparea libertăţii

scris de Roland Catalin Pena
7 afisari

Păcatul este folosirea de către om, în baza libertăţii ce i-a fost dată, a puterilor sale sufleteşti împotriva învăţăturii lui Dumnezeu care exprimă voia lui Dumnezeu. De aceea, păcatul poate fi făcut cu gândul (numai cu gândirea sau puterea raţională) cu cuvântul sau cu lucrul (adăugarea puterii vitale exercitate de trup), cu voie sau fără voie (implicarea sau nu a puterii volitive alături de iuţime, care stă la baza oricărei mişcări sufleteşti, cu ştiinţă (conştient) sau fără de ştiinţă. Puterea poftitoare întotdeauna este implicată, căci se are în vedere satrisfacerea unei pofte sau dorinţe.

Paul GhiţiuPăcatul apare ca o proastă folosire a libertăţii. Libertatea a fost dată omului ca faptele sale, conforme cu voia lui Dumnezeu, făcute prin liberă alegere, să aibă valoarea de virtute, care să îi ridice chipul la asemănarea cu Dumnezeu. Păcatul este opus virtuţii. Dacă virtuţile îl fac pe om asemănător cu Dumnezeu, păcatul îi strică până şi chipul primit la facere. Asemănarea nu se dobândeşte prin fire, ci prin har, deci păcatul are şi consecinţa pierderii harului.

Puterile sufleteşti sunt întreţinute de har, iar pierderea lui înseamnă şi diminuarea puterilor sufleteşti de a lupta în viitor cu păcatul sau, cum se exprimă Sfinţii Părinţi, peste puterile sufleteşti păcatul pune o legătură. Această legătură este slabă la început (pierderea de har este mică) şi omul poate lucra relativ uşor împotriva ei. Cu fiecare repetare a păcatului se aşează noi legături, care se împletesc într-o funie ce limitează exercitarea puterilor sufleteşti.

În afara acestei legături puse deasupra puterilor sufleteşti, a doua consecinţă a păcatului este vina morală a păcătosului faţă de Dumnezeu, pentru că nu îi răspunde binelui cu bine, ci îl mâhneşte pe Dumnezeu după ce acesta îi arată o aşa mare iubire. Nu este vorba nici de vinovăţie juridică din partea omului şi nici de mânie din partea lui Dumnezeu, cum afirmă catolicii. Vinovăţia juridică necesită o judecată exterioară pentru aplicarea unei pedepse exploratorii, în urma căreia se redobândeşte îndreptăţirea. Vina morală din ortodoxie cere o autojudecată interioară, adică pocăinţă.

În sfârşit, păcatul aşează peste suflet şi peste trup o murdărie care îl transformă din templu al Sfântului Duh în vas plin de mizerie. Curăţirea lui, ne spune Mântuitorul, începe dinăuntru, adică de la suflet.

Păcatul este propriu-zis trăirea unei vieţi imorale, prin nerespectarea legilor fireşti care guvernează existenţa creaţiei văzute şi nevăzute şi care ne-au fost nouă descoperite de Dumnezeu atât la începuturile lumii cât şi în desfăşurarea istorică a omului, prin prooroci şi sfinţi, dar mai ales prin intervenţia personală a Domnului în lumea noastră. Iisus ne-a adus învăţătura şi modelul, totuna cu calea şi adevărul după care găsim viaţa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult