Acasa Opinii Vă interesează performanţa guvernării?

Vă interesează performanţa guvernării?

scris de Ion Petrescu
353 Afisari

La primul zbor, din Europa, peste Ocean, la apropierea de coasta estică a Statelor Unite, am privit minute în şir pământul scăldat într-un soare ocolit de nori, cu un relief în care culorile înlănţuite, verde şi cafeniu, erau pigmentate de carourile localităţilor ce se înşirau, aidoma unor mărgele strălucitoare, de pe litoral până la Washington D.C., unde, la aterizare m-am întrebat, într-o doară, cum o fi la New York şi Norfolk.

Ion PetrescuIată că, acum, un desant românesc aparte va descinde, pe 17 august, chiar pe aeroportul internaţional din Norfolk. Urmând ca, după înregistrarea şi cazarea adecvată, în următoarele 48 de ore, membrii acestui contingent aparte să facă un tur al campusului şi facilităţilor Bazei Forţelor Navale Americane, de la Norfolk.

Această bază este destinată pregătirii operaţionale a Flotei din Atlantic a Statelor Unite, context în care oferă navelor militare toate serviciile necesare îndeplinirii ireproşabile a misiunilor specifice.

Ei bine, desantul amintit nu este format din militari!

Ci din emisari ai instituţiilor şi operatorilor de infrastructură, din România, interesaţi de relevanţa unui curs intensiv, de o săptămână, pe o problematică conexă cu preocupările lor profesionale.

Este vorba de cel intitulat „Protecţia infrastructurii critice. Experienţa internaţională şi americană. 17-25 august 2012, Norfolk, Virginia, S.U.A.”

După cum mi-a precizat dr. Liviu Mureşan, liderul Fundaţiei EURISC, acest curs îşi propune să ofere factorilor de decizie, din instituţiile amintite o privire de ansamblu privind complexitatea existentă în protecţia infrastructurii critice, fiind, în acelaşi timp, şi o introducere în peisajul în schimbare al infrastructurilor, evidenţiind noi instrumente şi metode, precum şi noi vulnerabilităţi şi riscuri.

Limbaj academic firesc pentru exigenţele organizatorilor acestui curs inedit, la finalul căruia participanţii vor avea o imagine mai clară a evoluţiei peisajului de securitate şi a culturii adiacente, care trebuie dezvoltate pentru a satisface cerinţele actuale.

Poate că asta nu spune prea multe, unor cititori, dar demnă de reţinut este precizarea că, pe timpul cursului, vor fi audiaţi oameni de ştiinţă renumiţi, experţi în domeniile lor, care vor răspunde celor patru provocări ale acestei instruiri speciale, de peste Ocean.

Întâia? Prioritizarea infrastructurilor critice, în scopul de a utiliza mai eficient resursele limitate, şi de a permite menţinerea unui „inventar CIP”, care evoluează continuu, cu nevoile părţilor interesate.

A doua? Protecţia prin abordări cuprinzătoare, prin analizarea spectrului de risc, evaluarea riscurilor şi performanţelor guvernării, planificarea pentru situaţii neprevăzute, precum şi jucarea unor scenarii cu scopuri de formare şi de comandă.

Cercetarea şi dezvoltarea pot oferi noi instrumente pentru îmbunătăţirea performanţei eforturilor de securitate, precum şi pentru analiza acestor procese şi perfecţionarea lor – la standardele şi practicile occidentale.

A treia provocare? Înfiinţarea de fundaţii într-o serie de domenii, cum ar fi efectele în cascadă, în caz de perturbări şi dependenţele reciproce, care sunt adesea trecute cu vederea, din cauza unei înguste concentrări, a unor persoane fizice şi organizaţii, la sensul infrastructurilor critice şi domeniul lor de aplicare.

Ultima provocare este promovarea riscurilor de comunicare şi guvernare – sensibilizând gradul de conştientizare, în rândul părţilor interesate de potenţialul repercusiunilor unui risc sistemic, dezirabilă fiind însuşirea celor mai bune practici, pentru anihilarea lor.

Cine vrea o bună guvernare trebuie să înţeleagă, să-şi însuşească şi mai ales să aplice asemenea orientări pragmatice,de ultimă oră.

Cursul este susţinut de: 1. Universitatea Old Dominion; 2. Centrul de Modelare, Analiză şi Simulare; 3. Centrul pentru Înţelegerea Schimbării; 4. Centrele Naţionale pentru Sistemele Structurilor Inginereşti. Toate cu reşedinţele în Norfolk.

Probabil că va fi un nou succes al Fundaţiei Eurisc, implicit al unui expert în contracararea necunoscutelor viitorului, precum este perceput, peste hotare, dr. Liviu Mureşan.

Din perspectiva crizei politice, din România, ca simplu contribuabil, propun ca măcar miniştrii apărării, de interne, de externe, cel al finanţelor publice, dar şi cel al agriculturii, din guvernul premierului Victor Ponta să participe – fie şi prin sistemul de videoconferinţă -, la prelegerile din 23 august (simbolică zi, nu-i aşa?), intitulate sugestiv: „Modelare şi simulare, ca resurse pentru performanţa riscului guvernării”, „Înţelegerea schimbării, de către generaţia următoare a guvernării infrastructurii de securitate”.

Termeni preţioşi? Da! Dar utili, celor care, la Palatul Victoria, mai au cuţitul în mână, nu şi pâinea, compromisă de seceta prelungită, de pe tarlele şi din sufletele conaţionalilor (ne)şterşi din evidenţa trăitorilor pe aceste meleaguri. Încă ale noastre.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS