Acasa Opinii Vai de protestele noastre!

Vai de protestele noastre!

scris de Roland Catalin Pena
8 afisari

De data asta nu am fost în Piaţa Universităţii. Nici măcar nu am trecut ca să văd cu ochii mei despre ce e vorba. Dar am urmărit tot ce a relatat presa, başca îmi spun colegi şi cunoştinţe care-şi fac veacul pe acolo. Fie pentru că aşa le cere meseria, fie că sunt pătrunşi de un mare zel patriotic, ba că e misiune de partid, ori le place în turmă.

roland-catalin-pena-redimensionatConcluzia este că sunt varză. Toţi. Protestatarii paşnici pentru că nu ştiu ce vor, mai bine zis că fiecare vrea altceva. Unii vor pensii, alţii locuri de muncă, majoritatea capul lui Băsescu, revoluţionarii avantajele pierdute, o minoritate stoparea proiectului Roşia Montană ş.a.m.d. Derbedeii care se bat cu jandarmii deoarece aşa i-au făcut drogurile, alcoolul şi, nu în ultimul rând, mamele lor. PDL fiindcă l-a lăsat cârmaciul cu fundul în baltă. Băsescu că şi-a pierdut cârma. Guvernul din naştere. Opoziţia din cauză că s-a pomenit cu o pleaşcă atât de mare şi nesperată cum nici nu gândea acum vreo câteva zile.

Dar cei mai drăguţi sunt jandarmii. Demni urmaşi ai celor care s-au făcut de rahat în bătălia cu minerii lui Miron Cozma de la Costeşti, ăştia nu sunt în stare să pună la punct o mână de vandali, proşti ca noaptea. De ce, ne-a spus-o, plin de el, chiar şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică al Jandarmeriei Române, Aurel Moise. Cică în cazul în care protestatarii violenţi ar fi fost organizaţi într-un grup compact Jandarmeria ar fi putut acţiona mai bine. Păi altă dată să-i roage frumos să stea grupaţi, nu? Tot Moise a invitat populaţia să vină la proteste paşnice şi neautorizate. Cine nu mă crede să se uite la conferinţa acestuia de luni.

Asta e situaţia. Şi-o să fie şi mai bine dacă nu ne potolim dracului odată.

Articol aparut in cotidianul PUTEREA

5 comentarii

BULA 17-01-2012 - 11:37

Informati-i ma in legatura cu ce prevede noua lege la Sanatatii, ca ei n-au habar. Atunci sa vezi revolta adevarata. Ei au sarit acum in apararea lui Arafat si a SMURD-ului, care sunt chestiuni secundare.
Pana si la medicul de familie s-a ajuns ca la notar, sa platesti pentru orice hartie pe care ti-o da.
http://www.paginamedicala.ro/users_files/admin2/file/tarife%20FNPMF.pdf

Pena Lul 17-01-2012 - 14:09

Bai, Pena, lule, esti corigent la „logica”, bey Ia uite ce-ai scris acilea: „Concluzia este că sunt varză (protestatarii, nota mea). Toţi. Protestatarii paşnici pentru că nu ştiu ce vor, mai bine zis că fiecare vrea altceva.” Dupa care tot tu scri, cu minuta ta : „majoritatea (protestantilor vor) capul lui Băsescu,”. PAI? Unde-i logica, bre, t-o-ngura? Deci, cum adica „fiecare vrea altceva”, cind, de fapt, majoritatea vor „capul (ala de pe umeri) lui Basescu!” Bey, iar ai dat iama in etno-botanice? Ai noptiera plina? 🙂

salut 17-01-2012 - 16:24

„De data asta nu am fost în Piaţa Universităţii. ”

===========================

Eu cred ca nu ai fost nici data trecuta, dar problema e lipsita de importanta. Nu de oportunisti duce lipsa zona aia in astfel de momente.

Dar referitor la lipsa ta de acolo, e o explicatie mai adanca si mai umana: FRICA. La cate limbi i-ai tras lui Basescu de-a lungul timpului, ti-a fost frica ca te recunoaste cineva, nu-i asa?

kurt 17-01-2012 - 23:27

„Ciumpalacilor”… 1. mergeti la cotroceni si scoateti hiena din vizuina de boashe – nu la universitate ! 2. revolutia nu este o actiune pasnica , cu miinile in buzunare si pancarde , ci cu securea in mina! 3. cautati un leader ….ca in acest moment nu exista un conducator De-asta va numeste basescu viermi si boc chiupalaci …fiindca chiar sunteti daca tooot fluturati steaguri si lozinci in loc de furci si securi si va adunati unde nu trebuie !

Tache 18-01-2012 - 04:21

Il invit pe domnul PCR sa strige :

Sa dam foc la Sinagoga si la Casa de Nebuni !!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult