Acasa Opinii Vinerea roşie

Vinerea roşie

scris de Doru Dragomir
12 afisari

Vineri, 30 decembrie 2011, poate fi foarte potrivită pentru bilanţul realizărilor de peste anul care se va încheia a doua zi. În logica sărbătorilor de iarnă şi în tradiţia societăţii de consum, la care mulţi dintre noi încă aspirăm, există, în acest sezon, o zi de vineri în care bilanţul comercial al vânzărilor este întotdeauna pozitiv, adică se încasează mai mulţi bani de pe urma vânzărilor decât s-a cheltuit pentru ţinerea magazinului, pentru simplul motiv că marfa existentă este vândută repede şi în cantităţi mari, dar la preţuri mult mai mici decât în alte zile. De unde şi numele de „vinerea neagră”, deoarece, în registrul contabil, plusurile se scriu, în mod tradiţional, cu cerneală neagră, iar minusurile, cu roşu.

Hari Bucur MarcuNu trebuie să facem eforturi matematice, nici să apelăm la experţi în folosirea formulei contabile ca să ne dăm seama că, pentru foarte mulţi dintre români şi pentru ţara lor în totalitate, vinerea aceasta este una roşie.

Este foarte posibil ca mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri să se oprească din lectură aici, zicând că le este de ajuns câte asemenea bilanţuri au văzut zilele acestea, toate adunându-se într-o lamentaţie lacrimogenă a celor care nu s-au descurcat pe asemenea vremuri. Eu vă recomand tuturor să citiţi mai departe, pentru că nu am să fac acest bilanţ al minusurilor sociale, economice, politice sau chiar morale ale românilor ca naţie, în anul 2011, ci am să mă refer doar la unele cauze ce ne-au adus aici şi, mai ales, am să încerc să dau o idee de speranţă pentru anul ce o să vină.

Criza, bat-o vina!

Pentru guvernanţii români, criza din 2011 a fost o adevărată pleaşcă, cuvânt popular reînviat de un cărturar emergent pe linie genetică, cu referire la norocul ce a dat peste partidul prezidenţial să îl aibă în frunte pe ocupantul demnităţii publice numărul unul în stat, adică pe domnul Traian Băsescu, preşedintele României. Iar norocul era că preşedintele s-a ocupat, de-a lungul acestui an, exclusiv de unitatea de nezdruncinat a partidului său, în vederea îndeplinirii obiectivului lor comun de a menţine, cu autoritarism, controlul asupra funcţiei executive a statului România, în pofida evidenţei că nici unul nici ceilalţi nu sunt capabili să guverneze ţara.

Evidenţă dată de faptul că singurii care s-au încumetat să guverneze România au fost funcţionarii Fondului Monetar Internaţional (FMI), desemnaţi pentru acest scop de şeful lor, cel care, tot în acest an, s-a dovedit a fi un francez bătrâior, incapabil să gestioneze una dintre cele mai simple situaţii în care se poate afla un bărbat lipsit de moralitate conjugală.

În realitate, criza mondială nu a afectat direct şi brutal România, pentru că nu avea cum, având în vedere condiţiile total diferite de funcţionare şi, mai ales, de finanţare a economiei româneşti faţă de oricare altă economie continentală, dar, sub lozinca „ne-a lovit şi pe noi criza”, Guvernul Boc, cel guvernat de FMI, a putut lua decizii dintre cele mai deşuchiate, care au necesitat, de multe ori şi coruperea legislaţiei cu ajutorul Parlamentului, pentru a nu putea fi acest executiv acuzat de încălcarea grosolană a legii.

Şi au mai necesitat aceste decizii şi sprijinul politic al Curţii Constituţionale, care, tot în acest an, a cunoscut o reînoire a compoziţiei sale, pe criterii profund partinice şi prezidenţiale, astfel încât curtenii constituţionali, vechi şi noi, au reuşit să ofere guvernului tot suportul solicitat.

În Occident, cauza fundamentală a crizei a fost pierderea încrederii publicului şi investitorilor în sistemul monetar actual al multor state, sistem care a fost croit şi se bazează exclusiv pe încredere. Cel mai bine s-a văzut acest fenomen în cazul monedei europene Euro, care este singura monedă care nu provine din timpurile în care încrederea în banii statelor era dată de cantitatea de aur din tezaurul naţional, şi care a suferit cel mai grav atac, în momentul în care Grecia, dar şi alte state membre, au fost dovedite că au înşelat deliberat această încredere.

La noi, în România, încrederea în moneda naţională este practic inexistentă. În anul 2011, la 1 iulie, s-au împlinit nu mai puţin de şase ani de când această monedă a trecut la „noua” denominaţie, dar atât oficialii, cât şi pieţarii încă mai vorbesc şi astăzi de milioane de lei, în loc de sute de lei. Creditele în valută sunt mult mai populare printre români decât cele în moneda lor de acasă, iar preocuparea Băncii Naţionale este doar să menţină un echilibru al ratei de schimb dintre leu şi principalele monede ale lumii, în special Euro, sarcină facilă în condiţiile în care investitorii au dispărut aproape în totalitate, odată cu venirea Guvernului Boc 2009 la putere. Şi dispăruţi au rămas acei investitori până în zilele noastre.

Criza a fost benefică guvernaţilor pentru că le-a dat o justificare cât de cât credibilă pentru împrumuturile masive pe care le-au făcut şi în acest an. Ecuaţia este simplă. Odată cu sărăcirea populaţiei, începând cu 2009, guvernul are tot mai puţini bani la dispoziţie, pentru că majoritatea plătitorilor de taxe şi impozite este formată din cei mulţi şi săraci. Ca să facă bani, Guvernul Boc avea la dispoziţie două alternative: să colecteze banii datoraţi de la cei bogaţi sau să se împrumute. Cum cei bogaţi sunt, în bună măsură, atât profitorii sistemului cât şi sponsorii guvernanţilor, aceştia din urmă au considerat că este inacceptabil să le ceară celor dintâi să mai plătească şi la stat, nu numai la partid sau în casetele personale ale demnitarilor. Aşa că au îndatorat ţara, al cărui popor va plăti atât dobânzile cât şi datoria publică din banii pe care guvernul îi va colecta de la cei care îşi plătesc întotdeauna dările, ba chiar stau şi la coadă pentru asta.

Politica, bat-o vina!

Practic, în anul care se încheie, politica a fost complet abandonată, ca formă de guvernare democratică, la toate nivelurile. Guvernanţii nu au avut nici măcar o tentativă modestă de a emite orice politică, în oricare ar fi fost domeniul public. Nici măcar peste propriul Program de guvernare nu s-au mai uitat, pentru că acesta, deşi aprobat de Parlament cu putere de lege, a fost înlocuit, în fapt, cu o scrisoare către FMI, dictată tot de funcţionarii Fondului, şi doar semnată de Boc Emil.

În Parlament, reprezentanţii puterii nu au ştiut niciodată care este politica partidului din care fac parte, privind oricare ar fi fost tema legislaţiei supusă la vot şi au votat exclusiv după cum arăta cu degetul un leader de grup sau de coaliţie. Interesant a fost atunci când omul a avut o nevoie stringentă şi şi-a băgat degetul în nas, să se scarpine, iar toată turma parlamentarilor puterii au votat invers decât primise posesorul degetului indicaţia „de sus”.

Acest lucru nu a fost însă decât o poveste de presă, pentru că, în fapt, în Parlament, domneşte dictatura majorităţii, care poate face, practic, ce vrea, inclusiv să mai voteze odată, după ce degetul diriguitor a fost scos din nas şi curăţat de mucus pe poala hainei. Într-o altă ocazie, la o lege ce afectează milioane de oameni, nici măcar nu s-a mai votat, s-a consemnat numai intenţia de vot a celor absenţi sub formă de rezultat al votului, de către o doamnă corpolentă şi autoritară, ce prezidează peste una dintre camerele legiuitoare.

Foştilor guvernanţi, actualmente ajunşi în opoziţie, le-a venit uşor să arate cu degetul la actualii guvernanţi, pe un asemenea bilanţ roşu. Numai că, aceşti guvernanţi şi-au îngroşat glasul şi au ţipat ei mai tare, arătând către opoziţie cu degetul şi zicându-le politicianişti. Adică, ţara suferă şi geme şi vouă vă arde de politică! În loc să veniţi alături de noi, cei de la putere, aşa cum aţi mai fost şi până de curând, în aceşti şapte ani de Regim Băsescu!

O bună parte dintre cei din opoziţie au reacţionat pozitiv la această sugestie şi au revenit la putere, înregimentându-se în cea mai originală „construcţie” politică a secolului 21, care este partidul dezertorilor cu epoleţi la vedere sau acoperiţi.

Cei rămaşi pe băncile opoziţiei au aflat, cu plăcere, că, dacă ar fi să fie alegeri duminica viitoare, ar obţine mai mult de jumătate din locurile în Parlament. În vederea ajungerii la guvernare, au emis chiar şi unele declaraţii cu valoare de politici, trecute repede cu vederea de opinia publică şi uitate de emitenţii lor imediat ce au fost citite.

Păcat numai că duminica viitoare nu sunt alegeri. Şi cine ştie când şi dacă or să mai fie vreodată alegeri în ţara asta.

Corupţia, bat-o vina!

Anul 2011 a fost anul de luptă împotriva corupţiei. Ba, chiar şi împotriva a doi-trei dintre corupţi. Desigur, lupta nu a fost câştigată încă, dar nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul. Interesant este că, în acest război, sunt angajaţi doar câţiva eroi, restul rămânând simpli spectatori.

La fel ca în Antichitate, în loc să se confrunte toţi incoruptibilii cu toţi corupţii, s-au ales din fiecare tabără câte unul care a dat cu pieptul de celălalt. Aşa a ajuns procurorul şef anticorupţie să fie considerat atât de preşedintele de ţară românească cât şi de ambasadorul de ţară americană că, fără el personal, nici nu se mai poate vorbi de luptă împotriva corupţiei pe aceste meleaguri.

Pentru câţiva, acest lucru, adică victoria previzibilă a corupţilor, nici nu ar fi o veste aşa de rea, pentru că ei, corupţii, sunt şi cei ce finanţează întregul sistem politic românesc. Fără corupţi s-ar putea scrie legi clare şi precise, ce nu mai pot permite deturnarea banului public de la finanţarea activităţilor statului în favoarea cetăţeanului, la finaţarea clientelei politice, ori care sancţionează orice încercare de folosire a aparatului de stat ca poliţie politică.

Fără corupţi, nu ar mai putea fi posibilă inflitrarea funcţiilor de demnitari şi funcţionari publici cu persoane ce servesc interese străine de cele ale naţiei române.

Fără corupţi, guvernanţii nu ar mai putea da vina pe „corupţie” pentru toate rezultatele lor dezastruoase în actul de proastă guvernare pe care l-au exercitat pe parcursul anului ce trece.

Iar la Anul care vine…

Sincer să fiu, mă tenează foarte mult idea să spun acum că am folosit mai sus doar un tertip scriitoricesc, cu scopul de a ţine cititorul „în priză”, atunci când am promis că voi da, în acest articol, şi o urmă de speranţă, eu având de gând să închei doar cu o urare de mai bine.

Dar, rezistând acestei tentaţii, mărturisesc faptul că sunt convins de existenţa unei şanse istorice a publicului român de a-şi lua soarta în propriile mâini, în Anul Nou 2012.

Când zic de această şansă, nu mă gândesc la victoria actualei opoziţii la alegerile ce vor fi, dacă vor fi, într-una din duminicile anului 2012, ce stă în prag. Politicienii, mai vechi sau mai noi, ba chiar unii ce ar putea să se nască zilele acestea, vor vrea să facă ceea ce ştiu, adică să ia puterea politică şi administrativă din mâinile actualilor deţinători, prin „câştigarea alegerilor”. Şi speră să o facă cu ajutorul celor nemulţumiţi de această guvernare.

Chiar dacă se va produce o rotire la guvernare, deşi este posibil ca ea să nu se producă, nu se va schimba nimic în soarta publicului larg, iar ultima vineri a anului 2012 are mari şanse să fie tot una roşie, pentru majoritatea dintre noi.

Pentru că centrul de putere al oricărei guvernări româneşti este accesul nelimitat şi necontrolat la avuţia publică. Cu această avuţie, ei îşi cumpără influenţă şi sprijin interne şi internaţionale, prin deturnarea banului public de la menirea sa esenţială, de finaţare a producerii bunurilor publice necesare fiecăruia dintre noi.

Ca urmare, măsurile de micşorare a sprijinului primit de guvernanţi, sau de diminuare a influenţei pe care guvernul o are în rândul politicienilor, magistraţilor, afaceriştilor, funcţionarilor publici sau chiar a publicului larg, nu vor duce decât la o nouă reaşezare a pieselor pe tabla de şah, în cadrul aceleiaşi partide.

În aceste condiţii, este evident că soluţia benefică pentru cetăţeanul român nu este cine să ajungă la putere, ci limitarea şi controlul accesului oricui ar fi la putere la avuţia naţională.

Numai că acest lucru impune noi legi, precum şi amendarea celor existente, impune reguli şi proceduri standard la nivel executiv, impune o justiţie care să sancţioneze încălcarea legii şi regulilor, precum şi eradicarea corupţiei din aparatul de stat, central şi local.

Cine să ia aceste măsuri impuse? Doar nu credeţi că cei împotriva cărora sunt ele îndreptate ar vrea sau ar putea vreodată să facă şi să voteze legi ce le îngrădesc accesul lor la avuţia publică şi le interzic bunul lor plac în gestionarea ei?!

Cum aţi putea crede că parlamentarii, oricare ar fi ei, după ce au votat legi în funcţie de direcţia şi destinaţia degetului şefului lor de turmă, vor trece să îşi îndeplinească şi menirea de controlori parlamentari ai guvernului şi justiţiei, în favoarea cetăţenilor?!

Cum v-ar trece prin minte că judecătorii actuali, care au ridicat arestul preventiv la rang de act de justiţie, vor fi de acord să instituie ei înşişi controlul public asupra muncii lor, sub orice formă ar fi el şi să se mai şi supună acestuia?!

Ca să nu mai vorbim de cei din procuratură, ordinea publică, administraţia locală sau centrală, care cu toţii şi fiecare dintre ei taie şi spânzură în zona lor de responsabilitate, fără nici o jenă sau oprelişte, pentru că nu au de dat seama nimănui, decât celor care îi pun în funcţii acolo şi care, de multe ori, sunt chiar părinţii, unchii, naşii sau prietenii lor de familie.

În 2012, dacă se vor organiza alegeri şi dacă acestea vor fi comune, publicul român responsabil ar putea să se voteze pe sine în Parlament, cu mandatul simplu şi imperativ de a institui controlul real, eficient şi efectiv al poporului asupra celor trei puteri ale statului, cea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească, precum şi asupra aparatului de stat, central sau local.

Nu cred că este deloc complicat să fie găsiţi între votanţi oameni care să accepte propunerea colegilor, vecinilor sau chiar a celor cu care nu se cunosc prea bine de a-i reprezenta atât în Parlament cât şi la nivel local. Nici măcar nu le trebuie un partid pentru aceasta. Singura condiţie este să datoreze doar celor care i-au votat intrarea lor în funcţia aleasă.

Sunt atâtea femei casnice ce ştiu să muncească pentru întreaga familie, care drămuiesc banul adus cu greu acasa de cei care mai merg la serviciu, care se preocupă de problemele vecinătăţii, fie ea de uliţă sau bloc, care au responsabilitatea şi compasiunea în sânge şi în educaţie. Oricare dintre ele ar fi un bun consilier local sau, fără discuţie, un bun parlamentar.

Sunt atâţia disponibilizaţi din funcţii cu răspundere umană şi materială, fie în industrie, fie în armată sau ordinea publică, care nu ştiu altceva decât să servească pe cei mulţi, chiar şi cu preţul vieţii. Nu aţi auzit de ei pentru că nu s-au înregimentat politic, pentru că nu au stat să se tocmească pe banii noştri pentru un loc călduţ de demnitar sau ales public. Asta nu înseamnă că nu pot munci în asemena funcţii, penru a îndeplini misiunea încredinţată de electorat, cu mult mai bine şi mai serios decât urmăritorii degetului păstorului turmei.

Fără urmă de îndoială, există o inteligenţă publică şi o voinţă colectivă. Ceea ce nu s-a dovedit până acum că există este prostia publică sau colectivă, deşi mulţi dintre cei care s-au bazat pe public dar nu au primit sprijinul acestuia au ajuns să vorbească de „prostime”. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă această inteligenţă şi această voinţă este să se manifeste.

Iar 2012 se pare că este un bun moment pentru noi. Să ne fie de bine!

Articole de acelaşi autor

10 comentarii

BULA 31-12-2011 - 05:04

Nea Hari,
La Multi Ani si Sanatate !

Hari Bucur-Marcu 31-12-2011 - 09:25

La Multi Ani, domnule BULA, si un An Nou cat mai bun, pentru toti care dau pe aici!

neacsum 31-12-2011 - 20:38

LA MULTI ANI SI SANATATE ECHIPEI ZIUA VECHE, , COLABORATORILOR SI CITITORILOR!

Pribeagul 02-01-2012 - 19:41

„În 2012, dacă se vor organiza alegeri… publicul român responsabil ar putea să se voteze pe sine în Parlament, cu mandatul simplu şi imperativ de a institui controlul real, eficient şi efectiv al poporului asupra celor trei puteri ale statului, cea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească, precum şi asupra aparatului de stat, central sau local.

Nu cred că este deloc complicat să fie găsiţi între votanţi oameni care să accepte propunerea colegilor, vecinilor sau chiar a celor cu care nu se cunosc prea bine de a-i reprezenta atât în Parlament cât şi la nivel local. Nici măcar nu le trebuie un partid pentru aceasta. Singura condiţie este să datoreze doar celor care i-au votat intrarea lor în funcţia aleasă.”

Nici unul dintre cei care au fost, sa nu mai fie! Si mai ales virfurile.

Este un lucru dificil, dar tara… trebuie sa se miste… 🙂

BULA 03-01-2012 - 06:50

Romania e terminata, ca stat independent. Urmeaza sa fie rupta in bucati si alipita la alte state.
Iar romanii sunt niste idioti congenitali si niste jeguri. Eu traiesc printre ei si ii vad, ce conceptii au si cum actioneaza. Ma uit la vecinii de bloc si de cartier, la colegii de serviciu, la o parte din rude, la oamenii de pe strada, si nu vad pe fata lor nemultumirea care sa declanseze schimbarea in mai bine. Toti vor sa se adapteze la sistemul asta infect in care traim, sa-si fure caciulile intre ei. Toti se cred smecheri. Au mentalitate de hoti si sunt condusi de hoti mai mari decat ei. Ii venereaza pe cei de la conducere si se viseaza in locul lor. Nu sunt indignati de ce s-a intamplat cu tara in care traiesc, de distrugerile care s-au produs (industria data jos). Sunt ca microbii, care se adapteaza permanent la mediul in care traiesc, prin reproducere, mutatii si selectie naturala. Sunt bacterii fara sistem nervos.

Ciu Huhu 02-01-2012 - 19:53

Hai sa traiti fericiti si sanatosi, toti in afara de lichelele basiste, udemeriste, peuneriste care au ruinat tara si poporul!

Pribeagul 02-01-2012 - 22:02

http://www.financiarul.ro/2011/12/31/am-pornit-cu-uratura/

Am pornit cu urătura…

31 decembrie 2011

Naţional, Prima pagină

Aho, aho adulţi şi fraţi
Anul ăsta să votaţi
Unu-n casă să nu staţi !
Să dăm jos pe hahalere
Ce-au pus ţara la galere.

Să votaţi chiar de nu pare
alternativă la schimbare.
Să scăpăm de fufe, frate
şi miniştri făr’de carte.

Sunaţi toţi din zurgalăi
S-audă Europa, măi !
Că aici, prin cei Carpaţi
Nu-s doar handicapaţi,
imorali sau mercenari,
ebaniste şi becali …

Sunt şi oameni cu gândire
pentru ţară cu simţire !
Deşteptaţi “boborul” frate
că aşa nu se mai poate !

Nu mai staţi după perdele
şi să gândiţi doar la rele.
Vă cer multă implicare
pentru a face iar schimbare.

Mămăliga explodează
când românii toţi votează !

Sunaţi iar din zurgalăi
şi mânaţii măi !

LA MULŢI ANI !

BULA 03-01-2012 - 06:34

Pe cine sa votam, pe Poanta si pe Crinulet ? Asta-i intrebarea !

Sa inlocuim niste banditi ordinari, cu banditei mai mititei ? Sa rotim gastile de derbedei de la conducerea tarii, prin care vesticii ne exploteaza nemilos ? Merita sa iesim din casa numai pentru un castig atat de mic ?

jan dinu 03-01-2012 - 08:13

Sorcova de disperare :

HELLo,HELLo voi din Carpati
Nu mai stati shi va’njurati
Fiti oameni nu animale
Datzi la tirg pe n’parale !

Anu asta ce-a venit
Puneti capu la gindit …
Chiar de-aveti cutinu’n os …
Tot faceti mereu pe dos !

Pina acum draku v-a pus
S-a lingeti cururi de apus …
De mult timp stati chinuiti …
Natie de prosti – faliti !
JD-USA

Hari Bucur-Marcu 03-01-2012 - 08:56

Ar fi bine de reținut că ideea de partid politic ca soluție la problemele țării, în condiții de normalitate, este pusă sub semnul întrebării peste tot în lume. Cu atât mai mult ea trebuie re-discutată la noi, în România, unde ne confruntăm cu proasta guvernare asociată cu corupția generalizată.

Tradițional, partidul politic dă candidatului la demnitatea publică o mai mare credibilitate. Asta în condițiile în care acel candidat este un necunoscut. In era informațiilor globale, a internetului, rețelelor de socializare, televiziunilor și presei on-line, cunoașterea candidaților politici se poate face direct, fără să mai fie nevoie de garanții de partid pentru ei.

Sistemul electoral românesc, în mod intenționat și, se pare, subversiv, neagă această capacitate a alegătorului de a avea suficientă informație pentru a gândi singur despre orice candidat, fie el la Parlament sau la consiliul local și impune ca alegătorul să aleagă partidul și nu omul. Astfel, candidatul rămâne dator partidului care l-a „sprijinit” și nu electoratului care l-a votat, pentru că, fără partid, nici nu ar fi ajuns la vot.

Cu singura excepție, cea a candidatului independent. Numai că, dacă nu este și acesta sprijinit de un partid, ca în cazul „independentei” Elena Băsescu, nici un independent nu poate accede la o demnitate publică aleasă, pentru că nu are un aparat în spate care să țină locul partidului, iar sistemul electoral este făcut în așa fel încât un asemenea aparat să fie esențial (pentru alcătuirea listelor de semnături, pentru reprezentarea în secțiile de votare și în comisiile de numărare a voturilor etc.).

Aici intervine voința populară. Nu este deloc dificil pentru fiecare dintre noi, în parte, să ne hotărâm dacă mergem mai departe cu partidele, indiferent care sunt ele, și să alegem ce ne pun pe liste acele partide și conducătorii lor mai mari sau mai modești, sau să mergem cu candidații noștri, independenți, propuși și aleși de cetățeni pe plan local, pe baza cunoașterii directe a fiecăruia.

Tot intenționat, nu se știe încă nici data alegerilor, nici modul de organizare a acestora și, probabil, nici nu se vor ști aceste lucruri decât atunci când numai partidele cu o capacitate mare de mobilizare vor fi în măsură să se pregătească în timp scurt, celelalte formațiuni, inculsiv independenții, fiind excluși din start.

De aceea, dacă există interes public pentru identificarea unor candidați care să reprezinte exclusiv pe cei care votează și nu partidele sau „sponsorii” cu bani, atunci ar trebui ca, în fiecare colegiu sau chiar circumscripție electorală să se stârnească o emulație de pregătire a candidaturilor de acest fel.

Cum pot fi identificați asemenea candidați și care este profilul tipic al lor, este o discuție subsecventă hotărârii individuale a cât mai multor cetățeni de a alege pe unul dintre ei și nu un candidat propus de partide.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult