Acasa Opinii Vremuri de bejenie

Vremuri de bejenie

scris de Marin Neacșu
990 Afisari

Pe vremuri, în timpurile când prin Ţările Române îşi mai făceau apariţia la hotare tătarii sau turcii, nu cei veniţi cu firman de domnie, ca baş – buzuc Gordon, ci cei scăpaţi la ciubuc, cete de prădători, fie din haite nesupuse hanilor, fie plictisiţi şi plecaţi la “distracţie” prin satele româneşti, oamenii, sătenii, plăieşii se anunţau, nu prin SMS-uri sau convorbiri cifrate trasmise din WC-uri precum doamna Motoc, ci prin focuri aprinse pe culmi de deal sau prin tragerea clopotelor din biserici, într-un anumit semnal , “în dungă”, care era ştiut ca semn de pericol, ce însemna pentru unii bejenie.

Marin NeacsuÎn locurile mai apropiate de graniţă, unde nu era timp de plecare , femeile şi copii se adăposteau în biserică, iar bărbaţii plecau prin păduri, urmând să organizeze ambuscade şi cete de hărţuire, eventual de luptă, când numărul era suficient sau primeau ajutor de la domnie. În biserici se ascundeau sau încercau să se protejeze cei sau cele ce nu puteau să facă faţă bejeniei sau când nu era timp de plecare, pentru că de cele mai multe ori fie din respect faţă de cultul religios, fie din grabă, fie pentru că ştiau că dacă atacă bisericile, furia ţăranilor şi a cârmuirii devine foarte mare şi riscă  o ripostă disperată care putea avea rezultate imprevizibile, tătarii nu atacau bisericile. Exista totuşi un bun simţ al atacatorului care plecat la furat sau adunat de grâne sau vite pentru mâncare, se limita la aceste obiective şi nu depăşea nişte limite care ţineau de un respect sau o lege nescrisă a pământului.

Numai cei mai sceleraţi scăpaţi de sub controlul chiar al propriilor conducători, încălcau regulile şi atacau şi bisericile furând odoarele bisericeşti şi violând femeile. Pentru cazurile mai grave, când atacurile se prelungeau şi exista timp, femeile, copii şi bătrânii se adăposteau în păduri sau peşteri. O astfel de peşteră este peştera Dâmbovicioarei  care avea o intrare suficient de mare, o lungime de câteva sute de metri, dar şi o ieşire “de avarie” undeva mult mai departe, printr-un culoar pe unde se putea merge numai pe brânci.

După câteva sute de ani, timp în care istoria aproape a fost uitată, iar copiii în mod cert nici nu  ştiu de astfel de timpuri, un alt han-tătar  îşi trimite hoardele prin biserici să dijmuiască, să înspăimânte, să violeze drepturile cetăţenilor întrebându-i de ce au votat şi cu cine au votat. Fără să vreau sunt nevoit să constat că cei de acum 3-400 de ani, tătarii  erau mult mai umani, mult mai democraţi, mult mai europeni, deşi veneau din stepă , nu din Anvers sau de pe Dâmboviţa. Duşmanii, cei de altă religie, aveau mult mai mult respect faţă de biserică  decât azi,  cei de acelaşi Dumnezeu cu noi, ei, duşmanii, nu îndrăzneau nu numai să intre în biserici, dar respectau sărbătorile religioase, aşa cum şi cruciaţii sau oştile creştine respectau Ramadanul sau orele de rugăciune ale musulmanilor, într-o atitudine de respect nescrisă, dar respectată pentru că exista o regulă care spunea că nu poţi ataca un om în chiar faţa Dumnezeului său sau când omul îi vorbeşte prin rugăciunile sale.

Astăzi, la 23 de ani după ce românii şi-au ucis un conducător în zi de Crăciun, alţi români îi aşteapă pe ţăranii români cu arcanul la ieşirea din biserică aşa cum şacalii aşteapă antilopele la ochiurile de apă, ştiind că sigur vor veni acolo, şi îi hărţuiesc într-o vânătoare de vrăjitoare, o noapte a cuţitelor lungi, o lungă şi interminabilă noapte a Sfântului Bartolomeu.

Cât de bicisnic să fie poporul român să nască astfel de oameni care să calce în picioare sărbătorile cele mai sfinte ale celor care încă mai cred în Dumnezeu? Cât de mult trebuie să-ţi urăşti poporul, încât să îţi trimiţi hoardele  la intimidare în chiar ziua Sfintei Mării în speranţa că vei  obţine câteva mărturii speculând credinţa şi frica românului de Dumnezeu sau încercând să suprapui frica de Dumnezeu cu frica de procuratură ? Cât de lipsit de Dumezeu să fii încât să te foloseşti de numele Lui pentru a obţine o mărturisire care să te menţină într-un scaun deşi chiar cei în faţa cărora  fluturi Biblia  nu te mai vor?  Ce mame au născut astfel de jivine? Ce pământ i-a ţinut, ce soare le-a dat lumină, ce femei i-au acceptat în paturile lor, cine le poate da dragoste? Cum se poate ca în 400 de ani, în loc să evoluăm şi să devenim mai buni, uităm şi călcăm şi legile pământului nu numai cele al tării şi ridicăm oamenii la cercetări din faţa bisericii ?

Aşteptam ca după aceste acte de samavolnicie şi atac la liniştea sufletească a credincioşilor care în loc să se gândească la cele sfinte au fost nevoiţi să dea explicaţii neortodocşilor purtători de Biblie cu mâini murdare de satrap, aşteptam spun, ca BOR să iasă cu o replică cu un protest măcar dacă nu cu o afurisenie la adresa păgânilor, să pună anatema pe Antihrist şi să înfiereze spurcarea prăznuirii Maicii Domnului de către hoardele tătarului. Apoi mi-am amintit de o fotografie apărută mai de mult prin presă, o fotografie în care călcătorul de cele sfinte râdea în hohote înconjurat de capete aşa zis sfinte, care nu mai ştiau cum să hăhăie subţire la grosolăniile necuratului conducător. Mi-am dat seama că aşa cum oamenii nu mai sunt aceiaşi de acum 400 de ani, nici purtătorii de haine cusute cu fir auriu nu mai sunt aceiaşi şi pe ei timpul sau timpurile i-au schimbat şi le-a întors cugetul şi faptele de la adevărata credinţă şi slujire.

Aşa că bieţi români,  în ziua de azi nici cu sau în biserică nu mai sunteţi în siguranţă. Au mai rămas doar peşterile. Vin vremuri de bejenie, ascundeţi-vă femeile şi copii în peşteri şi pregătiţi-vă!

76 comentarii

Mache 17-08-2012 - 14:11

Neacsule,

Esti mare ma! 😉 🙂 😉 De acu’ nu mai ai scapare! 150% ca te propune Varanu’ pentru Nobelu’ la literatura dupa chestia aia pe care ai scris-o mai sus.

Mare pacat totusi ca si scapat episodu’ ala eroico-apoteotic cu boierii Tonta si Căcărău fugiti in bejenie prin Ianuarie la Inalta Poarta sa-l dea in gat si sa-l parasca negesit pe miselul Plesuv Voda. Oare de ce te-ai sfiit?! Ca doara cei doi puciurii n-au cerut mare lucru imparatiei: Doar sistarea fondurilor UE si a dreptului de vot pentru Romania, prin grohaitul actualei vornicese a mediului 🙂 🙂 😉

Bag in sa seama ca bietii de ei n-aura destul pesches 😉 si pâra nu avu destula greutate in fata divanului imparatesc. Ca uite ca au ajuns amandoi la biv-vel-vornicii inalte prin mila plesuvului cel misel si tot degeaba! Gâzii, capuchehaiele si mazilii Inaltei Porti in loc sa-i ia capul lui Plesuv Voda si sa-l duca pe o tipsie de argint marelui padisah, il chemara pe Tonta sa se caiasca amarnic in fata marelui vizir si sa cerseasca indurare.

Iar acum revenind la episodu’ navalairii tatarasti te lua avantul si ai mintit pe ici si colo prin punctele esetiale: Taranii nu fura intrebati CE au votat ci DE CATE ORI au votat. Pentru ca pe liste apareau ca au dat cu stampila de nenumarate ori. Chestiune care se pedepseste cu temnita. Nu-i asa?

In orice caz faina chestia aia cu tatarii care nu intrau in biserici. De unde ai aflat-o? Bag seama ca e o veche poveste de familie. Cu generatii in urma una din stramoasele tale o fi explicat astfel nasterea unui Gheorghe ce arata leit Mao Tzedun taman 9 luni de la navala: „Nu ma calarira tatarii barbate ca doar fugii in biserica si stii bine ca ei nu intra acolo. E al tu ma!” Uitandu-ma la poza ta, parca ai pastrat si tu peste veacuri niste vagi trasaturi mongoloide… 😉 🙂 🙂

Timotei 17-08-2012 - 14:26

Le era scarba de mirosu de tamaie, cum o sa le fie la stia mai pontologi (astia cu dottorelu, bre!) de referendum, c-o sa faca referendum numa pe lumea ailalta, sa voteze Iadu sa fie rai si ei tartori p-acolo.
Da’ mai sti, poate ca de la dude se face ca o molima pe matze, si omul se caca rau, de unde si afinitatea cu lipoveanu.

Ciu Hu 19-08-2012 - 09:37

Besescu-i un DICTATOR HIDOS SI JOSNIC, Mache-i un slugoi al lui, cel mai cretin clujean, clujenii-s cei mai prosti romani !

neacsum 17-08-2012 - 14:31

Mache, poate ai dreptate, poate nu s-a schimbat nimic in tara asta de acum 400 de ani si pana azi. Asta ar trebui sa ne bucure nu ?Sa presupunem ca ai avea dreptate si tatarii intotdeauna intrau in biserici si violau femeile. Numai asa se explica obiceiurile de astazi ale hoardelor de procurori. Mostenire genetica. Este posibil sa ai dreptate. Tie cine ti-a povestit ca se intampla cum spui tu ? Ai avut pe cineva ascuns in biserica si a lasat scris ce a patit ? Numai asa se explica interventia.

Mache 17-08-2012 - 14:56

Neacsule,

Hai sa nu genralizam dupa moda USL-asa (Cand se descopera vreo gainairie USL-asul nici macar nu incearca sa-si dovedeasca nevinovatia, ci tipa imiediat: „Si ailalti fura!”). Spre ghinionul vostru s-au schimbat foarte multe in Romania ultimilor secole, chiar daca voi ati ramas fideli datinilor si apucaturilor fanariote: minciuna, miselie, lacomie nemasurata si lasitatea cea mai scabroasa. Ghinionul vostru e ca timpul curge impotriva voastra. Sigur ca nu va bucurati sa jucati la nesfarsit rolul nemuritor al lui Willy E. Coyote, dar asa e viata. Voi l-ati ales 😉

La aia cu tatarii, sigur ca nu avem de unde sa stim. Cine se poate jura ca n-a avut o stramoasa mai zglobie 😉 ? . Insa vezi tu, ei nu prea aveau presiune sa treaca Carpatii. Si apoi toti astia din neamul meu suntem, blonzi, cu par cu ochii verzi sau albastrii si urechile kentum. Daca o fi fo-un Mao Tzedun, apoi trebuie ca e unul tare indepartat 😉 🙂 😉

neacsum 17-08-2012 - 17:13

Mache, eu sunt USL-ist cum esti tu popa. In ceea ce priveste culoarea ochilor, hai sa nu generalizam . Nu toti cei cu ochi albastri au fost securisti. Au fost si oameni buni printre ei, nu trebuie sa iti torni cenusa in cap. Calmeaza-te, poate o fi fost accident genetic.

Mache 17-08-2012 - 17:47

Neacsule,

Eu nu sunt popa, dar tu esti USL-as toata ziua. E inutil sa mai negi ca esti de acum ridicol. Eu inteleg ca e destul de dificil sa admiti intre oameni civilizati ca esti USL-as, dar asta e. Nu te-a obligat nimeni. Te dai in in vileag in fiecare clipa ca holericul ce se capa in pantaloni.

Aia cu securistii buni si cei rai e doar gargara voastra sa va mai spalati un pic fetele pline de rahat. Toti sunteti mizerabili si tu stii asta cel mai bine. In orice caz APV-siti in armata sau APV-isti la MI toti sunteti acelasi gunoi fetid pe care comunismul l-a scos la suprafata printr-un cumplit accident al istoriei. Inca in MApN mai erau macar accidental pe la armele tehnice si oameni, dar voi astia de la guitul si timpanul sunteti cu totii aceeassi balega.

Hai noroc!

neascum 17-08-2012 - 18:30

Mache iti permiti sa faci afirmatii total gratuite. Faptul ca eu am puterea sa spun ce gandesc, sa semnez cu numele meu si sa ma expun comentariilor unor anonimi frustrati ca tine care latra de dupa gard si invinuiesc fara nici o proba , aruncand cu noroi, arata cine este fetidul, cine are apucaturi de securist si e balega. Spor la munca !

Mache 17-08-2012 - 22:43

Neacsule,

Nu sunt deloc „afirmatii gratuite”. Minciunile tale pentru retardati si apucaturile militienesc- GAZ-iste sunt dincolo de orice tagada.

Ciu Hu 17-08-2012 - 18:37

Blonzii si blodele-s vestiti ca cei mai prosti oameni, cel mai prost dintre blonzi e Mache slugoiul dictatorului Basescu!

Ciu 18-08-2012 - 00:42

O sa putrezesti in iad banditule!!!!!
Iar mi-ai furat un „hu”, chiar pe ultimul.
HUO!!!!

Ciu Hu 18-08-2012 - 02:31

:))

ValVerde 17-08-2012 - 15:23

Neacsuleeee…inca o perla de la popota !!!
Incepi prin a afirma ceva fara urma de dovada (tatarii nu intrau in biserica)
Cind ti se spune: poate nu ai dreptate (si ei intrau in biserica), raspunzi: „ai avut pe cineva ascuns in biserica???”
Nu te-ai gindit sa aplici aceleasi reguli afirmatiei tale initiale?
Mai pe intelesul tau, ai avut tu pe cineva ascuns in biserica cind ai spus ca tatarii nu o atacau?

De altfel, de unde ai scos-o ca bejenia inseamna sa te refugiezi in biserica??? Chiar daca existau refugiati in biserica, in loc sa o ia pe dealuri, e din misticism si pentru ca biserica era de regula singura cladire mai intarita. Dar explicatia asta prozaica nu se potrivea cu timpeniile pe care le enunti in articol, asa ca inventezi (sau ti le-au spus „niste iraquieni”) ??

Dupa care pui cireasa pe tort si declari ca procurorii de astazi sint legati GENETIC de hoardele de tatari. Mai Neacsule, zii cinstit: tu stii ce e aia „mostenire genetica” ??? Ca vad ca folosesti expresia.

Dupa logica ta formata de regulamente militare, legea ar trebui sa se opreasca la usa bisericii. Aferim !!!

neacsum 17-08-2012 - 17:20

Stimata doamna,
Nu stiu daca sunteti acceasi persoana cu Mache , am vazuit ca se practica personalitatile multiple platite sau neplatite pe site-uri, dar aveti aexact aceeasi meteahna.Ma intreb de ce nu l/ati contestat pe meinescu cand a spus ” la steaua care-a rasarit, e-o caleatata de lunga ca mii de ani i-au trebuit lumii „. Ma astept din partea voastra sa intrebati de unde stia el cati ani erau ca doar nu fusese nimeni pana acolo sa ii spuna sau sa numere. Dar asa e , cand vrei sa te iei de cineva te iei indiferent ca are basca sau nu. Cand un individ , indirent de culoare, spune ” sa mor eu daca te mint” banuiesc ca stai cu lumanarea langa el. Daca atata duce mintea, e pabat sa tragi de ea, nu e elastic.

ValVerde 17-08-2012 - 17:53

Autorule (sau autoareo)

Dupa cum vezi, nu ma aventurez sa-ti ghicesc sexul pentru ca sint multe forte oculte care conspira in Romania si e foarte posibil ca tu sa fii Baba Omida, care a pus poza unui individ de sex masculin la inceputul articolului, ca sa se dea mare cit e de frumoasa.

Dar sa revenim la articol….vrei sa spui ca faci figuri de stil. Spune-o asa ca e mai direct. Numai ca figurile de stil literar imbogatesc argumentul sau creaza valori estetice. Tu o dai cu bita-n balta.

Apropos de Eminescu, afirmatia lui nici macar nu e o figura de stil. Este adevar stiintific, asa ca din nou esti pe linga subiect.

(cred ca te-ai incurcat in claviatura, citatul intreg era: La steaua care a rasarit e-o cale atit de lunga, ca mii de ani i-au trebuit LUMINII sa ne-ajunga)

Daca citesti cu atentie ce-ti reprosez, este duplicitatea atentatului la logica pe care il faci: in cazul tau: figuri de stil. Cind cineva sustine contrariul: TU esti cel care spui ca nu a fost nimeni acolo sa confirme.

Chiar nu vezi contradictia?

Insinuezi ca sint platit? Cel putin pe mine ma plateste cineva pentru efortul facut, deci activitatea mea are valoare in ochii cuiva. Tu faci munca voluntara si esti platit exact atit cit iti valoraza parerile.

neascum 17-08-2012 - 18:34

Stimata doamna, tot nu ati inteles. E greu. Mergeti inainte, asta e. Trebuie sa se infunde undeva. Atunci veti intelege unde ati plecat. Eu va parasesc, nu va mai deranjez, nici lumina nu ajunge acolo unde duce mintea dumneavoastra.

Mache 17-08-2012 - 17:56

Ei Neacusle,

Vaz ca te-ai mai cizelat un pic. Bravo! Ai ajuns sa te adresezi cu „stimata doamna” (chiar daca-i vorba de un domn) in conditiile in care tu esti luat cu „Fa”. Acum sigur ca pentru persoanele ca matale, de sex nedefinit (chelia si barba nu sunt intotdeauna relevante – n-ai auzit de cantareata cheala? 😉 ) astea sunt scapari care trebuie sa fie intelese….

Pentru rest, fa si tu un efort sa traduci ce ai vrut sa spui. Eu inteleg ca v-au invatat ai sa scrieti si cititi la fabrica de APV-isti, dar sa stii ca nici n-au abuzat si nici n-au exagerat 😉 🙂 🙂

Succesuri!

neascum 17-08-2012 - 18:36

Mache , ai cautat tu in pantalobnii lui Valverde? Nu o sa intreb ce,, dar din cate stiou eu e de sex feminin. Asa vorbea lumea pe aici acum un an si ceva cand tu inca nu primisei sarcini pe ziarul asta.

BULA 17-08-2012 - 18:41

ValVerde se exprima ca o muyere. Chiar daca o avea putza, din punct de vedere hormonal si psihic e muyere.

ValVerde 17-08-2012 - 19:04

Bula, cum se exprima muierile?
Vorbesc altfel decit barbatii, sau pentru ca tu nu ai avut ocazia sa vorbesti cu persoane educate si nici cu femei (asta e foarte clar), le amesteci si le confunzi????

Mache 17-08-2012 - 22:50

Bey Neacsule,

Daca o iei cu „dupa cate stiu eu” atunci e clar 😉 Ca la cate stii tu nene, se sparie gandul 😉

Bine ca v-ati gasit tu si cu Bubosu’ mari experti in femei. Sa nu veniti acum cu povesti vanatoresti vis a vis de cuceririle voastre. Ca doar nici muma padurii in coma alcoolica nu s-ar da la vreo-unul din voi 😉 🙂 🙂

Hai mai, mai bine treceti la ceva ce va pricepeti, cum ar fi ispravile lui Ponta (ca si asta dupa ce vezi cu ce maimuta s-a insurat, nu mai e nimic de spus 😉 ).

ValVerde 17-08-2012 - 18:59

Cretinatati romanesti…”se vorbea pe aici” neacsule?
E total irelevant care e sexul meu, dar ceea ce e prost e ca folosesti metoda asta in a face caricatura de jurnalism pe care o regurgitezi pe aici.

Il intrebi pe Mache daca a bagat mina in pantalonii mei?

Dar tu ai bagat-o ?? Tu de unde stii? Din nou ce sa aplica la altii nu ti se aplica tie.
Ahhh am uitat. Ti-au zis-o „niste iraquieni”

In final, numai cretini ca bula si ca urbos isi imagineaza ca daca mi se adreseaza ca unei femei, au un ascendent asupra mea. La fel crezi si tu neacsule, nu e asa?

Nu aveti argumente, nu aveti capacitatea de a polemiza si atunci aruncati ceea ce in mitea voastra atrofiata se cheama jignirea suprema: „e femeie.”

Putin imi pasa ce credeti voi despre mine, pentru ca din punctul meu de vedere nu am nici o problema daca mi va adresati ca unei femei.
Citeodata e hazliu, pentru ca atunci cind citersc mesajele voastre alea rautacioase, mi se pare ca nu-mi sint adresate.
(Neacsule, se simte ca atunci cind cineva iti zice tie: „cit esti de destept, generale”)

Oh…nu ma parasi necsule…nu-mi lua sursa de distractie….oh…raule…daca mi-ai auzi hohotele de ris te-ai indupleca sa mai vorbesti cu mine….barbate !!!

digital 17-08-2012 - 19:15

ce pățiși,reptilianule?!
”………Nu aveti argumente, nu aveti capacitatea de a polemiza si atunci aruncati ceea ce in mitea voastra atrofiata se cheama jignirea suprema: “e femeie.”………..”
ai impresia că ești mai breaz?!
uiți de la mână pân la gurăî ce scrii și la ce faci aluzie!
ești mai dobitoc decât o vită -verde!
schimbă-ți nick-ul ,că tare retardat mai ești!

neascum 17-08-2012 - 21:08

Citeste doamna, citeste ce am scris si respecta macar ceea ce nu se poate interpreta. Eu nu am spus ca Mache a bagat mana in pantaloni . In ceea ce ma priveste, eu stiu ca esti femeie pentru ca ai recunoscut singura acuma un an de zile. Nu ca ar conta, nu ma intereseaza, poti fi si bisexuala, dar macar recunoaste , nu te ascunde sub id-uri asexuate . Asta e tot.

ValVerde 17-08-2012 - 21:29

” In ceea ce ma priveste, eu stiu ca esti femeie pentru ca ai recunoscut singura acuma un an de zile.”

===

Minti din ignoranta si/sau memorie slaba, sau minti deliberat?

______________________

Tema noua: neacsum, limba romana si capacitatea de procesare a frazelor simple

neacsum: Mache , ai cautat tu in pantalobnii lui Valverde?

ValVerde: Il intrebi pe Mache daca a bagat mina in pantalonii mei?

neacsum: Citeste doamna, citeste ce am scris si respecta macar ceea ce nu se poate interpreta. Eu nu am spus ca Mache a bagat mana in pantaloni .

hahahahahah 🙂 🙂 🙂

Deci il intrebi daca a folosit un periscop ca sa caute in pantalonii mei, eventual cind ii aduc de la dry cleaning. (Nu bagati mina !!!)

Te-ai cinstit si tu un pic ca e vineri sera?
Sa-ti fie de bine !
Dar nu e nici o ocazie speciala, pentru tine toate zilele sint week-end…daca te-ar plati mai mult….ce bine ar fi…jos Basescu !!!

ciufulici 18-08-2012 - 05:18

Domnul Naecsu e uselist. cel mai uselist, uselist total!

E uselist!
E uselist!
E uselist!
E uselist!
Hahaha,si inca uselisat pana la os!
Uselistu!
Uselistu!
Uselistu!
Uselistu!

E uselist!
E uselist!
E uselist!
E uselist!
Hahaha,si inca uselisat pana la os!
Uselistu!
Uselistu!
Uselistu!
Uselistu!

E uselist!
E uselist!
E uselist!
E uselist!
Hahaha,si inca uselisat pana la os!
Uselistu!
Uselistu!
Uselistu!
Uselistu!

Liviu 17-08-2012 - 15:52

Cel mai sugestiv este episodul din filmul „Andrei Rubliov” al lui Andrei Tarkowski in care arata o navalire a tatarilor si cum oamenii se refugiau in biserica, biserica care semana mai degraba ca un grajd afumat dupa ce tatarii o incendiasera !!! Insa extraordinar pentru poporul roman (si pentru cel rus !) este ca in pofida tuturor relelor care s-au tot intamplat, a tuturor navalilor, noi am ramas aici, ne-am pastrat limba, obiceiurile (multe dintre ele foarte proaste sau degradandu-se tocmai datorita acestor vicisitudini !), ne-am pastrat credinta ortodoxa si am rezista aici asa cum s-a putut.

Mai este insa interesant de remarcat faptul ca „romanii” plecati in bejanie, cum este de exemplu canadianul acela de la Rosia Montana, cand s-au intors aici primul lor gand au fost de jefuit si pradat ! De ce ? Pentru ca ne stiau cel mai bine cum gandim, cum reactionam !!! De altfel stiu si un episod cu o familie de oameni obisnuiti dintr-un sat care a infiat un copil de la o alta familie mai saraca si cand acel copil s-a facut mare si a inceput sa cam fure atunci prima casa care a jefuit-o a fost chiar casa celor care i-au oferit o sansa ! Intrebat fiiind cum de a putut sa faca asa ceva el a replica ac pe acea casa o stia cel mai bine !!! La fel este si cazul postacilor care in loc sa contribuie la imbunatatirea lucrurilor ii dau inainte cu dezbinarea si batjocura !

BULA 17-08-2012 - 17:36

Canadianul acela de la Rosia Montana, la care te referi matale, e nepotul arendasului evreu care prin lacomia dusa la extrem, i-a determinat pe taranii din Moldova sa declanseze rascoala de la 1907.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 17-08-2012 - 17:43

Phuutuzi hoitu meeti, adica rascoala din 1907 a fost declansata tot de evrei ! Iar acusica de ar mai fi ramas la Rromanica cativa ,nu v-ati pisha pe voi de lashi si incompetenti ! GUNO !

urbos 17-08-2012 - 17:59

N-a fost declansata de ji dani animalule, a fost declansata impotriva lor, caci lepadaturile ji danesti ajunsesera de nesuportat. Vine iar…

ValVerde 17-08-2012 - 18:01

Ai si tu inclinatii necrofilice ca urbos?

ValVerde 17-08-2012 - 18:12

Din curiozitate..stie cineva cam
citi evrei au mai ramas in Romania ???

Vreau sa inteleg si eu cu cine o sa se lupte urbos cind ameninta ca „vine iar…”

Tache, ereticu si degetica sint indeajuns, sau trebuie sa-l cheme si pe huhu???
Nu de alta, dar huhu se concentreaza greu si uita pe cine trebuie sa muste de pantalon.

Ultima data la manevre, i-a facut izmenele franjuri lui urbos.
Urbos fugea sa-si salveze pantalonii si huhu urla dupa el: ji dane !!!
Deabia l-au linistit cu furtunul cu apa rece si dupa ce i-au explicat ca urbos este un evreu cu foarte multe (chiar mii de) nickuri pe net.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 17-08-2012 - 18:12

ai aparut si tu din koprokultura ta , liberalule pogonicean! Stai pe acasa, venim de la distanta , si nu mai vrem sa ratam ! OKAZIA ! vierme infect , numarati zilele !

urbos 17-08-2012 - 18:13

Sa nu te bazezi pe asta.

Ciu Hu 17-08-2012 - 18:51

VacaVerde, sluga a dictatorului Basescu, ai imaginatie bolnava psihic, total lipsita de umor, ptiu!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 17-08-2012 - 20:51

… caballiere,esti habarnist! De fapt ca doi rromani care se respecta viermele urbos reclama caciula furata de alamicu!iar ciuhutu, a vazut izmenele cufurite pe sarma la Pogoanele str. Unirii 793 la asa zisul domitiliu sandu dobre ziss urbos /sobru ! Dar pina la urma .pupath piatza si cutul la trecatori ! Veritabil GAY-fest !

Ciu Hu 17-08-2012 - 18:55

E UN LUCRU BINE STIUT ca evreii-s cei mai mari hoti din Univers, fura sume imense de bani de la toate popoarele lumii, si bogatiile lor naturale, in cazul nostru al Romaniei vor sa fure aurul si cuprul si argintul!!!

Ciu 18-08-2012 - 00:45

HUOOOOO!!!
MI-AI FURAT ULTIMUL HU!

tomi 18-08-2012 - 00:53

CIU HUHUHU, CIU CIU, CIU-MA nu importa cum te batjocoresti singur,tot stim cine esti vierme fascist,de streang tot nu vei scapi,citi de HU ti-ai pune sau ti-ai scoate din jegul tau de porecla. Dar ceea ce voiam ta-ti transmit este de fapt sa te duci urgent in pi-z-da ma=tii vierme de hoit fascist si sa fi blestemat in veci pentru veninul si instigarile tale impotriva poporului lui Dumnezeu. Fii sigur ca vei murii in chinuri groaznice,ar fi bine sa te spinzuri singur si sa nu astepti sa te mazilim noi.

Ciu Hu 18-08-2012 - 02:27

Tomi stiu ca pe voi evreii va supara tare ADEVARUL DESPRE VOI, totusi e o mare rusine pentru natia voasta ca existi gunoiule, si te exprimi in cel mai violent si abjet mod posibil pe Net, asta ma face sa cred ca sinteti un popor extrem de agresiv si abject, nu doar cel mai mare hot din Univers!!!!!

RUSINE Tomi, RUSINEEE, HUUOOOO!!!

Tache 17-08-2012 - 14:32

Din gandirea chinezului simplu, inteleapta si realista, de ajutor in momentul istoric romanesc actual.

O singura scanteie arde stepa.

Apa sustine, dar si scufunda, o corabie.

Nu socoti ce ai pierdut, socoteste cu ce ai ramas.

Sub comanda generalului curajos nici un soldat nu e fricos.

Mananca mai putin cu o muscatura si vei trai un an in plus.

Pacea vine doar dupa ce ratiunea ajunge la putere.

Chiar si constructia celui mai inalt turn incepe de la sol.

Elocventa convinge, dar adevarul obtine loialitatea.

Doar inteleptul stie cand sa taca.

Cu un singur copac nu faci o padure.

Daca mananci mai putin, gusti mai mult.

Nu poti aplauda cu o singura mana, e nevoie de doi pentru o cearta.

Fie pisica neagra sau alba, pisica care prinde soareci este pisica buna.

Fricosii viseaza, dar oamenii curajosi au viziuni.

Invatatura este ca orizontul, fara limita.

Calul batran cunoaste drumul.

Un prieten bun te adaposteste pe timp de furtuna.

Daca vrei sa stii cum este drumul in fata, intreaba-i pe cei care vin din sens invers.

Schimba-ti pielea si spala-ti inima.

Plantezi pepene, culegi pepene; plantezi fasole, culegi fasole.

Cand unul canta ceilalti il urmeaza.

Norocul are inima slaba si memoria scurta.

Cuvintele dure si gandirea gresita nu rezolva niciodata nimic.

Dusmanii periculosi se vor intalni din nou pe stradutele stramte.

Mai bine sa se indoaie sub vant decat sa se rupa.

Nu omori gaina ca sa-i furi ouale.

Mai intai vine priceperea si dupa aceea creatia.

Sa nu te preocupe ce se intampla in afara usii casei tale.

Oamenii intelepti s-ar putea sa nu fie invatati; oamenii invatati s-ar putea sa nu fie intelepti.

Ciorile sunt negre peste tot pe Pamant.

Sa nu ridici o piatra, doar ca sa ti-o scapi pe picioare.

Taie gaina sa sperii maimuta.

Asteapta mult, loveste fulgerator.

Nu astepta sa-ti fie sete ca sa sapi o fantana.

Cel care culege trandafiri sa suporte tepii.

Esecul este mama succesului.

Nu te urca in copac ca sa prinzi peste.

Doar timpul plus efortul aduc pricepere.

Distanta testeaza calul, iar timpul scoate la iveala caracterul unui om.

Timotei 17-08-2012 - 14:36

ai uitat – DOTTORU SFINTESTE LOCU, DA’ REFERENDU IL LAMURESTE.

ein deutscher 18-08-2012 - 23:02

Hopa si obsedatul T.T. Timofeev! Reaparusi, cizma kaghebista?

Tache 18-08-2012 - 00:26

” Distanta testeaza calul; timpul testeaza caracterul omului.” este o traducere mai buna.

Timotei 17-08-2012 - 14:34

COMUNICATU COMITETULUI NATIONAL U.S.L PT. SCRIITORI.

Mai mult cut&paste baieti, mai mult cut&paste, sai nici nu mai dati paste, faceti numa cut la autor si poneti-va numele. Aceasta este o masura foarte ecologica, pai ce de hartie o sa economisim daca avem o singura carte cu feluriti autori, dar sa fie numai unul pe luna!
Nu trebuia sa exageram!

Liviu 17-08-2012 - 14:55

Mda … Exista si o vorba care spune ca „tiganul nu fura de la vecini” ! Sau cand mergi la vanatoare exista o lege nescrisa care spune ca nu poti sa impusti un animal cat timp isi satisface niste nevoi fiziologice. Problema este ca s-a „carasit” de tot lumea asta … Nu se mai respectia nicio regula acum. Se fura fratii intre ei, isi dau in cap si se injunghie pentru te miri ce, este un razboi romano-roman intretinut si coordonat cu mare precizie ! Din nefericire romanul reactioneaza imediat la astfel de lucruri. De aceea merge si atat de bine aceasta „strategie” de mentinere in prostire si pe plantatie.

Inteleg ca acei procurori au dovezi clare si au intocmit deja dosare de urmarire penala adevarate ! Ei urmaresc intr-adevar incalcarea legii si nu sa stie cine a votat si cum … De altfel in conformitate cu procentele ofiaciale este o probabilitate de 99,99% ca cei care sunt suspectati sa fi votat pentru suspendare. Nu asta este problema ca este mai mult decat clar … Insa reactia „oamenilor din teritoriu” este ca de obicei aiuristica:
– se incoloneaza „in jurul partidului” si al primarului si spune ce i se spuna sa spuna;
– nu a inteles ce se intampla de fapt si care-i miza nici cand a votat si nici acum insa ca un simplu trepadus care asteapta „sa i se deie ceva” din afacerea asta merge cu turma !

neacsum 17-08-2012 - 17:30

Ramane de vazut cati la suta din cei interogati vor fi gasiti vinovati si cati vor fi bagati in puscarie, daca au votat dublu. Daca se va dovedi ca au votat dublu. Oricum, aceasta forma de investigatii ale procurorilor cu biblia este o metoda care sper ca a fost sau va fi omologata. Este pacat sa vina altcineva sa o omologheze dupa ce a fost folosita cu atata succes de procurorii romani.
Interesanta este si urmarirea sau invinuirea pibniceresei ca s-a urcat in masina unui Nastase. Vai de capul nostru daca am ajuns sa fim cercetati pentru ca ne-am suit in masina copilului lui nastase si nu a copilului lui Bercea Modial. De ce oare Madam Base nu a fost cercetata de CSM dupa ce a primit salba cu galbeni de la madam Bercea ? Este mai penal Nastase decat Bercea ? Asta asa ca fapt divers.

ciufulici 18-08-2012 - 04:46

A, pai daca trec procurorii la anchetat prin Oltenia, fieful pesedesc, se depopuleaza complet, juma in puscarii si jumatea ailalta fugiti in munti sau peste granita. Dar asa, au inceput prin alte parti mai intai. Insa vine el si randul oltenilor.

ValVerde 18-08-2012 - 15:13

I-ai uitat pe aia din biserica.
Juma in puscarii, juma fugiti in munti si ultima juma se inchid in biserica, ca dupa ce a luat Neacsu atitudine, nu se mai duc procurorii sa violeze femeile in biserica.

Florin 18-08-2012 - 15:35

ValVerde, iata ca Danilet nu accepta critica. Acest cacatel a ajuns sa ameninte analistii si jurnalistii cu inchisoarea. Cum comentezi?

analog 18-08-2012 - 15:46

cine e Danilet?
are mere?

Europeanuul 18-08-2012 - 22:37

Partizanatul evident al membrilor CSM imi arata cat se poate de clar ca reformarea jutitiei in Romania nu a facut progrese (dimpotriva, nu mai poate nici macar incerca sa mimeze putina obiectivitate). Asa ca o sa fiu in continuare Pro USL (chiar daca Crin este o paiata, respectarea drepturilor cetatenesti este o prioritate).

urbos 18-08-2012 - 22:50

De ce e o paiata, ca nu mai suge poola la ji dani si americanasi. Este? Scarba dreacu ipocrita. Hehehehe.

ValVerde 18-08-2012 - 15:43

@Florin
Cine e Danilet ???

ana are pere 18-08-2012 - 15:49

danilet nici nu exista
daca exista nici nu are mere
daca are mere, bleah!, ca mie imi plac perele

Florin 18-08-2012 - 17:53

Cristi Danilet este Fostul consilier al Baabeei Macovei, azi judecator si membru CSM. Gagiul nu tolereaza critica la adresa PDL si ameninta cu inchisoarea din postura lui. Motiv din care imi vine sa fac pipi pe mustacioara lui 🙂

ValVerde 18-08-2012 - 17:58

Da si tu un citat..ceva…sa stim si noi de ce vrei sa faci pipi pe mustacioara omului…

Florin 18-08-2012 - 18:29

Amenintarile le gasesti pe blogul lui, dar si Prin mass/Media (vezi cotidianul & Co). Sorry, oamenii care refuza sa jure cu mana pe biblie in fata procurorilor trimisi de Pdl nu pot fi intimidati de un ipocrit cu mustacioara. Si nici jurnalistii care critica metodele neortodoxe si abuzurile unor procurori.

analog 19-08-2012 - 00:25

Da de unde, Frorinele, pe uselisti ii pune sa jure cu mana pe buzunar, adica ce au ei mai scump. Cu Biblia nu merge decat la aia care au macar o urma de morala.

analog 19-08-2012 - 00:26

De exemplu, cand o sa vina acusica vremea lui Antonescu, sa dea socuteala de toate talhariile cu furtul de voturi, pe acesta o sa-l puna sa jure pe o perna moale.

Dorin C. 17-08-2012 - 15:38

Oare cind n-au fost vremuri de bejenie? Parca dintotdeauna au fost si nu se mai termina.

ciufulici 18-08-2012 - 04:40

In Oltenia situatia este foarte grea. Pai in primul rand oltenii sunt pesedizati din tata in fiu de trei generatii si mai bine. Dar in ultimii ani, a fost mare seceta de putere pe la ei, inima PSD, deci putine motive de petrecere. Molanu vechi si inacrit ocupa butoaiele.
Acum, cu nadejdea asta subtire cu referendumul, incearca si ei sa se ajute cu posirca, plus ca se mai face loc pentru molanul cel nou, si de aia postarile si articolele oltenesti sunt mai sifonate si mai barboase.
Sigur ca le ara mai bine pe vremea lui impuscatu, pai nu sunt inca miloane de kilometri de teava julita de la termocentrale araci prin viile oamenilor?
D-aia il si pomenesc, si varsa o lacrima si o picatura din otetul acela, sa-i fie de suflet.
Si Ponta e cam oltenas, dar despre Ponta vorbim dupa referendum.

ciufulici 18-08-2012 - 05:54

Eu numai atat am de spus:



██████

ana are pere 18-08-2012 - 15:50

si mie imi plac echerele

ciufulici 18-08-2012 - 06:11

Eu numai atat am de spus:
Eu numai atat am de spus:
Eu numai atat am de spus:
Eu numai atat am de spus:
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░
██████████████████████████████████████████
░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░░

ciufulici 18-08-2012 - 06:16

Asti bun, bai IT-ule, de aia si eu te-am respectat de-a lungul anilor!
Schema asta cu bold intercalat si 2 translatii bu o stie nici CNN-ul nici BBC-ul.
Tot romanu e baza, ce fac ailalti e fleac!

BULA 18-08-2012 - 18:28

Vad ca dupa un timp se scot comentariile in care se spun lucruri deranjante pentru regimul politic actual. Tot cenzura se cheama, chiar daca nu mai traim in comunism.

analog 19-08-2012 - 00:21

Asta trebuie sa fie Digital, cine stie ce bete pune in roatele web-ului.
Acu, e ocupat ca s-a reparat xeroxul si isi pregateste doctoratul.

ValVerde 19-08-2012 - 00:50

Eheeee…ai luat viteza…e dabia la diploma de bacalaureat…si al dracu’ printer nu stie alfabetul grec ca vrea si el sa fie parte dintr-o fratie…Alfa Beta si Omega 3, aia de-ti intereste oasele si scade colesterolu’

Ciu Hu 19-08-2012 - 02:14

ValVerde, nici nu-mi pasa daca imposibilul se in tampla.
Dar, Ponta nu are pistol

Ciu Hu 20-08-2012 - 15:00

Ba rahatule Ciufulici Timotei Morkova… nu mai posta cu nickul meu Ciu Hu !

Ciu Hu 19-08-2012 - 09:45

Analog, ana are pere, ciufulici, Tinotei, Ciu… e una si aceiasi persoana, ticnita pedelista, un evreu cu multe nick-uri!

Mache 20-08-2012 - 14:42

Apropos de datini si apucaturi faine pe la noi 😉 Breiching nius!!!

AMR (nu ala din armata 😉 ci asociatia magistratilor din Romania), din a carei conducere face parte si coana Pivnicereasa tocmai a depus o lacramatie la amabasada amerecana cum ca CSM tergiverseaza discutarea cazului numitei Pivniceresei.

Adica va dati voi seama ce miselie se intampla?! Daca lungirea demisiei pivniceresei se intinde prea mult, se intoarce chelu’ la Cotroceni si-i respinge numirea. Tonta, baeit viclean cum il stim cu totii, gaseste rapid alta maimuta, mai putin fetida pentru justitie iar jupaneasa Pivnicereasa ramane si fara minister si demisionata din magistratura, numai buna sa-si reia avocatura la Vaslui 😉

Ia mai zi-le Neacsule asa de suflet si jale, cum devine treaba cu para pe la toate capuchehaiele si aruncarea indurerata si inlacrimata la picioarele tronului maritului padisah. Ca vad ca voi astia USL-asii sunteti dea dreptul mesteri la asta …

urbos 20-08-2012 - 14:44

Pst, sa-ti moara copiii si scarbele alea de nepotei.

BULA 20-08-2012 - 15:37

Dai tu in el cu arma „psihotronica”, dar asta are protectie, pentru are rumegus in cap. Nu se sperie de nimic, e ca scaunul.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS