Acasa Opinii Welcome Romania

Welcome Romania

scris de Doru Dragomir
544 Afisari

La 22 de ani, Irina era un cetăţean român mult peste media naţională. Pentru cinci ani, la vârsta de formare, locuise în Belgia şi învăţase la cea mai bună şcoală americană posibilă. În clasa a XI-a, a trecut cu brio testul american echivalent cu bacalaureatul românesc, a absolvit clasa a XII-a în România, timp în care şi-a dat completările cerute pentru materiile la care absentase în ultimii cinci ani, a învăţat pentru bacalaureat şi l-a luat fără să cumpere niciun examen, şi a intrat la facultate prin concurs, după o pregătire în particular.

Hari Bucur MarcuIrina şi-a ales facultatea în funcţie de ce dorea ea să facă în viaţă şi, astfel, a ajuns să fie absolvent de psiho-pedagogie specială. După facultate, s-a angajat la o şcoală pentru copii cu deficienţe de auz din Bucureşti. Acel post a fost al şaselea cu contract din viaţa ei activă, care începuse pe la 13 ani, cu babysitting şi ajutor la magazin. De la 16 ani a lucrat ca angajat, chiar dacă numai part-time. Deci, Irina era obişnuită cu munca şi ştia valoarea banului muncit, adică a banului câştigat în mod cinstit.

Când s-a hotărât să lucreze cu copii speciali, Irina ştia că nu va fi plătită corect pentru munca sa. Dar banul nu era esenţial în viaţa ei. Pe de o parte, Irina a avut condiţii de viaţă decente, cu un acoperiş deasupra capului şi chiar şi o maşină în faţa blocului, asigurate de familie. Pe de altă parte, Irina face parte dintre acei oameni care ştiu că fericirea în viaţă este dată de orice altceva decât de bani. Şi totuşi, în plin Regim Băsescu, ajunsese să fie plătită cu 700 de lei pe lună pentru o muncă grea şi pretenţioasă, de formare a unor copii cu probleme serioase.

Asta era ca şi când familia ei plătea pentru educaţia acelor copii din buzunarul propriu, atâta vreme cât Irina avea nevoie de cel puţin 3000 de lei pentru a trăi la limita minimă a decenţei, fără nici un fel de extravaganţe sau concedii.

Aşa a ajuns Irina, la 26 de ani, să se întrebe dacă va vrea ca tot restul vieţii ei să fie întreţiuntă de familie ca să poată munci pentru statul român, sau va trebui să îşi găsească o altă sursă independentă de venit, să fie pe picioarele ei, cum se zice.

Cum Irina nu a vrut să renuţe la pasiunea ei de a lucra cu copii speciali, singura soluţie a fost să lucreze în Statele Unite ale Americii, unde să facă acelaşi lucru, dar cu un venit de exact zece ori mai mare, în condiţiile în care costurile traiului zilnic de acolo sunt doar de vreo două ori mai mari, în general. Pentru că, în particular, multe lucruri costă mai puţin în America decât în România, cum ar fi benzina sau ouăle.

Bineînţeles, americanii au primit-o cu braţele deschise. Welcome, Romania! au strigat ei, pentru că au nevoie de un număr mare de dascăli, pentru toate materiile, iar, între cetăţenii americani, sunt puţini doritori să facă această meserie. Asta ca să nu mai vorbim de educatori pentru nevoi speciale.

Şi, tot bineînţeles, statul român, cel de drept, a lăsat-o să plece fără nicio împotrivire. Probabil că, atunci când vor pleca toţi cei care ştiu şi pot să lucreze la fel de bine pentru alţi bani decât cei româneşti, statul român de drept va fi atât de bine apărat, încât nici nu va mai avea nevoie de restul cetăţenilor, care pot, dar nu vor să facă nimic.

Articole de acelasi autor

37 comentarii

BULA 07-09-2012 - 15:49

George Litarczek: Respectul omului faţă de om, în România, nu mai există
Cititi tot articolul, ca e foarte interesant :
http://www.jurnalul.ro/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/george-litarczek-respectul-omului-fata-de-om-in-romania-nu-mai-exista-569904.htm

„….Dacă te referi la medicina de stat românească, ea este falită financiar aşa cum este tot statul. Că toată ţara este falită. Pentru că statul ăsta pe care ni l-a lăsat Ceauşescu ne-a fost nouă vândut drept o industrie falită. Ceea ce nu era adevărat. Ea ne-a fost prezentată aşa pentru ca să se justifice ceea ce s-a făcut cu ea. Şi ce s-a făcut cu ea? O parte s-a privatizat. Pe şpagă. Vândut la preţ mic, cu şpagă mare….”

„Bubele cele mai mari sunt că sunt mai mulţi pensionari decât oameni care să hrănească pensionarii şi un aparat de stat umflat cu lefuri imense. Statul cheltuieşte mai mult decât încasează. Asa e toată figura.

Deci nu vedeţi prea curând vreo resuscitare a sistemului medical, a statului?
Dom’le când s-o resuscita statul românesc, atunci se resuscitează şi sistemul medical.”

„Dacă prin patriotism, „patrie” înţelegi geografia, atunci sunt foarte patriot, dacă înţelegi grupul meu de prieteni şi cunoştinţe, sunt foarte patriot, dar dacă înţelegi tot poporul român, cu toată pleava lui, nu sunt un patriot.”

„Dar să nu crezi că în aceşti 85 de ani pe care îi am, m-a felicitat în vreun fel vreo oficialitate românească. Însă societatea germană de anestezie m-a felicitat. Asta este diferenţa dintre o naţie şi alta.”

ValVerde 07-09-2012 - 15:56

Articol din volumul „Bocetul National”

Ne-ai informat ca oamenii pregatiti sint platiti mai bine si sint mai apreciati in SUA decit in Romania. Merci, stiam. E asa dinnainte de a te naste.

Se pare ca il invinovatesti pe Basescu pentru starea de lucruri. Poti aprofunda?
Nu te contrazic, incerc sa inteleg acuzele specifice. Il musti de glezne pe motivatie politica, sau ii reprosezi ceva concret si nepartinic?

Prin extensie, se pare ca acuzi Statul. Prin asta inteleg ca grija pentru copiii cu necesitati speciale cade in grija societatii. Asta vrei sa spui? E bine asa?

Nu am inteles ironia (era ironie ?) cu „statul de drept”
Stat de drept inseamna respectul legii si independenta justitiei.
Ce legatura are asta cu „a lasat-o sa plece fara nici o impotrivire”???
Crezi ca trebuia sa se impotriveasca ????

===
„Probabil că, atunci când vor pleca toţi cei care ştiu şi pot să lucreze la fel de bine pentru alţi bani decât cei româneşti, statul român de drept va fi atât de bine apărat, încât nici nu va mai avea nevoie de restul cetăţenilor, care pot, dar nu vor să facă nimic.”
===

Ai vreo idee? Propui ceva? Vezi vreo solutie?
Pentru ca daca nu devii pro-activ, intri in grupa celor care vor ramine ultimii…stii tu…aia care vor ramine sa apere statul de drept (cu care iti place sa tulburi apele fara a spune clar ce vrei)

BULA 07-09-2012 - 16:05

Ma sluga, repede sarisi la capul omului. Nu poti sa intelegi ca exista diferente de opinie intre evreii care vor sa locuiasca in Romania si aia ca tine, care slujesc imperialismul american. Voi vreti sa radeti tot, pe cand cei stabiliti aici vor o tara normala, cu nivel de trai decent.

ValVerde 07-09-2012 - 16:07

Nu mai Bula, eu inteleg ca tu ai nevoie de tratament.
Doze de medicamentatie puternice urmate de sedinte in camasa aia incomoda, cu mineci lungi…..

BULA 07-09-2012 - 16:19

Cand nu te duce mintea la o discutie logica, incepi sa jignesti. Esti la menopauza si ai calduri ?

Huhu Ciu 07-09-2012 - 16:42

Ji danii din SUA, stapini ai SUA, jefuiesc toate tarile lumii, nu doar Romania, numai cretinii nu vad acest adevar!

neascum 07-09-2012 - 17:10

Dar tu ai vre-o idee ? Cand nu ai ce sa reprosezi cuiva, ceri sa ti se aprofundeze, sa ti se explice, de parca cel care a scris articolul l-a scris special pentru mintea ta. Caut-o pe Irina in America, se pare ca ai nevoiede ea. Articolul acesta este despre copii cu dezabilitati, dar pentru oameni cu mintea destupata.Cei care au nevoie de desen la un asa subiect, sa o caute pe Irina.

ValVerde 07-09-2012 - 18:02

Neacsule, te-au scos astia din cazarma, dar n-au putut sa scoata cazarma din tine.

Nu ai si tu vreun prieten, fost sergent major, sa-ti explice ce inseamna jurnalismul?
Tu ai inteles ca e vorba de copii cu dezabilitati ?? Atit ??

Hari, cred ca trebuie sa-i desenezi lui Neacsu ce vrei sa spui, ca purtatul chipiului cu cozorocul pe ochi i-a pleostit neuronul cazon.

Neacsule, prezentarea starii de fapt, chiar deformata prin subiectivismul autorului, intra in categoria „Romania Pitoreasca”
Jurnalismul poate fi informativ (se prezinta obiectiv stirile proaspete) sau analitic/militatnt, in care se ia pleaca de la o situatie data, se explica fenomenul, se incearca gasirea cauzelor si se propune o alternativa.

Trage o gura de aer proaspat si zi-ne tare, ca la raportul de dimineata cu efectivul adunat pe platoul de instructie:
In ce categorie crezi tu ca se incadreaza articolul de fata ???

BULA 07-09-2012 - 15:57

„…atâta vreme cât Irina avea nevoie de cel puţin 3000 de lei pentru a trăi la limita minimă a decenţei, fără nici un fel de extravaganţe sau concedii.”

Domnule Hari, cu astfel de pretentii va injura lumea. Majoritatea romanilor traiesc cu mai putin de 700 lei pe membru de familie, si nu sunt chiar nefericiti, desi nici fericiti nu sunt. Duceti-va in America, de unde ati venit, si nu cereti salariu de Vest intr-o tara distrusa. Sau va recalificati si lucrati la SECU (DNA, Procuratura, serviciile represive), ca asa e in colonii.

ValVerde 07-09-2012 - 16:05

Bula, ce te iei de el?
Articolul asta e exact in domeniul tau !
Hai, da-i drumul la robinet !!
Zi-le pe alea cu jaful occidentului, cu colonizarea tarii si cu pierderea demnitatii nationale odata cu caderea comunismului si inchiderea fabricilor si uzinelor.

Zi-le ca nu ni le-ai spus de mult si am uitat.

Uneste-te la corul lacrimogen !

BULA 07-09-2012 - 18:13

N-ai citit primul comentariu, sa vezi ce le mai zicea domnul George Litarczek, evreu ca si noi ?

„…Că toată ţara este falită. Pentru că statul ăsta pe care ni l-a lăsat Ceauşescu ne-a fost nouă vândut drept o industrie falită. Ceea ce nu era adevărat. Ea ne-a fost prezentată aşa pentru ca să se justifice ceea ce s-a făcut cu ea. Şi ce s-a făcut cu ea? O parte s-a privatizat. Pe şpagă. Vândut la preţ mic, cu şpagă mare….”

ValVerde 07-09-2012 - 18:28

Bula, era o industrie falita. Litarczek, ca si tine, habar nu are de economia de piata.

Unde probabil ca are dreptate, e ca in procesul de privatizare au existat abuzuri, coruptie si ilegalitati.

Care e relevanta faptului ca Litarczec asta e evreu???

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-09-2012 - 18:32

..si tu cu lacheul-mache sa dispareti repejor, de va gasescla intoarcere , matur iarasi cu voi, hahalerelor !

ValVerde 07-09-2012 - 18:41

Iar te ratoiesti in fata oglinzii ??
N-ajuta. Tot potaie fricoasa ramii.
Ai rumegat urzici si esti artagos ??

Ai grije ca te aude nevasta si se prinde ca te-ai dat cu gripa doar ca sa nu te trimita la piata…ca-s grei cartofii…

BULA 07-09-2012 - 19:15

@ValVerde

Ma agentule strain, dotarile (halele de productie, utilajele, infrastructura, documentatia tehnica, personalul calificat) nu aveau cum sa fie falimentare. Ciocanul, strungul, cuptorul de tratamente termice, etc, nu pot sa fie falimentare. Doar managementul era deficitar, dar nu peste tot. Era suficient sa se schimbe stilul de lucru (sistemul de operare), sa se stimuleze financiar personalul care muncea (in primul rand inginerii proiectanti, creatorii de tehnologie si de produse noi), si economia si-ar fi dat drumul. Am vazut fabrici din Franta si nu m-au impresionat prin nimic. Doar ca aveau un stapan care se interesa de mersul lor.

Dar voi, capitalistii din Vest, nu ati vrut sa impartiti cozonacul cu noi, ca si asa erati sufocati de marfurile chinezesti. Si daca ne pastram industria, fabricam si armament, aveam si armata puternica si nu ne mai ingenunchiati asa de usor.
Va opuneti nebuneste la capitalizarea esticilor, sa nu poate sa dezvolte ceva productiv. Ati casunat pe ei cu DNA, cu Procuratura, cu serviciile secrete, sa nu faca smecherii cu banii statului si sa se capitalizeze. Sunteti ingroziti de eventualitatea ca Est-ul v-ar putea scapa din gheare.

ValVerde 07-09-2012 - 20:09

Hahah Papanghele, cu tine n-am nevoie de Beretta.
E de ajuns sa fac „Bau !!!” si te-ai scapat in pantaloni.
(Daca nu-s acasa, las garajul deschis, pun-te pe spalat. Sa nu fugi daca te scuipa motanu’…se da mare, ca tine. Nu-i plac reptilele, dar nu musca.)

Tu esti cam timpit…vrei sa-mi redactez bine testamentul ca sa nu avem discutii ulterioare???? 🙂 🙂

ValVerde 07-09-2012 - 20:17

@Bula

” Ciocanul, strungul, cuptorul de tratamente termice, etc, nu pot sa fie falimentare. ”

===

1. Ti-am mai spus ca nu intelegi nimic.
Tot ce enumeri tu, printre miorlaituri, sint fiare vechi daca altcineva are scule mai bune si produce mai ieftin.

2. Foarte logic !!
Occidentu s-a adunat la drum de seara, a conspirat sa distruga estul Europei, (de frica noastra), dupa care a afacut stinga in prejur si a tehnologizat China.
Ca de ei nu le e frica !!!

BULA 07-09-2012 - 20:31

@ValVerde

1. Mi-au povestit muncitorii de la Daewoo-Craiova, care au fost la specializare la fabrica din Coreea de Sud, ca dotarile de acolo erau mult sub cele de la Craiova.
Iar cele din China erau in ’89 sub nivelul celor din fabricile din Bucuresti.

2. In China au incercat americanii o chestie in vara lui ’89, ca in Europa de Est, dar nu le-a tinut vrajeala. Si daca nu au putut sa darame China, au zis ca ar fi bine sa traga un profit din bisnitareala marfurilor fabricate acolo. Conform ultimelor „teoreli” bisnitaresti, nu e rentabil sa produci ceva, ci sa bisnitaresti (i se spune „distributie”, sa sune frumos).

BULA 07-09-2012 - 20:44

@ValVerde

Deja te-ai blocat de tot. Nu mai ai argumente si bagi chifle.

http://en.wikipedia.org/wiki/Tiananmen_Square_protests_of_1989

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-09-2012 - 21:29

@ VAL – mascariciul de serviciu: Esti intr-o usoara confuzie,explicabil dealtminteri dupa cat cuninlingus ai prestat peacilea la Chiorpecu allias BEAU-BEAU , si chiar fara Marguerita, scoti onomatopeice de tip BAU ! Vita Verde, subtzirel !Iar MARTANU scuipacios a facut antrenament pe tine , vazand ca si sotia face la fel ! Amice , cu mine te-ai scos,daca vine mandelu, te tine doamna pres pe mai departe !SI relax, tzaganul detine, nu va mai trebui doamna sa mimeze …actul sexual cu tine …momaie !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-09-2012 - 22:00

@ WaKKa Verde, ce dreaq ma ! Iesi din CORZI ,ca esti GROOGY! Te menajez in RUNDA urmatoare , dar APARI !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-09-2012 - 18:30

Jacoove (Bpwula)alias mdd( Major Depressive Disorder)daca ai intrat in vrie iarasi, catapulteaza-te ! Si daca iarasi incepi cu genele tale sefarde ,propunerea mea este in continuare valabila ! Baga deaq bostanul la cuptor si da drumul la …gaze ! Grijania ,anafura si anticristu metty, de niebun! SE da EVREU !

BULA 07-09-2012 - 18:53

Sunt mai evreu ca tine, ma khazarete, genetic vorbind. Si din cate se stie, zestrea genetica e cea mai importanta zestre a unui individ.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-09-2012 - 19:25

IO nu ma sfiesc sa AFIRM ca sant TZAGAN, dar tu care chiar ESTI (si SCATIU) deasupra , vii cu tot felul de aiureli sudiste ! Trateaza-te ,daca se mai poate ! La astia cu mosteniri genetice alterate ( vezi filiatiunea) e aproape imposibil ! Recunosc ma’h Bpwula , tu nu esti prost, deloc ! Dar esti TAMPIT ! Si asta este in EVIDENTA , numai tu ca orice SCHIZOPAT , nu recunosti ! Hay, PA (desii unele pozitionari ,sant OK, bhoullene )

Mache 07-09-2012 - 16:12

Da’ de ce a insistat Irina aia sa lucreze in Romania la stat ?! Statul roman trebuie sa duca in carca 1.4 milioane de lefegii si 6 milioane de pensionari. de unde naiba sa mai aiba parale si pentru ea?!

Huhu Ciu 07-09-2012 - 16:39

Saracul stat basist nu mai are bani si pentru ea, dar are bani sa plateasca salarii uriase trintorilor de la CCR, CSM, DNA, securistilor-sereisti-basisti ca tine, sa cumpere masini luxoase si scumpe pentru slugile lui Basescu, mobila de 100 000 euro pentru CCR…

jan dinu 07-09-2012 - 18:00

–– IRINOOOOOOO ––- de ce nu te-ai angajat la PONTA – nani…––??
Acum sufera in America exploatarea crunta shi dorul ca nu vezi – ANTENELE – !Dar totushi mai sunt shanse de succes :
Copiii maturi tembeli care au disabilitatii majore – CrinA & Ponta – poti
sa-i ai ca clienti pentru tratament cu experientza ta americana !
NU rata ocazia ! Fii patriota !!!!
JD-USA

jan dinu 07-09-2012 - 18:06

Autorul – Hari – se vede clar ca este evreu infiltrat in
societatea romaneasca in cadrul „columnei a cincea –
spre a deruta romanii care sunt inca patrioti shi stau
acasa pentru a suferi in patrie .glie ori orishice moshie !
–- JIJI BECH ALLI –- poate fi mindru cu tine !- IRINOOOO !!!
JD-USA

ValVerde 07-09-2012 - 18:11

Ihi, m-am prins si io’
L-am bunghit dupa ochelari…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-09-2012 - 19:32

Auoleo Nea Dinule ,redUSU-le, iarasi confunda-si COLOANA cu COLUMNA ! Mai bine te tine-ai de scoala, iar cele 7 clase +sc. PROFesionala ( terminata cu MAGMA cum LAUDAE ,totusi) te fac POYET ! … Iar autorul este si EL din NEAMUL ALES ! Nu ca talutza ALLES-PULLES !

jan dinu 07-09-2012 - 19:31

–- TOT secretu :incognitto cu INTERnettu –-:
Cu nickuri nenumarate …
Sta Callughi zi shi noapte
La mis$to shi provocari …
Cu IPuri de peste mari …
EU stiu unde-i locat …
NU m-apuc de „divulgat „….-:)))
JD-USA

jan dinu 07-09-2012 - 19:54

– Calator prin tzari straine –

Calator prin tzari straine
Ai plecat dupa mai bine
Vrei,nu vrei drumul te duce
De-ai ajuns la o rascruce;
Socotesti unde s-ajungi
In ce parte sa te duci.
Te-ai oprit in calea lunga ,
Poarta -nchisa te alunga
Nu gasesti cine sa-ti spuna
Un cuvint de vorba buna .
pe potecile straine
Doamne ,cui sa-i fie bine
Vorba buna in straini
E ca floarea intre spini
De atita departare
Cui ii pasa cind te doare !
In povara -nstrainarii
Graiul ai sa-l dai uitarii.
Te-or munci shi te-or plati
Dupa cum vor socoti .
By Gheorghe Vladescu
JD-USA

DXN 07-09-2012 - 21:45

1. Irina a plecat in USA pentru ca stie bine engleza americana invatata la „baza” si este o fata descurcareata ca de la 13 ani si-a castigat banisorii, dar pe care mintea „nu ii da prea mult” pe dinafara, caci altfel ar fi fost inginer sau pilot, medic etc.;
2. USA are nevoie de orice fel de forta de munca. Oricare meserias sau specialist este necesar, deoarece este platit cu 60% din cat ar necesita un localnic, chiar negru fiind. A se vedea si faptul ca 120-150 piloti canadieni (canadian air, canadian air force ) anual pleaca in USA unde primesc 5000-7000 USD in loc de 3700-4000 CAD;
3. RO este unul dintre accidentele sociale, administrative si (iata!) politice ale lumii, de la care nu sepoate cere mai mult.
Cineva spunea: „orice haita de caini are in frunte pe cel de-l merita!”.
RO a dat cel mai mult si de calitate lumii in perioadele: 1917-1919, 1938, 1941-1945, 1975-1985! In rest?
Ce putem sa cerem „de la Romania?”
Bismark spunea: (aprox.) „a fi roman e o profesie. Decat si-ar cumpara locomotive si drumuri de fier, mai bine ar face 5 milioane de bice. Ar fi mai economic si mai eficace!”

Mache 07-09-2012 - 22:10

2. E adevarat ca SUA are nevoie de orice fel de forta de munca si ca e un deficit destul de semnificativ de mana de lucru calificata mai ales in domeniile tehnic si medical. Restul afirmatiilor tale de la acest punct sunt niste tampenii.

Ca sa aduci un strain sa lucreze in SUA cu viza H1 trebuie sa dovedesti ca n-ai gasit altul in State la o leafa care e mai mare ca minimul acceptat pentru calificarea respectiva. In genral ca viza sa fie acceptata, oferta trebuie sa fie undeva pe la mijlocul intervalului.

Ca sa-l aduci cu transfer in cadrul corporatiei (viza L1), trebuie de asemenea sa-i oferi o leafa mai mare decat baremul minim al diviziei americane pentru calificarea sa, indiferent cat a castigat respectivul in tara de origine. Deci oamenii adusi din afara sunt platiti in general ceva mai bine ca o buna parte din localnici. La viza L1A (magement) trebuie ca omul sa castige prima sa leafa in SUA peste $120000/an ca sa fie acceptata.

Sistemul te forteaza sa faci asta ca sa nu aduci decat oamenii care-ti sunt cu adevarat indisepnsabili si ca sa omoare micile business-uri indiene care avea constau in cate o firma „interantionala” de apartament ce-si transfera „angajatii” din India, China, Taiwan, Coreea, etc. in SUA.

3. Aia cu „Sa fi roman nu e o nationalitate, ci o profesie” n-a zis-o Bismarck ci tarul Nicolai al II-lea si iritat de agaitatia romaneasca si cea narodnica din Basarabia inceputului de secol XX. Restul „citatului” e o inventie de doi bani pusa in gura lui Bismark de comunisti in anii ’50.

Mache 07-09-2012 - 22:40

Acum tradu ce-ai vrut sa zici 😉

jan dinu 07-09-2012 - 22:18

–- IRINIUCOOOOO e bine ca n-ai ajuns antrenoare de gimnastica
artsexista la un – BORDEL – in Germania ca puteai ajunge acolo
campioana in „bagat sulele in oala „… !
Curaj …dar sa NU cazi in picaj ..!
JD-USA

Pribeagul 08-09-2012 - 01:16

Domnul Hari Bucur-Marcu pune in discutie o problema de maxima insemnatate pentru Romania, si anume modul in care se face repartitia venitului national: Irinuca pentru munca ei utila ia 700 lei/luna, iar Handicapatul Sef de la Curtea Handicapatilor pentru grave deservicii facute poporului roman ia 11000 lei/luna pensie si 16000 lei/luna salariu, desi handicapatii la pensie isi duc amarul pe unde pot, oricum nu la serviciu, iar cumulul pensiilor cu salariu la stat este prohibit. Dar de, cine poate oase roade!, chiar daca incalca Cele 10 porunci.

Bineinteles ca scolarizatilor din Romania strainatate le ureaza Welcome, Romania! Cistigul strainatatii, paguba Romaniei.

Acestea sunt genul de probleme a caror rezolvare ar trebui sa preocupe Forta Civica si nu puterea dezarticulata 🙂 a celor 7.4 mil de romani care au votat demiterea Marelui Handicapat, momentan azilant la Cotroceni prin stradania Curtii Handicapatilor.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS