Când am păşit, întâia oară, pe culoarele Casei Albe, cu uşile larg deschise, lumini menite a menţine o atmosferă caldă, familiară, consilieri extrem de tineri, dezinvolţi, deloc stresaţi că sunt priviţi de oaspeţi veniţi din Europa, am înţeles distanţa reală, între mentalitatea societăţii de peste Ocean şi aceea din partea răsăriteană a bătrânului continent.
La White House şi în interiorul clădirii Senatului am observat şi reţinut vulturul bicefal, însemn nu doar al puterii suverane, ci şi al nostalgiei subliminale după gloria şi măreţia Imperiului Roman, care şi-a câştigat locul şi rostul în istorie primordial prin supremaţia tehnologică, susţinută, firesc, de o forţă militară corespunzătoare.Apoi, pe holurile Pentagonului, unde funcţionează şi un mic automobil electric, pentru deplasarea anumitor invitaţi, am privit uimit, dar reconfortat spiritual, cultul gazdelor pentru cei mai bravi şi devotaţi comandanţi ai Forţelor Armate Americane, a căror imagine nu era evocată doar prin tablouri expuse, cu chipurile generalilor în uniformele de epocă, ci şi prin ingenioase vitrine – precum aceea în spatele căreia se afla biroul celebrului general Dwight D. Eisenhower, care a devenit, în 1951, primul comandant suprem al NATO.
Acolo, la Departamentul Apărării/D.o.D. este o atmosferă în care, de la preşedintele Statelor Unite la simplul vizitator – însoţit obligatoriu de un tânăr militar, instruit ca ghid pe grupuri compacte -, toţi cetăţenii americani care intră în Pentagon rămân cu o impresie deloc artificială, una puternic emoţională, despre misiunile de ieri şi de azi ale celor mai puternice forţe militare de pe mapamond.
Şi nimeni nu a îndrăznit, vreodată, la nivelul manifestărilor publice, să batjocorească imaginea simbolică a militarului care apără libertatea concetăţenilor săi şi pleacă departe de ţară, în forţele expediţionare trimise în diverse teatre de operaţiuni militare, pentru a-şi îndeplini datoria sa, de cetăţean liber să îşi asume: o uniformă, un jurământ, un sacrificiu, ştiut dinainte.
În aula mare a Departamentului de Stat, la vederea hărţii geopolitice a Planetei Albastre – utilizată ca pretext pentru a înţelege şi comenta politica pe termen lung, principial pe 10 ani, a superputerii lumii -, am înţeles, în orele expunerilor succesive, libere, electrizante, că nimic nu este lăsat la voia întâmplării, relaţia S.U.A. cu ţările de pe diferite continente având la bază strategii bazate pe cunoaşterea minuţioasă a istoriei, dar şi a politicii prezente a fiecărui partener de dialog, începând, dacă doriţi, cu Republica Populară Chineză şi terminând cu Republica Moldova.
Cuvinte de ordine? Riscuri. Predictibilitate. Interesele unor terţe puteri. Actorii principali din arena politică internă a statului evaluat. Nimic despre recursul la soluţia manu militari. Aceasta fiind luată doar la Casa Albă, în situaţii de criză, după consultarea, în regim de urgenţă a Pentagonului. Şi informarea operativă a liderilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.
În Ziua Independenţei/Independence Day se celebrează adoptarea Declaraţiei de Independenţă, pe 4 iulie 1776. Cea elaborată de Thomas Jefferson, între 11 şi 28 iunie, acelaşi an. El a reuşit, în fraze nu doar memorabile, ci (culmea!) valabile şi azi – spre deosebire de acte constituţionale din alte state, evident est-europene, care nici acum nu reprezintă integral aspiraţiile naţiunilor respective – să redea convingerile poporului american.
Cinci afirmaţii, din celebra declaraţie, merită a fi reamintite nu doar pentru că este aniversarea menţionată, ci mai ales pentru că se potrivesc cu starea de spirit a românilor de azi, indiferent de opţiunea lor politică.
DE CE? Deoarece invocă dreptul la revoluţie, împotriva autorităţii tiranice.
Iătă cele cinci enunţuri memorabile: 1. Toţi oamenii sunt egali. 2. Ei sunt înzestraţi, de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile. 3. Printre acestea sunt drepturile la viaţă, la libertate şi la căutarea fericirii. 4. Pentru a garanta aceste drepturi, guvernele sunt instituite dintre oameni. 5. Ori de câte ori orice formă de guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau de a o elimina.
Este vreun principiu care nu se potriveşte acum situaţiei politice din România?
Primele patru enunţuri nu fac decât să reprezinte treptele spre dreptul final: exercitarea supremaţiei puterii populare împotriva oricărei forme de autoritarism. Antidemocratic.
Ca unul care am purtat uniforma de ofiţer al armatei americane, fie şi numai pentru două săptămâni, într-un exerciţiu militar multinaţional, derulat peste Ocean, pot afirma că în Statele Unite sunt respectaţi cei ce pot dovedi că sunt egalii profesioniştilor de acolo, indiferent de domeniul de activitate.
Independence Day este, în primul rând, ziua independenţei fiecărei fiinţe umane capabilă să fie ea însăşi, neguvernată decât de propriile aspiraţii şi calităţi, complementare, nu ostile semenilor săi. Şi asta ne dorim cu toţii.
Comments are closed.