Gata, aproape ca le-a trecut romanilor de politica. Ecourile ultimului circ de la PSD n-au durat decat o zi. Geoana aproape ca a disparut din peisaj, singura pomenire a numelui sau fiind de asteptat probabil cu ocazia debaracarii din fruntea Senatului. Micul si obraznicul Titulescu a pus deja piciorul in prag si i-a pus la respect pe dinozaurii din PSD. Nici unul nu mai are nevoie sa intre cu masina in curtea partidului, nici unul nu mai are voie sa dea declaratii pe scari si pe la colturi, nimeni nu mai are voie sa intarzie. Exceptie face brand-ul Iliescu. Vanghelie, Negoita si alti ciocoi ajunsi in fruntea PSD s-au intrecut in declaratii si explicatii pensibile despre mersul pe jos. Ponta l-a demonstrat adversarilor politici si mogulilor care s-au apucat sa zornaie cocoseii ca, inca de la inceputul mandatului sau, a pus saua pe martoaga pe care a mostenit-o. Lumea s-a intors la terburi mai pamantesti. La Basescu si declaratiile sale despre tigani si manele, la depozite de deseuri nucleare, la inundatii, alunecari de teren si starea degradabila a agriculturii romanesti.
Evenimentul zilei face dezvaluiri despre “Depozitul secret de deseuri de la Cernavoda”. Si pentru ca e vorba despre “apa neagra”, gandul te duce imediat la radiatii. Pentru ca asta intentioneaza sa faca Societatea Naţională Nuclearelectrica fara acceptul comunitatii locale. “Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, acuză SNN că a început lucrări de ame najare a unui nou depozit de deşeuri nucleare radioactive fără să fi solicitat avizul autorităţilor locale. Cu doi ani în urmă, majoritatea covârşitoare a locuitorilor oraşului se pronunţase împotriva depozitării deşeurilor nucleare în zonă. În replică, reprezentanţii SNN susţin că lucrările au fost avizate, potrivit legii, de Comisia Naţională de Control a Activităţilor Nucleare (CNCAN), pe baza unui certificat de urbanism din 2001”, scrie Feri Predescu in EvZ. De acum incolo n-ar mai trebui sa ne miram daca o sa prindem din Dunare, in aval de Centrala Nucleara, pesti cu picioare sau cine stie ce sirene. Va exista o explicatie.
Dupa ce Ponta, Geoana si Vanghelie au acapart weekendul, a fost randul lui Traian Basescu a faca un pic de valva la inceputul saptamanii. Declaratiile presedintelui privind conditia tiganilor in Romania a starnit proteste, iar problema tiganeasca a ajuns pe paginile a doua ziare.
Gandul scrie ca “Basaescu e presedintele tuturor manelorlor: “La 99% dintre romani le plac manelele””. Evident ca aici nu e vorba si despre persoana presedintelui. “„La 99% dintre românii care nu sunt etnici romi le plac cântecele romilor, nunţile făcute de romi, le place să audă… poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă o luăm de la Adi Minune până la oricine… le plac manelele şi nu este o respingere în societate pentru ceea ce provine de la romi”, a declarat preseditele.
Victor Roncea se ocupa in gandul de problema tiganeasca ca afacere. Dusman inversunat si bine documentat al ONG-urilor care toaca sume imense pe programe fanteziste sau fara nici un rezultat, Roncea scrie in Curentul despre: “Tiganii – o afacere de zeci de milioane de euro”. Roncea pleaca de la declaratia presedintelui facuta la conferinta de lansare a Raportului asupra Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor : „Ori recunoaştem o dublă responsabilitate a statului şi a minorităţii, ori, dacă nu suntem dispuşi să recunoaştem această dublă responsabilitate pentru o evoluţie pozitivă a minorităţii, vă asigur că toate programele guvernamentale şi europene sunt sortite eşecului”, apoi trece in revista toate manevrele “societatii civile” in care mogul international este identificat George Soros. Despre implicare acestuia pana peste cap in politica unor state cititi in Curentul.
Adevarul.ro preia o declaratie a Comisarului european pentru Agricultura. ”La noi politica agricola s-a schimbat an de an”, spune Dacian Ciolos. “Agricultura românească suferă din cauza frecventelor schimbări care se fac pe criterii politice. În fruntea agenţiilor din agricultură trebuie să fie profesionişti”, afirmă comisarul. Adevarul.ro scrie ca Cioloş a trimis acum câteva zile o scrisoare autorităţilor de la Bucureşti în care solicita remedierea deficienţelor în funcţionarea sistemului de acordare a subvenţiile europene pentru agricultorii români.