Acasa Revista Presei Premieră în România: apare creditul ipotecar fără avans

Premieră în România: apare creditul ipotecar fără avans

scris de Z.V.
116 Afisari

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi dezbătută şi votată luni, de la ora 14:00. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis că va fi un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatulului luni, de la ora 14.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. Sunt 205 semnături la moţiunea de cenzură, iar pentru a trece în Parlament sunt necesare 233 de voturi, potrivit Adevărul.

Premieră în România: apare creditul ipotecar fără avans. Este oferit de Patria Bank. Compania Patria Bank lansează creditul ipotecar fără avans, un produs care este adresat clienţilor care îşi doresc o casă nouă, sau un alt imobil în proprietate, şi nu doresc să aducă avans în bani. Aceştia vor putea aduce drept garanţie alt imobil în proprietate sau un imobil deţinut de familia restrânsă (de părinţi, soţ/soţie, copii, fraţi/surori, ginere/noră) sau de partenerul de viaţă, aceştia din urmă devenind astfel participanţi la credit, cu calitatea de codebitori, consemnează Economica.net.

Iohannis la ora de trăncănit niţel. ”Preşedintele nevorbit a chemat ţara la o tacla. Avea ceva de zis. Cică vin alegerile şi trebuie să respectăm normele. Nu s-au elaborat încă, dar le vom afla. În curînd, vor fi stabilite de guvern. Şi regulile obligatorii pentru deschiderea restaurantelor se vor stabili mâine. Le vom afla. Şi cum se va proceda în cazul desfăşurării anului şcolar? Mâine sau zilele următoare se va stabili şi vom afla! De ce preşedintele Iohannis nu face declaraţie după stabilirea acestora? Poate că moare de plictiseală. Arafat este doctor în detalii de spălat pe mâini şi de scărpinat pe frunte cu pixul sau cu mâna înmănuşată, scrie Cornel Nistorescu în Cotidianul.
Primăriţa fără contracandidat. Are nevoie doar de un vot ca să ia mandatul. Silviana Bahrim este prima femeie din judeţul Vaslui, fiind aleasă, pentru prima oară, ca să administreze treburile comunei Vuţcani în anul 2000. De fiecare dată, ea a candidat pe listele PSD, însă localnicii nu sunt deranjaţi de acest lucru. De fapt, aceştia spun că, atunci când vine vorba de comuna lor, la alegerile locale, votează omul fără să se uite la partidul pe care îl reprezintă, titrează Evenimentul Zilei.

Tăriceanu spune că Poliţia şi-a vopsit maşinile în culorile PNL: „Dacă vor câştiga alţii alegerile, aveţi pregătite şi alte culori?”. „Guvernul nu lasă pe dinafara campaniei electorale niciuna dintre instituţiile publice. După ce au transformat coronavirusul în agent electoral şi pe medici în purtători de cuvânt ai politrucilor, acum este rândul Poliţiei Române să-şi aducă contribuţia la victoria PNL-iştilor! (…)”, titrează Gândul.

Din culisele şedinţei PSD. Cum arată strategia pentru moţiunea de cenzură şi ce calcule interne se fac. Liderii PSD s-au întâlnit, în şedinţa de urgenţă pentru a discuta strategia pentru moţiunea de cenzură. În spatele uşilor închise, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus pesediştilor că este îngrijorat de negocierile pe care liberalii le poartă cu parlamentarii PSD şi PRO România. Surse social-democrate au explicat pentru HotNews.ro. cum arată harta negocierilor şi ce variante iau în calcul liderii PSD.

Călin Popescu Tăriceanu şi-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei. „Suntem prizonierii aceluiaşi sistem de încălzire şi distribuire a apei calde centralizat. Din păcate, s-a investit foarte puţin pentru modernizarea lui. Dacă facem un calcul aproximativ, ne trebuie 480 de ani să refacem tot sistemul de termoficare din Bucureşti. (…) Se persistă în folosirea acestui sistem. Noi propunem să renunţăm la acest sistem şi să folosim banii mai eficienent – să subvenţionăm achiziţia de centrale individuale de apartament”, spune Călin Popescu Tăriceanu, anunţă Jurnalul.ro.

Aurelian Bădulescu: Raluca Turcan nu poate fi acuzată de ménage a trois cu faţa de ceară şi cu şcoala. După ce Marian Murguleţ, secretar de stat pentru Tehnologia Informaţiei, a recunoscut că guvernul nu va avea cele 250.000 de tablete promise pentru începere noului an şcolar, Raluca Turcan vine să întărească incapacitatea guvernului de a gestiona începutul anului şcolar, menţionează România Liberă.

Ludovic Orban dă replica la somaţia lui Klaus Iohannis: ”Încă nu pot să-i dau un răspuns preşedintelui”. Premierul Ludovic Orban a declarat că deocamdată nu poate să-i transmită nimic preşedintelui Klaus Iohannis, care le-a cerut şefilor din Ministerul Afacerilor Interne să explice public imaginile şi informaţiile apărute în presă cu privire la o presupusă negociere între Poliţie şi membrii clanului Duduianu, însă a subliniat că atitudinea sa şi a guvernului este de „război total împotriva infracţionalităţii”, titrează Stiripesurse.ro.

Tariceanu promite ca va amplasa Columna lui Traian în Piaţa Victoriei, dacă va câştiga alegerile. Fostul premier vrea transport public gratuit, subvenţionarea centralelor de apartament, să dărâme gardurile de la Parlament şi Palatul Cotroceni şi să amplaseze Columna lui Traian în Piaţa Victoriei, scrie Ziare.com.

Afaceri mici şi mari cad în lanţ odată cu reducerea la jumătate a numărului de căsătorii: saloanele de coafură, creatorii de rochii de seară şi rochii de mireasă, florăriile, organizatorii de evenimente, atelierele foto, terasele şi restaurantele. Numărul căsătoriilor înregistrate la oficiile de stare civilă s-a înjumătăţit în primele şase luni ale anului 2020, când au fost consemnate doar 25.500 de astfel de evenimente faţă de aproape 50.000 în primul semestru din 2019, arată o analiză a Ziarului Financiar, pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Tăriceanu: A cui e responsabilitatea, domnule preşedinte? Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este de părere că preşedintele Klaus Iohannis „se cam spală pe mâini ca Pilat din Pont”. Iritarea lui Tăriceanu a fost generată de afirmaţia preşedintelui că nu i se pare o „problemă extremă” faptul că profesorii nu au dreptul la măşti gratuite, aşa cum beneficiază cei din jandarmerie, sănătate etc. Iohannis a declarat că „pur şi simplu guvernul nu are fonduri suficiente” şi că „profesorii vor merge cu mască, pe care şi-o vor procura ei”, scrie Ileana Bogdan în Qmagazine.ro.

Cum se simte Anghel Iordănescu, după ce a fost confirmat cu Covid-19. Anghel Iordănescu (70 de ani) şi fiica acestuia, Maria Iordănescu (24 de ani), au primit rezultate pozitive la testele pentru Covid-19, efectuate în urmă cu 5 zile. Starea de sănătate a fostului selecţioner este în acest moment bună. Surse apropiate familiei susţin că forma bolii în cazul lui Anghel şi Maria Iordănescu a fost una uşoară, fără niciun fel de complicaţii, menţionează Gsp.ro.

Reacţia kazahilor, după calificarea lui FC Botoşani: „Românii au fost clar mai puternici“. FC Botoşani a învins cu 2-1 pe Ordabasy, în Kazahstan, în primul tur preliminar al Europa League şi a obţinut calificarea în runda următoare. La ultima fază, gazdele puteau trimite meciul în prelungiri, dar au ratat cu poarta goală. Moldovenii s-au impus graţie golurilor marcate de Holzmann şi Dzugandzic, în timp ce pentru kazahi a înscris May Mahlangu, fostul jucător al lui Dinamo, potrivit Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult