Cât costă interceptarea comunicațiilor telefonice | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Cât costă interceptarea comunicațiilor telefonice

Revista presei. Cât costă interceptarea comunicațiilor telefonice

scris de Z.V.
6 afisari

Declarația co-președintelui PNL Alina Gorghiu referitoare la invitația lansată premierului Dacian Cioloș de a intra în PNL, intenția Papei Francisc de a vizita România, proiectul legii salarizării, posibila boicotare a dezbaterilor de la alegerile pentru Primăria Capitalei de către candidatul liberal Ludovic Orban, precum și aniversarea Zilei NATO, dar și câștigarea Cupei Challenge la volei feminin de către CSM București sunt principalele subiecte ale zilei de 4 aprilie.

SRI are 2200 de mandate de interceptari telefonice in lucruCât costă interceptarea comunicațiilor telefonice. Interceptarea comunicațiilor telefonice costă aproape 5,5 de lei pe minut, conform Cotidianul. Poate depăși însă și 10 lei minutul, în funcție de complexitatea activității, adică modul de stocare, limba în care se vorbește și transcriere. Potrivit unor surse, din rațiuni de securitate, SRI nu pune la dispoziție costurile efective ale interceptărilor făcute. 24 de ore de supraveghere tehnică în care sunt incluse interceptări telefonice, filaje, filmări sau înregistrări ambientale costă între 7.000 și 8.000 de lei.

Cu câteva luni înainte de alegeri, liberalii îi fac o ofertă lui Cioloș. Gorghiu: Acum nu are timp să cugete, dar până la toamnă o va face. Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat că l-a invitat pe premierul Dacian Cioloș să vină în PNL, precizând că, probabil, e prematur să dea un răspuns acum, pentru că șeful Executivului „nu are timp să cugete la o eventuală candidatura politică alături de PNL”, dar e convinsă că o va face la toamnă, scrie Gândul. Întrebată, duminică, la Pro TV, dacă l-a invitat pe premier să facă parte din PNL, copreședintele liberal Alina Gorghiu a spus: „Categoric, categoric da”.

Iohannis: Aderarea la NATO, unul dintre cele mai remarcabile succese ale politicii externe contemporane. Într-un mesaj transmis cu ocazia sărbătoririi „Zilei NATO în România”, președintele Klaus Iohannis arată că Aderarea la NATO constituie unul dintre cele mai remarcabile succese ale politicii externe contemporane a țării noastre, conform Cotidianul. Iohannis amintește că, în urmă cu 12 ani, România a devenit membru cu drepturi depline al Alianței Nord Atlantice.

Dacian Cioloș: „Sistemul antirachetă de la Deveselu nu trebuie văzut ca o amenințare”. Necesitatea întăririi capacității NATO a fost confirmată, datorită provocărilor de securitate apărute, a declarat premierul Cioloș, relatează Bursa. El precizează că țara noastră e pregătită să contribuie la acest obiectiv și că sistemul antirachetă de la Deveselu nu trebuie văzut ca o amenințare la adresa „unei țări anume”. „Marcăm astăzi Ziua NATO în România. După 12 ani de apartenență la Alianța Nord-Atlantică, România este un Aliat apreciat, care participă activ la consolidarea Alianței”, se arată în mesajul premierului publicat pe site-ul guvernului.

Proiectul Legii salarizării. Până în 2020, bugetarii vor câștiga cu 20% mai mult. Guvernul Cioloș pune frână creșterilor salariale pentru bugetari, notează Evenimentul Zilei. Cel mai mic salariu va fi de 1.350 de lei, iar cel mai mare de 20.250 de lei. Proiectul legii salarizării a fost distribuit partenerilor sociali, iar Guvernul promite că, săptămâna viitoare, va intra în dezbatere publică. Media creșterilor salariale va fi de 20% și se va aplica în mai multe etape, în următorii patru ani.

Deputații discută luni moțiunea împotriva ministrului Justiției, pornită de la o postare pe Facebook. Deputații dezbat, luni, la ora 17.00, moțiunea simplă „Drepturile omului nu sunt un lux!” îndreptată împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună, demersul ALDE fiind calificat de liberali drept „comic”, în timp ce Liviu Dragnea a spus că PSD nu susține moțiuni simple, ci va cere remanieri, scrie Gândul. „Moțiunea simplă supusă dezbaterii Camerei Deputaților este provocată de o afirmație a doamnei ministru Raluca Prună referitoare la drepturile fundamentale ale omului, afirmație ce obligă Parlamentul României la o atitudine fermă de respingere a unei viziuni despre democrației ce pare să fie însușită, prin tăcerea unanimă a celorlalți membri ai Executivului și prin completa lipsă de reacție a prim ministrului, de întregul Guvern”, susțin cei 53 de semnatari ai moțiunii ALDE.

Băsescu: Obiectivul de țară este restabilirea frontierei de răsărit pe Nistru, nu pe Prut. Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, susține că aderarea României la Spațiul Schengen și la zona euro nu trebuie considerate de clasa politică obiective de țară, ci „obligații”, pentru că sunt stipulate în tratatul de aderare la Uniunea Europeană, el adăugând că un obiectiv ar trebui să fie „restabiliraea frontierei pe Nistru, nu pe Prut”, potrivit Economica.net. Prezent la Arad pentru lansarea candidaților PMP la alegerile locale, Traian Băsescu a ținut un discurs de aproape o oră în fața a sute de membri și simpatizanți, arătând, între altele, că obiectivul principal al partidului este unirea României cu Republica Moldova.

Alina Gorghiu: Încă mai sper că vor fi două tururi de alegeri. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că încă speră în organizarea de alegeri locale în două tururi și a precizat că, în câteva zile, Guvernul trebuie să trimită o întâmpinare la sesizarea PNL legată de scrutinul în două tururi către instanța de contencios, conform Jurnalului Național. „În momentul acesta e un singur tur. Eu încă mai sper că vor fi două tururi de alegeri. (…) În câteva zile, Guvernul trebuie să trimită întâmpinarea pe sesizarea noastră legată de alegeri în două tururi către instanța de contencios”, a afirmat Gorghiu duminică la PRO tv.

Alina Gorghiu: „Imi naște multă indiferență o eventuală candidatură a lui Traian Băsescu la Capitală”. Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă că îi este indiferentă o eventuală candidatură a lui Traian Băsescu pentru Primăria Capitalei, susținând că acesta și-a dat măsura politică în mandatele de președinte, scrie Jurnalul Național. „Nu vreau să folosesc deloc cuvinte tari când vine vorba de Traian Băsescu, dar eu cred că măsura politică și-a dat-o în mandatele de președinte”, a declarat Gorghiu duminică la PRO Tv.

Traian Băsescu: PSD și PNL își vor da mâna după alegeri în consiliile locale și județene. Președintele PMP, Traian Băsescu, susține că PNL și PSD „își vor da mâna” după alegerile din iunie în consiliile locale și cele județene, apreciind, totodată, că aceste două formațiuni nu ar mai fi credibile pentru electorat, transmiteEvenimentul Zilei. „A avea un partid nou (PMP, n.r.) destinat României și românilor este o necesitate astăzi. Și nu o spun pentru că PSD și PNL sunt adversarii noștri, pe care-i tratăm în mod egal, pentru că ei, de fapt, au rămas USL”, a afirmat, duminică, la Deva, Traian Băsescu.

Ludovic Orban ar putea boicota dezbaterile de la alegerile locale. Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a cerut astăzi ca liderul PSD, Liviu Dragnea, și contracandidatul său, Gabriela Firea, să-și ceară public scuze pentru campania de la prezidențiale, în caz contrar luând în calcul boicotarea dezbaterilor, informează Bursa. „Cer președintelui PSD, Liviu Dragnea, și candidatului PSD (Gabriel Vrânceanu Firea, n.r.) să ceară public scuze românilor. Îi avertizez că eu nu am de gând să tolerez obișnuita lor campanie murdară”, a afirmat Orban.

Ludovic Orban: „Primarii nu au nevoie de pensii speciale, trebuie să aibă salarii decente”. Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este de părere că primarii nu au nevoie de pensii speciale, dar au nevoie de salarii decente „care să îi ferească de tentația de a cădea în plasa actelor de corupție”, transmite Bursa. „Primarii nu au nevoie de pensii speciale, la fel cum nici parlamentarii nu au nevoie de pensii speciale. Principiul de bază în stabilirea cuantumului pensiei trebuie să fie contributivitatea”, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă susținută astăzi.

Prahova: Senatorul PNL Andrei Volosevici, cercetat de DNA, renunță la candidatura pentru Primăria Ploiești. Senatorul PNL Andrei Volosevici, care este urmărit penal pentru fapte de corupție, a anunțat, duminică seară, că își retrage candidatura la Primăria Ploiești având în vedere faptul că este vizat de o anchetă, scrie Evenimentul Zilei. „Pe 24 martie 2016 am fost chemat la DNA Ploiești și mi s-a comunicat că sunt suspect pentru posibile fapte de corupție petrecute în anul 2012. În legătură cu aceste aspecte, sunt convins că îmi voi demonstra nevinovăția, dar doresc să fac acest lucru la instituțiile abilitate, fără a încerca să mă victimizez în spațiul public”, a scris Volosevici pe pagina sa de Facebook.

Unul din ziariștii răpiți în Irak îi cere Premierului Cioloș sinceritate. Ovidiu Ohanesian i-a adresat premierului Dacian Cioloș o scrisoare deschisă în care apreciază ca extrem de grave declarațiile sale privind folosirea cartelelor pre pay din România în atacuri teroriste, potrivit Q Magazine.

Papa Francisc, în România! Nunțiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a confirmat că Papa Francisc își dorește să vină în vizită în țara noastră, scrie Q Magazine. Președintele Klaus Iohannis i-a adresat invitația Suveranului Pontif anul trecut și, dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea. „În urmă cu mai puțin de o lună am vorbit cu Papa, știind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: Aș vrea să vin”, a declarat Nunțiul Apostolic într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistei Digi24 Sanda Nicola.

Un copil de un an din Argeș, cu gastroenterită, transferat în București. Un copil în vârstă de un an din județul Argeș, diagnosticat cu gastroenterită, a fost transferat la Spitalul „Matei Balș” din București, alți 22 de copii cu probleme digestive fiind internați în spitalele din județ, transmite România Liberă. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Prefectura Argeș, în ultimele 24 de ore a fost transferat de la Spitalul de Pediatrie din Pitești la București un copil în vârstă de un an, diagnosticat cu gastroenterită.

Interlop din clanul Corduneanu, reținut pentru șantaj. Unul dintre liderii clanului Corduneanu din Iași, Adrian Corduneanu, a fost reținut, sâmbătă seară, acuzat că ar fi șantajat un om de afaceri de la care ar fi primit 35.000 de lei, suma fiind găsită la locuința suspectului în urma unei percheziții, anunță Puterea. Anchetatorii au făcut percheziții, sâmbătă seară, la locuința lui Adrian Corduneanu, unul dintre liderii clanului interlop din Iași. Ulterior, Adrian Corduneanu a fost dus la audieri, la finalul cărora procurorii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, sub acuzația de șantaj.

Jandarmeria Română a împlinit 166 de ani de existență și a făcut spectacol în Herăstrău. Jandarmeria Română a împlinit, astăzi, 166 de ani de existență, notează Libertatea. Cu această ocazie, au avut loc evenimente menite să marcheze momentul, în mai multe orașe din țară. În București, jandarmi au organizat în Parul Herăstrău o festivitate care a cuprins demonstrații și care s-a încheiat cu un concert al Muzicii Reprezentative a Jandarmeriei Române

Miniștri din cabinetului Cioloș, la o cursă de cros organizată în centrul Capitalei. Miniștrii Raluca Prună, Ciprian Bucur, Anca Dragu Paliu și Adrian Curaj au alergat, duminică, în zona Palatului Parlamentului din Capitală, alături de mai mulți oficiali guvernamentali, potrivit unui anunț al Ministerului Tineretului și Sportului postat pe Facebook, scrie Cotidianul. Startul crosului de 10 kilometri a fost dat Elisabeta Lipă.

„Jandarmul anului”, un român din Galați, îmbrățișat de Ambasadorul Belgiei la finalul unei curse de 300 de km. La nouă zile de când a plecat în alergare din Galați, în semn de solidaritate față de victimele atentatelor din Belgia, Cristian Onofrei, numit „Jandarmul anului 2016”, a ajuns duminică în Capitală, unde a fost primit și imbrățișat de Ambasadorul Belgiei la București, Thomas Baekelandt, conform Gândul. Jandarmul Cristian Onofrei a parcurs, în alergare, timp de nouă zile, distanța de 300 de kilometri dintre Galați și București, un gest pe care l-a făcut pentru a condamna masacre ca cele de la Bruxelles.

Gafa lui Snoop Dogg a umplut Bogata de vizitatori: „Atâția oameni nu au fost pe aici de când îs”. Gafa celebrului rapper Snoop Dogg, care a confundat capitala Columbiei cu comuna Bogata, a adus în localitatea mureșeană peste 4.000 de oameni, mult peste populația acesteia și peste așteptările organizatorilor festivalului Jazz in the Park din Cluj, care în două săptămâni au conceput și promovat un eveniment itinerant și în localitatea de pe malul Mureșului, notează Adevărul. „Atmosfera este foarte ok, știam Jazz in the Park de la Cluj, cred că au reușit să pună foarte bine în valoare conjunctura generată de greșeala lui Snopp Dogg. Prin astfel de evenimente sunt promovate anumite zone mai puțin cunoscute și asta cred că este de încurajat’, spune Dani, 24 de ani, venit din Cluj la eveniment.

Câte controale și ce amenzi au dat în 2015 inspectorii Gărzii Naționale de Mediu. Aproximativ 43.500 acțiuni de inspecții și control au fost efectuate, în 2015, de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM), în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 45 de milioane de lei, reiese din Raportul anual al instituției, publicat pe propria pagină de Internet, transmite România Liberă. Conform datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie 2015, din totalul celor 43.521 de inspecții, 31.640 s-au derulat în domeniul controlului poluării, iar restul au vizat biodiversitatea, biosecuritatea și ariile protejate.

Patrule de jandarmi cu arme semiautomate, la metroul din București. Luptători de la Brigada Specială de Intervenție din cadrul Jandarmeriei Române au făcut, în aceste zile, misiuni de patrulare, cu arme semiautomate în dotare, pe magistralele de metrou din București, scrie România Liberă. În weekend, mai multe echipe de luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române au fost surprinse în timp ce patrulau în zona magistralelor de metrou din București, purtând asupra lor arme semiautomate. Misiunile de patrulare nu au legătură cu evenimentele recente de pe plan internațional (n.r. atentatele de la Bruxelles), ci fac parte dintr-un protocol, susțin reprezentanții Jandarmeriei Române.

Cetatea Devei a fost invadată de turiști. Mii de oameni au stat la cozi pentru a ocupa zidurile fortului medieval. Un număr record de vizitatori au urcat duminică în Cetatea Devei, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Transilvania, ale căror incinte exterioare au fost redeschise publicului după trei ani în care s-au aflat în șantier, relatează Adevărul. Turiștii au petrecut zeci de minute la coadă, pentru a urca în cetate. A fost cel mai mare număr de turiști înregistrat în Cetatea Devei în istoria sa recentă: mii de oameni au ajuns duminică în fortăreața medievală.

Sezonul estival se apropie, iar autoritățile locale au început pregătirea plajelor. Autoritățile locale au început pregătirea plajelor, anunță Curierul Național. Nu înainte însă de a le curăța. Într-o săptămână a fost adunată o mie de tone de deșeuri, iar plajele au fost mărite. Însă agenții economici nu se pot bucura prea tare, pentru că pe fâșiile de plajă unde s-a adus nisip artificial nu se vor putea închiria șezlonguri și nu vor putea fi amenajate baruri.

Pedepse dure pentru românii care nu își repară casele. Ce prevede un nou proiect de lege. În România tot mai multe case, garduri sau altfel de construcții stau să cadă peste oameni, acestea reprezentând un real pericol pentru viața celor care sunt nevoiți să treacă pe lângă acestea, notează Libertatea. Proprietarii acestora spun că nu le consolidează sau renovează pe motiv că nu au banii necesari pentru o astfel de investiție, iar amenzile date de autorități rămân de cele mai multe ori neplătite.

Mii de timișoreni au ieșit cu bicicletele. Pedalarea de Primăvară 2016 s-a încheiat cu picnic un pe malul Begăi. Aproximativ 4.000 de timișoreni au profitat de vremea bună și au ieșit la plimbare cu bicicletele la Pedalarea de Primăvară 2016, transmite Adevărul. Tema Pedalării de Primăvară 2016 a fost conceptul „joie de vivre”, concept familiar francezilor, în speță parizienilor. Parisul este cunoscut prin reglementările și facilitățile mersului pe bicicletă și adoptării unui stil de viață sănătos. Una din plăcerile acestora o reprezintă întâlnirile relaxante și voioase cu prietenii, mai ales pe malul Senei.

Doliu în familia Ceaușescu! A murit Emil Bărbulescu, nepotul dictatorului! Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceauțescu, care trăia la Scornicești a murit, conform Libertatea. Născut în aprilie 1958 în orașul Scornicești, județul Olt, Emil Bărbulescu este fiul Elenei Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceaușescu și al lui Vasile (Lică) Bărbulescu. În 1994 a scris o carte, intitulată „Nicolae Ceaușescu a fost unchiul meu”, pentru fostul șef al statului având un respect deosebit.

Mașină lovită de tren, în localitatea Cristian. Șoferul a murit. Un bărbat în vârstă de 35 de ani a decedat duminică, după ce mașina în care se afla a fost lovită la o trecere de cale ferată din localitatea Cristian de un tren personal care face curse între Brașov și Zărnești, informează Jurnalul Național. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, plt. Luiza Dănilă, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 14,00, la trecerea de cale ferată către depozitele Petrom de la Cristian.

Sechestru pe Muzeul de Locomotive din Reșița. Considerat un simbol al orașului, muzeul a ajuns să aibă datorii de peste 180 de mii de lei, scrie Curierul Național. Așa zisa afacere este strâns legată de numele soților Chebuțiu, judecați pentru delapidarea uzinei reșițene.

Roșia Montană și privatizările Rafo și Alro apar în „Panama Papers” — Rise Project. Câteva dintre cele mai controversate afaceri din România apar în documentele scoase la iveală în „Panama Papers”, o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, transmite Economica.net. Presa internațională o consideră drept cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanțelor offshore.

Borza: CE Hunedoara va intra în faliment; poate fi salvat doar dacă dăm afară jumătate dintre mineri. Complexul Energetic Hunedoara, aflat în insolvență, poate fi salvat doar dacă vor fi concediați jumătate dintre mineri și dintre angajații termocentralelor din Valea Jiului, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, conform Capital. „Insolvența reprezintă o soluție dacă este asumată și administrată corect. Nu orice insolvență rezolvă problemele”, a susținut Borza.

Peste 3.600 de utilizatori, înregistrați în modulul online de achiziții pentru fonduri europene nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Peste 3.600 de utilizatori au înregistrat, până în prezent, tot atâtea operațiuni în modulul de achiziții online, pus la dispoziție de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), cu scopul implementării proiectelor de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020, potrivit datelor oficiale ale Agenției, informează Capital.

Borza, Euro Insol: TVR consumă 540-550 milioane de lei pe an, un buget de trei ori mai mare decât bugetul cumulat al Antenelor și al Pro TV. Singura soluție pe care o are Televiziunea Română pentru a se relansa este insolvența, iar marea provocare a viitorului administrator judiciar va fi punerea în practică a rolului educativ pe care îl are televiziunea publică, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, conform Capital. Acesta susține că și-ar dori să administreze un eventual dosar de insolvență al TVR.

Avem cu ce ne „lăuda”: Cașcavalul de Săveni și cârnații de Pleșcoi vor fi recunoscute în mod oficial de Uniunea Europeană. Ministerul Agriculturii a stabilit un calendar de acțiuni la nivelul țării pentru înregistrarea și recunoașterea produselor alimentare autohtone la nivel european, următoarele pe listă, după Telemeaua de Ibănești, fiind novacul afumat din Țara Bârsei, cașcavalul de Săveni și cârnații de Pleșcoi, informează Ziarul Financiar. Potrivit unei informări prezentate în Guvern de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, este în curs de analiză, la Comisia Europeană, documentația pentru înregistrare conform sistemelor de calitate europene a produsului ”Novac afumat din Țara Bârsei” — IGP.

Arieratele primăriilor au crescut cu 21% în primele două luni ale anului. Arieratele autorităților locale din România, care includ datoriile neplătite cu scadența depășită cu peste 90 de zile, au ajuns la 88,4 milioane lei (19,8 milioane euro) la finalul lunii februarie, în creștere cu 21% față de finalul anului trecut, cele mai mari sume fiind înregistrate de către autoritățile din Suceava, Mangalia, 1 Decembrie și sectoarele 6 și 5 din Capitală, arată datele publicate de Ministerul Finanțelor, relateazăEconomica.net. Totuși, față de aceeași perioadă din 2015, când arieratele autorităților locale însumau 154,1 milioane lei, sumele neachitate la scadență au fost cu 43% mai mici la finalul lunii februarie 2016.

Warren Buffett, cel mai mare investitor american, la prima mișcare directă în businessul românesc: 10 milioane de dolari într-o firmă de chimicale. Warren Buffett, cel mai puternic investitor din lume, cu o valoare personală de aproape 67 mld. dolari și un imperiu de business care se întinde de la căi ferate și bănci până la mobilă, a făcut o majorare de capital în valoare de 10 milioane de dolari în compania Lubrizol România, scrie Ziarul Financiar. Aceasta este a treia majorare de capital ca mărime înregistrată în România în luna februarie 2016 și, potrivit informațiilor disponibile, este prima intrare directă a unei firme controlate de miliardarul american în România.

Zi mare pentru voleiul românesc. CSM București a câștigat Challenge Cup în fața lui Trabzon. Echipa feminină de volei a lui CSM București a câștigat Challenge Cup după ce a învins în manșa retur a finalei Trabzon Idman Ocagi, scor 3-1 (25-23, 25-13, 20-25, 25-20), 6-2 la general, transmite Gazeta Sporturilor. Fetele noastre au început foarte bine și au condus chiar și cu 7-3, însă turcoaicele au revenit miraculos și au câștigat șapte puncte consecutive. Bucureștencele însă n-au renunțat și s-au impus, asta și datorită atacurilor în forță din zona 2 trimise foarte bine de Roxana Bacșiș.

Cu Nicușor în teren, nimic nu se duce de Râpă. Steaua câștigă cu emoții, 2-1 cu ASA Tg. Mureș, cu o nouă prestație excelentă a lui Stanciu. Nicușor Stanciu a fost din nou cel mai bun jucător al campioanei, în Steaua — ASA Tg. Mureș 2-1, notează ProSport. Decarul a pasat la golul lui Popa, apoi a centrat la autogolul lui Gonzalez. Steaua revine pe primul loc după această victorie, la egalitate de puncte cu Astra. Giurgiuvenii au un meci în minus pe care îl vor juca marți, de la 18:30, cu Pandurii Tg. Jiu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult