Acasa Revista Presei Revisa presei internaționale, 18 aprilie 2025

Revisa presei internaționale, 18 aprilie 2025

scris de Z.V.
225 Afisari

Statele Unite, politicienii americani și, nu în ultimul rând, președintele Donald Trump par să domine presa internațională din ultima vreme, iar evenimentele se succed cu repeziciune.

Principalele ziare din Statele Unite urmăresc atent demersurile președintelui Trump, astfel încât comentariile curg. Iată câteva: “Trump are necazuri?”, se întreabă cotidianul american USA Today, invocând “inflația în creștere, disprețul față de justiție și coborâșul din sondaje”. “Trump dă de pâmânt cu șeful băncii naționale Rezerva Federală, Jerome H. Powell, afirmând că eliberarea din funcție a acestuia nici măcar nu va fi suficient de  rapidă”, notează și ziarul The New York Times. Un articol din prestigiosul ziar american The Wall Street Journal are și el un titlu incendiar: “Trump amenință că va interzice Universității Harvard să mai primească studenți străini”. Din Marea Britanie, cotidianul The Guardian comentează și el pe marginea aceluiași demers, afirmând că “o decizie cu privire la soarta Universității Harvard e așteptată cât de curând”.

Fără ca rezultatele ei să fie deocamdată cunoscute, vizita de ieri a premierului italian Giorgia Meloni la Casa Albă a făcut valuri nu doar în presa americană, ci și în cea europeană. Iată și ce spun ziarele: “Adresându-se reporterilor înaintea începerii tratativelor oficiale, președintele Trump a lăudat-o pe dna Meloni, afirmând că este un premier grozav și totodată unul dintre adevărații lideri ai lumii”, notează americanul The New York Times. Din italianul Corriere della Sera, declarațiile Giorgiei Meloni par și ele entuziaste: “Sunt sigură că se poate ajunge la un compromis”, ar fi declarat Meloni, referindu-se la o înțegere între SUA și UE. Și în italianul La Stampa, relatările sună la fel de optimist: “Meloni e o persoană excepțională, o să ajungem la o înțelegere cu UE”, ar fi declarat președintele Trump, citat de ziar. Ironic, ziarul francez Le Figaro comentează și el: “E posibil ca Meloni să obțină câte ceva”, publicația considerând-o pe Giorgia Meloni “o europeană care îi șoptește lui Trump la ureche și care a plecat la Washington într-o misiune imposibilă”.

De altfel, presa francofonă comentează și un alt eveniment legat de relațiile Statelor Unite cu Europa. Ziarul belgian Le Soir anunță că, ieri (joi, 17 aprilie), “la Paris a sosit secretarul american de stat Marco Rubio, el fiind urmat de Steve Witkoff, emisarul special al președintelui Trump”. Și tot din Le Soir mai aflăm că, tot ieri, “la Paris urma să sosească și Andrii Iermak, șeful administrației prezidențiale din Ucraina”.

Pe de altă parte, presa rusă privește altfel relațiile din arena internațională, astfel încât comentariile diferă: “Misteriosul joc al politicienilor”, titrează de exemplu oficiosul moscovit Pravda, el considerând că “Moscova și Washingtonul s-ar apropia de o transformare fundamentală a relațiilor reciproce”. Mai mult, publicația Nezavisimaia gazeta susține că “Statele Unite conving  Europa să ajungă la pace cu Rusia”. Iar ziarul Kommersant consideră că “Trump face ca Europa și China să ajungă să se îmbrățișeze”. Citând ziarul german, Münchener Merkur, același Kommersant afirmă că “Europa ar trebui să profite fără nicio rușine de problemele lui Trump”.

Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMÂNIA

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult