Acasa Revista Presei Revista Presei. Ȋn Romȃnia nu se va mai produce ser antitetanos

Revista Presei. Ȋn Romȃnia nu se va mai produce ser antitetanos

scris de Ziua Veche
6 afisari

Ȋnchiderea singurului institut din România în care se mai producea ser antitetanos a fost anunțatǎ de Ministerul Sǎnǎtǎții miercuri, 26 septembrie.

Revista Presei. Ȋn Romȃnia nu se va mai produce ser antitetanos

Adevǎrul: Singurul institut din România în care se mai producea ser antitetanos va fi închis definitiv, printr-o decizie a Ministerului Sănătății. 23 dintre cei 34 de angajați ai unității medicale au primit preavize de concediere și vor intra în șomaj de luna viitoare. Până la 31 octombrie 2013, tot patrimoniul filialei din Iași a Institutului „Cantacuzino” trebuie inventariat, iar clădirea va fi închisă cu lacătul.

Gȃndul: Dosarul lui Dan Voiculescu, în care a fost condamnat pentru fraudarea privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, mai are de parcurs două cicluri procesuale până la o sentință definitivă. Tribunalul București trebuie să motiveze decizia de condamnare a fondatorului PC la cinci ani de închisoare, apoi Curtea de Apel București va judeca apelul, iar Curtea Supremă recursul.

Romȃnia Liberǎ: Aderarea României la Schengen și incluziunea romilor sunt subiecte ce ar trebui evitate în campania electorală din Franța, a precizat, joi, Ministerul de Externe, după o serie de declarații ale oficialilor francezi.

Ziarul Financiar: România se află din nou într-o situație politică dificilă în atingerea țintelor sale de integrare europeană. După ce ani de zile i s-a promis o aderare în spațiul Schengen, măcar în trepte (întâi deschiderea frontierelor din aeroporturi, apoi a celor terestre), acum i se spune, din nou, că nu îndeplinește „condițiile”. Doar că, așa cum observă oficialii de la București, „condițiile” care i se cer a fi respectate pentru aderarea la Schengen nu există pur și simplu nici în acest dosar, nici în altul. Iar țara care a redeschis subiectul Schengen, Franța, și-a schimbat poziția cu 180 de grade față de cea de acum două luni.

Evenimentul Zilei: Actuala majoritate parlamentară a eliminat Curtea de Conturi dintre instituțiile abilitate să verifice fondurile publice cu care sunt finanțate partidele. Totodată, inițiatorii au introdus prevederi noi conform cărora finanțarea partidelor politice se va putea realiza prin împrumuturi.

Curierul Național: Intenția guvernanților de a înființa doar trei sau patru instanțe specializate care să soluționeze litigiile colective inițiate de împrumutați împotriva băncilor din cauza clauzelor abuzive cuprinse în contracte ar putea genera o avalanșă de procese la aceste instanțe, ceea ce ar putea duce la o durată mai mare a procedurilor, consideră avocații. Problema este însă mult mai gravă, după cum susțin unii specialiști în astfel de procese, având în vedere că, în prezent, personalul calificat în litigiile comerciale nu este suficient, fapt ce ar putea duce la imposibilitatea finalizării proiectului inițiat de Ministerul Justiției.

Cronica Romȃnǎ: Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a precizat, joi, la deschiderea „EXPOMIL 2013”, că un consiliu interministerial lucrează pentru „repunerea pe picioare a industriei de apărare”, pentru a satisface și necesitățile beneficiarilor interni care au atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Capital: Ordonanța de urgență care modifică Legea Pajiștilor se află în dezbatere la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților și am speranța că săptămâna viitoare va fi adoptată, a declarat, joi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o dezbatere privind problemele structurale ale agriculturii românești.

Bursa: Fabrica de seringi de unică folosință din Arad, Sanevit 2003, riscă să se închidă și să se transforme în paragină dacă Ministerul Economiei nu va urgenta procedurile de privatizare a acestei. Muncitorii fabricii sunt, din nou, în pragul revoltei, după ce au acumulat restanțe de doi ani la plata salariilor.

10 comentarii

IngerAlbastru 27-09-2013 - 11:14

Chiar, se va muri de Tetanos ca acum 100 de ani din neglijenta guvernamentala!!!
Cred ca este o frauda toata povestea asta cu acesti doctori, nu cred 1 cuvant din cele scrise doar lacatul trage-n jos moralul. In atita mizerie de caine, va costa o avere o injectie contra infectiei, doamne da minte la romani!!! In ce parte a lumii incercati sa aderati, la talibani??? Dar firma de produs Biblii nu se inchide cu lacat odata???

pathfinder 27-09-2013 - 11:17

Nu bre, e la mintea cocosului, din pacate nu si a gainii…
Daca nu se mai produce la noi nu inseamna ca nu se importa.
Igen?

IngerAlbastru 27-09-2013 - 11:25

Da’ marfa din import are si pret de import iar oamenii n-au bani de nici un fel majoritatea. Credeam ca si asta e la mintea cocosului!!!

pathfinder 27-09-2013 - 13:38

🙂
Antitetanosul se face gratuit in caz ca te musca un animal.
Deci oamenii nu dau bani direct din buzunar.

Care ar fi cauzele inchiderii institutului e alta discutie…

Sa revenim putin:
1. Afirmatia ta initiala (cu moartea ca acu 100 de ani) a picat.
2. In schimb, ca sa arati ca ai ceva in capusor, ai trecut pe partea cu banii si majoritatea (hehe). Si acolo ai dat-o in bara…
Ma intreb cat poti sa o tii asa din una in alta…

P.S. Care va sa zica: cum ramane cu mintea gainii? 😉

salut 27-09-2013 - 19:25

Deci e bine. Antitetanosul e gratuit – daca te musca vreo potaie –
…ce palaria lui Papura Voda sa ne chinuim sa mai producem ceva…Importam
…doar e gratuit!

Doamne, mare e gradina basismului ! Si asta-i d’ala „destept”, cica-i si profesor, „are si doua joburi”. Plus ala de forumist ZIUA de numai 24/7.

==============================

„pathfinder
27-09-2013 at 13:38
🙂
Antitetanosul se face gratuit in caz ca te musca un animal.
Deci oamenii nu dau bani direct din buzunar.”

=====================================

urbos 27-09-2013 - 19:34

Unde mai pui ca tetanosul nu vine de la animale.

IngerAlbastru 27-09-2013 - 20:38

Daca un copil se taie in curte cu ceva fier ruginit din timpul lui Mihai Viteazul undeva in zona rurala si pana ajung cu el in oras e aproape mort … poate sa fie gratuit totul deja chiar si groapa.
Marfa productie proprie era distribuit in toate satele, al din import va fi un lux totusi ca n-ai cum sa ajungi acolo din lipsa de transportare!!!
Cand eram copil in RO, la cinema vedeam filme cu tema din astea, pe urma aparut Love Story cu
Leucemi si alte boli si recent cu SIDA.

QED 27-09-2013 - 13:12

România mai produce doar praf si panica.

pathfinder 27-09-2013 - 13:39

Q.E.D.

RedCard 27-09-2013 - 19:14

Mai suntem in stare sa producem ceva?
Se va repeta idiotenia cu vaccinul danez?!
Puterea implica si GUVERNARE, nu doar ciolane – daca tot va-nghesuiti…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult