1,2 milioane de case riscă să rămână în frig la iarnă | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. 1,2 milioane de case riscă să rămână în frig la iarnă

Revista presei. 1,2 milioane de case riscă să rămână în frig la iarnă

scris de Z.V.
4 afisari

Decizia Consiliului Național al PNL de validare a Alinei Gorghiu în funcția de președinte unic al PNL, în urma demisiei lui Vasile Blaga, proiectul GovITHub, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicații și soluții software în scopul creșterii calității serviciilor publice și îmbunătățirii relației cetățenilor cu instituțiile statului, anunțul ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, potrivit căruia nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie, precum și dezvăluirile legate de anchetatorii DNA care au întocmit dosarul Liei Olguța Vasilescu, dar și victoria echipei naționale de fotbal a României în fața reprezentativei Armeniei în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2018 sunt principalele subiecte ale zilei de 9 octombrie.

Gigacalorie scumpiri1,2 milioane de case riscă să rămână în frig la iarnă: CET-urile au făcut doar un sfert din reparațiile planificate, scrieEconomica.net. Centralele electrice de termoficare sunt vechi, unele dintre ele mai au puțin și ajung la venerabila vârstă de 50 de ani. În lipsa banilor, în niciunul din ultimii ani nu s-au putut face reparațiile pentru menținerea lor în viață, iar la jumătatea acestui an s-a ajuns la un alarmant procent de 28%.

Gorghiu, validată președinte unic al liberalilor de Consiliul Național al PNL, informează Gândul. Alina Gorghiu a fost validată în funcția de președinte unic al PNL, în urma demisiei lui Vasile Blaga. Decizia a fost luată de Consiliul Național al PNL, care a validat, sâmbătă, modificările de Statut decise de Biroul Politic, respectiv preluarea președinției unice de către Gorghiu și împuternicirea lui Daniel Buda pentru a semna listele pentru alegerile parlamentare.

Cum își mai fac liberalii curaj în perspectiva alegerilor. Quintus: Dumnezeu este și creștin, și liberal, scrie Cotidianul. Președintele de onoare al PNL, Mircea Quintus Ionescu, a susținut sâmbătă la Consiliul Național al partidului, că în opinia sa Dumnezeu este „creștin și liberal”, iar partidul nu a fost niciodată „așa puternic ca astăzi”.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: ‘Nu candidez la aceste alegeri parlamentare’, titrează Adevărul. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că a răspuns pozitiv invitației PNL de a participa la Consiliul Național al acestei formațiuni, pentru a susține un discurs despre sistemul sanitar, ‘cum l-a gasit și ce se poate face mai departe pentru însănătoșirea lui’ și a menționat că nu va candida la aceste alegeri parlamentare.

Ministrul Sănătății le cere politicienilor să sprijine Strategia Națională pentru Resursă Umană în Sănătate, anunță România Liberă. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a lansat, sâmbătă, un apel către politicieni să susțină măsurile conținute în Strategie Națională pentru Resursă Umană în Sănătate, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, adăugând că sistemul Sănătății poate fi curățat „doar în echipă”.

Gorghiu către ministrul Sănătății: ‘V-am văzut, mi-ați plăcut, ce rămâne de făcut?’, titrează Gândul. Președintele PNL Alina Gorghiu i-a transmis, sâmbătă, ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, că ”l-a văzut, l-a plăcut” și rămâne de văzut cum vor colabora pe viitor, Voiculescu declarându-se la rândul său ”onorat” să participe la un eveniment al unui ”partid atât de important”.

Gorghiu: Un om ca Denise Rifai se poate regăsi pe lista PNL la alegeri, are cunoștințe economice, poate purta un dialog, scrie Adevărul. Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, că și-ar dori ca pe lista partidului la alegerile parlamentare să se regăsească și jurnaliști, precum realizatorul Denise Rifai, despre care susține că are cunoștințe economice și poate purta un dialog, sau Simona Gherghe, care ar fi foarte bună „pe partea socială”.

PNL vrea generalizarea cotei unice de 16% și un Cod al Muncii flexibil, informează cotidianul Puterea. Partidul Național Liberal (PNL) își propune, în programul de guvernare, generalizarea cotei unice de 16% și un Cod al Muncii flexibil. De asemenea, liberalii au în vedere investiția a încă 24 miliarde euro în economia României în următorii 4 ani.

Raluca Turcan: PNL are șansa să ofere soluții de fond în educație, temeinice și pe termen lung, notează Jurnalul Național. Vicepreședintele PNL Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că PNL prin programul de guvernare oferă, între altele, și soluții de fond, pe termen lung, în domeniul educației, în timp ce bilanțul PSD în sistem înseamnă ”corupție, clientelism, plagiat”.

Alina Gorghiu: Urmează două luni de calomnii și minciuni. Pentru PSD și ALDE, principalul vinovat e poporul care se duce la vot, scrie Adevărul. Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat sâmbătă, la Consiliul Național de Coordonare al PNL (CNC), că urmează două luni de ‘calomnii, miniciuni și teorii’, perioadă în care ‘cartelul PSD-ALDE’ va veni cu o altă interpretare a ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în politică.

Gorghiu: PSD și ALDE sunt în stare inclusiv să ceară ieșirea României din UE. Să nu ne mire dacă acest lucru va deveni realitate, titrează Gândul. Liderul PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, că PSD și ALDE sunt în stare de orice, inclusiv să ceară ieșirea României din UE. „Să nu ne mire dacă acest lucru va deveni realitate curând”, a spus Gorghiu, reiterând ideea că președintele Klaus Iohannis nu ar putea vreodată să desemneze un prim-ministru condamnat. „Nu se va întâmpla niciodată acest lucru că îi place sau nu îi place lui Dragnea acest lucru”, a subliniat Gorghiu.

Calimente: Afirmația lui Gorghiu privind o posibilă cerere de ieșire din UE, dovadă a lipsei de cultură politică, citim înJurnalul Național. Deputatul ALDE Mihăiță Calimente este de părere că afirmația președintelui PNL, Alina Gorghiu, potrivit căreia Călin Popescu Tăriceanu ar fi capabil să propună ieșirea României din UE, reprezintă „o dovadă a lipsei de cultură politică”.

Alina Gorghiu, amenințată de-a lungul carierei: ‘Au fost oameni care mi-au transmis că ar fi bine să o las mai moale’, titrează Evenimentul Zilei. Alina Gorghiu, actualul președinte unic al PNL,a fost invitată sâmbătă seară într-o emisiune unde a vorbit despre cariera ei politică. ‘Au fost plătiți oameni să mă urmărească de dimineața până seară. Au fost oameni care mi-au transmis că ar fi bine să o las mai moale. De fiecare dată când îmi spune cineva să nu mai fiu atât de agresivă pe un anumit subiect, atunci devin și mai agresivă.’, a transmis Alina Gorghiu.

Soluții pentru modernizarea administrației, în pregătire la Guvern. Ce își dorește Cioloș de la instituțiile publice, informează Gândul. Premierul Dacian Cioloș le-a cerut, sâmbătă, celor din instituțiile publice să fie deschiși la preluarea și aplicarea soluțiilor GovITHub, care este primul maraton digital, găzduit de Guvern, ce are menirea să identifice cele mai bune proiecte în vederea modernizării administrației publice. Peste 100 de participanți, bursieri și voluntari ai proiectului GovITHub, vor lucra full time, până duminică seară, pentru a veni cu soluții moderne în sprijinul cetățenilor și administrației.

MAE propune înființarea unui număr record de secții de vot în străinătate: 417, cu 123 mai multe decât la alegerile din 2014!, relatează Evenimentul Zilei. Ministerul Afacerilor Externe a transmis Autorității Electorale Permanente lista cu propunerile de secții de vot în străinătate a alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016. Au fost propuse spre înființare în străinătate 417 secții de votare, respectiv cu 111 secții de votare mai multe decât numărul celor înființate în contextul alegerilor parlamentare din 2012 și cu 123 de secții de votare mai multe decât la alegerile prezidențiale din 2014.

Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brumell, și Nicușor Dan au dormit o noapte în stradă pentru a marca Ziua Internațională a Personelor fără Adăpost, scrie Curierul Național. Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, și liderul Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, au dormit o noapte în stradă, cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor fără adăpost. Într-o postare pe Facebook, liderul USR precizează că alături de diplomat și mai mulți voluntari și-a petrecut noaptea pe stradă, totuși în condiții mai bune decât cele în care se află oamenii fără adăpost. Dan a precizat că cei care au făcut acest gest au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor grave prin care trec oamenii fără locuință.

Luni, 10 octombrie, noi proteste la penitenciarele Iași, Rahova, Oradea și Buziaș, informeză cotidianul Puterea. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat, într-un comunicat de presă, că luni, 10 octombrie, se vor organiza alte acțiuni de protest la unitățile penitenciare Iași, Rahova, Oradea și Buziaș.

Ministrul Justiției: Am mințit la CEDO că am buget pentru șapte penitenciare. A fost cu ‘bune intenții’, titrează Gândul. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că a mințit la CEDO că dispune de un buget de aproape un miliard de euro pentru șapte penitenciare, deși în realitate Guvernul nu avea această sumă în buget, argumentând că declarațiile ‘erau niște bune intenții.’

Bogdan Licu a fost propus adjunct al procurorului general pentru un nou mandat, anunță Q Magazine. Bogdan Licu a fost propus adjunct al procurorului general pentru un nou mandat, deși a fost acuzat de plagiat. Ministrul Justiției, Raluca Prună, l-a propus pe Bogdan Licu ca adjunct al procurorului general pentru un nou mandat de trei ani. În funcția de procuror adjunct al procurorului general a fost numită Laura Oprean, iar ca șef pentru secția a doua la DNA, Marius Bulancea.

Lia Olguța Vasilescu, dezvăluiri bombă despre anchetatorii care i-au întocmit dosarul, aflăm din Evenimentul Zilei. Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu a făcut o serie de dezvăluiri bombă, legate de anchetatorii DNA care i-au întocmit dosarul. Edilul a declarat că unul dintre cei care o anchetetează este rudă cu o persoană din mediul politic craiovean.

Penitenciarul Poarta Albă, în vizorul DNA: Potrivit unor lideri sindicali, detinuții ar fi fost folosiți în scopuri personale, iar mai mulți șefi ar fi fost promovați pe pile, scrie Curierul Național. DNA intră tare în penitenciarul de la Poarta Albă. Sunt acuzații grave de corupție în închisoarea VIP-urilor. Potrivit unor lideri sindicali, detinuții ar fi fost folosiți în scopuri personale, pentru a organiza un flagrant anumitor persoane, iar mai mulți șefi din cadrul penitenciarului ar fi ajuns în funcții cheie după ce au fost promovati pe pile.

Cazul ‘Șantaj la judecător’. Consilierul prezidențial Andrei Muraru, acuzat că a sustras dosarele a 17 magistrați. Plângerea penală dezvăluită de Corneliu Turianu în anul 2015, scrieEvenimentul Zilei. Cazul șantajului asupra unui fost magistrat, exercitat de Andrei Dan Muraru, un influent consilier prezidențial al președintelui Klaus Iohannis, prezentat de Vladimir Tismăneanu la scurt timp după ce Judecătoria Sectorului 5 a decis că oficialul de la Palatul Cotroceni poate fi urmărit penal, a fost prezentat, prima oară, în anul 2015, pe blogul lui Corneliu Turianu, fostul judecător care a depus plângerea penală.

Consilier al președintelui Klaus Iohannis, explicații după acuzația că ar fi implicat într-un dosar penal, citim în cotidianul Puterea. Consilierul prezidențial Dan-Andrei Muraru a precizat sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că informația vehiculată în presă potrivit căreia ar fi acuzat într-un dosar penal este „complet falsă”. Acesta a ținut să sublinieze că nu are ‘nicio calitate în niciun dosar penal, nici de suspect, nici de învinuit’.

La o zi după ce un profesor a cerut verificarea tezei de doctorat a șefei DNA, CNATDCU a confirmat că a primit o notificare, scrie Evenimentul Zilei. Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a înregistrat, vineri, o sesizare referitoare la acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

În sprijinul populației afectate de uraganul Matthew. Un român, în fruntea echipei europene de salvatori din Haiti, anunță Cotidianul. Un ofițer al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) va conduce echipa mandatată pentru evaluarea pagubelor, coordonarea asistenței internaționale și facilitarea direcționării judicioase a ajutoarelor către zonele și segmentele prioritare ale populației afectate din Haiti de uraganul Matthew. Colonelul Marius Dogeanu a fost desemnat de Comisia Europeană ca șef al echipei de protecție civilă (EUCPT), în urma analizării propunerilor formulate de statele membre UE, menționează sursa citată.

14 migranți afro-asiatici și kosovari au fost prinși când încercau să intre ilegal în țară din Serbia, informează România Liberă. 14 migranți proveniți din spațiul afro-asiatic au fost depistați, sâmbătă, în zona localităților timișene Nerău și Moravița, în timp ce încercau să intre ilegal în țară, din Serbia.

Transalpina a fost închisă, aflăm din Gândul. Circulația pe Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, a fost închisă sâmbătă, iar traficul este restricționat temporar, din cauza ninsorilor, ceții și a viscolului.

Până la 2.500 lei, amenzile pentru lipsa anvelopelor de iarnă, citim în Curierul Național. Atunci când urmează să conducă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, șoferii sunt obligați să-și doteze autovehiculele cu anvelope de iarnă, prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (act normativ supranumit ‘Codul rutier’). Asta înseamnă că, la dotarea mașinilor cu anvelope de iarnă, nu trebuie respectată o perioadă anume din an, ci că obligația intervine în funcție de condițiile meteo. Șoferii sunt obligați să aibă anvelope de iarnă la mașini de fiecare dată când conduc pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, așa cum stabilește legislația în prezent, altfel riscă să fie amendați cu până la 2.500 de lei.

 

Ambasada SUA la București, închisă luni, notează România Liberă. Ambasada SUA la București anunță că va fi închisă luni, 10 octombrie, cand se sărbătorește Columbus Day. ‘Toate serviciile Ambasadei își vor relua activitatea marți, 11 octombrie’, se arată într-un comunicat al reprezentaței diplomatice americane.

Anchetă la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, după ce o asistentă ar fi murit de epuizare, citim în Gândul. O asistentă de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu a murit imediat după ce a ieșit din tură, iar conducerea Spitalului a deschis o investigație, după ce au existat indicii că femeia ar fi decedat din cauza epuizării.

CNR: Există prea multe programe de licență și masterat fără suficientă aplicabilitate în piața muncii, scrie Capital. Consiliul Național al Rectorilor (CNR), care se desfășoară la Târgu Mureș, a ajuns la concluzia că în universitățile din România există prea multe programe de licență și masterat care nu au suficientă aplicabilitate în piața muncii și se impune reducerea numărului acestora.

În opinia lui Raed Arafat, examenul de admitere în Rezidențiat, „o chestiune depășită”, notează Cotidianul. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a apreciat sâmbătă, că examenul de admitere în Rezidențiat este o chestiune depășită, care nu face altceva decât să îndepărteze medicii tineri.

Rectorul UMF Târgu Mureș: Rezidențiatul, eroare făcută de România la negocierile de aderare la UE, titrează România Liberă. Examenul de rezidențiat pentru absolvenții de medicină este rezultatul unei erori făcute de România în timpul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, crede rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei.

Federația Spiru Haret solicită Ministerului Educației amânarea concursului pentru directorii de școli, scrie cotidianul Puterea. Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ a anunțat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că solicită Ministerului Educației amânarea concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din cauza problemelor apărute în organizare.

Un tânăr a fost împușcat mortal, de un polițist, în timpul unei partide de vânătoare în județul Hunedoara, relatează România Liberă. Un tânăr de 26 de ani, din Deva, a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare ce a avut loc în zona Alun-Boșorod, din Munții Șureanu, principalul suspect în acest caz fiind șeful de post din comuna Boșorod, participant și el la aceeași acțiune.

Standard&Poor’s a reconfirmat ratingul României pentru datoria guvernamentală, informează Bursa. Agenția de rating Standard&Poor’s a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt, în valută și în monedă locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă stabilă, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

Datele ASF destramă mitul scumpirii RCA din cauza creșterii daunalității: între 2015 și 2016 tariful mediu al RCA a crescut cu 25%, în schimb daunele plătite au scăzut, scrie Ziarul Financiar. Tariful mediu al unei polițe RCA pe 12 luni a crescut pe primul semestru din 2016 cu 24% față de S1/2015, de la 565 de lei la 701 lei, în condițiile în care dau­ne­le totale plătite de com­paniile de asi­gu­rări au scăzut de la 1,067 mi­liar­de lei la 1,034 miliarde lei în aceeași perioadă. Astfel, se destramă mitul conform căruia companiile de asigurări majorează tarifele de RCA pentru că a crescut daunalitatea. De fapt, daunele plătite au stagnat la circa un miliard de lei pe primul semestru, după cum arată tabelul alăturat, în schimb tariful mediu al unei polițe RCA a crescut cu 45% între S1/2014 și S1/2016.

Un gigant online american face angajări masive în România. Pachetul salarial este foarte atractiv, anunță România Liberă. Compania americană Amazon are sute de locuri de muncă disponibile după inaugurarea unui nou Centru de Dezvoltare și Tehnologie în România. Amazon a angajat deja 600 de români și va mai agaja alți 400. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă.

Regizorul Cristian Mungiu invitat cu filmul ‘Bacalaureat’, la New York Film Festival, informează Q Magazine. Institutul Cultural Român din New York, alături de compania americană de distribuție IFC Films, susține prezența cunoscutului regizor Cristian Mungiu la unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de profil din Statele Unite, respectiv la New York Film Festival, aflat la cea de-a 54-a ediție.

Frumos, elegant, cât de cât… Cronica unui meci în care România a surclasat Armenia, la Erevan, cu 5-0. Tricolorii au profitat de omul în plus timp de 87 de minute, scrie ProSport. România s-a impus, sâmbătă seara, scor 5-0 (4-0), la Erevan, contra Armeniei, în meciul secund din Grupa E a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018. Au marcat: Stancu — penalty 4′, Popa 10′, Marin 12′, Stanciu 29′, Chipciu 60′. Răzvan Marin a înscris la debutul pentru naționala României.

Selecționerul Christoph Daum, primele impresii după victoria din Armenia: ‘Nu se întâmplă foarte des să câștigi așa’. Mesajul transmis către echipele românești, citim înEvenimentul Zilei. Christoph Daum, selecționerul primei reprezentative, a declarat după meciul cu Armenia că un astfel de succes, atât de categoric, este o raritate, iar echipele din Liga I ar trebui să-i urmeze exemplul și să promoveze tineri.

Răzvan Marin, după un debut perfect la naționala României: „Toată lumea a zis că dau gol, dar nu mă așteptam! Este incredibil”. Dedicație pentru Hagi, scrie Gazeta Sporturilor. Răzvan Marin a debutat cu gol în tricoul României, în victoria 5-0 cu Armenia. După meci, mijlocașul de 20 de ani, a vorbit despre golul marcat și a avut un mesaj pentru Gică Hagi, antrenorul său de la Viitorul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult