Acasa Revista Presei Revista presei. 27 de ani de la prima revoluție anticomunistă

Revista presei. 27 de ani de la prima revoluție anticomunistă

scris de Z.V.
2 afisari

Traian Băsescu i-a îndemnat pe români să meargă la vot duminică; MAE nu va deschide secții noi de vot în străinătate; 27 de ani de la prima revoluție anticomunistă; economia românească a evitat intrarea în recesiunea tehnică; câți bani a încasat statul pentru exploatarea resurselor minerale și România a învins Irlanda de Nord și este primul loc în grupa de calificare la Euro 2016, sunt principalele subiecte dezbătute în paginile cotidienelor apărute sâmbătă, 15 noiembrie.

revolutie brsov 1987Vă spune ceva data de 15 noiembrie 1987? Pentru unii este doar o simplă dată în calendar, pentru alții o pagină importanta în manualul de istorie, un moment de referință pentru posteritate, un act de curaj nebun în fața unei dictaturi represive care devenea din ce în ce mai greu de suportat și luminița de la capătul tunelului(democrației) era într-o eclipsă totală, susține Evenimentul Zilei.

Prim ministrul român Victor Ponta va câștiga alegerile prezidențiale din 16 noiembrie, social-democrații români urmând să obțină funcția prezidențială după un deceniu, timp în care la Palatul Cotroceni s-a aflat adversarul său Traian Băsescu, se afirmă într-un articol publicat de Bloomberg și preluat de Jurnalul Național.

Președintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe români, în special pe cei din diaspora, să vină la vot duminică, acuzând Guvernul că încearcă să-i împiedice pe cei din afara țării să își exercite acest dreptul constituțional. El l-a atacat extrem de dur pe candidatul PSD, Victor Ponta, despre care a spus că are în spate o ‘hoardă de corupți’ pe care trebuie să îi apere, scrie Evenimentul Zilei.

Zeci de români au ieșit vineri seară în stradă în București și în marile orașe din țară, pentru a protesta față de organizarea defectuoasă a alegerilor în diaspora și pentru a susține un vot corect în turul doi atât în țară, cât și în străinătate, notează Gândul.

Analiștii politici contactați de Adevărul susțin că am asistat la cea mai slabă, dezechilibrată și agresivă campanie electorală din ultimii 25 de ani. politologul Adi Zăbavă este de părere că a fost o campanie slabă, în care subiectele fără legătură cu campania prezidențială au ținut capul de afiș. ‘Un bloc politic sudat și omogen s-a luptat cu o alianță fragilă și conjuncturală, incapabilă de coerență politică și strategică’, a declarat analistul politic Dan Ionescu.

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a repetat vineri că MAE nu se ocupă de organizarea alegerilor în Diaspora, ci Biroul Electoral. Declarația survine în contextul în care BEC anunțase miercuri că ministerul poate decide deschiderea de noi secții de votare, susține Puterea.
Liviu Dragnea, Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea au semnat, vineri, la Palatul Parlamentului, în prezența premierului Victor Ponta, o declarație politică de refacere a Uniunii Social-Liberale — USL 2.0, informează România Liberă.

Ultimele evenimente din tabăra lui Victor Ponta care au culminat cu așa-zisa refacere a USL l-au determinat pe Crin Antonescu la o nouă ieșire în media. În care a comparat ‘noul USL’ cu alianța făcută de comuniști în 1946 și i-a desființat pe actorii zilei de vineri, susține Cotidianul.

Klaus Iohannis este „un personaj nedefinit”, iar Victor Ponta — un „jucător politic autentic”, cu o serie de calități și defecte, scrie Sorin Ovidiu Vîntu într-o postare publicată ieri pe blogul personal, în debutul căreia face considerații despre actualul context internațional și îi elogiază, pentru parcursul euro-atlantic al țării noastre, pe fostul președinte Emil Constantinescu și pe prim-ministrul anilor 2000-2004, Adrian Năstase („deținutul-model și perfect reeducat”).În prezent, Vîntu este încarcerat la Penitenciarul Jilava, menționează Bursa.

România a înregistrat o creștere economică de 1,9% în trimestrul trei al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, iar în primele nouă luni avansul consemnat de produsul intern brut a fost de 2,8% pe serie brută și de 3,1% pe serie ajustată sezonier, anunță Institutul Național de Statistică, preluat de Jurnalul Național.

Datele revizuite publicate de Institutul Național de Statistică arată că economia românească a evitat intrarea în recesiunea tehnică, întrucât PIB-ul din trimestrul întâi a urcat cu 0,5%, comparativ cu o scădere de 0,1% la ultima revizuire anunțată, în timp ce scădere din T2 a fost de numai 0,3%, informează Gândul.

Creșterea extraordinară a Produsului Intern Brut din cel de-al treilea trimestru al anului, anun?ată de Institutul Național de Statistică (INS) i-a surprins pe analiștii financiari, care încearcă să găsească explicații pentru e evoluție pe care o consideră ‘năucitoare’, precum și pentru revizuirile mari ale datelor din trimestrele anterioare, potrivit publicației Capital.

România a fost al cincilea cel mai mare beneficiar net de fonduri europene în 2013, în valoare de 4,09 miliarde de euro, sub sumele nete primite de Polonia, Grecia, Ungaria și Portugalia, potrivit unei analize ‘The Telegraph’, citată de Adevărul.

Miza alegerilor prezidențiale s-a transformat în miza românilor aflați la muncă în străinătate, care sunt cei mai mari investitori în România, depășind companiile străine, scrie Ziarul Financiar. Cele trei milioane de români plecați la muncă în străinătate au trimis în țară 63 mld. euro din 1998 încoace, aproape jumătate din această sumă fiind bani intrați în țară între 2005 și 2008, perioadă care s-a suprapus peste un boom economic cu o rată medie de creștere a economiei de peste 5% pe an.

Redevențele încasate pentru exploatările de roci utile, lignit, ape minerale, huilă și cupru au urcat la circa 18 milioane de euro, în prima jumătate a acestui an, potrivit Economica.net.

Ministerul Sănătății a anunțat ieri că a finalizat procedura de recepție a dozelor de vaccin gripal care vor fi utilizate pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. ‘Anul acesta, Ministerul Sănătății va utiliza 500. 000 de doze de vaccin gripal pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide conform recomandărilor OMS și ECDC, relatează Curierul Național.

România învinge cu 2-0 Irlanda de Nord prin dubla fundașului Stelei și are șefia grupei de calificare la Euro 2016. Anghel Iordănescu a reușit să transforme naționala într-o echipă mai ofensivă, una care a reușit pe finalul jocului să spargă barajul defensiv al britanicilor, notează Pro Sport.

România a învins Irlanda de Nord cu scorul de 2-0 și a preluat șefia Grupei F, cu 10 puncte după primele 4 jocuri. După o primă repriză echilibrată în care au ieșit în evidență combinațiile dintre Sînmărtean și Chipciu, România a reușit deschiderea scorului abia în partea a doua a meciului, notează Gazeta Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult