Acasa Revista Presei Revista presei. A murit mama lui Basescu

Revista presei. A murit mama lui Basescu

scris de Ziua Veche
1 afisari

Mama lui BasescuGandul: Doliu în familia prezidenţială: mama lui Traian Băsescu a murit. Sindicatele şi opozanţii politici îi acordă preşedintelui un moratoriu. „Decesul mamei l-a surprins pe preşedintele Traian Băsescu la Bruxelles, unde se deplasase în vederea Summitului Asia-UE. Aflând vestea, acesta a decis să-şi scurteze vizita de două zile şi să se întoarcă seara în România, chemându-l, în locul său, pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi.”

 

Evenimentul zilei: PSD şi PNL aruncă în scenă „premierul fără nume”. „Victor Ponta şi Crin Antonescu au stabilit să susţină unu şi acelaşi premier pentru „guvernul de criză” în cazul în care Emil Boc va fi demis în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.”

Curentul: Seniliescu – obsedat frenetic de suspendarea lui Traian Băsescu. „Hodorogul senil Ion Iliescu a ieşit din nou la rampă vituperånd pe tema sa preferată – „Traian Băsescu, ce să-i mai facem ce să-i mai dregem, cum să-l lichidăm mai bine“. Simptomele de demenţă ies la iveală din ce în ce mai pregnant la Tătuca pesediştilor, tartorul pus necontenit pe rele şi pe comploturi, cum a învăţat la Moscova.”

Bursa: Deputatul Ialomiţianu îl ia la întrebări pe ministrul … Ialomiţianu. „Cine spune că avem oameni politici care nu se interesează de soarta noastră se înşală. Dimpotrivă, avem politicieni care sunt atât de preocupaţi de viitorul ţării încât ating performanţe greu de egalat: îşi cer răspunsuri în scris la propriile întrebări oficiale, utilizând pârghiile Parlamentului ca mijloc de comunicare.”

Adevarul: Kazahii vor înapoi acţiunile Rompetrol. „KazMunaiGaz vrea să răscumpere pachetul de 44,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare, pe care tocmai l-a cedat statului român prin nerăscumpărarea tuturor obligaţiunilor. Ministerul Finanţelor nu recunoaşte aceste acţiuni ca fiind în patrimoniul său, întrucât consideră că obligaţiunile trebuiau răscumpărate integral.”

Curierul national: Luna şi reducerile – locuinţele noi se ieftinesc cu viteză, cele vechi mai bătrâneşte. „Imobilele noi s-au ieftinit şi cu 7% în septembrie faţă de august. Apartamentele cu 4 camere au arătat cea mai dinamică evoluţie”

Financiarul: Preturile terenurilor din Pipera au ajuns la nivelul din 2005. „Tranzactiile cu proprietati funciare s-au incheiat in primul semestru la preturi similare celor din perioada 2005-2006. Ca si in 2009, operatorii do-it-yourself, discount-erii si hipermarketurile au fost cei mai activi jucatori”

Ziarul financiar: Cataramă: Oamenii de afaceri români nu se pot uni. „Omul de afaceri Viorel Catara mă, care controlează com pa nia Elvila, un business de 100 mil. euro anual, a acuzat lipsa de uni tate a oamenilor de afaceri din România, care nu pot face front comun pentru proiecte de importanţă naţională.”

StareaPresei.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult