Alegerile europarlamentare 2014. Scrutinul europarlamentar din 25 mai, alegerile prezidențiale din Ucraina, precum și decernarea premiilor celei de-a 67-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, dar și finala Ligii Campionilor, sunt principalele subiecte ale presei apărute în acest weekend.
Un cutremur de 6,5 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12.30, în Marea Egee, la o adâncime de kilometri, urmat de cel puțin o replică. Seismul s-a simțit în Grecia, Turcia, Bulgaria și în zona de sud a României, inclusiv în București, relatează Evenimentul Zilei. În vestul Turciei, aproximativ 270 de persoane au fost rănite.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că ar putea sista livrarea de gaze către Ucraina și că Statele Unite nu ar putea face concurență Rusiei pe piața energetică europeană, transmite Adevărul. Liderul de la Kremlin a vorbit despre livrarea gazelor către China în paralel cu contractele din Europa, într-o conferință de presă susținută după participarea la Forumul Economic anual din Sankt Petersburg.
Alegerile europarlamentare 2014. Peste 36 de milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne în cel de-al șaselea scrutin prezidențial organizat de la dobândirea independenței Ucrainei, în 1991, dar poate cel mai important din istoria post-sovietică a țării, dată fiind criza severă prin care trece țara de câteva luni, scrie Evenimentul Zilei.
Regiunile ucrainene Donețk și Lugansk au format sâmbătă un stat nou denumit ‘Republica Novorossia’, într-un congres al susținătorilor federalizării Ucrainei, ce s-a desfășurat la Donețk, cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale din Ucraina, relatează Q Magazine.
Premierul Victor Ponta, care a mers, sâmbătă, într-o scurtă vizită la Hidrocentrala Porțile de Fier I, a spus că la acest moment situația privind debitele pe Dunăre este sub control și nu este nimic care să îngrijoreze, dar că nimeni nu trebuie „să se relaxeze” sau „să se culce pe o ureche”, transmite România Liberă.
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, sâmbătă, că dorește „instituționalizarea” meditațiilor pentru absolvenții de liceu care nu promovează bacalaureatul, cursurile de trei-patru luni urmând să fie plătite de stat, iar o sesiune specială de examene să fie introdusă în februarie-martie, relatează Gândul.
Premierul Victor Ponta, însoțit de diverși membri ai Guvernului, a călătorit, ieri după-amiază, din Gara Craiova spre Gara București Nord, în „Hyperion”, primul tren electric fabricat în țara noastră după 1990 și pus la dispoziția CFR, investiția depășind 5 milioane euro, scrie ziarul Bursa.
Majoritatea asigurătorilor avizați să vândă polițe de răspundere civilă auto au anunțat că vor opera scumpiri. Procentele avansate, ca medie, sunt relativ mici însă impactul real asupra buzunarului celor mai mulți șoferi va fi unul substanțial, notează Economica.net.
Dacă anul trecut românii se puteau lăuda cu 4.402 de produse tradiționale atestate, la cinci luni după modificarea legislației în domeniu, doar 30 au reușit să treacă de documentația stufoasă pe care producătorii trebuie să o depună autorităților și să fie atestate, notează Gândul. Până acum au fost depuse 51 de dosare în acest sens, dar mai bine de jumătate au fost respinse. Termenul de reatestare expiră anul acesta, pe data de 11 septembrie.
Laurențiu M. Popescu, directorul Institutului ‘Victor Babeș’ din Capitală, e recunoscător aviației SUA pentru că bombardierele acesteia au ratat adăpostul în care se afla mama sa, gravidă în luna a noua. Acesta este doar unul dintre hazardurile care l-au plasat pe academician pe harta internațională a succesului, scrie Adevărul.
Regizorul Radu Jude a primit, vineri seară, o mențiune specială pentru scurtmetrajul „Trece și prin perete/ It Can Pass Through the Wall”, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la cea de-a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, relatează Puterea.
Lungmetrajul „Le Meraviglie”, de Alice Rohrwacher, în care tânăra româncă Alexandra Lungu deține rolul principal, a fost recompensat, sâmbătă, cu marele premiu al juriului la cea de-a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, potrivit site-ului oficial al evenimentului, informează Gândul.
Christian Gaudin a fost prezentat oficial în postura de antrenor principal al echipei masculine de handbal a României pentru dubla cu Suedia de calificare la Campionatul Mondial de handbal din 2015, din Qatar, relatează Pro Sport.
Duminică începe turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, al doilea al anului, iar Simona Halep a intrat în careul de ași al favoritelor. Gazeta Sporturilor vă prezintă 6 motive pentru care românca are șanse foarte bune pentru un turneu excelent.
Turneul de la Roland Garros, al doilea Mare Șlem al anului, a avut parte de o deschidere la superlativ cu o zi înaintea primelor meciuri de pe tablourile principale, relatează Pro Sport. Toată ziua de sâmbătă a fost cu dedicație pentru copii, de altfel organizatorii denumind-o sugestiv „Kids’ Day”.
Real Madrid a reușit o performanță istorică învingînd în finala Ligii Campionilor pe Atletico, 4-1, scrie Gazeta Sporturilor. Gareth Bale a marcat în minutul 110, după o acțiune superbă a lui Di Maria, iar Marcelo și Ronaldo, din penalty, au închis tabela.