Acasa Revista Presei Revista Presei. Amnistia fiscalǎ extinsǎ la toți bugetarii

Revista Presei. Amnistia fiscalǎ extinsǎ la toți bugetarii

scris de Z.V.
2 afisari

Marți, 2 septembrie, s-a decis ȋn Senat ca amnistia fiscală sǎ fie extinsǎ la toți bugetarii care au obținut bani în plus la salariu.

Revista Presei. Amnistia fiscalǎ extinsǎ la toți bugetarii (Foto:cugetliber.ro)

Revista Presei. Amnistia fiscalǎ extinsǎ la toți bugetarii (Foto:cugetliber.ro)

Senatul a decis marți ca amnistia fiscală să se extindă de la personalul din învățământ la toți bugetarii care au obținut bani în plus la salariu, ca urmare a unor erori de calcul. Inițial, proiectul de lege prevedea exonerarea de la plată a personalului încadrat în unitățile de învățământ din trei localități din Valea Jiului (Petroșani, Lupeni și Vulcan), afirmă Adevărul.

Ordonanța de urgență care permite migrația aleșilor locali fără ca aceștia să își piardă mandatul a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial. Aleșii locali care își vor schimba formațiunea, în termenul de 45 de zile, prevăzut în document, o vor putea face o singură dată. Ordonanța specifică și că opțiunea poate fi pentru partid, organizație a minorităților naționale sau statut de independent. De această măsură beneficiază primarii și președinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni, precum și candidații care au fost declarați supleanți, scrie România Liberă.

Candidatul independent la Președinție, Monica Macovei, a demisionat ieri din PDL, deși inițial nu lua în considerare această variantă. ‘Nu intenționez să demisionez din PDL. Nu am încălcat nici o regulă din PDL. M-am decis să candidez acum 2 luni și eu nu vreau să divizez. Candidez pentru că sunt singura care îl poate bate pe Victor Ponta’, declara Macovei în urmă cu două săptămâni, potrivit Evenimentului Zilei.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a redeschis recent, la solicitarea Grupului de Investigații Politice, dosarul de spălare de bani al președinteluilui Traian Băsescu, privind tranzacțiile imobiliare cu Costel Cășuneanu, dosar închis în decembrie 2004 de instituția condusă la acea vreme de actualul judecător ICCJ Iulian Dragomir. Dosarul a fost clasat în 17 decembrie 2004 pe motiv că Traian Băsescu se bucura de imunitate, după ce a devenit președinte al României. Problema este însă că, la acea dată, Traian Băsescu nu era președinte al României, scrie Jurnalul Național.

Noul Însărcinat cu Afaceri trimis de Administrația Obama la București, Dean Thompson, a declarat, în primului lui interviu de la preluarea noului post, că nu este ‘deloc îngrijorat de o posibilă rupere a legăturilor dintre România și SUA, în favoarea unei apropieri de China, scrie Gândul.

Dacă înainte de Revoluție toate mijloacele de transport erau de fabricație românească, de la autobuze la metrouri, tramvaie și locomotive, în prezent abia se pot număra pe degetele de la o mână unitățile care mai produc astfel de vehicule, însă care nu reușesc să își găsească clienți pe piața locală, afirmă Ziarul Financiar.

Un număr de 98 de salariați ai Autorității de Supraveghere Financiară vor părăsi voluntar instituția până la finele lunii septembrie, urmând să încaseze net, în medie, circa 95.000 lei (21.400 euro), reiese din datele prezentate de președintele ASF, Mișu Negrițoiu, potrivit paginii electronice a ziarului Cotidianul.

OMV Petrom poartă negocieri cu mai multe companii petroliere pentru vânzarea a până la 100 de stații de distribuție a carburanților, dintre cele cu un volum al vânzărilor considerat nesatisfăcător de către companie, arată Economica.net.

Produsele tradiționale încep să fie din ce în ce mai căutate de români. Odată cu această dinamică, oferta de produse așa-zis tradiționale a crescut, iar clientul rămâne vulnerabil, mai ales în cazul în care nu se informează cu privire la ce înseamnă, de fapt, un produs tradițional și nu știe nimic despre producător, notează Puterea.

Românii cu bani, dispuși să cheltuiască între 2.000 și 4.000 de euro pe o vacanță, au început să renunțe la sejururile scumpe și, cu aceiași bani, preferă să plece de câteva ori pe an în destinații mai ieftine, potrivit Happy Tour, cel mai mare grup de turism din România. u alte cuvinte, românii cu bani sunt dispuși să cheltuiască pentru concedii aceeași sumă ca în anii trecuți, dar pe mai multe vacanțe mai ieftine, notează Curierul Național.

În condițiile în care Europa se pregătește de o posibilă oprire a livrărilor de gaze rusești, în contextul crizei din Ucraina, este nevoie de un plan de rezervă. Sunt consumatorii casnici în pericol, în prag de iarnă? Ce se întâmplă cu românii, dacă rușii opresc gazele? Amănunte pe pagina Income Magazine.

Tricolorii se află în cantonament înainte de primul meci din preliminariile Euro 2016, cu Grecia. Deși pe „tricolori” îi așteaptă un meci important, atmosfera la lot pare să fie destul de destinsă, afirmă Gazeta Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult