Testele COVID-19 din România, lipsite de acurateţe: „Toţi bolnavii erau, de fapt, sănătoşi!“. Avem tot mai multe exemple clare care arată că un individ cu rezultat pozitiv poate deveni negativ la retestare, peste doar câteva ore. Problema e recunoscută inclusiv de medicul Virgil Musta, potrivit Adevărul.
Andrea Bocelli s-a declarat „umilit şi ofensat” de măsurile împotriva Covid-19. El îndeamnă oamenii să le respingă. Tenorul încurajează oamenii să respingă distanţarea socială, spune că niciun copil nu ar trebui să poarte mască în şcoli şi că nu cunoaşte pe nimeni internat la terapie intensivă din cauza Covid-19. ” (…) Am o fată de 8 ani şi este de neconceput ca aceşti copii să meargă la şcoală separaţi de o bucată de plexiglass şi ascunşi în spatele unei măşti. Este de neimaginat ca şcolile să fie închise atât de rapid, în timp ce cluburile de noapte să fie redeschise. Adică tinerii nu merg să înveţe, în schimb merg să îşi disperseze creierii!”, a spus Bocelli, scrie QMagazine.ro.
Ce înseamnă pentru PSD Guvern de uniune naţională. România are nevoie de un Guvern de uniune naţională, spune liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. El precizează că dacă Executivul PNL va fi demis prin moţiune de cenzură, ar putea fi pus în loc un Cabinet format din specialişti care nu vor candida la următoarele alegeri, menţionează Cotidianul.
Alegeri locale. Un fost premier avertizează: „Suntem într-o uriaşă brambureală. Va fi ca în 1946”. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că în 29 iulie 2020 începe perioada electorală aferentă alegerilor locale din 27 septembrie 2020. „Suntem într-o uriaşă brambureală generată de actualul Guvern. Vom avea o creştere a virusului în secţiile de vot. Votul nu se poate desfăşura în condiţiile în care unii oameni vor fi timoraţi, speriaţi, nu vor avea curajul să iasă din casă. Vor fi cu adevărat democratice sau va fi un simulacru de alegeri? Va fi ca în 1946”, a declarat fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, titrează Evenimentul Zilei.
Călin Popescu Tăriceanu: ”Dublaţi alocaţiile copiilor! Aţi împrumutat peste 100 de miliarde de lei în 9 luni de când guvernaţi şi nu am văzut vreun ban!”. Călin Popescu Tăriceanu consideră că anunţul făcut de secretarul general al PNL în luna februarie-dublarea alocaţiei copiilor-nu este altceva decât încă o dovadă de politicianism. ”Dublarea alocaţiei copiilor”, privită ca o mare ”victorie” a guvernului Orban, ar fi trebuit să constituie un motiv de bucurie pentru peste 4 milioane de copii din România. Numai că, de atunci, plata alocaţiilor a fost amânată, iar acum se vorbeşte doar despre o mărire de 10-20%, arată Gândul.
Guvernul ia în calcul să atace la CCR legea prin care Parlamentul să stabilească data alegerilor parlamentare: Interesul lor e să rămână cât mai mult în funcţii. Guvernul ia în calcul să atace la Curtea Constituţională proiectul PSD-ALDE-UDMR prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare, şi nu Guvernul, adoptat în regim de urgenţă de parlamentari, afirmă premierul Ludovic Orban. El spune că este „un evident conflict de interese”, scrie HotNews.ro.
Cine este Cătălin Borcoman, procurorul care va reprezenta România în cadrul Parchetului European. Cătălin-Laurenţiu Borcoman este unul dintre cei 22 de procurori europeni ce vor forma Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruţa Kovesi. Mandatul lui Borcoman va fi pe şase ani şi va putea fi prelungit, o singură dată, cu cel mult trei ani, transmite Jurnalul.ro.
Ministrul Justiţiei: „Prea mulţi infractori condamnaţi au rămas cu banii la ei”. „Cred că statul român ar trebui să îşi dezvolte capacitatea de identificare şi recuperare a bunurilor provenite din infracţiuni. Prea mulţi infractori condamnaţi au rămas cu banii la ei. Scopul este atins când infractorul este deposedat de tot ce a produs prin infracţiuni”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, menţionează România Liberă.
PNL mai dă o ”lovitură”: A numit un fost boxer în funcţia de director la Aeroportul Băneasa. PNL l-a instalat luni, 27 iulie, în funcţia de director al Direcţiei de Operaţiuni la Aeroportul Băneasa din Capitală pe Covaci Florin Răducu, care, potrivit propriului CV, nu a avut de-a face până acum cu aviaţia, informează BoardingPass, citat de Stiripesurse.ro. Ba din contră: a fost boxer de performanţă la Dinamo Câmpina şi Rapid.
Liderul deputaţilor PSD îi găseşte scuze lui Ciolacu că şi-a dat masca jos la tribuna Parlamentului: Nu se poate vorbi cu masca pe faţă. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, susţine că deşi purtarea măştii este obligatorie în spaţii închise de câteva luni, foarte mulţi cetăţeni nu respectă nici această restricţie. „Guvernanţii noştri, persoane importante dintre cei care sunt factori de decizie în Guvern au demonstrat în câteva ocazii că nu poartă nici dânşii măştile, aşa cum au stabilit prin lege,” spune deputatul Alfred Simonis, transmite Ziare.com.
Termoenergetica a reluat furnizarea apei calde în Sectorul 3, iar bucureştenii afectaţi de lipsa agentului termic vor plăti facturi mai mici. Societatea mai spune că va reduce costul facturilor curente pentru locuinţele afectate de lipsa apei calde din sectoarele 2 şi 3. Diminuările vor fi calculate în funcţie de perioada şi orele de nefuncţionare pentru toate zonele afectate din sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. Termoenergetica susţine că, în prezent, zonele unde apă caldă se furnizează deficitar sunt zone punctuale, iar acest lucru este ca urmare a realizării lucrărilor de reparaţii a conductelor de termoficare, sau cele pentru remedierea avariilor apărute în sistem, arată Economica.net.
INS: Managerii estimează pentru iulie-septembrie creşterea moderată a activităţii în industrie şi comerţ, în paralel cu majorarea moderată a numărului de angajaţi în construcţii şi comerţ şi creşterea preţurilor în comerţul cu amănuntul. La nivelul industriei prelucrătoare, managerii preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +11%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra creştere accentuată (sold conjunctural +49%), în timp ce, pentru activitatea de fabricare de maşini, utilaje şi echipamente se va înregistra scădere (sold conjunctural -18%), transmite Ziarul Financiar.
MM Stoica, postare explozivă pe Facebook: „Delegaţia lui Sepsi urla lozinci în limba maghiară! Era Cupa României”. Mihai Stoica, 55 de ani, directorul sportiv al lui FCSB, a oferit primele răspunsuri pentru Sepsi, după poziţiile covăsnenilor în urma imaginilor reprobabile cu jucătorii roş-albaştrilor care au scandat, alături de suporteri, sloganuri xenofobe. În afara cântecelor obişnuite, Gheorghe Mustaţă, cel mai vocal lider al suporterilor FCSB, a dat tonul scandărilor xenofobe la adresa Ungariei. Jucătorii lui Toni Petrea nu au părut deranjaţi, acceptând să cânte în continuare menţionează Gsp.ro.
Mircea Lucescu, antrenorul-record(uri), împlineşte 75 de ani. Cifrele de top şi amintirile lui… „Robin Hood” din „Apărătorii patriei”! Mircea Lucescu „prinde” astăzi, pe 29 iulie, „selecţia” cu numărul 75 în tricoul vieţii. Nu va fi petrecere acasă pentru că el nu e acasă. A plecat la Kiev să descurce iţele unui contract neaşteptat, denunţat şi iar anunţat la a 14-a echipă antrenată, cu numele iubirii dintâi, Dinamo, potrivit Fanatik.