Anunţul premierului Dăncilă despre remaniere | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Anunţul premierului Dăncilă despre remaniere

Revista presei. Anunţul premierului Dăncilă despre remaniere

scris de Z.V.
5 afisari

Anunţul referitor la cercetarea disciplinară a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, o serie de declaraţii ale premierului Viorica Dăncilă, precum şi raportul GRECO privind legile justiţiei, dar şi discuţiile referitoare la creşterile salariale sunt printre principalele subiecte ale zilei de 12 aprilie.

Anunţul premierului Dăncilă, despre remanierea Guvernului. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că până la acest moment nu s-a discutat despre o remaniere guvernamentală, fiind „prea devreme” pentru o astfel de acţiune. “Nu, nu s-a vorbit despre o remaniere. Este adevărat ca unii dintre miniştri merg cu viteza întâi, altii merg cu viteza a doua. Pana in acest moment nu s-a discutat despre nicio remaniere. Cred că este devreme sa vorbim despre acest lucru, avem două luni de când suntem la guvernare”,a spus Dăncilă, la Antena 3, conform Gândul.

Lazea, BNR: După ieşirea Marii Britanii din UE, vom fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale. România va fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru că avem al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE după această ţară, a declarat miercuri economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea. În opinia economistului-şef al BNR, deficitul mare de cont curent este cel mai îngrijorător criteriu din Tabloul de Bord al Comisiei Europene, transmite Adevărul.

Lovitură pentru Kovesi: Trimisă pentru a treia oară la CSM. Inspecția Judiciară a constatat în urma unor verificări că procurorul șef al DNA a comis două abateri disciplinare după ce și-ar fi delegat consilierul judecător, Dana Tițian, să efectueze controale la două servicii teritoriale. Raportul a fost transmis Secției pentru Procurori a CSM, anunţă Cotidianul.

Probleme între Iohannis și Dăncilă. Premierul lansează acuzații grave după întânirea cu președintele: „Poţi să-ţi pierzi încrederea!” Viorica Dăncilă vine cu precizări după întâlnirea pe care a avut-o recent cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Premierul susține că discuţiile purtate în şedinţă nu au fost redate corect în comunicatul de presă şi acuză lipsa unui răspuns din partea preşedintelui, potrivit Evenimentului zilei.

Olguţa Vasilescu: Scăderile salariale din sănătate şi din asistenţă socială în februarie, normale, pentru că în luna ianuarie au fost 11 zile nelucrătoare. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că scăderile salariale din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale din luna februarie sunt normale, în condiţiile în care în februarie au fost virate salariile din luna ianuarie, când au fost 11 zile nelucrătoare. „Creşterile din învăţământ sunt de la data de 1 martie, nu sunt în luna februarie. Au fost în luna februarie (creşteri – n.r.) cu aproximativ 4% pe net. Sigur că în februarie nu au fost alte creşteri, dar în luna martie este o creştere de 20% în învăţământ şi sănătate, unde se creşte direct pe grila din 2022”, a spus ea, informează Hotnews.ro.

Augustin Lazăr a clasificat achizițiile de tehnică specială, contrar Legii informațiilor clasificate. Direcția Națională Anticorupție s-a “conformat” voluntar ordinului emis, la începtul acestui an, de către procurorul general al României, Augustin Lazăr, și a secretizat caietele de sarcini în cadrul procedurilor demarate privind achiziția de echipamente de tehnică specială. Instituția condusă de Laura Codruța Kovesi a declanșat, în data de 4 aprilie, o procedură de licitare, în vederea achiziției unei noi aparaturi de investigare și interceptare. Contrar uzanțelor de până acum, când instituția a făcut alte astfel de achiziții, caietul de sarcini în baza căruia urmează să fie atribuit acest contract lipsește din documentația de atribuire de pe SEAP, scrie Jurnalul naţional.

Raport GRECO: ”îngrijorare profundă” față de anumite modificări ale legilor justiției. Grupul Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) a făcut public miercuri Raportul referitor la România în care îşi exprimă ”îngrijorarea profundă” faţă de anumite aspecte legate de modificările legilor justiției adoptate de Parlament. Potrivit raportului, GRECO îşi exprimă ”îngrijorarea profundă faţă de anumite aspecte ale legilor privind statutul judecătorilor şi procurorilor, faţă de legislaţia adoptată de Parlamentul României privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii şi faţă de amendamentele aduse codurilor penale”, informează Rfi.ro.

De ce nu l-au eliberat judecătorii pe sadicul Vișinescu: Boala e la fel în libertate sau în detenție. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti arată, în motivare, că i-au respins torţionarului Alexandru Vişinescu cererea de eliberare pe motive medicale întrucât evoluţia bolilor sale este aceeaşi, chiar dacă se află în libertate sau în detenţie. „Actualul stadiu evolutiv al patologiei complexe pe care o reprezintă petentul necesită tratament medical de specialitate, care poate fi realizat în cadrul reţelei sanitare a ANP. În condiţiile respectării indicaţiilor terapeutice, s-a apreciat că evoluţia acestor afecţiuni este aceeaşi, indiferent dacă petentul se află în detenţie sau în stare de libertate”, arată motivarea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, potrivit România liberă.

Preşedintele Comisiei SIPA aruncă bomba: Ce nereguli s-au descoperit în privinţa documentelor clasificate. Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA, Viorel Salan, consideră că existenţa unor anumite neîndepliniri legale vizând documentele clasificate din arhiva SIPA rezultă atât din corespondenţă, dar şi din declaraţiile celor audiaţi, transmite Stiripesurse.ro.

Investitorii străini le-au scris lui Dăncila şi Teodorovici: Problemele sesizate privind mutarea contribuţiilor erau întemeiate. Chiar au apărut altele noi. Investitorii străini critică din nou transferul contribuţiiilor de la angajat la angajator, afirmând că generează incertitudine. Mai mult, aceştia nu înţeleg de ce procesul de adoptare a ordonanţei de urgenţă care reglementează transferul contribuţiilor nu este finalizat nici până acum, relatează Ziare.com.

Rectorul Universităţii din Bucureşti va da în judecată Ministerul Educaţiei. “Cu ură și cu răzbunare, MEN taie 454 de locuri”. Universitatea din București va acționa Ministerul Educației în contencios administrativ, pentru că i-a fost redus cu 454 numărul de locuri pe toate ciclurile de pregătire, ceea ce duce la reducerea bugetului cu peste nouă milioane de lei, informează Libertatea.

UniCredit: Creşterea taxelor locale, impozit pe profit şi impozitare progresivă, necesare pentru menţinerea deficitului bugetar. Raportul trimestrial al UniCredit Bank arată că în perioada următoare nu este exclus să asistăm la majorări ale unor taxe şi impozite. Pentru a păstra ţinta de deficit bugetar în 2018 sunt necesare majorări de taxe locale, introducerea impozitului progresiv pe venituri şi a celui pe profit în cazul companiilor, în opinia analiştilor UniCredit. În plus, politica fiscală dusă de actualul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, în timpul precedentului său mandat din 2015, a fost cea mai restrictivă de după criza financiară, notează Economica.net.

Unde este guvernul? Unde este preşedintele? Camioanele româneşti au nevoie şi de diplomaţie: degeaba construim autostrăzi dacă nu intrăm în Schengen. Timpul câştigat în ultimii 10 ani prin cei 300 km de autostradă dintre Mioveni şi graniţă este pierdut în Vama Nădlac, spun transportatorii, care pentru a reduce timpii de livrare au nevoie atât de infrastructură modernă, cât şi de eliminarea punctului vamal la intrarea în spaţiul Schengen. „Chiar dacă ar fi autostradă până la graniţă, în condi­ţiile în care autorităţile, maghiare sau române, greu de spus care exact, continuă să lucreze cu viteza melcului, este degeaba din punctul acesta de vedere. Vă daţi seama că la o cursă de Budapesta dus/întors se pierd 15-20 de ore stând în coadă la graniţe? Asta combinată cu programul de conducere care trebuie respectat duce la zile de întâr­ziere“, a spus Şerban Popescu, managing director al companiei de transport Lagermax, potrivit Ziarului financiar.

Lăcătuş, săgeţi către Becali: „Dacă sărim direct în Liga 2?” Antrenorul celor de la CSA Steaua, Marius Lăcătuş, i-a răspuns patronului FCSB, Gigi Becali, care a anunţat că va pune beţe în roate echipei Armatei. „CSA Steaua nu va rezista dacă nu reuşeşte promovarea în acest sezon, iar dacă va promova, în liga a treia e FCSB 2”, a fost mesajul lui Gigi Becali, potrivit Fanatik.ro.

Răstunare de situație în cazul lui Torje! Dănciulescu a făcut un anunț total neașteptat: „Încă un an la Dinamo!” După o perioadă extrem de tensionată, în care s-a vehiculat inclusiv că Gabriel Torje va părăsi de acum Dinamo, o nouă posibilitate a fost lansată în această seară. Ionel Dănciulescu, directorul general al roș-albilor, a mărturisit că și-ar dori ca Gabi Torje (28 de ani) să mai rămână în „Ștefan cel Mare” și din sezonul următor, anunţă Gazeta sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult