Acasa Revista Presei Revista presei. Băncile străine au retras 13 mld. euro din România

Revista presei. Băncile străine au retras 13 mld. euro din România

scris de Z.V.
15 afisari

Condamnarea definitivă la 4 ani de închisoare a lui Mircea Băsescu și a fostelor judecătoare Antonela Costache și Viorica Dinu la 8 ani de închisoare, trimiterea în judecată a lui Neculai Onțanu, la data faptelor primar al sectorului 2, respingerea de către Bulgaria a ideii creării unei flote la Marea Neagră în formatul propus de România, semnarea între România și Banca Europeană de Investiții a unui contract de finanțare de 300 de milioane de euro pentru proiecte de mediu, avertizarea ANM de caniculă și vijelii dar și uciderea în plină stradă a deputatei laburiste britanice Jo Cox, precum și deschiderea de către UEFA a unei proceduri disciplinare împotriva României sunt principalele subiecte ale zilei de 17 iunie.

bani euroDocument BNR: Băncile străine au retras 13 mld. euro din România. Finanțarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită cu banii românilor economisiți în criză, informeazăZiarul Financiar. Băncile străine au retras în opt ani 13 mld. euro din liniile de finanțare acordate subsidiarelor locale, care au ajuns la un nivel de 9 miliarde de euro la finalul lunii martie, adică de peste două ori mai puțin decât la începutul crizei financiare, arătă datele dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu. Numai în ultimele trei luni retragerile au cumulat un miliard de euro. Spre comparație, pe întreg parcursul anului 2015 finanțările retrase au cumulat 2 mld. euro.

Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Prima reacție: „Am bagajele la mine, sunt la muncă. Asta e, doar n-o să fug din țară”. El va executa patru luni de închisoare, potrivit Evenimentului Zilei. Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare de Tribunalul Constanța, fiind acuzat că ar fi primit bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scăpa pe interlop de închisoare.

Reacția lui Traian Băsescu față de condamnarea fratelui său, citim în România Liberă. Fostul președinte Traian Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu referitor la condamnarea fratelui său, Mircea Băsescu, în dosarul de trafic de influență. „In privința condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanței, indiferent ce cred eu.
Este o hotărîre definitivă prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, dar măcar Curtea de Apel Constanța nu a mai reținut obligații de plată din cîte înțeleg”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

DNA: Neculai Onțanu, trimis în judecată, transmite Jurnalul Național. Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Neculai Onțanu, la data faptelor primar al sectorului 2, pentru luare de mită. În dosar, au mai fost deferiți justiției Toma Șutru (în arest preventiv), la data faptelor secretar al Consiliului local al sectorului 2, pentru luare de mită și spălare de bani și Loredana Radu și Aurel Radu, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, amândoi în arest la domiciliu.

8 ani de închisoare pentru fostele judecătoare Antonela Costache și Viorica Dinu, citim în România Liberă. Fostele judecătoare Antonela Costache și Viorica Dinu au fost condamnate joi de Curtea de Apel București la câte 8 ani închisoare, pentru luare de mită și trafic de influență. Decizia nu este definitivă. Ele sunt acuzate printre altele că au cerut 150.000 de euro pentru eliberarea din arest a lui Dinel Staicu.

Înalta Curte menține controlul judiciar pentru Darius Vâlcov, dar acesta poate părăsi țara, relatează Economica.net.Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, precum și fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, inculpați pentru infracțiuni de corupție într-un dosar pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), rămân sub control judiciar, dar nu mai au obligația de a nu părăsi țara, conform deciziei luată de magistrații acestei instanțe la termenul din 15 iunie.

Alina Bica: După decizia CCR, la mine lucrurile se schimbă fundamental, citează Gândul. Alina Bica a declarat că decizia CCR legată de abuzul în serviciu este exact ceea ce a cerut să se constate, menționând că în cazul ei lucrurile se vor schimba fundamental în urma hotărârii.

Livia Stanciu și-a depus cererea de pensionare, informează Jurnalul Național. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, în ședința de joi, de cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a hotărât înaintarea documentelor către președintele Klaus Iohannis.

Bulgaria se opune ideii României privind o flotă NATO la Marea Neagră, titrează Gândul. La scurt timp după vizita președintelui Klaus Iohannis la Sofia, președintele și prim-ministrul Bulgariei se declară împotriva ideii promovate de România privind o flotă navală permanentă a NATO la Marea Neagră, formată din cele trei state aliate riverane, România, Bulgaria și Turcia, care să aibă ca scop descurajarea Rusiei, conform agenției bulgărești Novinite. În replică, Turcia, care susține inițiativa României, ar refuza să semneze cu Bulgaria acordul de readmisie al imigranților ilegali, punând astfel presiune pe Sofia.

Iohannis: Inițiativa navală la Marea Neagră se referă la exercițiu și training comun; nu creează nimeni o flotă NATO, citează Jurnalul Național. Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că inițiativa navală la Marea Neagră se referă la exercițiu și training comun, subliniind că NATO nu poate și nu dorește să întrețină o flotă proprie în Marea Neagră.

Cioloș și-a pus miniștrii să prezinte „greaua moștenire” de la fiecare minister, relatează Gândul. Premierul Dacian Cioloș a afirmat că le-a cerut miniștrilor să fie „mai activi” din punctul de vedere al comunicării, să prezinte situația pe care au găsit-o la ministere și problemele pe care au trebuit să le rezolve, pentru că se pun „în cârca” actualului Guvern nerealizările guvernelor anterioare.

Cum încearcă PNL să câștige alegerile parlamentare, citim înRomânia Liberă. Învinși de PSD la alegerile locale, liberalii caută soluții pentru a obține un scor mai bun la alegerile pentru Legislativ. Planurile PNL vizează atragerea de miniștri din Guvernul Cioloș, aducerea de oameni din afara partidului și alianțe cu alte partide, mai puțin PSD. Scorul politic obținut de PNL la alegerile locale — 31,93% la consiliile județene, față de 37,58% cât a luat PSD — dă liberalilor șanse reduse să formeze viitorul guvern. În aceste condiții, conducerea PNL a demarat o serie de acțiuni în încercarea de a relansa partidul.

Varianta „Piperea-șef la PNL București” îi pune pe jar pe liberali, titrează Evenimentul Zilei. Cea mai nouă variantă vehiculată pentru șefia PNL București este Gheorghe Piperea, cunoscut avocat, care, împreună cu deputatul liberal Daniel Zamfir, a inițiat controversata lege a dării în plată. Propunerea ca el să devină șef la București i-a aparținut lui Vasile Blaga, cel care, urmare a scorurilor fostului PDL din țară, are cea mai mare influență la ora actuală în partid.

Dragnea a instruit senatorii social-democrați. PSD respinge proiectul lui Tăriceanu cu numirile în Justiție, relatează Puterea. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a instruit joi senatorii social-democrați să respingă proiectul inițiat de Tăriceanu prin care îi exclude pe președintele Romaniei și Ministerul Justiției din procedura de numire a mai multor funcții importante din justiție, care a trecut tacit de Camera Deputaților.

Opinia noului ministru al Sănătății — Sistemul de sănătate din România, „un sistem feudal”, citează Cotidianul. Sistemul de sănătate din România funcționează ca o feudă medievală, a apreciat miercuri seara ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. În ceea ce privește problemele pe care deja le-a întâmpinat ca ministru, el a explicat că printre lucrurile care lipsesc sunt datele despre sistem, despre medici și despre spitale.

Noul Contract Cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, aprobat în ședința de guvern, aflăm dinQMagazine. Guvernul României a aprobat în ședința de joi noul Contract Cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 — 2017. Hotărârea de Guvern 161 / 2016 va intra în vigoare la data de 1 iulie 2016. Principalul obiectiv al acestui Contract Cadru este acela de a asigura funcționarea coerentă a sistemului sanitar românesc.

Guvernul a aprobat împrumutul de 175 mil. euro pentru construcția a 7.000 de locuințe cu chirie, anunță Capital. Guvernul României a adoptat ieri un proiect de lege pentru aprobarea acordului financiar semnat în ianuarie de România cu Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene în privința finanțării unui program de construcție a circa 7.000 de locuințe pentru tineri. Acesta completează un alt proiect al Guvernului care vizează construcția a 8.500 de locuințe de serviciu.

Lazea, BNR: România este șef de filă la stimularea consumului, în loc să încurajeze investițiile, transmite Capital. Investițiile în Europa sunt pe un trend de reducere, iar în acest context România este șef de filă la stimularea consumului, în loc să încurajeze investițiile, a declarat, joi, în cadrul Summitului Bancar: \’Banking 365 — Banca Viitorului\’, Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României BNR.

Banca Europeană de Investiții acordă României un împrumut de 300 de milioane de euro pentru cofinanțarea proiectelor de mediu, scrie Economica.net. Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă României un împrumut în valoare de 300 de milioane de euro pentru sprijinirea proiectelor de mediu în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, în perioada 2014 — 2020, a anunțat, joi, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Loteria Națională, transferată la Ministerul Economiei, anunță ziarul Puterea. Loteria Română, una dintre cele mai valoroase companii românești, nu va mai funcționa în subordinea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și în coordonarea prim-ministrului, ci va fi trecută în portofoliul Ministerului Economiei, ccondus de vicepremierul Costin Borc. Transferul va fi efectuat prin ordonanță de urgență.

CFR introduce vara aceasta trenul spre Grecia. Cât costă un bilet și după ce orar circulă, relatează Curierul Național. Surpriză pentru turiștii din Grecia! CFR va introduce în această vară trenul care circulă spre Grecia. În acest fel, cei care nu vor să plece în concediu cu mașina sau cu avionul, începând de vineri, pot alege varianta pe calea ferată.

ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 13% în mai, notează Capital. Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în mai un avans de 13% în Europa (UE plus EFTA), iar cota de piață a constructorului de automobile s-a menținut la 2,8%, conform statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile ACEA, publicate joi.

ANPC câștigă un nou proces colectiv Instanța consideră abuziv comisionul de risc de la Volksbank, informează Bursa. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a câștigat procesul colectiv pentru eliminarea comisionului de risc înaintat împotriva Volksbank (achiziționată de Banca Transilvania), după cum a anunțat, ieri, avocatul Gheorghe Piperea, președintele Asociației Parakletos — intervenient în dosarul din justiție.

ANAF continuă simplificarea Declarației 088, potrivit Curierului Național. Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă simplificarea Declarației 088 prin diminuarea numărului de întrebări și eliminarea obligației de a anexa șapte tipuri de documente: act privind sediul social, act privind sediul secundar, act privind domiciliul fiscal, contract de muncă, adeverință de venit, extras de cont și diplomă de studii.

Euro și francul cresc din nou, în apropierea referendumului pentru Brexit, relatează România Liberă. Banca Națională a României a anunțat joi un curs de referință de 4,5396 lei/euro, în creștere ușoară peste cotația precedentă, de 4,5325 lei/euro, atingând un nou maxim al ultimelor luni, în condițiile în care piețele devin tot mai sensibile pe parcurs ce se apropie ziua referendumului din Marea Britanie, programat pentru 23 iunie, privind ieșirea din Uniunea Europeană.

Interviu cu Nini Săpunaru Supermarketurile fac profituri uriașe pe spinarea românilor, scrie Cotidianul. După ani de zile în care super și hipermarketurile au ignorat aproape cu desăvârșire produsele românești, printr-un proiect de lege adoptat foarte recent de Parlament, acum aflat pe masa președintelui la promulgare, acestea vor fi obligate ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație să le achiziționeze în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare. Principalul inițiator al legii, Nini Săpunaru — președinte al Comisiei pentru Agricultură al Camerei Deputaților explică, în premieră, în interviul acordat ziarului Cotidianul, ce înseamnă lanțul scurt de aprovizionare, cum va funcționa el și cum va evolua relația dintre producătorii români și retaileri, potrivit noii legi.

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere proiectul de OUG: Darea în plată nu va fi impozitată, citim în Bursa. Debitorii care vor da în plată imobilul pus garanție în contractul de credit vor fi scutiți de impozit, au decis reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP), care au lansat în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență privitor la taxarea transferului de proprietate.

Operațiunea Cronos: ANAF și Inspecția Muncii încep controalele pentru munca „la negru”, anunță Adevărul. Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF și cei de la Inspecția Muncii demarează operațiunea Cronos, valabilă până în 23 septembrie, prin care vor fi controlate o serie de firme, pentru a descoperi unde nu sunt contracte de muncă declarate sau sunt subdeclarate. În primul rând, vor fi controlate firmele din sectoarele de confecții, construcții, pază și protecție, curățenie, alimentație publică, silvicultură, transport, comerț, arhivare și depozitări, domenii în care au fost identificate cele mai mari riscuri legate de utilizarea forței de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare.

Asaltul frontierelor! Sezonul cald „împinge” către granita cu Bulgaria aproape 100.000 de persoane săptămânal, potrivit Libertatea. Ca în fiecare an, imediat ce vremea dă semne de încălzire, dorința românului de a se distra și de a face plajă peste graniță, la doi pași de casă — fie în stațiunile din Bulgaria, fie în cele din Grecia—, transformă frontierele într-un du-te vino fără de sfârșit. Weekend-urile sunt examene grele pentru polițiștii de frontieră care, numai la granița cu Bulgaria, se așteaptă la un trafic de vreo 100.000 de persoane!

Confesiunile interlopului Nicu Animalu despre fondatorul Mega Image, titrează Puterea. Nicu Animalu, pe numele său Nicușor Iascov, face dezvăluiri senzaționale despre perioada cât a fost bodyguard-ul lui Theodoros Malideros, unul din cei mai influenți oameni de afaceri greci din România, fondatorul Mega Image. Daca nu poți, te ajut. Daca nu vrei, te oblig! Aceasta se pare că este deviza dupa care Theodoros Malideros acționează în România. După mulți ani petrecuți în pușcărie fiindcă l-a servit pe Malideros, temutul interlop Nicu Animalu a decis să vorbească despre toate corecțiile, cum le spune el bătăiilor date diferitelor persoane la comanda grecului.

Avertizare ANM de caniculă și vijelii. Regiunile afectate, atenționează Gândul. Informarea meteo este valabilă de vineri, de la ora 12.00, până sâmbătă, la ora 23.00.

UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva României — Ce riscăm după meciul cu Elveția, aflăm din Gazeta Sporturilor. România a obținut primul punct la EURO 2016, după ce a terminat la egalitate, 1-1 cu Elveția. În timpul meciului, fanii României au aprins mai multe torțe pe stadion, lucru interzis de organizatori. Astfel, UEFA a decis să deschidă o procedură discpilinară împotriva „tricolorilor”. În Regulamentul Disciplinar al UEFA, articolul 16, se precizează că federațiile sunt responsabile de ce fac fanii înainte, în timpul și după meciuri. Astfel, pentru moment, FRF riscă să primească doar o amendă.

Pace într-un război etern: Germania — Polonia 0-0 și ambele echipe sunt ca și calificate în optimi. Anglia — Țara Galilor 2-1, Ucraina e prima echipă eliminată de la EURO, după 0-2 cu Irlanda de Nord, relatează ProSport.

Toate calculele — Așa putem ajunge în „optimi” la EURO 2016, aflăm din Gazeta Sporturilor. Putem termina inclusiv pe locul 2 în grupa A, dar putem ajunge și în situația în care să pierdem poziția secundă din cauza numărului prea mare de cartonașe galbene încasate!

„Revoluția” jucătorilor români! Se cer măsuri extreme în Liga 1: „Grevă generală și retrogradarea insolventelor!”, titreazăProSport. Vasile Maftei (35 de ani), jucătorul lui FC Voluntari, a acordat un interviu pentru www.afan.ro, în care își exprimă nemulțumirea pentru starea de fapt din fotbalul românesc, în care jucătorii sunt considerați sclavi și stau cu lunile la comisii pentru drepturile lor din contractele cu cluburile. ‘Singura acțiune prin care poți să mai schimbi ceva este o grevă generală a fotbaliștilor, deși e greu de făcut așa ceva în România, pentru că multor jucători le e frică’, spune Maftei pentru site-ul AFAN, considerând, de asemenea, că grupările care intră în insolvență trebuie retrogradate direct în Liga a IV-a!

Irina Begu, învinsă în optimi la Birmingham, informează Q Magazine. Jucătoarea română de tenis Irina Begu, nr. 26 mondial, a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Birmingham, dotat cu premii totale de 846.000 dolari, fiind învinsă joi, în optimi, cu 6-3, 6-3, într-o oră și 10 minute, de bulgăroaica Țvetana Pironkova (72 WTA), jucătoare venită din calificări,

Retrogradată, sechestrată și executată silit. ANAF scoate la licitație bunurile echipei ACS Poli Timișoara, transmiteEvenimentul Zilei. BMW X5, un Mercedes Benz GL420, un Renault Megane, containere speciale de birouri și de grupuri sanitare sunt primele bunuri ale clubului de fotbal ACS Politehnica Timișoara pe care s-a pus sechestru. Acestea vor fi vândute la licitație peste o lună. Statul are de recuperat nu mai puțin de 3 milioane lei de la clubul timișorean retrogradat.

Deputată britanică, ucisă într-un atac în plină stradă, potrivitGândul. Deputata laburistă britanică Jo Cox, împușcată și înjunghiată în nordul regiunii britanice Anglia, a decedat. Deputata laburistă Jo Cox era în stare critică după ce fusese împușcată și înjunghiată în nordul regiunii britanice Anglia. Potrivit presei britanice, Jo Cox, în vârstă de 41 de ani, membră a Partidului Laburist, a fost atacată în circumscripția sa electorală, în localitatea Birstall, situată în apropierea orașului Leeds.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult