Acasa Revista Presei Revista presei. Băsescu dă cu parul în CT Popescu

Revista presei. Băsescu dă cu parul în CT Popescu

scris de Florin BUDESCU
3 afisari

Curentul: Băsescu şterge pe jos cu CT Popescu, tonomatul lui SOV „Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la RRA că afirmaţiile sale despre implicarea medicilor în actul de justiţie au strârnit furtună pe la televiziunile mogulilor, marii jurnalişti, unii chiar „comandanţi de crucişătoare“ de presă întrebându-se de ce se amestecă şeful statului. Referirea preşedintelui a fost în legătură cu intervenţia extrem de mediatizată de către iRealitatea a lui Cristian Tudor Popescu, crucişătorul deontologilor plătiţi regeşte de SOV, care l-a acuzat pe preşedinte că se amestecă în treburi care nu-l privesc.”

cristian-tudor-popescuAdevarul: Mircea Iorgulescu, dovedit turnător „Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că eseistul şi criticul literar, fost angajat la „Europa Liberă“, a colaborat cu Securitatea. CNSAS a solicitat instanţei, anul trecut, să constate calitatea de colaborator al Securităţii a lui Mircea Iorgulescu (67 de ani), racolat în anul 1976”

Romania libera: Mita de la Vama Halmeu: Cine este trezorierul şpăgii? „Una dintre cele mai importante piese din dosarul penal de la Vama Halmeu este Eugeniu Petrescu, care a jucat rolul unui adevărat trezorier al şpăgii. Până în acest moment, Petrescu nu a fost audiat de procurori, însă despre el au apărut informaţii potrivit cărora ar fi un sponsor fidel al PDL”

Puterea: Blaga: Îl cunosc pe Eugeniu Petrescu,suntem colegi de partid. În Radu Mărginean am încredere „Fostul ministru de interne, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, ne-a declarat telefonic faptul că îl cunoaște pe Eugeniu Petrescu (intermediarul mitei luate de fostul șef al Vămilor, Radu Mărginean, și făptuitor în dosar, potrivit procurorilor) în calitate de coleg de partid. Cât despre Radu Mărginean, susține că are în continuare încredere în el, așa cum a avut și atunci când l-a propus șef al Vămilor”

Gandul: Vamesii se plângeau că nu mai au pe unde să ascundă şpaga şi în declaraţiile de avere spunau că stau în garsoniere „În pofida şpăgilor de zeci de mii de euro încasate lunar, poliţiştii de frontieră şi vameşii arestaţi de DNA au averi mai degrabă modeste, conform propriilor declaraţii de avere. Există şi cazuri de achiziţii imobiliare suspecte, efectuate în ultimii ani, din salarii apropiate de cel mediu pe ţară.”

Bursa: Cocoş intră în afaceri cu diagnostice „Soţul Elenei Udrea a preluat Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional, firmă care, în 2009, cu un singur angajat, a rulat afaceri de 470.000 euro şi a obţinut un profit de 160.000 euro. Partenerul de afaceri – dr. Mioara Radu, fostă colegă cu Elena Udrea în Consiliul General al Capitalei”

Curierul national: Unde sunt chiriile după doi ani de scădere „În Capitală, tarifele pentru 3 camere au scăzut cu 40%, iar pentru 4 camere cu 47%. Preţul mediu solicitat pentru garsoniere a coborât la 235 euro lunar. Adrian Crivii: Oamenii nu mai sunt atraşi de „marele oraş””

Financiarul: Fiscul a pus „sechestru“ pe jucatorii U Craiova, pentru datorii de 8 mil. lei „Culmea ironiei este ca valoarea de piata a lotului Universitatii Craiova este de peste 20 mil. euro, riva­lizand din acest punct de vedere cu echipele cele mai importante din Roma­nia si depa­sind chiar liderul campio­na­tului, Otelul Galati, al carui lot are o va­loare de piata de numai 14 mil. euro”

EvZ: Hosni Mubarak nu demisionează: „Rămân pentru a asigura transferul de putere până în septembrie” „”Vreau să fiu îngropat în Egipt şi nu voi părăsi sub nicio formă ţara”, a declarat Hosni Mubarak care a anunţat joi seară că va transfera o parte din atribuţiunile sale vicepreşedintelui Omar Suleiman”

StareaPresei.ro

2 comentarii

victor 11-02-2011 - 22:40

asa gindeste ,asa arata ,ca multi alti tovarasi deai lui,de fapt pupincuristii sistemului bolsevic ,inca condus de iliescu ,au inceput sa puta ,la fata si gindu” lui c.t.p. ,ce pretentii sa ai ,si anal ‘ist pe deasupra,nici nu se intimpla si el stie cine a facut, nici nu se naste si el ,nuasa”, stie cum si cit traieste ,vorba lui ”stim noi ”(asta dovedeste ca e” multi ca el)

urbos 12-02-2011 - 00:13

Taratura mica, ia zi tu cum e aia cu pupincuristii sistemului bolsevic…adicatelea cum se pupa un sistem, ca io stiam ca pupincurismul e legat de o persoana, de exemplu Basescu, iar pupincuristii sint o specie infecta, care se ocupa de dosul persoanei in cauza, de exemplu tu.

Ati primit iar ordin de la PDL, s-o tineti langa cu Iliescu? Pai in afara de cretini ca mache sau valverde cine dracu crezi ca va mai asculta ma?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult