Acasa Revista Presei Revista presei – Bomba cu ceas a Abramburicăi

Revista presei – Bomba cu ceas a Abramburicăi

scris de Ziua Veche
2 afisari

Evenimentul zilei: Bomba cu ceas a Abramburicăi. Sistemul de învăţământ va sări în aer dacă Legea Educaţiei Naţionale va fi înlocuită de Codul ticluit de Ecaterina Andronescu. Programul de guvernare anunţat de USL prevede adoptarea Codului Educaţiei, realizat de Ecaterina Andronescu, iar acest lucru va duce, practic, la abrogarea actualei legi. „Ar fi o întoarcere la sistemul mediocru pe care-l aveam înainte. Pentru prima dată în România, în baza Legii Educaţiei Naţionale, avem un sistem stabil, coerent şi articulat, care a fost restructurat din temelii. Modificarea Legii Educaţiei Naţionale ar duce la haos”, atenţionează Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.

Abramburica si legea invatamantului

Ziarul financiar: Georgescu, despre salarii: Sperăm că FMI şi CE vor fi înţelegători; nu aruncăm în aer bugetul.Guvernul va găsi soluţii pentru creşterea salariilor bugetarilor şi speră că FMI şi CE vor arăta înţelegere, întrucât propunerile părţii române „nu vin să arunce în aer deficitul bugetar” şi nu pun în pericol stabilitatea financiară, a declarat Florin Georgescu, propus pentru portofoliul Finanţelor.”Suntem încrezători că există soluţii, aşa cum ne-au prezentat şi reprezentanţii de la nivel tehnic în discuţiile avute. Sper că Fondul Monetar şi Comisia Europeană vor fi înţelegători să dea curs solicitărilor noastre, care nu vin să arunce în aer deficitul bugetar şi nu vin să pună în pericol stabilitatea financiară”, a spus Georgescu.

Jurnalul Naţional: Lista lui Ponta şi apocalipsa preventivă. Oficializarea propunerilor useliste din prezumtivul nou Cabinet Ponta m-a prins în străinătate. N-am avut nici timp, nici prea mult chef să-mi stric cele câteva zile de odihnă pentru a comenta. O fac acum. La prima citire, impresia generală e proastă. Deşi înţeleg raţiunile de provizorat până la alegerile generale, senzaţia e de încropeală şi de plată a unor servicii politice anterioare prin crearea de sinecuri inutile. Chiar şi cunoscând filogermanismul lui Andrei Marga şi relaţiile lui privilegiate cu administraţia de la Bonn (mă rog, Berlin, pentru riguroşi), tot mi se pare inadecvată nomnalizarea lui la Externe. Ştiu şi de studiile juridice ale lui Titus Corlăţean, dar nu cred că Justiţia ar fi trebuit să-i fie portofoliul – scrie Victor Ciutacu.

HotNews.ro: Universitatea Stanford despre Corina Dumitrescu: Nu a fost înscrisă şi nu a absolvit un program finalizat cu diplomă al Universitaţii Stanford. Reprezentantii Universitatii Stanford din SUA au transmis la solicitarea HotNews.ro ca nu au gasit date oficiale care sa ateste ca ministrul Educatiei propus de Victor Ponta, Corina Dumitrescu, ar fi fost inscrisa sau ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universitatii. Corina Dumitrescu a precizat in CV-ul oficial postat pe site-ul CSM ca in 1996 a studiat la Stanford cu mentiunea ca a urmat cursuri de drept international. Contactata de HotNews.ro, Corina Dumitrescu a declarat doar ca ‘e un studiu pe care l-am facut la Institutul Hoover, un stagiu de pregatire, si o sa va dau toate detaliile de marti incolo’.

Gândul.ro: CV-ul Corinei Dumitrescu, noul ministru al Educaţiei, este verificat de CSM. Ponta i-a cerut clarificarea situaţiei studiilor la Stanford până luni. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că va verifica condiţiile în care, pe site-ul oficial al instituţiei, a fost postat CV-ul cu „vădite erori materiale” al Corinei Dumitrescu (foto ctr.), ministrul desemnat al Educaţiei. Anunţul vine după ce presa a atras atenţia asupra acestor erori, dar şi asupra faptului că rectorul Universităţii Creştine ‘Dimitrie Cantemir’ nu ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universităţii Stanford. Premierul desemnat Victor Ponta i-a cerut Corinei Dumitrescu ca până luni să clarifice situaţia studiilor sale.

Adevarul: Doina Melinte, atletă: Era obligatoriu să ne uităm la „Telejurnal”.Doina Melinte îşi aminteşte perioada liceului, de la Bistriţa, unde a făcut ‘carte serioasă’ într-o atmosferă de ‘tabără prelungită’, pentru că stătea la internat în cameră cu alte 20 de fete. Ţine minte şi acum primele ore de Sport, într-un Cămin Cultural sătesc, dotat cu două saltele. Nu a uitat nici că ar fi putut să devină balerină, pentru că în clasa a III-a a câştigat o selecţie regională. Numai că până la urmă a făcut atletism de performanţă, datorită profesorilor din liceu şi competiţiilor şcolare care existau pe atunci. Ideea că urma să devină contabil şi să lucreze într-un birou i-a displăcut într-o asemenea măsură că a transformat Cetatea Sucevei într-un uriaş teren de antrenament. Sutele de trepte urcate şi coborâte de mai multe ori, în fiecare zi, indiferent de vreme, au ajutat-o să devină învingătoare în competiţiile mari, la nivel mondial. Ar vrea şi ea mai mult sport în şcoală, dar şi profesori de Educaţie fizică mai dedicaţi, care să-i încurajeze pe copii să crească sănătoşi, făcând mişcare.

15 comentarii

Mache 05-05-2012 - 17:07

Noua guvernare va ridica invatamantul romanesc pe noi culmi de progres si civilizatie. Faptul ca idioata asta a ajuns la invatamant e o consecinta fireasca a evolutiei PSD-iste. Dupa plagiatorul Beuran la ministerul santatii pe vremea lui Nastase era firesc sa urmeze o plagiatoare agramata si la ministerul educatiei.

Pai cum o sa treaca bietii copii bacalauireatul daca nu au si ei un sprijin acolo la minister? 😉 Pe cineva care sa inteleaga din proprie experienta cat de greu este sa intelegi si retii chestiile alea din manuale ca sa treci un examen. 😉 😉 😉 Vreti sa pice 60% si anul asta?! Pai daca pica loazele si anul asta de unde-si mai recruteaza PSD-ul intelectualii de maine?! 😉 😉 😉

PARAIPAN 05-05-2012 - 18:05

Korekttttt.

ANCUTA 05-05-2012 - 18:09

Dobre,
Esti dobitoc.
Am crezut ca esti digital, dar mi-a scris pe ank.dobre@yahoo.com

ANCUTA 05-05-2012 - 18:57

Mi-ai scris:
„Stoarfa,daca vrei sa angrenezi ceva fa-o din romanika nu de la odesa ka altfel esti de kkt cu logica si deontologia ta!!
daca stai la caldurika cu idioti tai cu tot,intra pe forumurile voastre de kkt si aplaudati-va pana muriti de placere!”

Iar in urma cu ceva timp ai scris pe acest forum urmatoarekle tampitule:
„ambiguule ,daca vrei sa angrenezi ceva fa-o din romanika nu de la caldurika ka altfel esti de kkt cu logica si deontologia ta!!
daca stai la caldurika cu detinutii tai cu tot,intra pe forumurile voastre de kkt si aplaudati-va pana muriti de placere!”
Daca tu esti prost ce sa-ti fac eu, sau dl. dxn?

PARAIPAN 05-05-2012 - 18:59

Ba, tu iesti prost?
Ce dracu, stricam totu.
Fi atent ca ne ia lumea da fraeri.
Nu ne face da kkt.
Te rog eu: fi atent!!
DAAA

ANCUTA 05-05-2012 - 19:22

Digital,
daca esti atat de computerizat ar trebui sa stii ca am un mic program care imi afiseaza texte de pana la 2Mb care se aseamana pana la un ecart de 10 cuvinte in orice limba scrisa cu caractere latine.
Totodata trebuie sa te informez ca accesarea adresei mele imi este sesizata de un mic logiciel care depisteaza link-urile precedente fara a iesi total din reteaua virtuala de mail-uri in care tu ai cazut ca un prost.
Mai ramane ca la folosirea cuvintelor caracteristice ale vocabularului tau precum si la topica frazelor sa te depistez si sa te fac de cacat in forum prostule.
Nu am nicio legatura cu dxn sau cu … nea hari. Habar n-am de cine vorbesti.
Esti doar prost.
FRUSTRAT. ROMAN de cacat. Ca sint si romani de isprava!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 05-05-2012 - 19:33

…esti batut rau la devlaimo, nu mai stii incotro sa te ascunzi, dar de tzaganu nu scapi. La noi sa intinezi memoria parintilor se plateste cu viata, tu esti si asa declarat pierdut, MORTUA EST(i)…

digital 05-05-2012 - 19:38

să nu te înghesui,parpa,e cu bon de ordine…

Ciu Huhu 06-05-2012 - 20:34

Da-te ma in aia a cretinei ma-ta retardatule basist Mache, de acolo sa nu mai iesi NICIODATA!!!!!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 05-05-2012 - 19:41

….cum vrei tu ! Se acorda si un meniu la alegere ,tot din partea firmei ! Avem noi in trusa si o pompa de vidat, cu care fii convins ca nu ramane urma de samanta in tine .. GAY infektule !

urbos 05-05-2012 - 20:03

Deh, bosorogu deixen, ale tineretii valuri…

digital 05-05-2012 - 20:13

ăștia sunt prea proști pentru 2012…poate în 2013…..15…..35….

ANCUTA 05-05-2012 - 20:03
ANCUTA 05-05-2012 - 20:26

Pai da ca ti l-ai ascuns tu din nou.
Avea dreptate tot (deeh!) dxn cand zicea ca dupa ce te-a descoperit iti trimetea mailuri si tu nu-i raspundeai.
Da eu cred ca o sa-it vina randul si matale.
Oricum Bibicul-Milos a tacut.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult