Când îşi alege Simona Halep viitorul antrenor! | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Când îşi alege Simona Halep viitorul antrenor!

Revista presei. Când îşi alege Simona Halep viitorul antrenor!

scris de Z.V.
4 afisari

Când îşi alege Simona Halep viitorul antrenor! Ce a spus despre antrenamentele cu Darren Cahill. Simona Halep este pregătită de Adrian Marcu şi Florin Segărceanu la Australian Open şi a anunţat când îşi va alege viitorul antrenorul. Înainte de turneul de la Melbourne, românca s-a pregătit şi cu Darren Cahill şi a vorbit despre acest lucru la conferinţa de presă de la finalul meciului cu Kaia Kanepi, relatează Fanatik.ro.

Iohannis, ultimele veşti despre aderarea la Schengen: Lucrăm cu toţii la acest proiect.Întrebat dacă există un acord între Guvern şi Preşedinţie pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns: „Fără consens, aderarea la Schegen nu este posibilă şi lucrăm cu toţii la acest proiect“. Decizia finală pentru ca România şi Bulgaria să devină membre trebuie luate în unanimitate de statele Uniunii Europene, scrie Adevărul.

Viorica Dăncilă în PE: „Resimt un tratament inegal faţă de România”. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în Parlamentul European, că toate măsurile luate de forurile UE trebuie să se raporteze la cetăţenii statelor membre, dând exemplul amânarea aderării României la Spaţiul Schengen, care este privită ca o „inechitate” de români, informează Cotidianul.

Veste bună de la Bruxelles. Finanţare uriaşă pentru cadastrarea terenurilor din România.Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat proiectul major prin care sunt alocate aproximativ 266 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru extinderea ariei de acoperire a sistemului de cadastru, în special în zonele rurale ale României. Obiectivul acestui proiect este de a consolida securitatea juridică şi de a creşte transparenţa în ceea ce priveşte sistemul de evidenţă a drepturilor imobiliare, notează Evenimentul Zilei.

Klaus Iohannis, întâlnire cu Borut Pahor, preşedintele Sloveniei. Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu preşedintele Sloveniei Borut Pahor despre ideea extinderii UE în Balcanii de Vest, precizând că aceasta va fi una dintre priorităţile României în mandatul de şase luni al Preşedinţiei Consiliului UE, titrează Gândul.

Dăncilă nu vede ce a făcut coaliţia PSD-ALDE şi dă vina tot pe Cioloş pentru legea recursului compensatoriu. Cu legea recursului compensatoriu adoptată de majoritatea PSD-ALDE, premierul Viorica Dăncilă dă vina tot pe Guvernul Cioloş, susţinând că actul normativ a fost iniţiat de acesta, nefiind „o decizie inspirată”. În contextul în care opoziţia a cerut abrogarea legii, şefa Guvernului a precizat că se va întâlni miercuri cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a lua o decizie, precizează HotNews.ro.

Theodor Stolojan: România nu este pe deplin integrată în UE. Europarlamentarul Theodor Stolojan a declarat că România nu este nici membră a spaţiului Schengen şi nici membră a zonei Euro, ceea ce arată că nu este pe deplin integrată în UE. El i-a cerut Vioricăi Dăncilă să se întâlnească cu reprezentanţii instituţiilor de care depinde aderarea, scrie Jurnalul.ro.

Scandalul remanierii se prelungeşte. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în cursul acestei săptămâni va respinge din nou propunerile de miniştri transmise a treia oară de Guvern pentru Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Olguţa Vasilescu), potrivit România Liberă.

Viorica Dăncilă răspunde scenariului activării Articolului 7 împotriva României. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Strasbourg, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, că nu se poate vorbi despre activarea Articolului 7 împotriva României. În cazul în care ar fi activat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene împotriva guvernului român, Dăncilă a fost întrebată care ar fi aliaţii săi în Parlamentul European, având în vedere că Polonia şi Ungaria, cele două state împotriva cărora a fost începută procedura se susţin reciproc, având partide de dreapta la putere, relatează Ştiripesurse.ro.

Dancilă îşi laudă Guvernul la Strasbourg, în vreme ce mulţi lideri europeni îi reproşează încălcarea regulilor statului de drept. Viorica Dancilă a acuzat, în plenul Parlamentului European, că românii resimt un tratament inegal din partea UE, pentru că nu sunt primiţi în Schengen. Covârşitor însă, liderii europeni au vorbit despre încălcarea regulilor democratice la Bucureşti, Guy Verhofstadt avertizând-o chiar ca România se apropie de activarea Articolului 7, informează Ziare.com.

România înregistrează, de o săptămână încontinuu, cele mai mari preţuri spot la electricitate din Europa. Cum piaţa spot de electricitate din România înregistrează ziua şi recordul de preţ, electricitatea tranzacţionată la noi a devenit cea mai scumpă de pe toate pieţele din Europa. Situaţia este generată în principal de lipsa capacităţilor de producţie care nu pot susţine consumul mare din perioada de iarnă, deşi suntem încă departe de vârfuri de peste 10.000 MW, iar temperaturile nu sunt foarte scăzute, publică Economica.net.

Coşmarul continuă. Bancherii ştiu că Ministerul Finanţelor are în sertar o nouă prevedere care îi va lovi: provizioanele bancare nu vor mai fi deductibile fiscal decât în momentul în care se înregistrează o pierdere fie pe credit, fie pe un activ financiar. În cazul în care această prevedere va intra în vigoare, băncile vor fi nevoite să treacă provizioanele pe partea de venituri, ceea ce le va mări acum profitul, dar vor fi afectate ulterior atunci când un credit va sări în aer şi vor fi nevoite să înregistreze direct pierderea, dintr-o dată, titrează Ziarul Financiar.

Judecătorii CSM nu vor acoperi încălcările legii. Secţia pentru judecători a CSM a dat publicităţii un comunicat de presă ca reacţie la declaraţia unei părţi vătămate din dosarul în care sunt cercetaţi fostul procuror Mircea Negulescu şi fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea. În declaraţia respectivă, partea vătămată susţine că Mircea Negulescu i-ar fi solicitat informaţii despre viaţa privată a unor judecători, urmărind să afle detalii despre anturajul şi locaţiile unde judecătorii îşi petreceau concediile, precum şi persoanele care ar fi suportat costurile sejururilor, scrie QMagazine.

Maria Sharapova a vorbit deschis despre retragere: „Mă gândesc la ultimul meci, ultima strângere de mână, ultimele aplauze”. Maria Sharapova (31 de ani, 30 WTA) a vorbit deschis despre momentul retragerii. Rusoaica recunoaşte că ia în calcul varianta şi îşi imaginează ultimele clipe de pe terenul de tenis, notează Gsp.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult