Acasa Revista Presei Revista presei. Cât câştigă statul din afacerea cu cauciucuri de iarnă

Revista presei. Cât câştigă statul din afacerea cu cauciucuri de iarnă

scris de Doru Dragomir
0 afisari

Romania Libera. Statul câştigă din cauciucurile de iarnă 400 milioane euro.” Vor reduce anvelopele de iarnă numărul deceselor pe şosele? Cel mai probabil, nu. În schimb, statul va încasa sute de milioane de euro numai din TVA, graţie creşterii fulminante a cererii de cauciucuri. Anvelopele de iarnă, obligatorii de azi pe toată durata anului ori de câte ori şoferii circulă în condiţii de zăpadă, polei, gheaţă, vor ameliora un pic siguranţa rutieră.”
Adevărul. Drogatul care a îngrozit ţara. “Dragoş Ştefan Enache. La auzul acestui nume nu reacţionau decât părinţii lui, vecinii şi tovarăşii cu care împărţea berile înainte de meciurile Petrolului. De duminică noapte, tânărul de 25 de ani a intrat cu brutalitate în istorie, printr-un gest animalic. Ieri-dimineaţă, Ploieştiul vuia interesat de povestea lui Dragoş. În faţa sediului Poliţiei Judeţene se formase deja o coadă la încăperea destinată mass-mediei, unde Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, era mai ocupat ca niciodată.”
Curierul naţional. Cât vom lua pe Electrica?. “FMI pune o anumită presiune pentru privatizarea Electrica cu investitor strategic. Între anii 2004 – 2007, E.ON, Enel şi CEZ au plătit aproape o jumătate de miliard de euro pe acţiunile majoritare ale celor cinci filiale privatizate. În schimb, Fondul nu este interesat de privatizarea termocentralelor cu pierderi”
Evenimentul zilei. DECIZIE OFICIALĂ: Vrem să aderăm la euro în 2015! “România îşi menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în cursul anului 2015, a reieşit din discuţiile avute luni în şedinţa Comitetului interministerial de resort, conduse de premierul Emil Boc şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Jurnalul Naţional. Mihai Găinuşă: „Îl invit în emisiune pe Mircea Badea”. Ce îi răspunde Mircea Badea. “Mihai Găinuşă păstrează misterul în ceea ce priveşte numele celui alături de care va prezenta Cronica Cărcotaşilor de miercuri, 2 noiembrie, mărturisind că s-a luat în calcul inclusiv înlocuirea sa din postura de prezentator”
Bursa. Recensământul, un eşec de 193 milioane lei. ” Recensământul populaţiei s-a încheiat ieri, teoretic, practic nu a fost exclusă complet varianta prelungirii cu câteva zile, acolo unde e cazul. Datele finale vor fi prezentate în 2014, dar nu mai este nevoie de trei ani de aşteptare pentru a afla că întreaga operaţiune a fost un eşec, o demonstraţie de lipsă de coordonare şi dialog între cei implicaţi.”
Puterea. Răzbunarea Prostănacului.” Preşedintele Mircea Geoană a plecat ieri într-o vizită de cinci zile în Statele Unite ale Americii. Ştirea, prezentată printr-un comunicat sec de presă transmis de la cabinetul preşedintelui Senatului, i-a întors pe dos pe liderii PSD, care au discutat în şedinţele de ieri ale conducerii de partid despre o excludere a lui Geoană din partid”

 
 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult