Ce a discutat Iohannis cu șeful FMI pentru Europa | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Ce a discutat Klaus Iohannis cu șeful FMI pentru Europa

Revista presei. Ce a discutat Klaus Iohannis cu șeful FMI pentru Europa

scris de Z.V.
0 afisari

Delegare premierului Dacian Cioloș pentru a participa al Consiliul European, promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a modificării legii serviciilor comunitare de utilități publice, plasarea lui Dan Șova în arest la domiciliu, discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, precum și proiectul bugetului de stat pe 2016 publicat de Ministerul Finanțelor Publice, dar și raportul realizat de Curtea de Conturi sunt principalele subiecte ale zilei de 5 decembrie.

Poul Mathias Thomsen  si iohannisCe a discutat Klaus Iohannis cu șeful FMI pentru Europa. Președintele Klaus Iohannis, care a avut vineri o întâlnire cu directorul FMI pentru Europa, Poul Mathias Thomsen, a discutat cu oficialul Fondului despre “perspectivele pozitive” ale economiei României, fiind de asemenea evidențiată “necesitatea continuării reformelor economice”, precizează Administrația Prezidențială într-un comunicat, conform Cotidianul. “În cadrul întrevederii, au fost discutate perspectivele pozitive ale economiei României, dar și unele evoluții de la nivel european”, se menționează în comunicat.

Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Cioloș să participe la Consiliul European. Președintele Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Dacian Cioloș să participe la reuniunea Consiliului European care va avea loc la Bruxelles pe 17 și 18 decembrie, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale, potrivit Economica.net. “În virtutea dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituția României și conform principiului cooperării loiale dintre autoritățile statului, așa cum acesta a fost interpretat și în jurisprudența Curții Constituționale, președintele României poate delega în mod expres prim-ministrului atribuția participării la reuniunile Consiliului European”, precizează sursa citată.

Iohannis a promulgat legea care le dă dreptul aleșilor locali să facă parte din AGA. Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea privind serviciile comunitare de utilități publice, informează Administrația Prezidențială, anunță Bursa. Această lege prevede că primarii și președinții consiliilor județene pot fi reprezentanți în AGA ale asociațiilor de utilități publice. Anterior, șeful statului a atacat legea la CCR, însă fără succes, la nivelul conținutului.

Liviu Dragnea s-a întâlnit cu directorul FMI pentru Europa: PSD va fi atent la măsurile Guvernului. Liviu Dragnea a avut, vineri, o întâlnire cu directorul FMI pentru Europa, Poul Thomsen, oficialul Fondului afirmând, potrivit unui comunicat de presă al PSD, că România este într-un moment economic bun, însă Guvernul și Parlamentul trebuie să aibă o abordare comună pentru a preveni sincope fiscale, conform Adevărul. Potrivit comunicatului PSD, Poul Thomsen a afirmat că România “este într-un moment bun, din punct de vedere economic, chiar dacă s-au luat măsuri de relaxare fiscală, concomitent cu aprobarea unor măsuri sociale, spre exemplu creșterea salariilor”.

PNL: “Poul Thomsen și-a manifestat îngrijorarea pentru politica de relaxare fiscală majoră a României”. Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a avut astăzi o întrevedere cu directorul FMI pentru Europa, Poul Thomsen, pentru a discuta pe marginea situației economice în care se află țara noastră, arată un comunicat de presă al partidului trimis redacției, relatează Bursa. Potrivit sursei citate, reprezentantul FMI a apreciat progresele economice ale României din ultimii 25 de ani, dar în același timp și-a manifestat îngrijorarea pentru politica de relaxare fiscală majoră, imprudent promovată în 2015.


Alina Gorghiu: “Suntem cel mai mare partid în România, cu peste 40%”. Co-președintele PNL Alina Gorghiu a afirmat astăzi, la Craiova, că în acest moment PNL este cel mai mare partid din țara noastră, cu 40% în opțiunile de vot ale electoratului, motiv pentru care are responsabilitatea de a se prezenta în fiecare localitate cu strategii de creștere a comunității, transmite Bursa. “Trebuie să atrag atenția membrilor noștri privitor la un lucru: nu mai suntem partidul de 12 procente, nu mai suntem partidul de 20 de procente. Suntem cel mai mare partid din România și avem peste 40 de procente în opțiunile electoratului și avem o responsabilitate uriașă”, a spus Alina Gorghiu în fața candidaților PNL pentru primăriile din județul Dolj.

Blaga: Dacă nu vom câștiga cu un parlamentar în plus, nu vom guverna după 2016. Copreședintele PNL Vasile Blaga a afirmat, vineri, la Craiova, că dacă PNL nu va câștiga la alegerile generale de anul viitor “cu un parlamentar în plus”, își va încheia guvernarea după 2016 și le-a cerut liberalilor din Dolj să se mobilizeze, potrivit Cotidianul. “De câștigarea alegerilor locale vor depinde alegerile generale. Și vreau să vă spun un lucru: dacă nu vom câștiga cu un parlamentar în plus, nu vom guverna după 2016. Îl cunosc bine pe președintele României: se ține de cuvânt, respectă Constituția”, a spus Blaga în fața membrilor PNL.

Macovei: Guvernul Cioloș trebuie să spargă monopolul PSD și PNL. Europarlamentarul Monica Macovei, președintele partidului M10, a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că principala misiune a Guvernului Cioloș e să spargă monopolul PSD și al PNL, pentru a permite oamenilor din partidele noi să intre într-o competiție electorală reală, transmiteCotidianul. “Guvernul Cioloș are cel mai mare mandat popular pe care l-a avut vreodată un guvern în România, pentru că s-a născut după ce strada, oamenii au dat jos Guvernul Ponta. Ca atare, Guvernul Cioloș există datorită străzii, a oamenilor”, a afirmat Monica Macovei.

Traian Băsescu atacă pe Facebook guvernul de “tehnocrați” al lui Dacian Cioloș. Fostul președinte Traian Băsescu a scris, vineri, pe Facebook, că premierul Dacian Cioloș a acceptat “angajamentele imprudente și populiste” ale PSD+UNPR+ALDE și PNL, cu prețul susținerii în Parlament, afirmând că nu și-ar dori ca “Guvernul schimbării să fie doar o victimă a politicienilor”, potrivit Puterea. “Guvernul, doar o victimă? Nimic nou ca viziune bugetară. Toate angajamentele imprudente și populiste ale PSD+UNPR+ALDE și PNL au fost acceptate de Dacian Cioloș ca preț al susținerii în Parlament. În fapt, Dr. Ponta, Dragnea și Gorghiu vor guverna și în 2016, dar nu direct, ci prin tehnocrați”, a comentat Traian Băsescu, pe Facebook.

Ioan Oltean: “Nu mi-e frică de Beciul domnesc”. Fostul vicepreședinte PNL Ioan Oltean, pentru care DNA a cerut arestarea preventivă pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu, a declarat astăzi, la Bistrița, că nu se teme de “Beciul domnesc” și că este pregătit să ispășească orice fel de pedeapsă, dacă acuzațiile vor fi dovedite, scrie Evenimentul Zilei. Ioan Oltean a demisionat de săptămâna trecută din funcția de copreședinte al organizației județene Bistrița și îl propune în locul său pe fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale din timpul guvernării PDL, Eugen Curteanu, care este în prezent prim-vicepreședinte al filialei PNL Bistrița-Năsăud.

Se încinge competiția pentru șefia TSD: Andrei Tinu este al treilea candidat. Vicepreședintele TSD, Andrei Tinu, s-a înscris în cursa pentru șefia Tineretului Social-Democrat (TSD), care va fi disputată săptămâna viitoare, anunță Adevărul. Contracandidații săi sunt deputatul Gabriela Podașcă și Gabriel Petrea, fostul viceprimar al Sectorului 6. “Îmi asum această candidatură din dorința de a contribui, alături de echipa aleasă de Congres, la transformarea organizației de tineret într-un laborator de proiecte și de lideri, dar și pentru a pune cap la cap idei necesare afirmării unei noi generații de politicieni de stânga, capabilă să depășească sfera intereselor personale”, a spus Andrei Tinu.

Președintele Iohannis a participat, alături de mai mulți copii, la o oră de programare. Președintele Klaus Iohannis a participat vineri, alături de 23 de copii, la o oră de programare în cadrul campaniei Hour of Code 2015, relatează Jurnalul Național. “Sunt foarte mulțumit că ați venit astăzi și îmi place ce ați lucrat fiecare dintre voi”, le-a spus președintele Iohannis copiilor care au participat la eveniment. Șeful statului a mers la copiii participanți la eveniment și s-a interesat ce lucrează aceștia pe computer. “Dar de ce ne trebuie toate comenzile acestea?”, l-a întrebat șeful statului pe un mic programator. “Ca să facem jocul să meargă”, i-a răspuns copilul.

Dacian Cioloș și-a dezvăluit pasiunile: ține cu Dinamo, colecționează timbre și ascultă muzică simfonică. Premierul Dacian Cioloș ține cu Dinamo, a colecționat timbre, dar și-a donat colecția unui vecin, îi place să asculte muzică simfonică, iar cartea sa preferată este “Jurnalul lui Mircea Eliade”, scrieAdevărul. Premierul Dacian Cioloș a spus aseară, în emisiunea lui Robert Turcescu, difuzată pe UndeTV, că echipa de fotbal pe care o susține este Dinamo. Premierul a mai spus că merge și la teatru, iar ultima piesă la care a fost este ‘Singur în Noapte’ pe care nu a văzut-o doar o dată, ci de mai multe ori.


Dan Șova, plasat în arest la domiciliu. Dan Șova a fost plasat ieri în arest la domiciliu, avocatul său afirmând că această decizie “reprezintă îndoiala pe care a avut-o instanța” când a văzut probleme din dosar, conform Curierului Național. Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată de procurorii DNA, care au cerut arest preventiv. Dan Șova a fost reținut joi pentru 24 de ore în dosarul CET Govora, după ce senatorii au votat pentru ridicarea imunității acestuia, cu 95 de voturi “pentru” și 30 “împotrivă”. Acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora și o firmă de avocatură, Dan Șova a părăsit Senatul în lacrimi, susținând că nu face declarații și că “ce am avut de spus, am spus la tribuna Senatului”.

Dan Șova urla de disperare pentru a impune contractul care-i aducea lunar 5.000 de euro de la CET Govora. Referat DNA. Senatorul PSD a făcut presiuni pentru ca CET Govora să încheie un contract cu o firmă de avocatură, acesta primind 50% din sumele din această înțelegere, scrie Evenimentul Zilei. Fostul ministru de la Transporturi și Mari Proiecte s-a abținut să ia banii publici doar în perioada în care DNA a început să-l cerceteze, în 2014, în alt dosar. Banii îi primea cash și i-a folosit pentru a-și plăti un apartament luat de la deputatul Cristian Rizea. Șova a cerut ajutorul fostului președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Ion Câlea, când Mihai Bălan a refuzat să semneze înțelegerile.

Traian Băsescu, urmărit penal într-un nou dosar. Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul președinte că în 2007 a afirmat că va demisiona în cinci minute și nu s-a ținut de cuvânt, relateazăGândul. Instanța a constatat că este legală și temeinică ordonanța procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului președinte Traian Băsescu.

Cei doi pompieri care au verificat clubul Colectiv, trimiși în judecată. Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, informează Jurnalul Național. Cei doi inspectori de la ISU, cu gradul de căpitan, sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Dosarul mită la Primăria Capitalei. Sorin Oprescu cere îndurare de la judecători. Vrea să se vadă cu prietena lui!Fostul primar general al Capitalei, aflat în arest la domiciliu, le-a cerut magistraților de la Curtea de Apel București să-i ridice interdicția de a lua legătura cu iubita lui, pe motiv că nu are cine să aibă grijă de el, notează Evenimentul Zilei. Oprescu s-a mai plâns că trebuie să ceară voie și dacă vrrea să meragă să cumpere o pâine. Pe 11 decembrie, primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, va afla dacă judecătorii de la Curtea de Apel îi vor permite să ia legătura cu prietena sa, Adriana Nica, martor în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită.

Said Baaklini, cercetat și în dosarul Interagro. Said Baaklini, cercetat și în dosarul fraudării Rodipet alături de frații Hassan și Mehdi Awdi, este pus din nou sub acuzare de procurori, de data aceasta DNA imputându-i asocierea cu Interagro, scrie Curierul Național. Concret, în urma extinderii cercetării penale față de Ioan Niculae, patronul grupului Interagro SA, Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte Consiliu Județean Brăila, și alte persoane, procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale față de Said Baaklini, reprezentantul firmei LIBAROM AGRI, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cumpărare de influență, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, dar și față de Rajef Sharif Mohammad, reprezentantul MIKE TRAIDING (dat în urmărire internațională) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani.

Deputatul Florin Popescu, condamnat la doi ani închisoare cu executare. Deputatul Florin Popescu a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a cerut zeci de tone de pui grill pe care le-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012, anunță Jurnalul Național. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Colectiv: Toți pacienții răniți vor fi transferați în străinătate. Ministerul Sănătății a luat o decizie de ultimă oră: toți pacienții care se află încă internați în spitalele din Românii vor fi transferați în alte țări, transmite Puterea. Este vorba despre 34 de pacienți. Aceștia vor fi, mai întâi evaluați pentru a se planifica apoi transportarea lor spre spitalele europene. Alți 30 de pacienți se află deja internați în spitalele din străinătate, în Europa sau Israel.

Raed Arafat reacționează, după ce tatăl unui tânăr mort în incendiul din Colectiv l-a acuzat de crimă. Raed Arafat, acuzat de crimă de către tatăl unui tânăr decedat în urma incendiului din Colectiv, a publicat, pe pagina lui de Facebook, motivele pentru care băiatul nu a fost transportat în străinătate, scrie Libertatea. Raed Arafat explică, pe pagina lui de Facebook, cât de gravă era starea tânărului și motivele pentru care acesta nu a fost transportat în străinătate unde, spune tatăl băiatului, ar fi putut fi salvat.

Scrisoare emoționantă a tatălui unei victime din tragedia de la Colectiv! Tatăl lui Alex Hogea, cea de-a 60-a persoană decedată în urma tragediei de la clubul Colectiv, a redactat o scrisoare în care spune că nu va avea liniște până nu va afla ce s-a întâmplat cu fiul său, conform Libertatea. Narcis Hogea, tatăl celei de-a 60-a persoane decedate în urma incendiului din Colectiv, Alex Hogea, care a murit la 19 ani , spune că lista victimelor acestei tragedii este una a durerii, provocată fie de focul din club, fie de corupția și orgoliul prostesc de care oamenii pot fi uneori capabili.

Cardurile de sănătate, blocate din nou. Medicii riscă să piardă plățile. Folosirea cardurilor de sănătate este în continuare problematică pentru medici, iar președintele CNAS, Vasile Ciurchea, susține că “sunt și momente în care nu funcționează”, relatează Puterea. Medicii de familie au raportat, vineri dimineața, că sistemul de folosire a cardului de sănătate este blocat încă din ziua de miercuri. Astfel, pentru că medicii, farmaciile și spitalele au la dispoziție 72 de ore să introducă datele în sistem, aceștia riscă să piardă banii. Vasile Ciuchea, președintele CNAS, a declarat pentru Digi24 că sistemul merge greoi pentru că este o perioadă mai aglomerată din cauza raportărilor lunare.

“Ne trebuie o lege de control a tabagismului”! Românii fumează peste 5 milioane de pachete de țigări pe zi. Românii nu se dau în lături de la nimic, nici măcar de la fumat, noteazăLibertatea. Mai grav este că nici numărul ridicat de decese provocate din cauza acestui viciu, peste 10.000 pe an, nu-i îngrijorează deloc. Din păcate, boala, extrem de silențioasă, este de cele mai multe ori diagnosticată mult prea târziu. Cancerul pulmonar provoacă cele mai multe decese în rândul bărbaților.

Cum arată bugetul pe 2016: creștere economică de 4,1%, deficit de 2,9%, cursul leu/euro, estimat la 4,44. Bugetul de stat pentru 2016 este fundamentat pe venituri de 231,12 miliarde de lei, în creștere cu 1,6% față de 2015, și pe cheltuieli de 252 de miliarde de lei, cu 6,8% peste cele din 2015, iar deficitul estimat este de 2,95% din PIB, la o creștere economică de 4,1%, a anunțat, vineri seara, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, potrivit Capital. “Construcția bugetului pornește cu estimarea veniturilor — 231,12 miliarde de lei, cu 1,6% mai mult decât în 2015. Viziunea, principiul de bază al acestui buget este asigurarea stabilității și predictibilității fiscale. Am venit în sprijinul mediului de afaceri și am păstrat relaxarea fiscală, pentru a stimula investițiile private”, a explicat Anca Dragu.

Salariul minim nu crește de la 1 ianuarie la 1.200 lei. Cum explică noul ministru al Finanțelor. Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creșteri asupra competitivității României și al mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră, a afirmat ministrul Finanțelor, Anca Dragu, potrivit Gândul. “Pe salariul minim vom analiza impactul creșterii și, eventual, vom recomanda ce creșteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte știu, și alte instituții europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României”, a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliștii.

Ministrul Finanțelor: Pentru Pilonul II am decis o majorare foarte mică pentru anul următor, de 0,1 puncte procentuale. Contribuția la sistemul de pensii obligatorii administrate privat, Pilonul II, crește doar cu 0,1 puncte procentuale anul viitor, deși operatorii din piață așteptau o creștere de un punct procentual, pentru a se ajunge la nivelul de 6% stabilit de Lege, anunțăEconomica.net. “Pentru Pilonul II am decis o majorare foarte mică pentru anul următor, de 0,1 puncte procentuale, față de 0,5 puncte procentuale (cât anunțase fostul ministru — n.r.). Am decis să facem o majorare pentru că am vrut să dăm mesajul acesta, că suntem conștienți de problema demografică, știm problema pensiilor, este o mare problemă pentru România, dar, pentru a asigura acest pachet de relaxare fiscală (cuprins în Codul Fiscal — n.r.) nu am mai avut loc pentru altceva”, a declarat vineri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Case și terenuri ale statului de 36 de miliarde de lei nu se găsesc în acte ori au prețuri de zero sau un leu. Mii de case și terenuri au fost trecute în evidența statului cu valori de zero sau un leu, iar altele nici nu există în documente, arată un raport al Curții de Conturi care a fost în control la Ministerul Finanțelor, scrie Economica.net. Instituția cu atribuții de control estimează că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat al patrimoniul public al statului se cifrează la 36,6 miliarde de lei.

Noi probleme pentru Ponta. Ce a făcut fostul premier cu Fondul de rezervă al Guvernului. Curtea de Conturi semnalează, într-un raport publicat vineri, mai multe nereguli privind măsurile luate de Guvernul Ponta în 2014, care are au vizat alocări bugetare ilegale din Fondul de rezervă, acesta fiind majorat, anul trecut, de 14,5 ori, informează Gândul. Potrivit raportului Curții de Conturi, multe dintre Hotărârile de Guvern privind alocări bugetare din Fondul de rezervă nu au respectat condițiile legale. Mai mult, Fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, destinat finanțării unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, a fost majorat, în 2014, de 14,5 ori.

Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7% in primele luni din 2015. Produsul Intern Brut a crescut cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe cea ajustată sezonier, în primele 9 luni din acest an, comparativ cu aceeași perioadă din 2014, potrivit datelor provizorii publicate vineri de Institutul Național de Statistică, transmite Capital. Produsul Intern Brut estimat pentru primele trei trimestre a fost de peste 527,5 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și de circa 498,48 miliarde de lei pe cea brută.

FGA: Daunele către creditorii Astra vor fi plătite doar după rămânerea definitivă a deciziei de intrare în faliment. Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat ieri că a luat act de hotărârea instanței, de deschidere a procedurii de faliment pentru compania Astra Asigurări, dar că această decizie nu este definitivă, plățile către creditori putând fi făcute conform legii abia după epuizarea tuturor căilor de atac, transmite Curierul Național. Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Costin Borc, noul ministru al Economiei, a lăsat un salariu de 20.000 de euro pe lună la CRH pentru a veni în Guvern. Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei, câștiga în calitate de director general al CRH România, fosta Lafarge, un salariu de 20.000 de euro net pe lună, conform declarației de avere, notează Ziarul Financiar. Ca ministru câștigă 3.500 de euro net pe lună. Declarația sa de avere, depusă la 2 decembrie 2015, precizează venituri nete încasate în 2014 de 1.059.797 lei de la compania Eco Gest, parte a grupului Lafarge. Este posibil ca aceste venituri să includă și alte prime sau bonificații, astfel încât salariul lunar să fie mai redus. Salariul lui Borc este printre puținele salarii de director general de mari companii multinaționale prezente în România făcute publice.

ANAF a dat amenzi de 4,85 mil. euro în cadrul Operațiunii Cristal, o treime din ele în Dragonul Roșu. Fiscul a aplicat 3.681 de amenzi totalizând 21,36 milioane lei (4,85 mil. euro) în cadrul “Operațiunii Cristal”, în perioada 19 octombrie — 1 decembrie, din care o treime au fost date comercianților din complexul Dragonul Roșu, reprezentând 1,6 milioane euro, a anunțat vineri ANAF, potrivit Ziarului Financiar. Inspectorii fiscali au verificat în acest interval 3.348 de contribuabili, confiscând bunuri și numerar în valoare de 10,57 milioane lei și au dispus măsuri asigurătorii de circa 1,82 milioane lei, se arată într-un comunicat al ANAF. Totodată, aceștia au interzis și au suspendat activitatea a 230 de comercianți pentru nedotarea cu case de marcat sau neutilizarea acestora.

Ce s-a întâmplat cu banii economisiți din reducerea TVA la produsele alimentare și la băuturile non-alcoolice. Reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la produse alimentare și la băuturi non-alcoolice de la 24% la 9% aplicată în luna iunie 2015 s-a tradus printr-o inflație negativă medie a prețurilor de—6,8% în perioada iunie-septembrie, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INSS), arată cel mai recent studiu realizat de Gfk România, conform Capital. Potrivit raportului, din suma totală pe care românii ar fi putut să o economisească în urma unor prețuri mai mici, 76% din aceasta a fost reintrodusă în circuitul cumpărăturilor de larg consum.

Investițiile nete în economie au crescut cu 4,5% în primele 9 luni, la 44,5 miliarde lei. Investițiile nete realizate în economie în primele nouă luni au însumat 44,5 miliarde lei, în urcare cu 4,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii cu 7,6% înregistrate de lucrările de construcții noi și cu 3,5% pe segmentul utilajelor, incluzând mijloacele de transport, transmiteZiarul Financiar. La capitolul alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 3,8%, la circa 5 miliarde lei, având o pondere de 11,3% în structura investițiilor, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Reghecampf știe cum îi va duce pe Chipciu și colegii lui din nou în top. “Sunt jucători care trebuie să înțeleagă că Steaua înseamnă altceva!” Ce spune despre o reîntoarcere a echipei în Ghencea. Tehnicianul Laurențiu Reghecampf a fost numit oficial, joi seară, în funcția de antrenor principal al echipei Steaua București, el semnând un contract pe doi ani și jumătate, scrieProSport. La conferința de presă de prezentare, Reghe a precizat că primul său obiectiv este reducerea ecartului față de Astra și, evident, câștigarea campionatului. Pe lângă alte subiecte abordate, tehnicianul Stelei a dezvăluit și modul în care va încerca să repună pe șine echipa, dar a dezvoltat și problemele legate de baza de antrenament și sigla.

Budescu și De Amorim printre premianții de la Gala Fotbalului Românesc! Declarații în premieră despre transferul la Steaua. William De Amorim a fost desemnat aseară cel mai bun străin din Liga 1 la Gala Fotbalului Românesc, unde Budescu a primit premiul pentru jucătorul anului, transmiteGazeta Sporturilor. Mijlocașul Astrei n-a exclus un transfer la Steaua în această iarnă, mai ales după venirea lui Laurențiu Reghecampf la cîrma echipei. “Cu Steaua nu știu. Încă sînt la Astra și vedem ce va fi pe viitor. E bine pentru ei că a venit Reghecampf”, a spus De Amorim.

Performanță uriașă pentru un român: record mondial la înot! Robert Glință a corectat cel mai bun timp mondial de juniori la 100 m spate, în finala Europeanului în bazin scurt. Robert Glință, primul înotător român calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor, după îndeplinirea baremului la 100 m spate, a avut o evoluție impresionantă în finala probei care i-a adus biletul pentru Rio și titlul mondial la juniori, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt, organizate în această săptămână, la Netanya, în Israel, relatează ProSport. Sportivul de 18 ani, antrenat de Adrian Gherghel, a stabilit un nou record mondial de juniori la 100 m spate, cu timpul 50,77 secunde, corectând cu 14 sutimi performanța-reper de 50,91 secunde.

LPF a anunțat astăzi sancțiunea pentru Dinamo, după scandările xenofobe ale fanilor cu CSMS Iași. LPF a anunțat astăzi sancțiunea pe care Dinamo o va primi în urma scandărilor xenofobe venite din peluza Cătălin Hîldan, potrivit Gazetei Sporturilor. Deși gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare a fost pasibilă de a primi o suspendare a stadionului, aceasta a scăpat mai ușor decît se credea inițial. Dinamo a fost doar amendată cu suma de 10.000 de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult