Acasa Revista Presei Revista presei. Ce caută americanii la București

Revista presei. Ce caută americanii la București

scris de Z.V.
14 afisari

Ce caută oficialii SUA la București; salarii mai mari pentru președinte și premier; Consiliul Fiscal respinge Codul Fiscal; unde și cât au investit oligarhii ruși în economia românească; mărci auto care nu au vândut nicio mașină în România; de ce le este cel mai frică românilor și ce televiziune va transmite meciurile de la EURO 2016, sunt temele care țin pagina de gardă a cotidienelor apărute marți, 31 martie.

steagul suaCo-președinții grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanților, Mike Turner și Loretta Sanchez, au fost la București. Camera Reprezentanților nu are competențe constituționale în materie de politică externă, dar poate juca un rol esențial prin alocările bugetare pentru inițiativele de politică externă ale Executivului, notează România Liberă.

Președintele României, Klaus Iohannis, vrea ca relațiile economice cu SUA să atingă același nivel precum cele din domeniul politico-militar. Șeful statului a subliniat că mai multă predictibilitate și transparență a actului guvernamental, dar și a procesului legislativ sunt esențiale pentru noi investiții din partea comunității de afaceri de peste Ocean, noteazăPuterea.

Premierul Victor Ponta refuză, după votul dat în Senat în cazul senatorului PSD Dan Șova, să explice de ce au votat senatorii social-democrați împotriva solicitării DNA de încuviințare a reținerii și arestării. Ponta începuse anul anunțând o amplă reformă internă a PSD, despre schimbarea modului de a face politică, despre renunțarea la baroni, dar și la cei care au probleme cu justiția, afirmă Gândul.

Salarii mai mari pentru președinte și premier. Premierul Victor Ponta a declarat luni în contextul unei discuții despre cele două coduri, fiscal și de procedură fiscală, că nu este normal ca primii oameni din stat să aibă salarii mai mici decât alți bugetari sau angajați din instituțiile militarizate, scrie Cotidianul.ro.

Traian Băsescu a comis gestul suprem de sfidare la adresa milioanelor de români. Și nu la vreo întâlnire între cunoscuții săi, la un pahar de bere, sau în intimitatea castelului, ci în public, pe Facebook. Băsescu scrie pe Facebook că s-a mutat în Palatul Scroviștea, dar tot într-o cameră doarme, susține Jurnalul Național.

Parlamentarii ar putea să nu mai răspundă pentru luare de mită și abuz în serviciu, dacă faptele au fost comise înainte de 1 februarie 2014. Modificarea salvatoare este încercată de ministrul Eugen Nicolicea, după modelul ‘marțea neagră’. Adică, în tăcere și pe o cale întortocheată, susține România Liberă.

Consiliul Fiscal susține, în opinia referitoare la proiectul de modificare a Codului fiscal, că măsurile de relaxare fiscală propuse de Guvern vor împinge deficitul fiscal și cel structural dincolo de limitele convenite cu UE, prin urmare nu sunt bine-venite. În replică, premierul Victor Ponta susține că avizul negativ pe care Consiliul l-a dat proiectului menționat este firesc, dat fiind că instituția a fost creată în timpul lui Traian Băsescu și prin urmare susține politica acestuia, arată Ziarul Financiar.

Zilele trecute, inspectorii fiscali au închis în urma controalelor zeci de localuri și au amendat mii de mici comercianți, dar până acum i-au ocolit pe cei mari. Cazurile semnalate de presă au stârnit ieri și o reacție a premierului Ponta. ‘Dacă există abuzuri făcute de către cei de la ANAF, cu siguranță vor fi sancționate’, a declarat acesta, citat de Evenimentul Zilei.

Cine se sperie de iureșul DNA? Întreprinzătorii și liderii de patronate spun că lupta anticorupție nu blochează, ci favorizează afacerile legale, susține Adevărul.

Investițiile directe ale oamenilor de afaceri ruși în România se ridică la 100 de milioane de euro, conform statisticilor oficiale. În realitate, aceste investiții în industria metalurgică, energie sau construcții sunt de 20 de ori mai mari. Adăugați pe listă și recenta achiziție a McDonald’s România, relateazăAdevărul.

Piața românească a fondurilor mutuale a înregistrat, anul trecut, o creștere a activelor administrate  de 40%, până la 4,08 miliarde de euro. Este cea mai mare creștere la nivelul țărilor Uniunii Europene, potrivit Economica.net.

Ioan Micula, unul din frații Micula, a amenințat că va da statul român în judecată și va cere 2,5 miliarde de euro dacă autoritățile vor pune în aplicare o decizie a Comisiei Europene care solicită Bucureștiului să recupereze un ajutor de stat ilegal de 82 de milioane de euro acordat companiilor celor doi oameni de afaceri, afirmă Cotidianul.ro.

Dacia, Volkswagen, Ford, Skoda și Renault vând sute sau în cazul mărcii autohtone mii de unități în fiecare lună, dar pe piața auto locală sunt producători care nu vând nici măcar o unitate pe an. Printre mărcile care nu au vândut niciun model în țara noastră se numără Lotus și Rolls-Royce, afirmă Capital.

Sistemul alternativ de tranzacționare al Bursei de Valori București, redenumit AeRO, nu se simte prea bine la mai bine de o lună după lansare, lichiditatea atingând nivelul minim în ședința de vineri, iar echipa BVB face eforturi să închege cât mai repede un portofoliu de companii atractive pentru investitori, potrivit ziarului Bursa.

Dezbaterile de la Ministerul Sănătății pe tema ordinului de ministru care schimbă lista medicamentelor compensate, prin programele naționale, se apropie de sfârșit, susțineEvenimentul Zilei. Dacă ordinul de ministru va fi aplicat în forma dată publicității, vor fi introduse în listă mai multe tratamente inovative pentru pacienții cu boli infecțioase, printre care și hepatita C, HIV/SIDA.

Românilor le e frică de faptul că nu au suficienți bani, suficient timp să se odihnească și de faptul că ar putea să nu reușească în viață și, astfel, ar putea pierde respectul celor din jur. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, pe mai mulți subiecți de toate vârstele, relatează Gândul.

În perioada 2011 — 2013 cheltuielile pentru managementul deșeurilor au însumat 28 mld. lei, reprezentând 57,4% dintre cele aferente protecției mediului. Remedierea siturilor contaminate nu a fost posibilă, pentru că nici până în anul 2014 nu au fost elaborate și aprobate actele normative subsecvente, susține Curierul Național.

Senatorul PSD Nicolae Șerban a depus la Senat un proiect de modificare a Codului de procedură penală ce prevede că inculpații în dosare de corupție nu mai pot fi încătușați, arestați sau aduși cu mandat. Aceștia nu vor fi încătușați în nici o împrejurare și nu vor putea fi, in extremis,  decât arestați la domiciliu, notează Jurnalul Național.

Campionatul European de fotbal din 2016 va putea fi urmărit integral la Dolce Sport. Toate cele 51 de meciuri ale turneului final din Franța vor fi transmise în direct pe canalele televiziunii deținute de Telekom Romania. Dintre acestea, 28 de partide vor fi transmise în exclusivitate la Dolce Sport, informează Gazeta Sporturilor.

La sediul FRF a avut loc Adunarea Generală, una în care a fost votat programul pe următorii cinci ani al lui Răzvan Burleanu și federalii din jurul său, s-a vorbit despre organizarea unei gale pentru oamenii de fotbal și a fost aprobat bugetul. Nicio vorbă despre schimbarea sistemului competițional din partea celor aproape 200 de membri ai AG, notează Pro Sport.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult