Ce le-a promis ministrul de Interne polițistilor | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Ce le-a promis ministrul de Interne polițistilor

Revista presei. Ce le-a promis ministrul de Interne polițistilor

scris de Z.V.
18 afisari

Semnarea de către cei 27 de șefi de stat și de guvern precum și de liderii instituțiilor europene a Declarației de la Roma, o reînnoire a angajamentul european, la 60 de ani de la semnarea tratatului fondator al UE, invitația de a vizita România în anul 2018 făcută de președintele Klaus Iohannis Papei Francisc, protestele sindicatelor din Poliție, „Marșul pentru viață”, desfășurat în mai multe orașe din țară, trecerea la ora de vară, precum și marcarea Orei Pământului, dar și atenționarea meteo de răcite a vremii în toată țara sunt principalele subiecte ale zilei de 26 martie.

Ce le-a promis ministrul de Interne sindicalștilor din poliție, citim în ziarul Puterea. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, va avea luni o nouă întâlnire cu liderii sindicatelor din Poliție, pentru a stabili împreună două propuneri de amendamente la OUG nr. 9, din 2017, cu privire la sporul de permanență și acordarea unui procent de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, anunță Ministerul de Interne. La întâlnirea cu liderii sindicatelor din Poliție, care au protestat în fața sediilor MAI și Guvernului, a participat și secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Daniela Pescaru.

Protestul polițiștilor — Negocierile dintre sidicaliștii din Poliție și autorități ramase în coada de pește, transmite Evenimentul Zilei. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, și Secretarul de Stat în Ministerul Finanțelor Publice, Daniela Pescaru, s-au întâlnit astăzi la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor, care au protestat în fața sediului MAI și în fața Guvernului, chiar de Ziua Poliției.

Membrii UE au adoptat o nouă declarație privind viitorul Uniunii. Mesajul-cheie al documentului și avertismentul lui Donald Tusk, relatează Gândul. Liderii statelor membre UE, cu excepția Marii Britanii, au adoptat sâmbătă Declarația de la Roma, proclamând că Blocul comunitar reprezintă ‘viitorul nostru comun”, în pofida unor crize profunde care au șubrezit unitatea comunității europene. Acest summit informal este primul de o asemenea amploare de la referendumul prin care Regatul Unit a decis să părăsească blocul comunitar și este dedicat aniversării a 60 de ani de la înființarea comunității europene. Declarația subliniază angajamentul pentru „o uniune unică cu instituții comune și valori puternice, o comunitate a păcii, libertății, democrației, drepturilor omului și statului de drept”.

Iohannis: Textul Declarației de la Roma este pozitiv și echilibrat, scrie Libertatea. Textul Declarației de la Roma este „pozitiv” și „echilibrat”, în acord cu poziția promovată de România privind viitorul Europei, a declarat președintele Klaus Iohannis, sâmbătă, la Roma. Președintele României a subliniat că menționarea, în textul final al Declarației de la Roma, a conceptului de cooperare consolidată este făcută strict în limitele prevederilor actualului Tratat al Uniunii, obiectivul fiind ca toate statele să acționeze împreună.

Klaus Iohannis: A dispărut sintagma Europa cu două sau mai multe viteze, potrivit ziarului România Liberă. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că, în cadrul Summit-ului aniversar al UE, a fost adoptată Declarația de la Roma și a dispărut sintagma „Europa cu două sau mai multe viteze. El a spus că această sintagmă a dispărut pentru că niciun lider european nu își dorește să se facă pași înapoi, ci o Uniune „mai puternică, care face față mai bine crizelor”.

Klaus Iohannis a discutat cu premierul italian despre situația muncitorilor români, citim în ziarul Ziua. Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că a discutat cu prim-ministrul italian Paolo Gentiloni despre situația muncitorilor români din această țară ale căror drepturi ar fi încălcate.

Iohannis: „Vom negocia astfel încât chestiunea cetățenilor UE în Marea Britanie să fie rezolvată bine”, relatează Evenimentul Zilei. Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că se vor purta negocieri împreună cu celelalte state membre astfel încât chestiunea cetățenilor UE în Marea Britanie să fie „rezolvată bine”.

Iohannis s-a întors de la Roma cu vești proaste: Ce ne așteaptă la negocierile următorului buget al UE, aflăm din Gândul. Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că România va avea „cărți proaste în mână” la negocierile următorului buget al UE, afirmând că va discuta cu Guvernul în următoarele săptămâni, pentru că la început Grindeanu s-a ocupat de OUG 13 și 14 și, pe urmă, a început să lucreze „ușor, ușor”.

Președintele Iohannis: Voi provoca politicienii de acasă la discuții; Trebuie să ne facem treaba, relatează Ziarul Financiar. Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că va invita liderii politici români la discuții, în multiple formate, pentru a vedea cum înțeleg aceștia viitorul Europei, afirmând că România trebuie să respecte angajamente asumate, făcând trimitere la deficitul bugetar.

Iohannis vrea să-l cheme pe Grindeanu la o discuție: „Cu absorbția pe care o avem acum…”. La ce se referă Președintele, aflăm din Puterea. Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Roma, că are de gând să discute cu Guvernul despre absorbția de fonduri europene de către țara noastră.

Iohannis și-a luat și nevasta la Roma, informează Evenimentul Zilei. După o lungă pauză, Carmen Iohannis apare în lume alături de soț. Și nu oricum, și nu oriunde, ci la primirea la Vatican a șefilor de stat care participă la reuniunea Consiliului European de la Roma. Klaus Iohannis a avut o indelungă strângere de mână cu Suveranul Pontif. Carmen Iohannis a fost fost plasată puțin în spatele presedintelui României. Si alti oficiali au fost primiți la întâlnirea cu Papa Francis cu soțiile.

Ambasadorul Marii Britanii la București: Nu ne implicăm într-un proces de părăsire a UE pentru a ajunge într-un izolaționism. Vom continua relațiile economice internaționale, citează România Liberă. Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a declarat într-un interviu oferit pentru Agerpres că țara sa nu se implică într-un proces de părăsire a UE pentru a ajunge într-un „izolaționism” sau pentru „a se rupe” complet de restul Europei.

Clotilde Armand: În politică vezi foarte mulți oameni care nu sunt așa de ușor de iubit, transmite România Liberă. Vicepreședintele Uniunii Salvați România (USR) Clotilde Armand spune că va rămâne în partid și că dorește să își continue proiectul politic împreună cu colegii. De asemenea, ea a spus că „în politică găsești foarte mulți oameni care nu sunt ușor de iubit”.

Corina Crețu, mesaj pentru Germania și Austria, în Frankfurter Allemagne Zeitung: Nu pedepsiți țările din estul UE, citează Gândul. Corina Crețu, comisarul european pentru Politici Regionale, se opune categoric aplicării de sancțiuni statelor din estul Uniunii Europene care nu dau dovadă de suficientă solidaritate în chestiunea crizei refugiaților, potrivit unui interviu acordat cotidianului german Frankfurter Allemagne Zeitung.

Liviu Dragnea, aroganțe la adresa protestatarilor din Piața Victoriei: Au de gând să schimbe ora! Noaptea ca hoții!!!, titrează România Liberă. Președintele Liviu Dragnea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj ironic la adresa protestatarilor din Piața Victoriei, cu o poza realizată în timpul protestelor din Februarie peste care este suprapus un text ironic.

Băsescu: Codruța Kovesi poate fi o variantă competitivă pentru Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2019, citim pe Economica.net. Liderul PMP Traian Băsescu a comentat vineri seara, la B1 TV, articolul publicat de jurnaliștii de la Le Monde, care au făcut un top al politicienilor în creștere din Europa în care Laura Codruța Kovesi ocupă locul al patrulea, fostul președinte spunând că șefa DNA ar fi o variantă competitivă pentru Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2019.

Florian Buicu: „Guvernul va înainta Parlamentului proiectul de lege privind vaccinarea”, informează Bursa. Proiectul de lege privind vaccinarea a fost transmis de către Ministerul Sănătății Guvernului, iar în următoarele săptămâni va ajunge la Parlament, a anunțat, sâmbătă, dr. Florian Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, la conferința RoVaccin 2017 „Vaccinarea, urgență de sănătate publică”.

Corina Crețu, comisarul european pentru Politici Regionale se opune sancționării statelor din Europa de Est ca soluție la criza refugiaților, transmite Economica.net. Corina Crețu, comisarul european pentru Politici Regionale, se opune categoric aplicării de sancțiuni statelor din estul Uniunii Europene care nu dau dovadă de suficientă solidaritate în chestiunea crizei refugiaților, potrivit unui interviu acordat cotidianului Frankfurter Allemagne Zeitung.

Ora Pământului 2017 | Consumul de energie electrică a scăzut cu 6% în „Ora Pământului”, notează Libertatea. Ora Pământului 2017 este marcată astăzi de români, dar ?i de oamenii din întreaga lume. Cu ocazia acestui eveniment iluminatul exterior al Palatelor Cotroceni și Parlamentului a fost oprit între orele 20.30 și 21.30.

Companiile aeriene cu sediul în Marea Britanie, îndemnate să se mute în Europa, după Brexit, scrie Ziarul Financiar. Liderii europeni au avertizat companiile aeriene precum easyJet, Ryanair și British Airways că vor trebui să-și schimbe sediul și să vândă acțiuni naționalilor europeni dacă doresc să continue să zboare pe rute în interiorul Europei continentale. Executivilor principalilor transportatori aerieni le-a fost reamintit în timpul întrevederilor private recente cu oficialii europeni că pentru a continua să opereze pe rute pe continentul european, de exemplu de la Milano la Paris, aceștia trebuie să aibă un sediu pe teritoriul european, iar o majoritate a capitalului acțiunilor lor trebuie să fie deținută de UE.

RCS&RDS a inclus HBO pe lista canalelor TV care pot fi urmărite pe telefon, potrivit Capital. RCS&RDS, lider pe piața locală în furnizarea serviciilor de internet și de retransmisie programe de televiziune, a inclus canalul TV HBO în Digi Online, platforma disponibilă pe dispozitive mobile.

Jabar Ali al-Luaibi: „Piața este factorul decisiv în posibila extindere a reducerilor”, citează Bursa. Ministrul irakian de petrol Jabar Ali al-Luaibi a declarat sâmbătă că piața este un factor decisiv în deciderea posibilei extinderi în a doua jumătate a acestui an a unui acord global privind reducerea producției de petrol. El a spus ca Irakul a fost în deplină conformitate cu acordul de producție.

Distribuitorii de utilaje pentru construcții acuză primăriile de licitații trucate, relatează Capital. Distribuitorii de utilaje pentru construcții acuză autoritățile publice române de trucarea licitațiilor și impunerea unor criterii imposibil de onorat. Piața utilajelor a scăzut anul trecut cu 40%, până la circa 1.100 de unități livrate.

Bucureștiul va depăși Praga sau Budapesta la spațiile de birouri în 2018. „Dezvoltatorii de birouri așteaptă „tsunamiul” cu bani din partea celor care doresc să investească în România”, scrie Ziarul Financiar. Bucureștiul va deveni un jucător important pe piața europeană de birouri după 2018, când stocul de office local îl va depăși pe cel din Praga sau Budapesta, cu un total de peste 3,2 milioane de metri pătrați.

Legea antifumat a urcat România pe locul 7 în Europa la controlul consumului de tutun, anunță Economica.net. Anul trecut, țara noastră a urcat 12 locuri în Europa în domeniul politicilor de control al consumului de tutun, fiind realizat cel mai mare salt pozitiv înregistrat în vreo țară. Astfel, ca urmare a legii împotriva fumatului în spațiile publice, România a urcat de pe locul 19, pe locul 7.

Președintele APIMONDIA: Un sfert din mierea de pe piața internațională este falsificată, potrivit Capital. Aproximativ un sfert din mierea de pe piața internațională este falsificată, a declarat, sâmbătă, la Blaj, într-o conferință de presă organizată în cadrul „Sărbătorii Mierii”, președintele Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori — APIMONDIA, Philip McCabe, prezent pentru prima dată în România la un târg de profil.

 

„Marșul pentru viață”, organizat în București și în alte 139 de orașe din țară. În Capitală au apărut mai multe mesaje contramanifest, scrie Adevărul. „Marșul pentru viață 2017”, cu tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, se desfășoară, sâmbătă, în București și în alte 139 de orașe din țară, precum și în 110 orașe din Republica Moldova. În Capitală, manifestanții s-au adunat în Parcul Unirii și la ora 13.00 au pornit în marș spre Parcul Tineretului, unde are loc un concert. În Capitală au apărut și mesaje pentru libertatea de alegere.

„Marșul pentru viață” de la Cluj-Norma Mitropolitului: Toate tinerele familii — măcar câte trei copii, titrează Cotidianul. Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a spus, sâmbătă, la ‘Marșul pentru viață’ care a fost organizat și la Cluj, că „țara nu s-ar prăbuși dacă toate tinerele familii din România ar avea măcar câte trei copii”, respectiv „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”.

Vremea se răcește în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Zonele din România aflate sub cod galben de ninsoare, anunță Gândul. Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și brumă, valabilă de duminică, ora 3:00, până luni la ora 10:00, în înteaga țară.

Risc de avalanșă la Bâlea Lac. Ce avertizează salvamontiștii, scrie Puterea. Meteorologii anunță risc însemnat de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, unde se înregistrează cel mai mare strat de zăpadă din județul Sibiu, de 1,7 metri. Salvamontiștii solicită turiștilor să nu practice spoturile de iarnă în această zonă.

Bodog: „Avem câteva modificări în organigrama ministerului, între care crearea unui centru de resurse umane în sănătate”, citează Bursa. Oraganigrama Ministerului Sănătății va suferi câteva modificări printre care crearea Direcției de inspecție sanitară, a Direcției de programe, nu doar de sănătate, a Centrului de resurse umane și includerea Institutului Cantacuzino în structura instituției, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Florian Bodog. El a spus că dorește și modificarea legii rezidențiatului, astfel încât spitalele să poată angaja rezidenții de care au nevoie.

Prezent la o conferință, Arafat: Sistemul de telemedicină, atacat public, informează Cotidianul. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat reclamă că sistemul de telemedicină din România a fost atacat de „câteva persoane”, în contextul achiziției de ambulanțe. Potrivit acestuia, sistemul prespitalicesc a început să fie suplimentat și cu alte sisteme, cum ar fi cele de videostreeming, de transmitere de imagini în timp real de la fața locului.

Festivalul UNTOLD va fi organizat și la malul mării, citim în Capital. Turiștii care vin în acest sezon pe litoralul românesc ar putea avea ocazia să participe la un festival UNTOLD. Deși deocamdată în fază de proiect, autoritățile speră ca festivalul să aibă loc la malul mării, iar litoralul românesc să devină astfel o destinație turistică internațională pentru pasionații de concerte în aer liber.

Românii vor cumpăra de la fast-food de jumătate de miliard de dolari pe an. Un brand românesc se bate cu Mc Donald’s și KFC, relateazăe Economica.net. Necunoscute românilor înainte de anii ’90, restaurantele la care nu trebuie să aștepți pentru a veni comanda continuă să prospere în România, urmare a schimbărilor obiceiurilor românilor cu venituri medii și mici. Rata de creștere anuală este de aproximativ 4%, astfel că până în 2020 companiile de cercetare de piață estimează că piața de profil va ajunge la 500-600 de milioane de dolari.

România-Danemarca, duminică, ora 21.45. Daum ne-a liniștit : „Prin 3 sisteme tactice putem ajunge la 12 interpretări diferite”, transmite Adevărul. Selecționerul Christoph Daum a susținut conferința de presă dinaintea meciului cu Danemarca, programat duminică seară, de la ora 21.45.

Surpriza pregătită de Daum înaintea meciului decisiv cu Danemarca! Puțini anticipau mișcarea asta, informează ProSport. Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Christoph Daum, a anunțat, sâmbătă, că fundașul Vlad Chiricheș va fi căpitanul tricolorilor pentru meciul cu Danemarca, de duminică, de la Cluj-Napoca, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018.

Cătălina Ponor a câștigat a treia medalie la Cupa Mondială de la Doha, aflăm din Evenimentul Zilei. Sportiva română Cătălina Ponor a obținut, sâmbătă, medalia de argint la bârnă, în concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Doha (Qatar).

Reacția lui Gigi Becali după ce Reghecampf a anunțat că pleacă dacă pierde iar cu Dinamo, scrie ProSport. Gigi Becali nu crede în declarațiile lui Laurențiu Reghecampf, care spune că pleacă de la FCSB dacă nu va învinge Dinamo, în etapa următoare din play-off-ul Ligii 1.

Surpriză la Miami! O jucătoare din top 10 WTA a fost eliminată, titrează Gazeta Sporturilor. După Elina Svitolina, o altă jucătoare din top 10 WTA a fost eliminată în turul trei de la turneul din Miami.Poloneza Agniesza Radwanska, favorita numărul 5 a turneului și locul 8 WTA, a fost învinsă de Mirjana Lucici Baroni, locul 29 WTA, scor 0-6, 3-6, după un meci care a durat o oră și șase minute.

Eliminare neașteptată pentru Florin Mergea la Miami! Tecău merge mai departe, informează Gazeta Sporturilor. Cuplul format din românul Florin Mergea ?i britanicul Dominic Inglot a fost eliminat sâmbătă încă din primul tur al turneului de la Miami.

Clasamentul în Liga Zimbrilor la handbal masculin, sezonul 2016-2017. Meciurile etapei și rezultatele complete, citim în Gazeta Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult