Ce promit partidele pentru următorii patru ani | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Ce promit partidele pentru următorii patru ani

Revista presei. Ce promit partidele pentru următorii patru ani

scris de Z.V.
24 afisari

Cât de greu cântăreşte votul din diaspora. Voturile românilor din diaspora nu decid doar alegerea celor şase parlamentari alocaţi acestei circumscripţii, ci pot influenţa şi alocarea mandatelor din ţară, dacă prezenţa la urne e suficient de mare, în contextul numărului-record de secţii pentru legislative, potrivit Adevărul.

Ce promit partidele pentru următorii patru ani. Reprezentanţii formaţiunilor politice cu şanse de a intra la guvernare şi-au făcut publice principalele proiecte pentru următorii patru ani. Excepţie face însă partidul aflat la putere acum, PNL, care trebuia să îşi prezinte programul de guvernare la începutul săptămânii. Evenimentul a fost însă amânat din cauza tragediei petrecute la Piatra Neamţ, arată România Liberă.

Campania electorală la liberali: kilometri, fără număr, fără număr. Ministrul Tranporturilor, Lucian Bode, susţine că un guvern liberal ar putea construi în următorii patru ani aproape 1.000 de kilometri de autostradă şi de drumuri expres. Se vor adăuga practic 660 de kilometri la cei 873 de kilometri de autostradă existenţi în acest moment şi se vor pune în funcţiune primele şosele expres din ţară, menţionează Cotidianul.

E sfârşitul lumii! New York Times îi dă dreptate lui Donald Trump. Dacă ar auzi şi Iohannis… Un editorial din The New York Times a recunoscut în mod uimitor că Donald Trump a avut dreptate atunci când a cerut ca şcolile să nu se închidă în timpul pandemiei de COVID-19. La doar câteva ore după ce s-a anunţat că şcolile din oraşul New York vor fi obligate să îşi închidă porţile, în cadrul noilor restricţii pentru combaterea COVID, editorialistul New York Times, Nicholas Kristof, a scris un articol care poartă titlul „Când Trump a avut dreptate şi mulţi Democraţi s-au înşelat”, arată Evenimentul Zilei.

Iohannis vizitează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice. Cu prilejul Zilei cercetătorului şi a proiectantului, preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice de la Râmnicu Vâlcea. ICSI a împlinit anul acesta 50 de ani de la înfiinţare, scrie Gândul.ro.

Decizie fără precedent a instanţei: Tribunalul Iaşi a decis că decizia de suspendare a cursurilor în municipiul Iaşi este nelegală. Tribunalul Iaşi a decis că decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin care cursurile şcolare faţă în faţă au fost suspendate în municipiul Iaşi a fost nelegală. Judecătorii au anulat, parţial, hotărârea din 4 noiembrie prin care autorităţile judeţene stabileau ca elevii din municipiu să susţină cursurile doar online, decizia nefiind definitivă. Demersul în instanţă a fost iniţiat de Asociaţia Şcolilor Particulare, conform Hotnews.ro.

Violeta Alexandru, confirmată pozitiv cu Covid. „Voi continua să muncesc de acasă. Voi fi chiar mai activă şi mai eficientă”. „Am atât de multă treabă (şi îmi şi place ceea ce fac) încât, chiar şi cu acest rezultat pozitiv la testul pentru Covid, voi continua să muncesc de acasă. Voi fi chiar mai activă şi mai eficientă, la Minister se mai întâmplă să mă întrerup des pentru că apare o urgenţă şi dacă tot sunt acolo, întrerup ce fac şi o rezolvăm (…)”, scrie Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook, anunţă Jurnalul.ro.

Adrian Zuckerman anunţă că România se înarmează: Este primul stat aliat NATO care va instala propriul sistem de apărare cu HIMARS. Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a apreciat, la Baza Aeriană 57 de la Mihail Kogălniceanu, determinarea României de a-şi consolida capacitatea de apărare prin achiziţionarea tehnicii moderne pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de aliaţi şi pentru asigurarea suveranităţii naţionale şi securităţii pe flancul de est al NATO, scrie Stiripesurse.ro.

„Găurile negre” din bugetele locale. Cum a ajuns reţeta Bolojan/Boc în meniul de urgenţă al noilor primari. Noii primari, care şi-au preluat mandatele de deja două, trei săptămâni, au început să scoată la lumină dezastrele din bugetele locale lăsate moştenire, dar şi adevărate „găuri negre”, contracte uriaşe fără raţionament economic şi un personal administrativ supradimensionat. În faţa acestei situaţii, răspunsul adoptat pare a fi reţeta Bolojan/Boc, reprezentanţii a două administraţii de succes din Romania, Oradea, respectiv Cluj-Napoca, precizează Ziare.com.

Procedura pentru acordarea eşalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial. În Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1104 din data de 19 noiembrie 2020, a fost publicat Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 3896/2020 prin care a fost aprobată procedura de acordare a eşalonării la plată de către organul fiscal central, în formă simplificată. Modelul cererii de eşalonare la plată este prevăzut în Anexa nr. 1 la Procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central şi poate fi descărcat pe pagina de internet a A.N.A.F., potrivit Economica.net.

Raiffeisen Bank s-a asociat cu compania locală de IT Qualitance în crearea unei platforme online pentru creditarea IMM-urilor. Raiffeisen Bank şi compania românească de IT Qualitance dezvoltă o platformă online pentru creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii, prin care instituţia bancară vrea să elimine etapele birocratice şi să simplifice interacţiunea clienţilor cu banca în parcurgerea procesului de creditare, scrie Ziarul Financiar.

„Un veac de zoologie”, la Piatra Neamţ. Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Complexul Muzeal Naţional Neamţ -Muzeul de ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ vă invită să vizionaţi expoziţia itinerantă „Un veac de zoologie în România. Amintiri despre viitor”, deschisă în perioada 18 noiembrie 2020 – 25 februarie 2021 la Piatra-Neamţ. Expoziţia dezvăluie publicului amintiri despre personalităţi marcante ale zoologiei româneşti din ultima sută de ani: Dimitrie Voinov, Radu Codreanu, Mihai Băcescu, Nicolae Botnariuc precum şi Petre Mihai Bănărescu, potrivit QMagazine.ro.

Dinamo. La cât se ridică suma pe care „câinii” trebuie s-o achite urgent ca să scape de depunctare. Dinamo trăieşte vremuri negre. Financiar şi sportiv, clubul este la pământ. După ce-a promis de trei săptămâni că trimite 400.000 de euro, afirmând public vinerea trecută că banii au fost viraţi în contul clubului – vorbe fără acoperire, Pablo Cortacero a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor pentru data de 21 decembrie 2020, menţionează Gsp.ro.
Simona Halep e în pericol să rateze Australian Open. Darren Cahill, anunţ îngrijorător. Simona Halep are emoţii înainte de startul noului sezon WTA. A doua jucătoare a lumii ar putea lipsi de la Australian Open. Darren Cahill a făcut un anunţ îngrijorător. Halep ar trebui să meargă la Australian Open, turneu programat în perioada 18-31 ianuarie, dar incertitudinea creată de pandemia COVID-19 o pune pe gânduri pe româncă, potrivit Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult