Ce sume s-au cotizat la partide în 2017 | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Ce sume s-au cotizat la partide în 2017

Revista presei. Ce sume s-au cotizat la partide în 2017

scris de Ziua Veche
20 afisari

Ce sume s-au cotizat la partide în 2017 şi ce politician a donat cel mai mult, demersul lui Schwartzenberg privind implicarea SRI, precum şi vărul lui Coldea și „operațiunea marea rebranduire” a SRI, dar şi scandalul Serena-Țiriac ia proporții sunt printre principalele subiecte ale zilei de 1 mai.

Ce sume s-au cotizat la partide în 2017 şi ce politician a donat cel mai mult. Cotizaţiile membrilor de partid au fost publicate recent în Monitorul Oficial, arătând, astfel, ce politicieni au donat şi care au fost cele mai mari sume intrate în buzunarele organizaţiilor. Potrivit realitatea.net, consilierul general USR, Bogdan Stroe, se află în topul clasamentului cu 154.000 de lei acordaţi partidului Uniunea Salvaţi România. Acestuia i se alătură senatoarea PNL Carmen Hărău, dar şi deputatul PSD Florin Iordache, relatează Adevărul.

Demersul lui Schwartzenberg privind implicarea SRI. Elan Schwartzenberg a cerut luni, la Tribunalul Bucureşti, prin intermediul avocatului său, lămuriri privind implicarea SRI în dosarul în care acesta este acuzat de fapte de corupţie, potrivit Cotidianul.

Vărul lui Coldea și „operațiunea marea rebranduire” a SRI. Milioane de euro alocate pentru „Patria a priori”! Informații noi din culisele siliconării Serviciului Român de Informaţii şi a implicării firmei The Group în procesul de rebranduire al SRI. Despre acest subiect s-a vorbit şi s-a scris mult, au avut loc discuţii ce au scos la iveală coincidenţe bizare și informații explozive. Așadar, potrivit dezvăluirilor apărute, milioane de euro au fost alocate pentru ”Patria a priori”, iar încrengăturile acestei operațiuni de rebranduire sunt greu de imaginat și de decriptat în totalitate, notează Evenimentul Zilei.

Replică acidă a lui Orban, după ce Tăriceanu a spus că electoratul lui Iohannis „vrea sânge pe pereţi”. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat, luni, afirmaţia pe care liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a avut-o faţă de electoratul preşedintelui Klaus Iohannis, spunându-i fostului coleg de partid că printre cei pe care i-a jignit se află şi oameni care l-au votat în primul tur, precizează Gândul.

Viorica Dăncilă, despre salariile din sănătate: Una dintre măsurile care ar putea detansiona situaţia este plata suplimentară pentru gărzi şi scoaterea acestora din categoria sporurilor plafonate la 30%. Premierul Viorica Dăncilă a spus, într-un interviu difuzat de România TV, că în urma discuţiilor de la Guvern cu managerii de spitale a fost aprobat un set de măsuri care vor fi luate de către Executiv, între care plata suplimentară pentru gărzi sau posibilitatea ca utilităţile spitalelor să fie plătite de către administraţia locală, scrie Hotnews.ro.

Dăncilă: Sunt premierul României, trebuie să fiu un om echilibrat. Viorica Dăncilă a declarat că, în calitatea sa de premier al României, trebuie să fie un om echilibrat şi să treacă peste criticile care i se aduc, relatează Jurnalul.ro.

Korodi: Declaraţia lui Iohannis are conotaţie politică; preşedintele şi premierul trebuie să conlucreze. Declaraţia prin care preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia premierului Viorica Dăncilă are „foarte multă conotaţie politică” şi nu va avea un rezultat direct, spune laRFI liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

Băsescu: „Este o încălcare gravă a atribuţiilor preşedintelui de către Guvern”. Băsescu, a declarat, luni, PMP va vota orice moţiune de cenzură pentru că nu este de acord ca România să aibă „un guvern condus de o marionetă”, afirmând însă că anticipează un eşec al moţiunii de cenzură, notează România Liberă.

Parchetul General a fost sesizat: Plângere din Parlament că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi ar fi ofițeri ai unui serviciu secret străin. Ministerul Public a fost sesizat de unul dintre cei mai vocali parlamentari că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi ar fi ofițeri ai unui serviciu secret străin! Sesizarea a făcut-o deputatul Liviu Pleșoianu, de la PSD, care a văzut că instituțiile statului nu au luat nicio măsură, după ce Sebastian Ghiță a făcut dezvăluirile despre cei doi, scrie Stiripesurse.ro.

Benjamin Netanyahu susţine că Iranul dezvoltă în secret arme nucleare. Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a prezentat, luni, dovezi despre care susţine că scot în evidenţă faptul că Iranul îşi dezvoltă în secret programul nuclear, încalcând acordul nuclear semnat în 2015, transmite Ziare.com.

Florin Cîţu: Fără a se împrumuta lunar, economia României intră în colaps. Senatorul PNL Florin Cîţu, spune că în doar trei ani statul român şi-a triplat necesarul de finanţare pentru cheltuieli curente, că economia României trăieşte de pe o zi pe alta, iar într-un an Liviu Dragnea a adus economia la mâna finanţatorilor străini. „Fără a se împrumuta lunar, economia României intră în colaps”, afirmă senatorul liberal, potrivit Economica.net.

De ce Iohannis a băgat Banca Naţională în războiul lui cu Liviu Dragnea şi PSD? De ce preşedintele îl forţează pe Isărescu să îi devină aliat? Înainte să ceară public demisia premierului Viorica Dăncilă, preşedintele României Klaus Iohannis a aruncat Banca Naţională în lupta lui cu PSD şi cu Liviu Dragnea. PSD pune sub semnul întrebării şi destabilizează independenţa Băncii Naţionale, BNR nu poate fi acaparată politic de PSD, a spus Iohannis în preambulul cererii de demisie a premierului, o solicitare fără precedent, titrează Ziarul Financiar.

Klaus Iohannis, mesaj după atacul din Afganistan, în urma căruia opt români au fost răniți.Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 30 aprilie, un mesaj, după atentatul din sudul Afganistanului, în urma căruia au fost răniți opt soldați români. Pe lângă românii răniți, alți 11 copii au fost omorâți în atacul din orașul Daman, informează Libertatea.

Scandalul Serena-Țiriac ia proporții / Darren Cahill s-a enervant! Mesaj dur după ce Simona Halep a fost criticată pe twitter: „Comentariul tău e stupid”. Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a avut o reacție nervoasă după ce jucătoarea noastră a fost criticată pe Twitter. Pe contul de Twitter al unui blog de sport a fost postat un mesaj dur către Simona Halep, în contextul războiului declarativ dintre Serena Williams și Ion Țiriac. Jucătoarea noastră era acuzată că e permisivă cu declarațiile controversate ale miliardarului român, care a spus că „Serena are 90 de kile și 36 de ani, vreau altceva pentru tenisul feminin”, titrează Gsp.ro.

Porumboiu îl distruge pe Petrescu: “Dormeai pe tine, Dane!” Acuze dure pentru Deac. Fostul arbitru internaţional şi patron al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, îl face praf pe Dan Petrescu după ce echipa sa nu a reuşit decât un 1-1 în deplasare, pe terenul celor de la FCSB, chiar dacă echipa sa a condus până în prelungirile partidei, notează Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult