Acasa Revista Presei Revista presei. Cele mai toxice haine care se găsesc în magazinele din România

Revista presei. Cele mai toxice haine care se găsesc în magazinele din România

scris de Z.V.
10 afisari

Concluziile summitului NATO de la Varșovia, aterizarea de urgență a unui avion al companiei Qatar Airways pe Aeroportul Otopeni, decizia Judecătoriei Sectorului 5 de a menține controlul judiciar asupra Hexi Pharma, măsuri suplimentare anunțate de Poliția Română pentru siguranța cetățenilor în actualul sezon estival, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină studenți la Academia de Poliție, precum și componența echipei olimpice a României la JO de la Rio de Janeiro și victoria Serenei Williams în finala de la Wimbledon sunt principalele subiecte ale zilei de 10 iulie.

haine toxice h&MTopul brandurilor cu cele mai toxice haine din lume, care se găsesc și în magazinele din România, conform Adevărul. Mari producători de haine, care îmbracă sute de milioane de oameni din întreaga lume, nu au luat încă suficiente măsuri pentru a elimina substanțele toxice pe care le folosesc în procesul de fabricație al taxtilelor. Sunt branduri vestite, la mare căutare, însă în spatele lor se ascund cele mai toxice haine din lume.

Concluzii după Summitul NATO: Alianța se va implica direct în lupta contra Statului Islamic. Iohannis: România a dovedit că nu este doar beneficiar, ci furnizor de securitate în zonă, notează România Liberă. Președintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul de la Varșovia, că a fost un summit de succes și că România a dovedit că nu este doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate în zonă. România a obținut aprobarea pentru o brigadă multinațională, menționarea privind o posibilă întărire a prezenței NATO la Marea Neagră și trecerea scutului antirachetă de la Deveselu sub comanda NATO.

Final de summit la Varșovia. Aliații se declară uniți în fața Rusiei, își anunță sprijinul pentru lupta împotriva Statului Islamic și consolidează flancul estic, scrie Adevărul. Summitul NATO de la Varșovia și-a încheiat sâmbătă lucrările, în marja cărora aliații au luat o serie de decizii cruciale pentru asigurarea păcii și securității blocului militar, printre care trecerea scutului antirachetă de la Deveselu sub egida NATO, înființarea unei brigăzi multinaționale în țara noastră, desfășurarea a patru brigăzi suplimentare în țările baltice și Polonia, dar și implicarea directă în lupta împotriva Statului Islamic.

Iohannis după întâlnirea NATO de la Varșovia: Vom fi în siguranță, vom fi bine apărați. O brigadă multinațională va staționa în România, anunță Ziarul Finanaciar. Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Varșovia, că summitul NATO a fost un succes, obiectivele aprobate de CSAT fiind atinse, iar România își consolidează poziția că actor regional care contribuie la menținerea stabilității într-o zona cu riscuri și provocări.

Klaus Iohannis, după summit-ul de la Varșovia: România a dovedit că este un aliat credibil al NATO, informează Curierul Național. Președintele României Klaus Iohannis a oferit primele declarații oficiale în urma summit-ului NATO de la Varșovia, explicând care este poziția statului român în cadrul Alianței Nord-Atlantice, precum și dacă obiectivele țării noastre au fost îndeplinite.

Avertismentul fostului președinte Băsescu s-a confirmat: România nu a obținut mai nimic la Summitul NATO de la Varșovia! scrie România Liberă. Decizia luată la summitul NATO de la Varșovia în ceea ce privește România nu e chiar un mare succes al diplomației noastre. După primele momente de entuziasm, o analiză atentă a rezultatelor obținute de România arată că am și pierdut o poziție importantă: formarea și comanda unei brigăzi românești, care să întărească prezența NATO în Sud-Estul Europei și pentru apărarea împotriva atacurilor venite din afara Alianței.

Iohannis: Voi promulga legea privind acordarea împrumutului pentru Republica Moldova, informează Jurnalul Național. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, după Summitul NATO, că va promulga legea privind acordarea împrumutului pentru Republica Moldova.

Maria Grapini: România nu are niciun proiect depus la Fondul Strategic de Investiții; nu avem băncile desemnate, scrieCapital. România nu are nici un proiect depus la Fondul european pentru investiții strategice, nefiind desemnate nici băncile prin care aceste proiecte să poată fi depuse, a declarat sâmbătă europarlamentarul Maria Grapini.

Noul ministru al Transporturilor își începe mandatul printr-o vizită de lucru pe șantiere: În România este mult de lucru, notează Adevărul. Noul ministru al Transporturilor, Sorin Bușe, și-a început mandatul printr-o vizită de lucru pe pincipalele șantiere din București, afirmând că în România este mult de lucru, iar pe viitor este foarte important să fie aleși parteneri profesioniști, care respectă termenele, încadrându-se în costurile angajate.

Judecătorii au decis: Hexi Pharma rămâne sub control judiciar, firma lui Condrea nu mai poate produce dezinfectanți, informează Libertatea. Judecătoria Sector 5 a decis să mențină controlul judiciar asupra Hexi Pharma Co, principala societate din grupul de firme care au aparținut lui Dan Condrea. Acesta și firmele sale au devenit ținta unor anchete ale procurorilor care verifică modul în care dezinfectanții din spitale erau diluați.

Efectele deciziei Curții Constituționale: Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, pe lista VIP-urilor care ar putea scăpa de condamnările pentru abuz în serviciu, scrie Adevărul. Fostul președinte al FRF Mircea Sandu și fostul președinte al LPF Dumitru Dragomir, ar putea scăpa de condamnările pentru abuz în serviciu primate în dosarul excluderii clubului de fotbal Universitatea Craiova. Acesta în baza deciziei Curții Constituționale privind abuzul în serviciu. Avocații mai multor VIP-uri susțin că vor cere achitarea clienților lor.

Polițiștii au oprit gruparea de hoți numită ‘Scara rulantă’, informează Puterea. Șapte membri ai grupării infracționale ‘Scara Rulantă’, care ar fi furat peste 1.000.000 de euro din buzunarele germanilor aflați la cumpărături în supermarket-uri, au fost prinși, în diferite țări, cu ajutorul Poliției Române, transmite Poliția Română.

Rectorul Academiei de Poliție: ‘Vom aplica decizia în cazul plagiatelor, indiferent de persoană’. Sunt analizate și cazurile primarilor Pandele și Negoiță, scrie Adevărul. Toate deciziile de plagiat date de CNATDCU în cazul unor lucrări de doctorat vor fi puse în aplicare, indiferent cine este autorul, pentru că nu sunt analizate funcții, ci lucrări științifice, sancțiuni fiind aplicate și pentru conducătorii de doctorat, a declarat rectorul Academiei de Poliție, Daniel Torje.

Peste 11.000 de polițiști în acțiunea Litoral 2016, informeazăPuterea. Poliția Română a luat, în ultima săptămână, măsuri suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice în actualul sezon estival și a demarat acțiunea ‘Litoral 2016’, cu polițiști detașați în stațiunile de la Marea Neagră.

Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce motorul unei aeronave a cedat, anunță Gândul. Un avion Boeing 787 Dreamliner al companiei Qatar Airways a fost nevoit să aterizeze de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce un motor a cedat. La bord se aflau 254 de persoane plus membrii echipajului.

30.000 de angajații din administrație anunță că vor intra în grevă generală de marți, după ce negocierile de la Ministerul Muncii au eșuat, scrie Adevărul. Angajații din administrația publică locală nu renunță la greva generală de o zi, stabilită pentru marți, după ce negocierile de la Ministerul Muncii au eșuat.

70 de arbori de pe Kiseleff, tăiați de Primărie. Care este explicația autorităților, aflăm din Gândul. 70 de arbori de pe Bulevardul Kiseleff din Capitală au fost tăiați. Direcția de Mediu din cadrul Primăriei explică faptul că aceștia s-au uscat, în timp ce specialiștii susțin că arborii puteau fi salvați.

Gabriela Firea susține că nu a ordonat tăieri de copaci în București, titrează România Liberă. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că nu a ordonat nici în scris și nici verbal tăierea vreunui copac din București, răspunzând astfel unor reacții apărute pe rețelele de socializare.

Facultățile din România care nu scot șomeri. Salariile la absolvire încep de la 3.500-4.000 lei net, notează Ziarul Financiar. Potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, facultățile cu profil de inginerie software sau de Limbi Străine sunt cele ai căror absolvenți își găsesc cel mai repede un job bine plătit, imediat după finalizarea studiilor, având, totodată, șansa unei ascensiuni rapide în carieră.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină studenți la Academia de Poliție, anunță Adevărul. Orice tânăr care dorește să devină student la Academia de Poliție din București trebuie să fie sănătoas, să aibă aptitudini fizice și de pregătire militară, dar și capacități intelectuale peste media populației de vârsta lui, pentru că viața de student este riguroasă, așa cum sunt și exigențele populației față de polițiști, a declarat Daniel Torje, rectorul instituției de învățământ.

Ce trebuie să știe elevii din provincie care vor să se înscrie la liceu în București, informează Gândul. Comisia de admitere a Municipiului București a organizat un centru special de înscriere pentru candidații din județe care doresc admiterea în unitățile de învățământ liceal de stat din Capitală, anunță Ministerul Educației într-un comunicat.

Un profesor de fizică din Iași susține că unul din subiectele de la proba de fizică a Bacalareautului a fost formulat greșit, iar elevii au fost induși în eroare, scrie Adevărul. Un profesor de fizică de la Colegiul Național din Iași susține că unul dintre subiectele de la examenul de fizică de la Bacalareaut, proba la alegere, a fost formulat greșit, iar elevii au fost induși în eroare, precizând că a informat Inspectoratul Școlar Iași despre acest lucru, care la rându-i a sesizat Ministerul Educației.

Peste 5.000 de angagați ai Ministerului de Interne au participat la Bacalaureat, informează Libertatea. Probele examenului național de Bacalaureat s-au încheiat fără incidente de ordine publică, anunță reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Peste 5.000 de angajați MAI au acționat suplimentar față de dispozitivul curent pentru desfășurarea în condiții de siguranță a BAC-ului.

Profesorii ar putea ieși la pensie cu până la 3 ani mai repede, scrie Gândul. Cadrele didactice ar putea ieși la pensie cu 3 ani mai devreme, la cerere, prevede un proiect de lege, deoarece există dascăli care „nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerințelor de eficiență ale sistemului de învățământ actual într-o continuă schimbare”.

Traficul prin Defileul Jiului va fi deviat de luni! anunțăLibertatea. Traficul rutier prin Defileul Jiului, între localitățile Bumbești Jiu și Petroșani, va fi închis complet între orele 9.00 și 18.00, în fiecare zi, de luni până în 1 august, în vederea realizării unor lucrări de reabilitare.

Aproape 450 de șoferi au rămas fără permise de conducere și peste 9.000 au fost amendați, într-o singură zi, noteazăAdevărul. Aproape 450 de șoferi au rămas fără premise de conducere și peste 9.000 au fost amendați, într-o singură zi, cei mai mulți pentru că au condus cu viteză mai mare decât cea permisă sau pentru că s-au urcat băuți la volan.

Magazin românesc, incendiat în Marea Britanie, relateazăCotidianul. Un magazin aparținând unor cetățeni români a fost incendiat în noaptea de 8 iulie în localitatea Norwich din Marea Britanie, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat, menționând că „are în atenție acest incident izolat, care ar putea fi considerat ca având caracter discriminatoriu”.

MAE a solicitat autorităților britanice să prevină orice intensificare a actelor ostile la adresa cetățenilor români, scrieCapital. MAE a solicitat autorităților britanice să clarifice situația și să prevină orice intensificare a tensiunilor sau a oricăror acte ostile la adresa cetățenilor români din Marea Britanie, după ce un magazin aparținând unor cetățeni români a fost incendiat în noaptea de 8 iulie în localitatea Norwich.

Cluburile, barurile și hotelurile, vizate de controalele pompierilor, informează România Liberă. Pompierii au efectuat, în ultima săptămână, peste 1.000 de controale în cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, de spectacol și la hoteluri și pensiuni, pentru a verifica dacă respectă normele privind siguranța la incendiu.

O plajă din România, în topul celor mai frumoase din lume, notează Libertatea. O singură plajă din România și-a făcut loc într-un top alături de cele mai exclusiviste porțiuni de litoral din lume. Alături de destinații din Seychelles, Australia, Cook Islands, Puerto Rico sau Brazilia, plaja din Corbu este prezentată de către editorii site-ului gipsy.ninja. ca fiind locul perfect pentru o vacanță liniștită, departe de zgomotul urban.

Cum renaște litoralul românesc. Vânzări cu 50% mai mari decât în 2015, relatează Gândul. Vânzările de pachete turistice pe litoralul românesc prezintă în prima parte a sezonului o creștere de aproximativ 50 la sută comparativ cu anul trecut, cele mai căutate hoteluri fiind cele de trei și patru stele.

Cum poți să pleci în vacanță acum și să plătești în rate mai târziu, aflăm din Economica.net. Cele mai mari agenții de turism din România acceptă și plata vacanței în rate. Dacă unele acceptă tipul de rate: avans, principal și lichidare, majoritatea acceptă cardul de vacanță care permite cumpărătorului achitarea unui sejur de vis în 3, 5, 6 sau 10 rate, în funcție de opțiunile clientului și de cât de scump e creditul.

Fonduri de până la 50.000 de lei pentru femeile manager, anunță Q Magazine. Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM este derulat în vederea stimulării demarării și dezvoltării structurilor economice private înființate de către femei, prin facilitarea accesului acestora la sursele de finanțare

Iată lista completă cu cei 96 de sportivi și șapte rezerve care vor reprezenta România la Rio! Halep e și ea pe listă, chiar dacă nu e sigură de participare, informează Gazeta Sporturilor. Comitetul Olimpic și Sportiv Român ( COSR) a publicat lista completă a sportivilor care vor reprezenta România la Olimpiada de la Rio.

Ion Țiriac: Halep nu are de ce să fie supărată că nu este portdrapel, ea nu merge la Rio, scrie Gândul. Ion Țiriac, fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a anunțat, sâmbătă, că Simona Halep, sportiva clasată pe locul 5 în clasamentul mondial WTA, a decis să nu participe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, competiție programată în perioada 5-21 august.

Simona Halep îl contrazice pe Ion Țiriac: ‘Nu am hotărât dacă merg la Rio, dar e adevărat că mi-e frică de Zika’, informeazăAdevărul. Simona Halep, locul 5 WTA, a declarat, la tragerea la sorți a tabloului turneului BRD Bucharest Open, că nu a luat încă nicio decizie cu privire la participarea sa la Jocurile Olimpice de la Rio.

Ce transferuri pregătește Clubul Steaua, aflăm din Puterea. Conducerea clubului Steaua este în plină negociere în aceste zile pentru vânzarea celor mai importanți fotbaliști. Conform unui anunț făcut de Gigi Becali, de la Steaua pot pleca în aceste zile Alexandru Chipciu, Nicusor Stanciu, Fernando Varela si Jugurtha Hamroun.

S-a decis adversara Simonei Halep din primul tur al turneului de la București, scrie Adevărul. După eliminarea din sferturile de finală de la Wimbledon, Simona Halep anunțase că nu este sigură de participarea la turneul BRD Bucharest Open, dar, la revenirea în România, a cincea jucătoare a lumii a declarat că va fi prezentă în competiție.

Victorie istorică pentru Serena Williams: 7-5, 6-3 cu Angelique Kerber în finala de la Wimbledon! Americanca a egalat RECORDUL de titluri de Grand Slam deținut de Steffi Graf, anunță ProSport. Serena WIlliams (SUA, 1 WTA) a învins-o sâmbătă pe Angelique Kerber (Germania, 4 WTA) în finala celui mai prestigios turneu de tenis din lume, scor final 7-5, 6-3!

Două trofee de Grand Slam în aceeași zi. Serena s-a impus și la dublu, alături de sora sa, scrie Gazeta Sporturilor. Surorile Serena și Venus Williams au câștigat finala probei de dublu de la Wimbledon, jucată în fața perechii Yaroslava Shvedova și Timea Babos, în două seturi, 6-3/6-4.

O veste bună pentru Portugalia, înainte de finala Euro 2016! Pepe a primit ok-ul medicilor pentru a juca, anunță ProSport. Fundașul echipei naționale a Portugaliei, Pepe, a declarat într-o conferință de presă, că este recuperat și poate juca în finala Campionatului European, de duminică, 10 iulie, împotriva Franței, care se va disputa la Paris.

Ada Condeescu, primire spectaculoasă pe covorul roșu, la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, relatează Adevărul. Actrița Ada Condeescu și o parte din echipa filmului ‘Dincolo de calea ferată’ au strălucit pur și simplu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary (1-9 iulie), unde a avut loc premiera internațională a peliculei regizate de Cătălin Mitulescu. Echipa filmului ‘Dincolo de calea ferată’ s-a bucurat de o primire entuziasta din partea publicului.

Guvernul britanic exclude un al doilea referendum, scrieBursa. Guvernul britanic a răspuns ieri celor peste patru milioane de cetățeni care au semnat o petiție pentru a cere organizarea unui al doilea referendum după cel din 23 iunie, informându-i că nu va exista un al doilea plebiscit.

Micul prinț George, la comanda unui avion de vânătoare, notează Libertatea. Prințul George a participat la primul eveniment oficial din Marea Britanie și ca, de obicei, a atras toate privirile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult