Revista presei. Cenzură la Agerpres | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Cenzură la Agerpres

Revista presei. Cenzură la Agerpres

scris de Florin BUDESCU
6 afisari

La Agenţia de presă Agerpres ştirile sunt periate de informaţiile care l-ar putea supăra pe Victor Ponta, susţine Reporter Virtual. De exemplu, a fost cenzură la informaţia conform căreia, de faţă cu premierul român, Erdogan i-ar fi spus lui Putin că liderii europeni lipsesc taman de la Jocurile Europene.

cenzuraPonta vrea să comaseze DNA cu DIICOT şi s-o mazilească pe Kovesi, a cărei instituţie îl urmăreşte penal, dezvăluie Adevărul. Aici e care pe care, din punctul de vedere al pesediştilor. Ei sunt destul de disperaţi încât să dorească desfiinţarea instituţiei care îi ia, unul câte unul, la întrebări.

Dacă aşezăm ştirile în această ordine, capătă sens. Gabriel Oprea, având cunoştinţă de intenţia PSD, intervine. Discută cu omul preşedintelui, Dan Mihalache, care „a trecut de partea poporului”.

Când îl vede Ponta pe Oprea ieşind de la Mihalache, la începutul săptămânii trecute, se schimbă la faţă. Urmează episodul cu suprapunerea bâtelor huliganilor aduşi de PSD la Palatul Parlamentului peste protestul PNL.

Jandarmeria (aflată în subordinea lui Oprea) anunţă la Primăria Capitalei că nu-şi asumă răspunderea să ţină-n frâu două mitinguri de protest antagonice în acelaşi loc. PNL anulează mitingul, imediat face acelaşi lucru şi PSD.

Urmează declaraţia de admiraţie a aceluiaşi Gabi Oprea la adresa lui Kovesi şi, în fine, declaraţia făţişă a acestuia, că UNPR iese de la guvernare dacă PSD modifică pe ascuns Codul penal, cum explică HotNews.

În acest moment, „leul democraţiei” ţine în şah principalele două partide, aşezat stănoagă între PSD şi PNL. Ce va rupe acest status care blochează scena politică?

România liberă afirmă că aceasta este modalitatea lui Oprea de a negocia o poziţie mai puternică în coaliţia cu un PSD slăbit de anchetele DNA.

Oprescu pare că mai doreşte încă un mandat la Primăria Capitalei, conform Puterea. Deocamdată, şi-a promovat „realizările” la New York.

Coaliţia pro-europeană a pierdut dramatic la alegerile locale din R. Moldova, anunţă EvZ. Se pare că urmează vremuri foarte triste între Prut şi Nistru.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult