Acasa Revista Presei Revista presei. Cine sunt liberalii care au bătut palma cu PSD

Revista presei. Cine sunt liberalii care au bătut palma cu PSD

scris de Z.V.
21 afisari

Sosirea sicriului cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana la Castelul Peleș, semnarea decretului pentru numirea Deliei Popescu în funcția de ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, respingerea cererii DNA ca Lia Olguța Vasilescu să fie pusă sub control judiciar, cererea DNA de interzicere a inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare a SC Carpatica Asig SA, greva de la metroul bucureștean precum și noi informații în cazul reportajului postului de televiziune britanic Sky News despre presupuși traficanți de arme din România, dar și prestația sportivilor români la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro și câștigarea de către Real Madrid a Supercupei Europei la fotbal la fotbal sunt principalele subiecte ale zilei de 10 august.

atanasiu boagiuPolitica non-combatului în PNL. Cine sunt liberalii care de-a lungul timpului au bătut palma cu adversarii din PSD, transmite Adevărul. Doi dintre liderii PNL București au lansat un atac dur în care i-au criticat pe liberalii care în ultimii zece ani au făcut înțelegeri cu PSD la nivelul Capitalei. Cristian Bușoi și Adriana Săftoiu nu au dat nume, însă surse politice susțin că printre cei vizați de afirmațiile celor doi sunt Anca Boagiu și Teodor Atanasiu, politicieni care de-a lungul timpului au avut influență în organizațiile PDL și PNL ale Capitalei.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a ajuns la Castelul Peleș, scrie Adevărul. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana a ajuns marți în țară și a fost dus la Castelul Peleș din Sinaia, fiind depus în holul de onoare. O ceremonie catolică a avut loc pe Aeroportul ‘Henri Coandă’, urmând ca pe parcusul a patru zile să aibă loc ceremonii la Castelul Peleș, la Palatul Regal și la Curtea de Argeș, unde regina va fi înmormântată. Regele Mihai nu va participa la aceste ceremonii, ca urmare a recomandării medicilor.

Iohannis și Cioloș — miercuri la Peleș pentru prezentarea condoleanțelor la moartea Reginei Ana, aflăm din Jurnalul Național. Președintele Klaus Iohannis va merge miercuri dimineața la Castelul Peleș pentru a prezenta condoleanțe la moartea Reginei Ana. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis va prezenta condoleanțele la ora 10,00. Premierul Dacian Cioloș va prezenta condoleanțe la ora 15,00, conform agendei postate pe site-ul Guvernului.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea Deliei Popescu în funcția de ministru al Comunicațiilor, titrează Evenimentul Zilei. Ceremonia de învestitură va avea loc miercuri la ora 18.00, transmite Evenimentul Zilei. Delia Popescu a fost propusă de către primul-ministru Dacian Cioloș pentru funcția de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres. Propunerea a fost înaintată marți președintelui Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, la Galați / I-a atacat pe plagiatorii din sistemul superior de învățământ, apoi a stat la selfie-uri cu studenții, scrie Libertatea. Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Galați, la deschiderea Forumului Organizațiilor Studențești din România, că sistemul superior de învățământ românesc trebuie să fie deasupra oricăror îndoieli privind calitatea și integritatea sa și a afirmat că lucrările de licență și tezele de masterat „trebuie să respecte o serie de norme clare aplicate în mod consecvent în practica din mediul universitar”.

Marian Munteanu își lansează oficial partidul. Cine va conduce Alianța Noastră până la Congres, citim în Gândul. După încercarea eșuată de revenire în politică alături de PNL, Marian Munteanu își lansează miercuri, oficial, partidul Alianța Noastră România (ANR). ANR a fost înscris definitiv în registrul partidelor pe 3 august. Până la organizarea Congresului pentru alegerea conducerii, în frunte cu Marian Munteanu, formațiunea va fi condusă de Mihai Simionescu, președinte, Elena Scalat, vicepreședinte, și Alin Gabriel Dragomir, secretar general.

UDMR este dispusă să aducă PSD la guvernare, titreazăEvenimentul Zilei. Dornici să acceadă la guvernare cu orice preț, după alegerile parlamentare, maghiarii se grăbesc să promită sprijin pentru o moțiune de cenzură a PSD și ALDE. Calculul UDMR este cât se poate de simplu: în alegerile parlamentare, Uniunea mizează pe un procent de 5-6%, ALDE ar obține 7%, iar PSD ar putea să depășească 40%, la redistribuire (aceste cifre fiind încurajate de cele mai recente sondaje), fapt ce ar permite celor trei formațiuni să atingă pragul de 50+1, necesar numirii premierului.

Ministrul Justiției îi face o promisiune lui Ponta: Urmează să îl chem în instanță, potrivit Gândul. Raluca Prună a declarat că în Ministerul Justiției a găsit multe restanțe care i „se datorează” și lui Victor Ponta, precizând că urmează să depună o cerere prin care să îl cheme în instanță, după ce ar fi acuzat-o de intervenții în administrațua locală.

DNA cere Curții Supreme să interzică inițierea procedurilor de dizolvare și lichidare a societății Carpatica. Reacția ASF, relatează Adevărul. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au solicitat Curții Supreme să decidă, pentru o perioadă de 60 de zile, interdicția inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare a societății Carpatica Asig sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare și lichidare inițiate, în situația în care, la data judecării prezentei cereri, acestea proceduri au fost deja inițiate.

Greii renunță la politică după alegerile parlamentare, informează Jurnalul Național. Mulți grei din politica românească își vor lua adio de la viitorul Parlament. Ultima care și-a anunțat retragerea este Elena Udrea, însă printre cei care vor încheia socotelile cu viața politică după alegerile parlamentare se numără Crin Antonescu, Gabriel Oprea sau Ilie Năstase. Dacă unii renunță împinși de problemele cu Justiția, alții vor să stea departe de agitația de pe scena politică.

Lia Olguța Vasilescu nu va fi pusă sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea DNA în acest sens, potrivit Evenimentului Zilei. Tribunalul București discută solicitarea procurorilor DNA de luare a măsurii controlului judiciar față de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe motiv că aceasta a încercat discreditarea unui martor denunțător în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție.

Doi sirieni apropiați Al Qaeda au fugit din România după ce au spoliat cea mai mare fabrică de fibre sintetice din țară. Verdict în justiția română după 16 ani, transmite Adevărul. Un sirian dat în urmărire generală încă de la mijlocul anilor 2000 a fost condamnat, în primă instanță, după 16 ani de anchetă și judecată, într-un dosar privind spolierea celei mai mari fabrici românești de fibre sintetice.

Dosarul Loteria: Prejudiciul a depășit un miliard de euro!, relatează Curierul Național. Fraudă-record în dosarul Loteria! Detaliile despre prejudiciu au venit din partea șefului cazinourilor, Sorin Constantinescu. Potrivit acestuia, prejudiciul din dosar ar depăși un miliard de euro. Acesta arată cu degetul spre miniștrii de finanțe care au închis ochii și au permis contracte pe șpăgi.

Primul mandat, primul „tun”: Parcurile Sectorului 1, păzite cu firma preferată a lui Piedone, informează România Liberă. Bugetul Primăriei Sectorului 1 nu permite finanțarea Spitalului de Arși, spune primarul Daniel Tudorache. Dar permite încheierea de contracte inutile cu societăți de pază, fără licitație.

Țarul și Sultanul. Mizele unei întâlniri care poate schimba raporturile de forțe în regiune, titrează Gândul. Vladimir Putin și Recep Erdogan s-au întâlnit la Sankt Petersburg, în încercarea de restabilire a relațiilor dintre statele pe care le conduc, tot mai slabe și tensionate în ultimii ani, în special după prăbușirea în 2015 a unui avion rusesc pe teritoriul Siriei, cauzată de forțele militare turcești. Discuțiile de la Sankt Petersburg ar putea însemna aducerea în prim-plan a unor proiecte comune ale celor două state, începute, dar lăsate ‘în așteptare’. Mizele unei astfel de întălniri în actualul context politic sunt unele deosebit de sensibile. Pe lângă posibilitatea consituirii unei alianțe în ceea ce privește combaterea măsurilor occidentale atât de deranjante pentru ambele state, întâlnirea de astăzi ar putea avea o importantă influență economică pentru cele două țări, prin demararea unor proiecte comune, menite să acționeze, pe termen lung, în favoarea ambelor părți.

Gîtman a salutat decizia Elveției de a elimina restricțiile de pe piața muncii pentru români, anunță Bursa. Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman a salutat decizia autorităților elvețiene de a elimina restricțiile de pe piața muncii pentru cetățenii români începând cu 1 iunie 2016 și a exprimat speranța că, în problema limitării imigrației prin cote, va fi identificată o soluție comună și aplicabilă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, care să nu permită discriminări între cetățenii acestora, precizează Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul unui comunicat de presă.

Ambasada României la Londra a trimis un dret la replică televiziunii Sky News, potrivit ziarului România Liberă. Ambasada României în Marea Britanie a preluat informațiile primite de la Poliția Română legată de faptul că armele care apar în reportajul Sky News sunt de vânătoare, nu de război, și a transmis aceste informații postului britanic de televiziune ca drept la replică. Aceleași informații au fost trimise Ministerului de Externe britanic și Agenției Naționale pentru Infracționalitate.

„Marea dezvăluire” a Sky News este o cacealma. Ce reacție a avut Stuart Ramsay, citim în Jurnalul Național. Poliția Română informează că, din primele verificări efectuate cu sprijinul celorlalte instituții din sistemul de securitate națională, a rezultat că armele prezentate în reportajul Sky News fac parte din categoria armelor de vânătoare.

La Banca Națională sunt remunerate performanțe-unicat, informează Bursa. Către serviciul meu, de la Banca Națională, merg în fiecare dimineață pe jos. Și nu există zi în care să nu fiu oprit pe stradă de trecători, unii frământați de necazurile lor cu băncile, alții preocupați de mersul treburilor în finanțe, care vor să primească răspunsuri la întrebări grave despre banii lor, despre banii din bănci și despre banii țării. Ieri dimineață însă, spre surprinderea și amărăciunea mea, un trecător mi-a strigat, nu doar interogativ, ci reprobativ, cum este când încasezi 30.000 de euro în fiecare lună. Luase aminte, desigur, la ce se tot scrie și se spune în spațiul public, de vreo 30 de zile încoace, în legătură cu suma ce ar reprezenta câștigul salarial lunar al guvernatorului Băncii Naționale. Vocea lumii atât spune că ar încasa: 30.000 de euro lună de lună. Dublu față de cât primește în realitate.

Masa rotundă cu tema „Cât de ECO sunt Programele Casa Verde și Casa Verde Plus”, organizată de ziarul „Bursa”, anunțăBursa. Programul Casa Verde este sub-finanțat, iar criteriile privind eficiența energetică a locuințelor pentru care se aplică un proiect trebuie stabilite într-un mod clar în Ghidul de finanțare, a afirmat Dan Anghel, reprezentant al Asociației Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS).

Grevă la metrou, miercuri, în Capitală! „Va afecta considerabil circulația trenurilor de metrou”, avertizeazăJurnalul Național. Greva de avertisment va avea loc, miercuri, 10 august, între orele 10.00 și 12.00. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de creșterea salarială preconizată pentru perioada 2016-2017, ei cerând cel puțin 8%, în timp ce administrația societății oferă doar 1%.

Harta sărăciei: Un sfert de milion de români stau cu mâna întinsă la stat. Topul județelor, realizat de Economica.net. Aproape 250.000 de români primesc ajutor social, potrivit ultimelor date statistice. ECONOMICA.NET vă arată amploarea acestui fenomen la nivelul fiecărui județ al țării, care poate fi un indicator relevant pentru a compara sărăcia din România.

Surpriza Ministerului Educației pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, relatează Gândul. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice anunață că finalizat negocierile cu editurile iar din toamnă, elevii claselor a XI-a și a XII-a vor primi gratuit manuale, în total urmând să fie achiziționate peste 3,3 milioane de cărți, dintr-un necesar de 3,6 milioane de manuale. În urma aprobării de către ministrul Mircea Dumitru a procedurii de asigurare a manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, Ministerul Educației va achiziționa peste 3.300.000 de manuale, din necesarul total de circa 3.600.000 de manuale, iar suma de achiziție negociată și agreată este de 30 milioane de lei.

Alarmant! Prea multe mămici la vârsta de 12 ani! Lipsa de educație este de vină, scrie Evenimentul Zilei. Doctorul Tudor Ciuhodaru avertizează asupra necesității introducerii orelor obligatorii de educație pentru sănătate. Numărul mamelor minore s-a dublat în 2016, deși abia am intrat în luna a opta a anului. Cele mai multe mămici minore au în jur de 16 ani, sunt din mediul rural și nu au cunoștințe minimale de anatomie și fiziologie. Sunt însă și fete de 12 ani care au adus pe lume copilași anul acesta.

Drăgoi, Popa, Isar: lista scurtă a liberalilor pentru postul de viceguvernator BNR. Cine are cele mai mari șanse, informeazăEconomica.net. Surse din piața bancară și politică susșin că lista de propuneri a liberalilor pentru postul de viceguvernator BNR conține trei nume: Cristian Popa, Lucian Isar și Bogdan Drăgoi. După toate probabilitățile, cele mai mari șanse le are Bogdan Drăgoi, venit pe filiera Vasile Blaga, deoarece preferatul celuilalt șef al PNL Alina Gorghiu, și anume Lucian Isar, este inacceptabil pentru guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Meciul transportatori-asigurători. Cine are dreptate?, aflăm din Capital. Reprezentanții firmelor de asigurare se plâng în fața ASF că suferă crunt din cauza accidentelor dese și grave comise de șoferii profesioniști de camioane. Doar că aceste asigurări le umflă substanțial profiturile.

Joaca cu moartea la BNR. Dan Suciu a făcut o glumă macabră cu o jurnalistă, citim în Evenimentul Zilei. Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, reușește să atragă din nou atenția din partea presei și a jurnaliștilor. În timpul unui interviu, Dan Suciu a avut un dialog cu o jurnalistă la limita macabrului. Întrebat de către jurnalistă despre salariul său, Dan Suciu a declarat că „Ar trebui să o ucidă”, după ce va oferi această informație.

De ce închiriază românii locuințele la negru, scrie România Liberă. Din cele 8,4 milioane de locuințe din România, doar 3% sunt închiriate cu acte și raportate la Fisc, potrivit Strategiei pentru Locuire a Ministerului Dezvoltării. Proprietarii apartamentelor închiriate oficial trebuie să plătească impozitul pe venitul obținut, de 16%, și cota de asigurări sociale de sănătate, de 5,5%, din ceea ce încasează. Analistul subliniază că legiuitorul a prevăzut niște cheltuieli forfetare, legate de întreținerea apartamentului, reparații ș.a.m.d., pe care anul trecut le estima la 25% din suma taxată. Deci, nu plăteai 16%, ci 12%. Anul acesta, prin noile reglementări fiscale, această cotă forfetară s-a mărit de la 25% la 40%. Aceasta înseamnă că mai rămâne de plătit 9,6%.

ASF: Este prea devreme pentru a se pune problema suspendării procedurilor de lichidare sau dizolvare a societății Carpatica Asig, informează Capital. Procesul privind lichidarea/dizolvarea societății Carpatica Asig se află abia în etapele pregătitoare, așadar, în faza actuală, este prea devreme pentru a se pune problema suspendării procedurilor, precizează reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară, în legătură cu solicitarea pe care DNA a adresat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru interzicerea timp de 60 de zile a inițierii procedurilor de lichidare a societății.

Creditarea nouă pentru populație a bifat cel mai bun prim semestru de după 2008, scrie Ziarul Financiar. Băncile locale au acordat în primele șase luni ale anului credite noi în lei și euro pentru populație de peste 15 miliarde de lei (3,5 mld. euro), în creștere cu aproximativ 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Băncii Naționale. În aceste condiții, primul semestru din acest an este cel mai bun de după 2008, anul de boom al creditării locale.

MCPDC: Plafar, societatea cu cele mai serioase carențe de transparență, potrivit Q Magazine. Toate cele 107 companii din subordinea/aflate în coordonarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), al Ministerului Transporturilor (MT) și al Ministerului Energiei (ME) — au preluat și public puțin sub 50% din toți cei 20 de indicatori după care Guvernul actual și-a asumat evaluarea transparenței în executivul central și local, se arată într-o analiză finalizată recent de către Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).

RIO 2016: Canotaj: Pîrghie și Palamariu, calificați în semifinalele probei de dublu rame, aflăm din Jurnalul Național. Canotorii români Cristi-Ilie Pîrghie și George Palamariu s-au calificat în semifinalele probei de dublu rame masculin, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce au ocupat locul al treilea în seria a doua. Pîrghie și Palamariu au fost cronometrați cu timpul de 6 min 51 sec 71/100, devansați de francezii Germain Chardin/Dorian Mortelette (06 min 42 sec 00/100) și de britanicii Alan Sinclair/Stewart Innes (6 min 50 sec 77/100).

Jocurile Olimpice Rio 2016, ziua a 4-a. Defilăm cu Tecău și Mergea, după ora 00:50. Raluca Olaru și Andreea Mitu au fost eliminate în turul 2 la dublu, informează ProSport. Punct final și pentru Andreea Mitu și Raluca Olaru. Dublul românesc a fost eliminat în turul 2 de rusoaicele Vesnina și Makarova, care s-au impus cu 6-1, 6-4.

Blestemul ultimului minut a lovit pe Sevilla în două rânduri! Real Madrid câștigă Supercupa Europei, scor 3-2, anunțăGazeta Sporturilor. Real Madrid, deținătoarea Ligii Campionilor, a câștigat Supercupa Europei, după ce a învins, în Norvegia, Sevilla, deținătoarea Europa League, scor 3-2 după prelungiri.

Alin Petrache, suspectat de plagiat. Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român se apără și dă vina pe o „eroare” și o „neatenție”, citim în ProSport. Veștile proaste vin tot de la Jocurile Olimpice, de această dată pentru Alin Petrache. Peședintele Comitetului Olimpic Român este acuzat de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație că ar fi plagiat în proporție de ‘99%’ două articole și cartea „Sportul și armata”, toate apărute în decurs de un an între 2012-2013.

Hackerii au spart site-ul Stelei! Suporterii nu-și mai pot cumpăra bilete pentru meciul cu Manchester City, potrivitGazetei Sporturilor. Steaua a anunțat că va da drumul la cumpărarea biletelor pentru meciul cu Manchester City în această seară, de la ora 19:00. Suporterii Stelei au luat cu asalt site-ul biletesteaua.ro și serverul care-l găzduiește a căzut.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult