Liderii PSD care vor să-i strice planurile lui Dragnea | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Cine sunt liderii PSD care vor să-i strice planurile lui Dragnea

Revista presei. Cine sunt liderii PSD care vor să-i strice planurile lui Dragnea

scris de Z.V.
11 afisari

Congresul PSD care va avea loc în 10 martie la Bucureşti, declaraţiile făcute de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, precum şi proiectul de lege care prevede renunţarea la trecerea la ora de vară, dar şi o serie de afirmaţii ale fostului şef al ANI Horia Georgescu sunt printre principalele subiecte ale zilei de 5 martie.

Cine sunt liderii PSD care vor să-i strice planurile lui Dragnea la Congres. Surse: Liderul PSD vrea să-şi prelungească mandatul cu un an. Manda a gafat fatal. Ecaterina Andronescu, Marian Oprişan, Gabriela Firea şi Codrin Ştefănescu se vor alia împotriva lui Liviu Dragnea pentru a obţine funcţii în partid, susţin surse politice. Liderul PSD are două mize: să-şi prelungească mandatul cu un an şi să impună în posturi de conducere cât mai mulţi apropiaţi. Claudiu Manda avea cele mai mare şanse pentru funcţia de preşedinte executiv, însă l-a dat de gol pe Dragnea şi a fost tăiat de pe listă, potrivit Adevărul.

Fostul şef al ANI: Am făcut parte din statul paralel. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora. Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, a declarat, duminică seara, că a făcut parte din statul paralel, menţionând că tot ce a făcut a fost cu bună-credinţă. Georgescu consideră că anumite persoane au fost sacrificate pentru binele altora. „Da, cred că am făcut parte din acel stat paralel, dar eu am făcut totul din bună credință. Gândiți-vă că instituțiile, clasa politică sunt praf. Nu se mai pot face construcții, nu se mai poate lucra la proiecte. Se rezolvă dispute personale prin instituții. Părerea mea e că lucrurile nu mai pot continua așa”, a declarat Horia Georgescu, transmite Cotidianul.

Se strâng rândurile în jurul lui Dragnea: Mobilizare fără precedent înainte de Congresul PSD. Se poate atinge cineva de „Tronul” liderului? Liviu Dragnea are toate șansele să își mențină funcția de președinte al PSD, chiar dacă nu s-a stabilit încă dacă la Congresul din 10 martie această poziție va fi scoasă la concurs. Deocamdată, mandatul de lider al lui Dragnea în interiorul formațiunii ar trebui să mai dureze 2 ani. În orice caz, mesajul celor 11 filiale județene care și-au manifestat susținerea publică față de președintele Camerei Deputațuilor. pare a fi unul foarte clar: „Liviu Dragnea are toată susținerea noastră”, scrie Evenimentul Zilei.

Primul judecător din CSM care recunoaşte că ar fi votat pentru revocarea şefei DNA, dacă putea. Judecătoarul CSM Gabriela Baltag a declarat, duminică, că, dacă ar fi avut posibilitatea să îşi exprime votul în cadrul procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA ar fi votat, „probabil, pentru revocarea” acesteia. Întrebată, la Antena 3, dacă ar fi votat pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi, Baltag a răspuns: „Probabil că da. Am urmărit argumentele şi am citit raportul”, conform Gândul.

Teodorovici: Din 2019, toţi vor completa Declaraţia Unică online, pentru că trebuie reduse costurile. Ministrul Finanţelor, Eugern Teodorovici, a declarat, duminică, la Antena 3, că din martie 2019 toate Declaraţiile Unice vor fi depuse online, pentru că trebuie reduse costurile. De asemenea, potrivit acestuia, Direcţiile Finanţelor Publice şi primăriile vor avea oameni care să ajute contribuabilii să completeze online aceste Declaraţii Unice, plătitorii vor primi acasă parolele ca să se poată intra online să completeze documentele. Teodorovici susţine că va exista şi o aplicaţie pe telefon pentru a completa Declaraţia Unică, iar pentru a încuraja oamenii să depună şi plătească online vor avea o bonificaţie de 10%, relatează Hotnews.ro.

Fost ministru al Justiției: „DNA trebuie să fie o instituție puternică. Stă într-un om? Adică nu ne putem face că nu vedem când sunt niște lucruri evidente”. Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat că DNA trebuie să fie o instituție puternică și care nu trebuie să stea doar într-un singur om. „Până la urmă, în această instituție, căci cu toții ne dorim o instituție puternică. Stă într-un om? Instituția trebuie să funcționeze cu sau fără un om, instituția trebuie să fie puternică”, a declarat Florin Iordache, potrivit Jurnalului Naţional.

Germania – SPD intră în coaliţia de guvernare. Merkel, al patrulea mandat. Cancelarul german Angela Merkel poate alcătui al patrulea guvern al său după ce social-democraţii din opoziţie (SPD) au votat în favoarea unei coaliţii cu Uniunea Creştin-Democrată. Votul, la care au participat cei 464.000 de membri ai partidului, va pune capăt celor cinci luni de instabilitate politică, anunţă Rfi.ro.

Florian Coldea, eminența cenușie a SRI, audiat marți de Comisia de Control. Florian Coldea va fi audiat marţi, 6 martie, de către Comisia de Control al Serviciului Român de Informaţii, numele său fiind pomenit de cei audiaţi până acum ca fiind cel care coordona implicarea Serviciului în toate domeniile importante din stat, implicit Justiţia. Florian Coldea va trebui să răspundă, în data de 6 martie, la o serie de întrebări, după acuzaţiile făcute de cei audiaţi până acum în comisia parlamentară, informează România Liberă.

Proiect de lege fără precedent în Senat: S-ar putea renunţa la trecerea la ora de vară. Propunerea legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară, aparţinând deputatului PMP Marius Paşcan şi susţinută de alţi parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR, a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Iniţiatorul susţine că, potrivit Parlamentului European, această trecere la ora de vară are efecte negative asupra sănătăţii, scrie Stiripesurse.ro.

RFI a desemnat-o pe Laura Codruţa Kovesi personalitatea europeană a săptămânii. Radio France Internationale (RFI) a desemnat-o pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, personalitatea europeană a săptămânii. Postul public francez aminteşte că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut revocarea procurorului-şef al instituţiei anticorupţie din România, propunere respinsă însă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), potrivit Ziare.com.

Magdalena Șerban are discernământul mult scăzut. Criminala de la metrou e un ”caz psihologic atipic”. O lună și jumătate a durat expertizarea psihiatrică a Magdalenei Șerban, cea care a împins-o sub roțile metroului pe tânăra Alina Ciucu. Cei trei specialiști de la IML ”Mina Minovici” care au examinat-o au concluzionat că asasina de la metrou suferă de tulburări psihice și că, la momentul comiterii atacurilor, avea discernământul mult scăzut, ceea ce nu o va scăpa de o eventuală condamnare pentru omor, transmite Libertatea.

Standard & Poor’s a confirmat ratingul României la „BBB minus/A-3”, cu perspectivă stabilă. Standard & Poor’s (S&P) a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus/A-3”, perspectiva asociată fiind stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Pe fondul continuării volatilităţii politice, economia României a înregistrat un boom în urma măsurilor de stimulare, ceea ce a dus la deficite fiscale şi de cont curent ridicate, informează Economica.net.

Bucurie în rândul gorjenilor pe proprietăţile cărora va trece gazoductul BRUA, pot renunţa la lemne. Gorjenii pe proprietăţile cărora va trece gazoductul BRUA se grăbesc să semneze actele ca să scape cât mai repede de încălzirea cu lemne. Primarul din Târgu-Cărbuneşti este şi el bucuros pentru că muncitorii care vor lucra la gazoduct vor cheltui bani în localitate. Conducta de transport al gazelor naturale care va alimenta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria va traversa şi judeţul Gorj, unde va ocupa peste 5.000 de proprietăţi, conform Ziarului Financiar.

Burleanu vrea să fie şef prin discriminare? CNCD dă verdictul oficial. Alegerile FRF, programate pe 18 aprilie, ar fi putut fi influenţate de o lege surprinzătoare pe care actuala conducere de la Casa Fotbalului a încercat să o implementeze. Avocaţii de la Casa Fotbalului au obţinut o decizie favorabilă într-un proces cu MTS şi a primit undă verde pentru introducerea unor condiţii foarte controversate la alegerile pentru preşedinţia FRF, relatează Fanatik.ro.

FCSB – Viitorul. Transferă tot Viitorul! Încă doi fotbaliști tineri își fac bagajul pentru FCSB: ”E foame de Steaua”. Helmuth Duckadam descrie ciudățenia din prima etapă a play-off-ului: fotbaliștii lui Hagi cresc cu gândul că dacă vor impresiona vor ajunge la FCSB. Echipa lui Becali pornește în play-off contra unor adversari al căror scop principal e să-l impresioneze pe Gigi și să obțină transferuri la FCSB, notează Gazeta Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult