Acasa Revista Presei Revista presei. Ciurel boicotează DNA în dosarul lui Ponta

Revista presei. Ciurel boicotează DNA în dosarul lui Ponta

scris de Florin BUDESCU
224 Afisari

Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, nu vrea ca instituţia pe care o conduce să se constituie parte în procesul lui Victor Ponta şi Dan Şova, pentru a-şi salva pielea proprie, iar asta îngropând complexul, explică GorjNews.
ciurel-complexul-olteniaVictor Ponta ar dori un nou acord cu FMI, conform Gândul, după ce se lăudase cu terminarea precedentului şi în primăvară fostul ministru de Finanţe vorbise despre terminarea oricăror relaţii cu instituţia Bretton-Woods.
Marian Oprişan a fost reales preşedinte PSD Vrancea, după un scrutin care a adus aminte de timpuri revolute. Totul a fost pe faţă, demonstraţie de forţă, inclusiv păstrarea unui scaun gol, ostentativ, pentru infractorul Miron Mitrea, fost lider al organizaţiei, azi puşcăriaş, informează Ziarul de Vrancea.
Profit anunţă că ANAF a subevaluat proprietăţile lui Dan Voiculescu atunci când le-a pregătit pentru a fi scoase la vânzare. Preţul de pornire la licitaţie este un sfert din prejudiciul care trebuie recuperat de stat: numai 15 milioane de euro.
Volkswagen se pregăteşte să cheme toate maşinile care au probleme, spune Curierul. Va fi probabil o întreprindere foarte complicată şi costisitoare, VW are milioane de maşini cu motor diesel pe tot mapamondul.
„Împreună suntem fotbal” este programul de promovare în învăţământ a fotbalului lansat de Federaţia Română de Fotbal, alături de personalităţi din acest sport, anunţă Bursa.
H&M încearcă să se adapteze la valul de imigranţi musulmani care vine peste Europa, lansându-şi primul clip de advertisinf cu o femeie purtând hijab – un văl islamic, conform Aktual24.
Acţiunile Glencore, gigant minier transnaţional, se prăbuşesc în continuare, scăzând cu 87% faţă de momentul în care a fost listat la Bursa de Valori din Londra, în anul 2011, informează Capital.
Mişcare interesantă pe frontul disputei dintre SUA şi Rusia, notată de Adevărul. Obama şi Putin s-au acuzat reciproc de lucruri rele, ciocnind o cupă de şampanie şi acuzându-se reciproc pentru haosul din Siria.
Probabil ne întoarcem la vremurile din anii 80, când Orientul Mijlociu era poligon de încercare a capabilităţilor militare între URSS şi SUA? Că, logic, dacă Rusia îl susţine pe Bashar, probabil că SUA se va concentra pe rebelii antiguvernamentali.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult