Acasa Revista Presei Revista presei: Clanul Mang e transpartinic

Revista presei: Clanul Mang e transpartinic

scris de Florin BUDESCU
11 afisari

Adevarul: Clanul Mang încuscreşte PSD cu PDL ”În timp ce la nivel central Ioan Mang, ministrul Educaţiei, este atacat vehement de către membrii PDL pentru presupuse plagiate academice, la nivel local, luările de poziţie sunt mult mai atenuate”

mang

foto: dcnews.ro

Bursa: JURNAL DE CRIZĂ Monedă minimă, îngrijorare maximă ”Ponta: «Suntem pregătiţi să luăm toate măsurile necesare». Leul a scăzut, ieri, faţă de euro, ajungând la un nou minim istoric, pentru a treia oară în această lună, deprecierea luând startul odată cu schimbarea Guvernului şi fiind acutizată de situaţia europeană, inclusiv de alegerile politice din Grecia”

Curierul national: Nici nu s-a instalat bine Guvernul şi opoziţia depune o moţiune ”Moţiunea simplă va fi depusă la Camera Deputaţilor în prima săptămână cu şedinţe de plen. Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, este acuzat de plagiat, democrat-liberalii solicitând demisia acestuia”

Gandul: UDMR anunţă un tsunami pentru România dacă uninominalul pur al lui Ponta şi Antonescu va fi pus în aplicare ”Introducerea sistemului de vot propus de USL ar însemna o catastrofă politică, „un tsunami” pentru România, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor”

Curentul: DNA a cerut nouă ani de închisoare pentru Cătălin Voicu și șase ani pentru Florin Costiniu ”Procurorul DNA a cerut ieri, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii din dosarul senatorului Cătălin Voicu şi al judecătorului Florin Costiniu, solicitând câte nouă şi, respectiv, şase ani de închisoare, iar pentru oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu, câte cinci ani de închisoare”

Puterea: Jumulirea TAROM ”Privatizarea TAROM, anunţată ca obiectiv de noul ministru al transporturilor, Ovidiu Silaghi, nu se poate încheia până în vara anului viitor, întrucât FMI solicită Guvernului să respecte calendarul asumat privind listarea pe bursă a 20% din acţiuni şi numirea unui mangement privat”

Romania libera: Grecia ar putea intra în incapacitate de plăţi la începutul lunii iunie. De ce tuşim noi când răceşte Grecia “În România, euro se întăreşte, în timp ce deprecierea leului a depăşit în ultimele săptămâni mai multe praguri istorice. Chiar dacă prăbuşirea monedei naţionale în raport cu cea europeană are şi resorturi interne, inclusiv în schimbările bruşte la nivelul guvernului, o dată cu amplificarea problemelor din Grecia economia României riscă să fie prinsă într-o serie complicată de turbulenţe”

EvZ: Grecia se prabuseste! România: rău sau foarte rău ”Europa refuză să mai dea bani pe care grecii să-i toace după capul lor în ritm de sirtaki. Ieşirea Eladei din Euroland pare astfel o fatalitate. Cei mai prestigioşi economişti vă prezintă cele mai probabile trei scenarii pentru România dintre care două sunt: rău şi foarte rău”

StareaPresei.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult