Control la parchete vizând protocolul cu SRI | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Control la parchete vizând protocolul cu SRI

Revista presei. Control la parchete vizând protocolul cu SRI

scris de Z.V.
6 afisari

Reacţiile la proiectele de modificare a codurilor penale, o serie de declaraţii ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, precum şi propunerea BNR referitoare la plafonarea dobânzilor la credite, dar şi decizia CSM privind efectuarea unui control tematic la parchete pentru verificarea modului în care a fost aplicat protocolul cu SRI sunt printre principalele subiecte ale zilei de 20 aprilie.

Control la parchete vizând protocolul cu SRI. Consiliul Superior al Magistraturii a decis joi sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea unui control tematic la parchete, în care să se verifice modul în care a fost aplicat protocolul încheiat în 2009 între Parchetul General şi SRI. „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării unui control tematic la parchete, în temeiul articolului 74 din Legea nr. 317/2004, cu privire la modalitatea de aplicare a Protocolului încheiat în 2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii”, a hotărât Consiliul, informează Cotidianul.

De ce şi cum trec pe blat zeci de legi prin Parlament, fără să fie discutate. Zeci de legi importante trec pe ascuns de Parlament, fără a mai fi dezbătute. Iar printre acestea se numără acte normative importante. Specialiştii pun asta pe seama dezinteresului aleşilor, dar şi a dorinţei de a ascunde de ochii opiniei publice anumite legi. Aleşii alocă din ce în ce mai puţin timp problemelor legislative. Iar efectele se văd. În ultimii ani, numărul proiectelor de lege adoptate prin procedura tacită la Camera Deputaţilor şi Senat, adică fără să fie dezbătută timp de 60 de zile, a crescut foarte mult. Iar printre iniţiativele ale căror termene de dezbatere şi vot au fost depăşite se numără proiecte importante, scrie Adevărul.

Proiect PSD-ALDE în Parlament. Corupția, eliminată din mandatele de interceptare pe siguranță națională. Comisia parlamentară de modificare a legilor justiției a acordat termen până pe 2 mai pentru a fi depuse amendamentele la Codul Penal, Codul de Procedură Penală şi Codul de Procedură Civilă. În propunerile depuse de parlamentarii PSD-ALDE se prevede ca infracțiunile de drept comun, dovedite prin mandate de interceptare pe siguranță națională, să devină nule. Totodată sunt introduși noi termeni de prescripție a faptelor și drepturi pentru inculpați sau suspecți, conform Evenimentului zilei.

Dragnea anunţă, oficial, că Ambasada României din Israel se mută la Ierusalim: ”Guvernul a adoptat un memorandum (…) Trebuie să folosim această şansă uriaşă”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seara că Guvernul a a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentreu mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. ”Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru”, a declarat la Antena 3 Liviu Dragnea, transmite Gândul.

Tăriceanu, despre Pilonul II de pensii: Cei care doresc să treacă la Pilonul I să facă opțiunea scrisă, ceilalți rămân la Pilonul II / Tăriceanu spune că nu știe despre scenariul contribuțiilor zero de la 1 iulie 2018 către Pilonul II de pensii. Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat joi că ALDE susține varianta în care cei care care doresc să își treacă la Pilonul I contribuția să opteze în scris, iar ceilalți contributori vor rămâne automat la Pilonul II. Aceasta este o variantă diferită față de cea vehiculată în ultimele zile în spațiul public. Întrebat despre faptul că există informația ca din luna iulie contribuțiile să fie zero la Pilonul II, Tăriceanu a răspuns: „Nu știu să vă răspund”, potrivit Hotnews.ro.

Ce miniştri ai Transporturilor aveau dosare la DNA în perioada şpăgilor vizate în dosarul lui Vlădescu. DNA a ieşit la atac, după decizia lui Klaus Iohannis de a nu o revoca din funcţie pe Laura Kovesi, cu un dosar de corupţie ce priveşte fapte petrecute începând cu 13 ani în urmă. Acţiunea procurorilor vizează derularea unor contracte de reabilitare a liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa, care, din 2005 şi până în 2014, ar fi înghiţit aproximativ un miliard de euro, din care fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, fostul preşedinte al Exim Bank, Ionuţ Costea, fostul deputat Cristian Boureanu şi alte două persoane ar fi primit şpăgi de 20 de milioane de euro. Din dosar, însă, până la această oră lipsesc atât mituitorul (o companie străină), precum şi vreun ministru al Transporturilor din perioada de referinţă, notează Jurnalul naţional.

Iohannis semnalează din nou „comportamentul ostil care vine dinspre est”. O ameninţare importantă la adresa securităţii europene este „comportamentul ostil care vine dinspre est”, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, făcând trimitere la Rusia. Șeful statului a precizat că în aceste condiţii obiectivul major al României este de a-şi consolida securitatea valorificând parteneriatele strategice, în mod special cel cu Statele Unite ale Americii, precum şi rolul în NATO şi în Uniunea Europeană, relatează Rfi.ro.

Dragnea neagă existenţa unor tensiuni între el şi premier. Șeful PSD susține că sunt simple zvonuri care să inducă ideea în exterior că în România este instabilitate politică. „Informaţia că sunt tensiuni între mine şi doamna Dăncilă a avut alt scop – să se ducă în exteriorul ţării – că în România o să apară din nou instabilitatea”, transmite România liberă.

Liviu Dragnea explică creșterea galopantă a inflației: forțele tenebroase care sabotează Guvernul. Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că ultimele date care arată creșterea inflației ar avea mai multe cauze. Dragnea arată că există mai multe forțe care odată ce au văzut creșterile de salarii au crescut artificial prețurile. Mai mult, liderul PSD a precizat că există o forță concentrată formată din BNR-Klaus Iohannis și partidele de opoziție care sabotează orice acțiune a Guvernului, conform Stiripesurse.ro.

Procurorul general avertizează asupra modificării codurilor penale: Fapte grave sunt dezincriminate în mod explicit! Ministerul Public consideră că este necesară o reevaluare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal şi Codului de procedură penală de către Comisia pentru modificarea legilor Justiţiei, condusă de Florin Iordache, potrivit unui comunicat al Ministerului Public. „Ministerul Public consideră că este necesară o reevaluare a acestora, în condiţiile în care, între altele, se preconizează în mod explicit dezincriminarea unor fapte grave (spre exemplu, traficul de influenţă în ipoteza în care fapta nu este urmată de intervenţia pe lângă funcţionarul asupra căruia făptuitorul pretinde că are influenţă) sau prin modificarea unor reglementări din partea generală a codului (spre exemplu, dezincriminarea unor infracţiuni de corupţie sau de serviciu prin restrângerea categoriei de subiecti care au calitatea de funcţionari publici din punctul de vedere al legii penale) „, arată sursa citată, potrivit Ziare.com.

Mircea Duțescu, un medic psihiatru din Vrancea, și-a împărțit salariul cu infirmierele. „Statul nu a pus niciun ban în plus, ci a luat de la necăjiți”. Gest de omenie făcut de Mircea Duțescu, un medic psihiatru din Vrancea, care și-a împărțit salariul cu infirmierele. La două zile după ce angajații spitalului au protestat pentru că le-au scăzut veniturile, medicul a decis să-și împartă banii cu colegii aflați în suferință, scrie Libertatea.

440.000 de case, adică sub 5% din total, au contoare inteligente de electricitate. ANRE recunoaşte beneficiile, dar tot amână „marea contorizare”. Mai puţin de 5% din locurile de consum din România au primit contoare inteligente, iar, procentual, cea mai bună situaţie se întâlneşte în Bucureşti. Contoarele s-au ieftinit, furturile şi consumurile tehnologice au scăzut, la fel şi cheltuielile cu citirea contoarelor, lucru spus de ANRE, dar ANRE tot este decisă să amâne termenul la care să debuteze „marea contorizare”, pe motiv că momentan nu sunt beneficii vizibile pentru toare categoriile de clienţi. Până în 2020, potrivit legii, 80% din locuinţele din România trebuia să aibă montate contoare inteligente, transmite Economica.net.

BNR propune ca plafonarea dobânzilor la credite să se facă pornind de la dobânda medie din piaţă şi nu de la dobânda-cheie a Băncii Naţionale (politică monetară). Conform calculelor BNR, DAE plafonată va fi între 6,57% şi 40,96% în funcţie de tipul creditului şi de moneda de acordare. Conform calculelor BNR, DAE plafonată va fi între 6,57% şi 40,96% în funcţie de tipul creditului şi de moneda de acordare. Banca Naţională nu susţine forma proiectului de lege a plafonării dobânzilor care are ca punct de plecare dobânda-cheie a BNR şi propune ca limitarea dobânzilor anuale efective (DAE) să se realizeze luând în calcul dobânzile medii din piaţă, potrivit scrisorii semnate de Mugur Isă­rescu şi transmisă lui Marius Budăi, pre­şedintele Co­­misiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, informează Ziarul financiar.

Război CFR-FCSB! Reacţia lui Becali: “Da, l-am sunat pe Dan Petrescu”. CFR Cluj cere depunctarea echipei FCSB cu 3 puncte din cauza declaraţiilor xenofobe făcute de oficialii roş-albaştrilor înainte de meciul direct. A doua acuzaţie la adresa Stelei este mult mai gravă. Oficialii ardenilor îi acuză că l-au contactat pe Dan Petrescu înainte de meci, scrie Fanatik.ro.

Trădare incredibilă! Scenariu halucinant povestit în direct la TV. Dinamo s-ar fi dat cu Lupescu doar de ochii fanilor. Dinamo a fost unul dintre puținele cluburi din Liga 1 care și-au asumat cu cine votează, ieșind public cu un comunicat prin care anunțau că și-au schimbat opțiunea și că Ionuț Lupescu este cel care va primi votul lor, nu Răzvan Burleanu, cum se spusese inițial. Se pare însă că lucrurile n-au stat chiar așa, notează Gazeta sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult