Cum arată capitalul privat românesc | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Cum arată capitalul privat românesc

Revista presei. Cum arată capitalul privat românesc

scris de Z.V.
18 afisari

Învestirea noului Guvern, declaraţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis cu această ocazie, precum şi prima întâlnire a Executivului, dar şi o serie de afimaţii ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, sunt printre principalele subiecte ale zilei de 30 ianuarie.

Cum arată capitalul privat românesc: românii domină în construcţii, restaurante, transport, agricultură şi sănătate. Străinii au 70% din industrie şi 50% din businessul total din România. Companiile private româneşti au ajuns la o cifră de afaceri de 571 mld. lei în 2016, în creştere cu 4% faţă de 2015, dar compa­niile străine au crescut cu 5%, până la o cifră de afaceri de 609 mld. lei, arată datele studiului „Capitalul Privat Ro­mânesc“ realizat de Ziarul Financiar în cola­bo­rare cu  PIAROM – Patronatul In­vestito­rilor Autohtoni din România. Firmele private româneşti au ajuns astfel la o cotă de piaţă de 46% din cifra de afaceri to­tală din economie, faţă de 47% în anul ante­rior, iar firmele străine cu crescut de la 49% la 50%. Restul de 4% din cifra de afaceri totală de 1.225 mld. lei din 2016 a revenit fir­melor de stat.

Iohannis a pus la zid noul Guvern: Sper să înceteze cu ţopăiala guvernamentală. Afectarea independenţei Justiţiei este de neacceptat. Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, la ceremonia de depunere a jurământului de către membrii Guvernului Dăncilă, că odată cu învestirea noului Executiv speră „să înceteze şi această ţopăială guvernamentală“. Şeful statului a criticat coaliţia PSD-ALDE pentru că a forţat legislaţia din domeniul Justiţiei şi a cerut noului Guvern să ţină cont de vocea protestatarilor, potrivit Adevărul.

Dăncilă, prima întâlnire cu miniștrii la Guvern. Miniștrii Guvernului Dăncilă s-au reunit, luni seara, la Palatul Victoriei, noul premier solicitându-le miniștrilor rapoarte lunare privind stadiul implementării programului de guvernare, iar ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, soluția pentru rezolvarea formularului 600. ”Aceasta e prima întâlnire a echipei guvernamentale și vreau să vă felicit pe toți pentru validarea în comisiile parlamentare și vreau să vă felicit pentru votul obținut. Majoritatea care azi ne-a votat și și-a pus speranța în noi așlteaptă din partea noastră responsabilitate în ceea ce privește îndeplinirea programului de guvernare”, a declarat noul premier, Viorica Dăncilă, transmite Cotidianul.

Paradoxul Dăncilă: Guvern de stânga, promisiuni de dreapta. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a acordat, ieri, votul de încredere noului Guvern. Executivul Dăncilă a primit 282 de voturi „pentru”, 136 de voturi „împotrivă” şi o abţinere. Cabinetul PSD-ALDE a fost susținut în Parlament și de UDMR și o parte din minoritățile naționale. Prim-ministrul a anunțat că obiectivul mandatului său este ca „în 2020, România să fie în prima jumătate a clasamentului celor mai puternice economii din UE”. Acesta a vorbit despre majorarea investițiilor și creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene, a promis că va realiza 350 de kilometri de autostradă, că salariul minim va depăși 300 de euro, iar punctul de pensie va atinge 1.775 de lei, informează Evenimentul Zilei.

Ce răspunde Viorica Dăncilă la întrebarea „Garantaţi că nu veţi da OUG pentru Legile justiţiei?” Imediat după votul din Parlament, Viorica Dăncilă a discutat scurt cu jurnaliştii şi, întrebată dacă garantează că nu va da ordonanţă de urgenţă pentru Legile justiţiei, aceasta a evitat să dea un răspuns concret. „De ce mă întrebaţi acum? Intrăm în detalii”, a fost replica premierului desemnat în legătură cu unul dintre subiectele care au scos în stradă zeci de mii de oameni, relatează Gândul.

Eugen Teodorovici: Nu exclud revenirea la impozitarea progresiva, daca are o logica. Declaratia 600 ar putea fi unita cu Declaratia 200. Noul ministru al Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat luni, dupa audierea in Comisia de buget-finante din Parlament, ca nu exclude revenirea la impozitarea progresiva, daca aceasta masura „are o logica” si daca se va dovedi ca este o masura mai buna pentru romani, iar Declaratia 600 ar putea fi unita cu Declaratia 200. „Nu exclud revenirea la impozitarea progresiva, daca are o logica. Nu se aplica daca nu este mai buna pentru romani. Nu voi aplica niciodata ceva care sa fie contestat de mediul de afaceri, de simpli contribuabili”, a afirmat Teodorovici, dupa audieri, relatează Hotnews.ro.

Băsescu: Un guvern care are în componenţă şi oameni care „vorbesc cu dificultate limba română”. Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, în plenul Parlamentului că programul de guvernare reprezintă „o mare gogoaşă” şi că Executivul Dăncilă arată ca „un guvern de ţară subdezvoltată”, care are în componenţă şi oameni care „vorbesc cu dificultate limba română”. „Astăzi instalăm al treilea guvern în interval de 12 luni pe cenuşa Guvernului Grindeanu şi Tudose. Sigur, nimeni nu poate contesta că anul 2017 s-a încheiat cu o creştere economică de circa 7%. Este de menţionat că în 2017 s-au mărit şi salarii, şi pensii”, a afirmat Băsescu la şedinţa de învestire a echipei prezentate de Viorica Dăncilă, transmite Jurnalul Naţional.

Cseke: Vom analiza protocolul de colaborare cu PSD-ALDE. Până joi decidem dacă-l vom continua. DMR vrea ca specialiştii formaţiunii să fie consultaţi de coaliţie, la iniţierea unor legi „mai importante”. Liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila, declară că formaţiunea va decide în zilele următoare dacă va continua sau nu protocolul de colaborare parlamentară cu PSD-ALDE, conform Rfi.ro.

Ionel Arsene a primit mandat de arestare de 30 de zile. Unul dintre cei mai importanți lideri PSD a fost arestat pentru 30 de zile chiar în ziua în care Guvernul Viorica Dăncilă primește votul de învestitură în Parlament. Este vorba despre președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, informează România Liberă.

Lia Olguța Vasilescu, anunțuri de ultimă oră: Care este soarta legii pensiilor și ce salarii scad în 2018. Anunțuri de ultimă oră ale ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Imediat după investirea cabinetului Viorica Dăncilă, Vasilescu a spus care este soarta legii pensiilor și când ar putea fi gata aceasta. „Trebuie făcute calcule şi reorganizări la Casa de pensii. Când legea pensiilor va fi adoptată trebuie să avem şi personalul necesar pentru recalcularea a peste cinci milioane de pensii. Nu puteți să ne cereți să facem o asemenea lege peste noapte. Să nu ne grăbiți pentru că vrem să scoatem o lege bună”, a spus ministrul, potrivit Stiripesurse.ro.

Dragnea: Lui Paul Stănescu i s-a spus că în martie eu o să fie executat şi că poate va ajunge liderul PSD. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că unui coleg de partid i s-a transmis că el va fi „executat” în luna martie. „Orice premier trebuie să aibă legătură cu astfel de instituţii. Mă refer la SRI, SPP şi o să vorbim puţin despre asta. Nu ştiu la ora asta dacă din partea acestor instituţii a fost o influenţă atât de mare care să-i fi determinat, pe Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, să evolueze într-o astfel de relaţie tensionată cu partidul şi coaliţia”, transmite Ziare.com.

Spitalul ”Grigore Alexandrescu” este foarte aglomerat. Peste 250 de copii, consultați zilnic. Spitalul ”Grigore Alexandrescu” este foarte aglomerat, având  peste 250 copii care ajung, zilnic, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), cei mai mulți fiind internați în clinica de pediatrie, spune dr Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al unității sanitare. ”Sunt foarte multe cazuri. Spitalul este plin. Sunt mulți copii bolnavi care sunt trimiși din provincie. Și, nu mă refer numai la copiii cu arsuri grave care vin  în cel mai mare centru de profil, cel de aici, de la Grigore Alexandrescu. Este foarte greu pentru că sunt și copii trimiși de la spitale din Capitală pentru diverse boli”, explică dr Alexandru, conform Libertatea.

Autostrada Târgu Mureş – Iaşi ar putea fi îngropată. Cea mai scumpă şosea rapidă, nefinanţabilă – surse oficiale. Pentru că nu găseşte bani să o construiască, statul ar putea pune cruce Autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi. Din cauză că nu ar avea suficient trafic, creditorii internaţionali ezită să finanţeze cea mai scumpă şosea de mare viteză din România, estimată la nouă miliarde de euro, potrivit surselor, scrie Economica.net.

Mesaj către generalii CSA: „Încetaţi cu procesele. Râde Europa de noi!” Emeric Ienei, fostul mare antrenor al roş-albaştrilor, este de părere că procesele dintre oficialii clubului CSA Steaua şi Gigi Becali trebuie să înceteze pentru binele fotbalului românesc. Emeric Ienei a dezvăluit că respectă foarte mult proiectul condus de Marius Lăcătuş la CSA Steaua, mai ales că aici se află şi emblema pe care foştii săi fotbalişti au purtat-o atunci când au câştigat Cupa Campionilor în 1986, relatează Fanatik.ro.

Gazeta l-a găsit pe omul care l-a inventat pe Burleanu: „Mă Răzvane, intri în mafie!” + Cum l-a abordat Voiculescu după Revoluție: „Am un milion de dolari, unde-i investesc?!” Acum 4 ani, Răzvan Burleanu devenea noul președinte al Federației Române de Fotbal, după ce îl învingea în finală pe Vasile Avram, profitând și de arestarea principalului favorit, Gică Popescu. Gavrilă Vasilescu este omul care l-a ajutat pe Burleanu și l-a sprijinit în campania pentru câștigarea federației. Vasilescu e fostul notar-șef al Bucureștiului dinainte de ’89, conform Gazetei Sporturilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult