Acasa Revista Presei Revista presei. Cum își pune PSD singur diaspora în cap

Revista presei. Cum își pune PSD singur diaspora în cap

scris de Z.V.
106 Afisari

Cum își pune PSD singur diaspora în cap, PNL solicită demiterea ministrul de Finanţe, precum şi Tăriceanu susţine că este foarte posibil să apară o criză economică la nivel mondial, dar şi Becali îl bănuiește pe Hagi de aranjament sunt printre principalele subiecte ale zilei de 28 noiembrie.

Cum își pune PSD singur diaspora în cap. Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marți, că le-a propus omologilor săi din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o țară, respectiv la „maxim cinci ani”, precizează Cotidianul.

Tăriceanu, atac la Iohannis: Paralizează instituţiile statului. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că preşedintele ar fi trebuit să semneze decretul de revocare a celor doi miniştri ai PSD şi să accepte noile numiri făcute de coaliţia PSD-ALDE, relatează Adevărul.

Iohannis, lovit unde nu se aștepta. Aliații politici l-au abandonat în cea mai importantă confruntare. Devine tot mai clar că președinția Consiliului Uniunii Europene ne va prinde cu doi mari actori, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, chiar dacă pe parcursul acestui an a fost evidentă dorința președintelui de a înlocui Guvernul cu unul mai pe sufletul său, noteazăEvenimentul Zilei.

Lichea, Agent cu fise! Nicolae Robu recidivează şi jigneşte un jurnalist. Vă primesc aici pentru că sunt EU tolerant. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a jignit un jurnalist, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, numindu-l “lichea” şi “agent cu fise”, după ce ziaristul i-a pus mai multe întrebări despre investiţii publice, care l-au deranjat pe edil, scrie Gândul.

Tăriceanu: E foarte posibil să apară o criză economică la nivel mondial. Trebuie să fim pregătiți. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți, la Parlament, că e foarte posibil să apară o criză economică la nivel mondial, în acest context, țara noastră nu ar trebui să fie luată prin surprindere, fiind nevoie de un plan de măsuri, potrivit Hotnews.ro.

General SPP, milionar din stârpirea gângăniilor. Un contract oferit fără licitaţie de Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanţa pentru servicii de curăţenie a autobuzelor sale readuce în atenţia publică afacerile fostului general SPP Florian Şucată. De-a lungul timpului, Şucată a făcut zeci de milioane de euro prin business-urile derulate de familia sa, de la contractele cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pentru servicii anexe mineritului, la cele derulate cu diverse instituţii de stat pentru dezinsecţie şi deratizare, potrivit Jurnalul.ro.

Primii bebeluşi modificaţi genetic? Conferenţiar la Facultatea de Filosofie: E o joacă periculoasă de-a Dumnezeu. Un savant din China a obţinut naşterea primilor doi copii modificaţi genetic din lume. Conferenţiarul universitar Sorin Costreie de la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti spune la RFI că experimentul genetic din China ridică numeroase probleme de etică.

Transportatorii rutieri îi cer lui Iohannis să semneze decretul de revocare pentru Şova.Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să îl revoce pe ministrul demisionar, Lucian Şova, de la Ministerul Transporturilor, anunţă România Liberă.

PNL solicită demiterea ministrul de Finanţe, după declaraţia cu privire la limitarea dreptului de a munci în străinătate. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, i-a cerut, marți, premierului Viorica Dăncilă să-l demită pe ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, dar și să se delimiteze public de propunerea acestuia de introducere a unui permis de muncă cu timp limitat în Uniunea Europeană, transmite Stiripesurse.ro.

Andronescu vrea un bacalaureat diferit de cel național pentru școlile profesionale. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susține că în următoarea legea a educației ar putea fi introdus învățământul dual și implicit bacalaureatul diferențiat: unul național și unul profesional, informează Ziare.com.

Isărescu: Forţarea procesului de trecere la euro este la fel de nocivă ca amânarea lui. Mugur Isărescu a vorbit despre riscurile forţării unui proces de convergenţă (indicatorii pe care România trebuie să-i îndeplinează pentru a intra în zona euro) la Conferința privind integrarea economică europeană de la Viena. El a arătat că timp de doi ani ţara noastră a îndeplinit criteriile de convergenţă (fără a intra în mecanismul cursurilor de schimb), iar din 2018 dobânzile şi inflaţia pe termen lung nu se mai încadrează, subliniind necesitatea unei convergenţe durabile, publică Economica.net.

Românilor cu studii de masterat li s-ar putea lua în considerare numărul de ani de studii ca vechime în muncă. Românilor cu studii de masterat li s-ar putea lua în considerare numărul de ani de studii la pentru sistemul public de pensii atunci când se stabileşte stagiul de cotizare, conform proiectului de lege privind sistemul public de pensii, titrează Ziarul Financiar.

Anunțul CFR Călători înainte de minivacanța de 1 Decembrie. Se fac modificări în orarul trenurilor. Vestea este una bună pentru că trenurile pe rutele cele mai circulate în această perioadă vor fi suplimentate. Există însă și o parte mai puțin bună: trenurile pe rutele pe care traficul este redus substanţial în zilele libere din perioada 30 noiembrie – 2 decembrie sunt anulate, potrivit Libertatea.

Becali îl bănuiește pe Hagi de aranjament, Hagi îl amenință: „Gigi va pierde și campionatul acesta, nu-i clar?” – Meciul care a reaprins conflictul naș-fin. Gigi Becali și l-a făcut din nou dușman pe ”Rege” cu niște comentarii despre Coman. De fapt, relația Gigi-Gică a redevenit tensionată după play-off-ul sezonului trecut, în care stelistul a bănuit că ruda lui a făcut-o pe CFR campioană. Hagi deja pariază că tot acolo va ajunge trofeul, notează Gsp.ro.

Dan Petrescu împreună cu Giovani Becali, discuții pentru revenirea la CFR Cluj! Revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj nu este doar o speculație a mass-media. Dan Petrescu chiar a fost la Cluj zilele trecute, pretextul reprezentându-l amicalul naționalei de tineret contra Belgiei, 3-3. Fanatik.ro a aflat că Dan Petrescu nu a fost singur la Cluj pentru meciul naționalei lui Mirel Rădoi. A fost împreună cu Giovani Becali, care l-a însoțit la discuțiile pentru tatonarea terenului la CFR Cluj.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult