Cum ne afectează coronavirusul vacanţele | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Cum ne afectează coronavirusul vacanţele

Revista presei. Cum ne afectează coronavirusul vacanţele

scris de Z.V.
55 afisari

Orban, întrebat dacă ia în calcul amânarea alegerilor locale: Cum le amânăm dacă nici nu am stabilit data? „Încă nu am stabilit data alegerilor locale, cum să amânăm alegerile locale, dacă nici nu am stabilit data alegerilor locale?“, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări dacă ia în calcul amânarea alegerilor în cazul unei epidemii de coronavirus, potrivit Adevărul.

Cum ne afectează coronavirusul vacanţele din străinatate, în 2020? Guvernul încă nu ştie cum să-i ajute pe români, dacă dau de necaz. După izbucnirea epidemiei de coronavirus din Italia şi plasarea a milioane de oameni în carantină, romanii au început, pe bună dreptate, să se îngrijoreze. Iar suspendarea zborurilor directe dintre ţara noastră şi Peninsulă – anunţată de ministrul Lucian Bode în seara zilei de 8 martie – n-a făcut decât să le sporească oamenilor neliniştea, scrie Ziare.com.

Un virus mai puternic decît coronavirus ne-a lovit: ne-guvernarea PNL. În ciuda apelurilor de liniştire venite din partea autorităţilor, planeta întreagă a intrat în panică din cauza coronavirusului: regiuni izolate, oraşe închise, aeroporturi nefuncţionale, sute de mii de oameni în carantină. (…) Efectele acestei boli au fost analizate în numeroase studii de politologie, dar, din nefericire, omenirea n-a fost preocupată niciodată de găsirea unui adevărat antidot, lăsându-se mereu manipulată de profesioniştii dezinformării care au reuşit totdeauna să convingă popoarele că orice lucru rău este bun, la fel ca războiul care aduce pacea, scrie Ion Spânu în Cotidianul.

Apare un „nou DNA” în România? Ce este DIIM şi cum va lupta împotriva defrişărilor ilegale. USR a depus un proiect de lege în în care propune înfiinţarea unei direcţii în cadrul Parchetului General care va avea ca obiectiv combaterea infracţiunilor de mediu. Deputatul USR Stelian Ion propune ca această structură să prezinte un raport anual în faţa ministrului Justiţiei şi înaintat Parlamentului, publică Evenimentul Zilei.

Cioloş, avertisment pentru guvernanţi: Dacă România pierde testul de capacitate „criza coronavirusului”, trebuie să ne pregătim de o criză economică. „Criza cauzată de coronavirus este un test de capacitate pe care România nu-şi permite să-l pice. Dacă această criză sanitară va fi scăpată de sub control, trebuie să ne pregătim şi de o criză economică. Azi e nevoie de un guvern responsabil, care să înţeleagă urgenţa momentului, care sa propună soluţii rapide, solide şi mature. Trebuie să ieşim din logica electorală”, a scris Dacian Cioloş, pe Facebook, scrie Gândul.

Trei persoane de la Guvern, suspecte de coronavirus. Orban: Este vorba despre doi angajaţi de la Secretariatul General şi o persoană de la catering. Trei oameni care lucrează la Guvernul României sunt suspecţi de coronavirus, premierul interimar Ludovic Orban anunţând că se desfăşoară o anchetă epidemiologică. El a precizat că este vorba despre o persoană de la „servire” şi doi angajaţi de la Secretariatul General al guvernului, notează Hotnews.ro.

Titus Corlăţean, despre coronavirus: România este vulnerabilă în faţa epidemiei, inclusiv din cauza crizei politice prelungite. „România este vulnerabilă în faţa epidemiei, inclusiv din cauza crizei politice prelungite”, a afirmat preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean. Acesta a solicitat Guvernului şi autorităţilor responsabile să trimită de urgenţă la Parlament pachetul de măsuri legislative necesare pentru gestionarea crizei de sănătate publică. Declaraţia a fost făcută în contextul cazurilor de coronavirus, transmite Jurnalul.ro.

Ponta cere tuturor forţelor politice să voteze învestirea Guvernului Cîţu. Victor Ponta, liderul Pro România, un opozant vehement al învestirii Guvernului Cîţu, şi-a schimbat total poziţia, în contextul crizei generate de riscul epidemiei de coronavirus. Fostul premier a anunţat că toate partidele ar trebui să voteze cât mai repede învestirea Guvernului Cîţu, pentru că este nevoie de un guvern cu puteri depline. În acest sens, Ponta a dat exemplul măsurilor anunţate duminică, inclusiv interzicerea adunărilor publice de peste 1000 de persoane, care potrivit Constituţiei pot fi făcute doar prin lege, menţionează România Liberă.

AEP a lansat, în dezbatere publică, modelele buletinelor de vot care vor fi folosite la alegerile locale. Instituţia a precizat că se stabilesc şi diferite caracteristici ale modelelor buletinelor de vot. Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 06.03.2020 şi poate fi consultat la secţiunea Legislaţie electorală – Transparenţă decizională, potrivit Stiripesurse.ro.

Efectele coronavirusului în România: Peste 70% dintre companii nu au o strategie pentru astfel de situaţii – analiză. Potrivit rezultatelor cercetării, peste 70% dintre cele 300 de firme chestionate se aşteaptă la consecinţe economice negative, de la probleme de aprovizionare la creşteri de preţuri şi blocaj financiar, publică Economica.net.

Bucureştenii trăiesc la fel de bine ca locuitorii din Varşovia şi mult mai bine ca cei din Budapesta. Dar abia aici se vede diferenţa uriaşă dintre veniturile Capitalei şi restul României. Cel mai mare procent al PIB-ului per capita al regiunii-capitală raportat la PIB-ul mediu al ţării îl are capitala Ungariei, Budapesta, unde PIB per capita este de 32.500 euro, iar la nivelul ţării veniturile PIB pe cap de locuitor sunt de 21.500 euro. Veniturile PIB per capita calculat în funcţie de puterea de cumpărare (PPS) în Bucureşti reprezintă aproape 144% din PIB-ul mediu al ţării, cu doar un punct procentual sub Varşovia şi aproape la egalitate cu Bratislava (Slovacia), informează Ziarul Financiar.

4000 de euro să te laşi infectat cu COVID-19. Un laborator din Marea Britanie caută voluntari care să fie infectaţi cu coronavirus pentru a ajuta la dezvoltarea unui vaccin. Potrivit 7sur7, virusul ar fi injectat în cantităţi mici şi va provoca simptome ale aparatului respirator. Voluntarii vor fi apoi plasaţi în carantină în estul Londrei, fiindu-le interzis să intre în contact cu lumea de afară. Ca recompensă pentru cele 14 zile petrecute în carantină, voluntarii vor primi 4.000 de euro, notează QMagazine.ro.

Turcii lansează bomba: „Mircea Lucescu negociază cu Fenerbahce”. Mircea Lucescu, 74 de ani, l-ar putea înlocui la Fenerbahce pe antrenorul Ersun Yanal, concediat după cinci meciuri la rând fără victorie. După ce l-a dat afară pe Ersun Yanal, Fenerbahçe îşi caută un nou antrenor. Într-o situaţie dificilă, fără victorie în ultimele cinci meciuri (trei înfrângeri şi două egaluri) şi locul 7 în campionat (sezonul trecut a fost pe 6), galben-albaştrii ar avea mai multe variante, scrie Gsp.ro.

Simona Halep a fost desemnată jucătoarea lunii februarie de WTA. Românca a câştigat titlul 20 din carieră. Anul 2020 a început excelent pentru Simona Halep. Campioana de la Wimbledon 2019 a fost la un pas de finala Australian Open, acolo unde a pierdut greu în careul de aşi, iar apoi a jucat foarte bine la Dubai, unde a câştigat trofeul. Evoluţiile sale din luna februarie i-au adus româncei trofeul de ”Jucătoarea Lunii WTA”, potrivit Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult