Dreapta, dezbinată în cursa pentru Primăria Capitalei. Cum pot partidele anti-PSD să o învingă pe Firea. Gabriela Firea primeşte un ajutor nesperat pentru a fi realeasă primar, în condiţiile în care pe partea dreaptă au intrat deja în cursă Vlad Voiculescu şi Nicuşor Dan, iar PNL şi PMP vor veni, la rândul lor, cu propuneri. Soluţia ca dreapta să învingă la Bucureşti: fie o coaliţie, fie alegeri în două tururi, potrivit Adevărul.
Dacia electrică, la un pas de lansare: Renault vrea să aducă modelul K-ZE din China în Europa. Crossoverul electric Renault City K-ZE, prezentat anul trecut în cadrul Salonului Auto de la Paris pentru a fi lansat pe pieţele emergente precum China, va fi pregătit pentru a intra pe piaţa auto europeană. Această maşină ar putea fi vândută în Europa sub marca Dacia, însă producţia sa va fi păstrată în China, informează Ziarul Financiar.
Marcel Ciolacu, după moţiune: „Cîțu – demisia!” Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, îi solicită premierului Ludovic Orban să îl demită „de urgență” pe Florin Cîțu, după ce Senatul a adoptat moțiunea simplă la adresa ministrului de Finanțe, relatează Cotidianul.
Dosarul 10 august. Planul pus la cale de Marcel Vela. Cutremur la vârf! Marcel Vela a vorbit luni seara despre desecretizarea dosarului 10 august 2018. Ministrul de Interne a declarat că volumul de înregistrări este uriaș și că a fost la un pas să ia o decizie radicală, precizează Evenimentul Zilei.
Klaus Iohannis: România s-a confruntat în ultimii ani cu serioase dificultăţi de ordin financiar/legislativ. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, la Gala Asociaţiei Municipiilor, că România s-a confruntat în ultimii ani cu serioase dificultăţi de ordin financiar şi legislativ, generate de o guvernare iresponsabilă. Mesajul preşedintelui a fost citit de consilierul de stat Nicoleta Nicolae-Ioana, transmite Gândul.
Gabriela Firea amână aplicarea vinietei Oxigen până în martie. Primăria Capitalei va începe aplicarea vinietei Oxigen din luna martie, lunile ianuarie și februarie fiind pentru informarea cetățenilor și conștientizare, a declarat primarul Gabriela Firea, luni, în cadrul unui comandament pentru fluidizarea traficului. Cu alte cuvinte, primarul general a decis amânarea datei de la care se va percepe taxa, informează Hotnews.ro.
Bogdan Chirieac face o mărturisire uluitoare despre Raed Arafat: Am fost martor. I-au oferit greutatea lui în aur. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat atacurile ministrului Marcel Vela îndreptate împotriva lui Raed Arafat. Chirieac a povestit un dialog la care a fost martor, atunci când lui Raed Arafat i-a fost făcută o ofertă uluitoare, pentru a prelua sistemul de urgență din altă țară, scrie Jurnalul.ro.
Prima reacție a lui Orban la moțiunea simplă împotriva lui Cîțu. Premierul Ludovic Orban a declarat luni, imediat dupa ce Senatul a adoptat motiunea simpla impotriva ministrului Finantelor, Florin Cîțu, că nu o să-l dea pe ministru afară din Guvern și că ar trebui ca fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, „sa dea seama in alta parte pentru dezastrul bugetar lasat”, titrează România Liberă.
Ion Iliescu, pentru agenția de presă a Rusiei: ‘Ideea de crime împotriva umanităţii, de care sunt acuzat, este invenţia unui român’. Revoluţia produsă în România în anul 1989 a fost o „manifestare a demnităţii naţionale” produsă pe fondul unei stări generale de nemulţumire, afirmă fostul preşedinte Ion Iliescu într-un interviu acordat agenţiei Tass, în care pledează pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia şi pentru reformarea UE, notează Stiripesurse.ro.
Orban, detalii despre proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale: Singura excepţie vizează militarii, nu şi magistraţii. Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, referitor la proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale, că singura excepţie vizează pensiile de serviciu ale militarilor, nu şi pensiile magistraţilor. Seful Executivului îndeamnă parlamentarii să voteze iniţiativa PNL, precizează Ziare.com.
Magistrații îl contrazic pe ministrul Predoiu. Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) își exprimă dezacordul față de afirmațiile ministrului justiției, făcute în cadrul unei emisiuni de televiziune cu privire la Secția pentru investigarea unor infracțiuni din justiție (SIIJ), se arată într-un comunicat de presă, citat de QMagazine.ro.
Amenzile de circulaţie în 2020: guvernul va îngheţa la 145 de lei punctul de amendă – surse. Legal, punctul de amendă de circulaţie e legat direct de mărimea salariului minim pe economie. Când PSD a decis, începând din 2017, seria de majorări ale salariului minim, a hotărât să îngheţe prin OUG-uri anuale valoarea punctului de amendă la 145 de lei. Practic, valoarea amenzilor a rămas neschimbată timp de trei ani, iar, în lipsa unei reacţii pe final de an a guvernului actual, amenzile ar urma să se majoreze de la 1 ianuarie cu nu mai puţin de 54%. Surse guvernamentale au declarat însă pentru Economica.net că problema este pe masa guvernului şi că, cel mai probabil, se va merge pe îngheţarea punctului de amendă.
Exclusiv Tomas Ryde și-a anunțat decizia în privința viitorului său la echipa națională: „Asta scrie în contractul meu!” Ryde anunţă că rămâne selecţionerul României şi după acest tuneu final şi dezvăluie de ce naţionala noastră e doar la jumătate din potenţialul maxim pe care trebuie să-l aibă o echipă de clasă mondială, relatează Gsp.ro.
Rusia, OUT de la Jocurile Olimpice din 2020 şi de la Mondialul de Fotbal din 2022 din cauza dopajului organizat de stat! Decizie cu adevărat extremă a Agenţiei Mondiale Anti Doping: Rusia a fost exclusă de la Olimpiada de la Tokyo din 2020 şi de la toate sporturile, în general! Asta înseamnă că Rusia nu va participa nici în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar, titrează Fanatik.ro.