De ce am plăti 2 lei pe litrul de benzină | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. De ce am plăti 2 lei pe litrul de benzină

Revista presei. De ce am plăti 2 lei pe litrul de benzină

scris de Z.V.
50 afisari

Iohannis anunţă în premieră relaxarea interdicţiilor. Când ar putea reveni România la normalitate. Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit în premieră despre măsurile de relaxare socială cauzate de pandemie. Şeful statului spune că starea de urgenţă se va aplica, drastic, până la mijlocul lunii mai, apoi România va intra, treptat, pe drumul normalităţii, cu condiţia ca numărul îmbolnăvirilor să intre pe o pantă descendentă, potrivit Adevărul.

De ce am plăti 2 lei pe litrul de benzină chiar dacă petrolul ar fi gratis şi toţi petroliştii ar munci, prin absurd, pro bono şi în pierdere. Mare parte a publicului larg a avut o interpretare proprie în faţa ştirii că, în premieră în istorie, petrolul s-a tranzacţionat la preţ negativ. Oamenii cred că ar trebui să plătească în aceste momente foarte puţin pe carburanţi, ba chiar spre nimic. De fapt s-a tranzacţionat negativ doar un contract futures, petrolul nu e gratuit în România, chiar dacă s-a ieftinit, iar preţul final conţine foarte multe taxe, publică Economica.net.

„Streinu-Cercel, demisia sau demiterea!”. Partidul A.U.R., condus de unionistul George Simion, solicită demisia sau demiterea medicului Streinu-Cercel din orice funcţie publică deţinută, după apariţia planului său privind izolarea. În opinia formaţiunii, „prin declaraţiile şi propunerile stupefiante făcute de-a lungul timpului care au culminat cu planul „Vacanţa mare” făcut public în aceste zile şi care prevede oprirea totală a ţării timp de 3-4 luni şi instituirea unui „guvern anti-pandemie”, ilegitim, nedemocratic şi neconstituţional”, Cercel „s-a discreditat definitiv”, relatează Cotidianul.
Ce suspiciuni planează asupra lui Nelu Tătaru? Ponta a intrat pe fir şi are ceva… Fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a lansat recent critici în direcţia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru. Postarea de pe Facebook a venit în contextul în care recent a apărut în spaţiul public un zvon conform căruia persoanele de peste 65 de ani ar urma să fie cazate în spaţii hoteliere din cauza contextului pandemic generat de coronavirus, conform Evenimentului Zilei.

Numărul militarilor dislocaţi în Mali confirmaţi cu COVID-19 este în creştere. MApN: Nu se pune problema repatrierii. În acest teatru de operaţii sunt prezente şi efective ale Armatei Române, care participă la o misiune sub egida ONU şi care, potrivit unui răspuns al MApN pentru Gândul, nu au fost afectate de răspândirea COVID-19.

Partidul lui Ponta propune reluarea activităţilor economice pe 4 mai, iar restaurantele să fie deschise de pe 1 iunie. PRO România propune un plan în 10 paşi pentru repornirea ţării. Printre măsurile gândite de partidul lui Victor Ponta se numără deschiderea pe 4 mai a activităţilor economice, pe 11 mai sau 18 mai a şcolilor şi pe 1 iunie a activităţilor sportive, culturale, restaurantelor, precum şi redefinirea categoriilor vulnerabile, după alte criterii decât cel de vârstă, anunţă Hotnews.ro.

Geza Molnar, despre epidemia din România: „Este într-o scădere de 10 la sută. Deci se termină”. Epidemia de COVID-19 este în platou în România, cu numărul de cazuri în scădere cu 10% faţă de săptămâna precedentă şi că trece de la sine după ce îşi termină ciclul. Cu toate acestea, va reveni la toamnă, dar nu va avea atâta putere şi nici nu se va răspândi aşa, spune epidemiologul Geza Molnar, transmite Jurnalul.ro.

ÎPS Pimen are o pneumonie medie-severă pe fondul Covid-19. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, confirmat cu coronavirus, a fost transferat de la Spitalul din Suceava la Institutul „Matei Balş” cu un elicopter. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a precizat că toate informaţiile despre starea de sănătate a ÎPS Pimen pot fi oferite exclusiv de medicii care îl îngrijesc la spitalul „Matei Balş”, afirmă România Liberă.

Victor Ponta: Trebuie să ne întoarcem la muncă, altfel murim toţi de criza economică. Senatorii şi deputaţii încep miercuri revenirea treptată în Parlament, după ce timp de o lună au ţinut şedinţele online. „Trebuie să ne întoarcem la muncă, altfel murim toţi de criza economică”, a spus liderul Pro România, Victor Ponta, potrivit Stiripesurse.ro.

Nelu Tătaru, despre relaxarea măsurilor: Va dispărea mai întâi declaraţia. Ce spune despre “planul Matei Balş”. “Dacă vom avea vârful la finalul lunii aprilie, vom avea 2 săptămâni în care ar trebui să aşteptăm o scădere a numărului de cazuri noi, de decese şi de terapie intensivă. Apoi ne putem gândi şi la relaxare. Dar până atunci nu este cazul”, a declarat Nelu Tătaru, menţionează Ziare.com.

Economia dă semne de revenire: numărul angajaţilor în şomaj tehnic a scăzut cu aproape 130.000 în două zile. Industria auto locală îşi reia activitatea treptat, iar fabricile de confecţii s-au reorientat spre echipamente medicale de protecţie pentru a îşi salva angajaţii de la şomaj tehnic. Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, afirmă că scăderea numărului contractelor suspendate nu se reflectă în numărul celor care nu se vor întoarce la muncă după ce va trece criza, scrie Ziarul Financiar.

Avocatul Poporului solicită autorităţilor să liniştească populaţia. Avocatul Poporului intervine în scandalul privind îndepărtarea persoanelor de 65 de ani din familiile şi locuinţele proprii. Potrivit unui comunicat de presă, instituţia Avocatului Poporului solicită preşedintelui, premierului şi Grupului de Comunicare Strategică să liniştească populaţia şi să afirme public că planurile privind vârstnicii, vehiculate în spaţiul public, nu vor fi adoptate şi că nu vor constitui niciodată o opţiune în România, menţionează QMagazine.ro.

Gică Hagi vrea să revoluţioneze Liga 1 şi atinge un subiect sensibil: „Ce e cu disperarea asta?”. Gică Hagi agreează ideea îngheţării actualului sezon şi propune un sistem cu mai multe echipe în Liga 1. Liga şi Federaţia au propus reluarea Ligii 1 la începutul lunii iunie, după două săptămâni de pregătire centralizată a cluburilor. „Regele” Hagi crede că există riscul unor accidentări în această variantă, arată Gsp.ro.

Simona Halep, prezentă la WTA Stuttgart: „Aşteaptă cu nerăbdare ediţia de anul viitor”. Directorul turneului WTA de la Stuttgart, unde Simona Halep nu a putut participa în 2019 nu a putut evolua din cauza unei accidentări, a anunţat că sportiva din România este una dintre jucătoarele care vor apărea pe tabloul ediţiei de anul viitor. Circuitul WTA este suspendat cel puţin până în luna iulie şi, cel mai probabil, în momentul reluării competiţiilor meciurile se vor juca fără public în tribune, idee care nu este pe placul Simonei Halep, potrivit Fanatik.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult