Deputații mai dau un bonus bugetarilor | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Deputații mai dau un bonus bugetarilor

Revista presei. Deputații mai dau un bonus bugetarilor

scris de Z.V.
15 afisari

Cererea președintelui Klaus Iohannis privind reexaminarea legii referitoare la statutul funcționarilor publici, audierea la Parchetul General a fostului președinte Ion Iliescu și a fostului prim-ministru Petre Roman în dosarul „Mineriada”, precum și decizia judecătorilor de la Tribunalul București privind reunirea dosarului în care sunt judecați patronii de la Clubul Colectiv cu cel în care este inculpat fostul primar Cristian Popescu-Piedone, dar și reacția lui Nicolae Dică după ce Becali a dezvăluit că este noul antrenor al FCSB sunt principalele subiecte ale zilei de 16 mai.

Deputații mai dau un bonus bugetarilor. Cine sunt câștigătorii noilor majorări de salarii decise în Parlament. Comisiile de muncă și buget au adoptat, luni, creșterea cu 20% a salariilor mai multor categorii bugetare, printre care se numără și personalul din cadrul agențiilor pentru protecția mediului și ANPC, precum și majorarea cu 25% a salariilor medicilor din apărare, ordine publică și siguranță națională. PNL s-a abținut de la vot, invocând faptul că nu este precizat impactul bugetar al acestor majorări, scrie Gândul.

Iohannis a întors în Parlament legea de modificare a Statutului funcționarilor publici. Președintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Parlamentului spre reexaminare legea care a modificat Statutul funcționarilor publici, arătând că excluderea cu totul a funcționarilor publici, inclusiv a înalților funcționari publici, din sfera aplicării măsurii suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, mai ales pentru infracțiuni care au legătură cu funcția deținută, „generează multiple efecte negative”. Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici vizează modificări ale atribuțiilor Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (A.N.F.P.), precum și o serie de intervenții legislative în ceea ce privește regimul juridic al funcției publice, notează Adevărul.

Cine pe cine susține la șefia PNL. Toți oamenii lui Orban și Bușoi. Cursa pentru șefia PNL a intrat în linie dreaptă. Ludovic Orban și Cristian Bușoi și-ai depus luni candidatura pentru președinția partidului, în vreme ce Raluca Turcan a anunțat că nu va candida. Orban și-a depus candidatura cu moțiunea „Partidul Național Liberal — forța dreptei”, anunțând că beneficiază de susținerea a 27 de președinți de filiale, informează Cotidianul.

Cum au avizat senatorii juristi proiectul Legii salarizării unitare. Senatorii juristi au dat un aviz favorabil cu amendamente proiectului legii salarizării personalului plătit din fonduri publice. Pentru aviz favorabil au votat 6 senatori reprezentanți ai coaliției PSD-ALDE, iar 4 parlamentari de la PNL și USR au votat împotrivă. ‘Poziția grupului parlamentar PNL este aceea că nu putem aviza proiectul în lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare în orb. Motiv pentru care luați act că senatorii din Comisia juridică ai PNL se vor opune avizării pozitive”, a spus senatorul PNL, Daniel Fenechiu, în ședința Comisiei juridice a Senatului, potrivit Evenimentul Zilei.

Senatul a votat modificări la legea DGPI: șeful „Doi și-un sfert” va putea fi numit fără avizul CSAT, de către ministrul Afacerilor Interne, și va putea fi un civil. Plenul Senatului a votat luni proiectul pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.76/2016 privind Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne — cunoscută ca „Doi și-un sfert” modificată astfel încât șeful DGPI să poată fi numit și eliberat din funcție de către ministrul Afacerilor Interne (nu de prim-ministru cum prevede ordonanța) fără avizul CSAT, așa cum este prevăzut în prezent, și să nu trebuiască să fie cadru militar. Modificările au fost votate cu 75 voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și două abțineri, informează HotNews.ro.

Vlad Alexandrescu, vicepreședinte USR: Va fi nevoie în perioada următoare de o clarificare doctrinară. Uniunea Salvați România are nevoie de o clarificare doctrinară, declară la RFI senatorul Vlad Alexandrescu, ales vicepreședinte al USR la Congresul din week-end. Vlad Alexandrescu propune un ‘document de valori’, ce ar putea forma baza unei linii doctrinare a USR: ‘Eu cred că va fi nevoie în perioada următoare de o clarificare doctrinară în anumite privințe. Am lucrat eu însumi la un document de valori, care se numește ‘USR viu’ și care ar putea forma baza unei linii doctrinare a partidului în perioada următoare. E vorba mai puțin de o asumare dreapta-stânga, care în momentul de față e puțin depășită, în general, în politica europeană, cât o asumare clară a unor valori, a unei identități axiologice a partidului. Această propunere de platformă doctrinară va trebui însă discutată întâi în Biroul Național, discutată cu reprezentanții principalelor sensibilități doctrinare din partid și supusă apoi aprobării membrilor’, titrează Rfi.ro.

Liviu Dragnea le dă o veste uriașă bugetarilor: Așteptarea se termină pe 1 iulie. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Cilieni, în județul Olt, că legea salarizării unitare va fi finalizată și aprobată și că nu vede de ce nu ar fi adoptată până la 1 iulie. „Legea salarizării va fi finalizată și va fi aprobată. Este o lege care va pune ordine în sistem și prin care se măresc salariile. Sunt unii care vor să li se mărească și mai mult. Sau sunt unii care spun, nu neapărat îi condamn, domne, mi-ai mărit mie dar de ce i-ai mărit lu’ ăla mai mult decât mie? Nu e o lege ușoară dar va fi dusă la capăt, cu discuții, se continuă discuțiile, se analizează toate amendamentele, dar în final se va adopta. Eu, așa cum am convenit, dorim ca până pe 1 iulie să fie adoptată legea. Și sunt toate șansele. Adică nu văd de ce nu s-ar adopta”, a spus Dragnea, scriestiripesurse.ro.

Dragnea: Săptămâna viitoare voi discuta cu Grindeanu și Tăriceanu dacă este nevoie de o remaniere. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că în cursul săptămânii viitoare va avea o discuție cu prim-ministrul Sorin Grindeanu și cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, privind oportunitatea unei remanieri, subiectul urmând să fie reluat și într-o ședință mai largă a coaliției de guvernare. „Remanierea nu trebuie făcută în grabă. Vom avea o discuție săptămâna viitoare, domnul Tăriceanu și cu domnul Grindeanu. O primă discuție în trei după care o să facem o discuție în coaliție, în care să vedem dacă, în această formulă programul de guvernare poate fi pus în practică punct cu punct, potrivit Ziare.com

Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în dosarul ”Mineriada”. Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat luni, la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul ”Mineriada”. Și fostul premier Petre Roman a fost luni dimineața la sediul Parchetului. Potrivit unor surse judiciare, Ion Iliescu și Petre Roman au fost chemați de procurori pentru a li se aduce la cunoștință extinderea urmăririi penale, ei fiind puși sub acuzare în luna decembrie 2016 pentru infracțiuni contra umanității, informează Jurnalul Național.

Tribunalul București a decis: Dosarele care îi vizează pe patronii clubului Colectiv și pe Cristian Popescu Piedone vor fi conexate. Magistrații Tribunalului București au decis, luni, să conexeze dosarele în sunt judecați patronii clubului Colectiv și ci ai firmei de artificii și cel în care este judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. ‘Dosar Colectiv. Dispune reunirea cauzei 10209/4/2016 JS4 la cauza 17008/3/16 a Tribunalului București. Stabilește termen pentru continuarea judecății la 23 iunie. Cu apel odată cu fondul”, se arată în decizia instanței de luni. La începutul lunii februarie 2017, procurorul de ședință a cerut magistraților Judecătoriei Sectorului 4 ca atât cauza în care sunt judecați patronii clubului și ai firmei de artificii cât și cea de la Tribunal, în care este judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, să fie conexate, anunță România Liberă.

Mugur Isărescu își pregătește ieșirea din ultimul mandat de guvernator. Valentin Lazea a refuzat postul de viceguvernator. Surse din piața financiar-bancară ne-au declarat că în 2019 se încheie ultimul mandat de guvernator al BNR pentru Mugur Isărescu. Nesiguranța vremurilor de după Isărescu îi fac pe directorii din banca centrală să își păstreze cu obstinație funcțiile deținute în prezent în dauna unora mai înalte. Aceasta pare să fie explicație pentru care economistul șef al BNR, Valentin Lazea, a refuzat să fie viceguvernator, în locul lăsat liber de demiterea lui Bogdan Olteanu. În plus, Isărescu a început reorganizarea direcțiilor din BNR, informează Economica.net.

BNR avertizează că lipsa investițiilor publice îngroapă sectorul privat și reduce creșterea economică a României. În T1 2017, BNR anunță o decelerare a economiei. Consiliul de Administrație al BNR, conform ultimei minute din 5 mai, avertizează că lipsa investițiilor publice afectează creșterea economică și descurajează investițiile din sectorul privat. Acest lucru s-a văzut anul trecut și este posibil să se vadă și în acest an, întrucât investițiile publice continuă să scadă. ‘În discuția privind activitatea economică, membrii Consiliului au reliefat că plusul de creștere consemnat de aceasta în trimestrul IV 2016 — conducând la o deschidere mai amplă decât cea anticipată a excedentului de cerere agregată — a fost generat de exportul net. Contribuția adusă de cererea internă la dinamica PIB a rămas, în schimb, constantă, în condițiile în care evoluția consumului final, împreună cu cea a variației stocurilor, au compensat impactul declinului amplu suferit de formarea brută de capital fix, notează Ziarul Financiar.

4.000 de militari la exercițiul multinațional Noble Jump 2017.Aproximativ 4.000 de militari români și din țări membre ale NATO vor participa, cu 500 mijloace tehnice, la exercițiul multinațional Noble Jump 2017 (NOJP17), care se va desfășura, în perioada 26 mai — 16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei și României. Cea mai mare parte a trupelor străine vor sosi din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia și Spania pe calea aerului, iar echipamentul greu va fi transportat pe mare și pe calea ferată, urmat de convoiul terestru, pe ruta Grecia — Bulgaria — România, până la Centrul Național de Instruire Întrunită ‘Getica’ din Cincu, anunță Libertatea.

CSM București, primul transfer după Final Four: ‘O să formăm o echipă de vis!’ CSM București a transferat-o pe extrema dreaptă Aneta Udriștioiu, de la vicecampioana României, HC Dunărea Brăila. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al echipei de handbal. ‘Mă bucur enorm de mult că anul viitor o să fac parte din echipa CSM București. Este un pas important în cariera mea, personal îmi doresc ca anul viitor să avem performanțe cât mai bune și cât mai frumoase. Sunt foarte fericită că mă voi alătura unor jucătoare de mare valoare de la care sunt convinsă că o să am ce învăța. Aștept cu nerăbdare sezonul viitor și sunt convinsă că împreună o să formăm o echipă de vis’, a declarat Aneta Udriștioiu, potrivit Fanatik.ro

Prima reacție a lui Dică după ce Becali a dezvăluit că este noul antrenor al FCSB-ului. Cât este valabil contractul. Nicolae Dică a vorbit despre discuțiile pe care le-a purtat cu Gigi Becali și Mihai Stoica pentru a prelua FCSB și susține că va semna zilele acestea un contract valabil pentru un an de zile. „Am avut o discuție cu Becali și MM, ne-am înțeles. Voi avea un an de zile contract, așa am dorit și eu, și domnul Becali. Dacă voi avea rezultate bune, normal că voi prelungi. Deocamdată mai am două etape cu SCM Pitești în Liga a 3-a și în zilele următoare va trebui să semnez cu Steaua, titrează Gsp.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult