Revista presei din 25 octombrie 2015 | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei din 25 octombrie 2015

Revista presei din 25 octombrie 2015

scris de Z.V.
20 afisari

Alegerea lui Traian Băsescu ca președinte al Mișcării Populare, reuniunea trilaterală de la Sofia la care au luat parte premierii României, Bulgariei și Serbiei, cazul motociclistului de la Poliția Rutieră care a decedat în urma unui accident suferit când se afla în coloana oficială a ministrului de interne, poziția lui Ion Iliescu despre începerea urmăririi sale penale în dosarul Mineriadei, precum și declarația avocatului lui Sorin Oprescu potrivit căreia acuzațiile împotriva acestuia ar putea fi extinse de DNA, dar și protestul organizat de suporterii steliști în fața stadionului Ghencea sunt principalele subiecte ale zilei de 25 octombrie.

traian basescu miscarea popularaTraian Băsescu, ales președinte al Mișcării Populare. Traian Băsescu a fost ales sâmbătă, prin vot deschis, președinte al Mișcării Populare, scrie Cotidianul. Acesta a candidat cu moțiunea intitulată „România Mea”. Băsescu a mulțumit celor care l-au votat și a adăugat că modernizarea României trebuie să continue. „Vă asigur că am și energie și dorință să continuăm procesele de modernizare a României. Mai am o sugestie, cei care în viața lor au fost alături de mine și încă mai simt că mai vor să fie alături de mine să nu ezite de oriunde s-ar afla să vină la Mișcarea Populară”, a spus noul președinte al formațiunii.

Băsescu: Vreau să continuăm ceea ce a rămas nefăcut după cei 10 ani la Cotroceni. Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul de înființare a Mișcării Populare, că a decis să preia, din nou, conducerea unei formațiuni politice pentru a împărtăși din experiența acumulată prin prisma funcțiilor deținute anterior, dar și pentru continuarea a ceea ce a rămas nefăcut după cei 10 ani ai săi ca șef al statului, relatează Jurnalul Național. „Este o formațiune politică destinată românilor.(…) Am avut multe ezitări înainte de a decide să mai conduc o moțiune pentru președinția unui partid, a unei formațiuni politice. În cele din urmă am luat decizia să o fac, deși trebuie să recunosc, nu mai am nimic de experimentat în politică”, a spus Băsescu în discursul susținut înaintea votului pentru șefia formațiunii.

Băsescu: „Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO. Vine el și rezolvă problema în R. Moldova, așa cum a făcut în Siria”. Traian Băsescu își face revenirea în politică ca șef de partid, notează Gândul. Astăzi s-a oficializat preluarea Mișcării Populare de către fostul președinte care a lansat un avertisment foarte dur în timpul prezentării moțiunii „România mea” cu care le-a votul delegaților la Congres. Fostul președinte a vorbit despre amenințarea Rusiei pentru România, susținând că în acest moment țara noastră nu este capabilă să se apere din cauza dotării Armatei. „Cineva ne bagă în cap: vor veni să moară americanii pentru apărarea noastră. Vor veni, dar nu să moară singuri. Dacă o mare vecină ne-ar trimite omuleți verzi, până se mobilizează aliații, trebuie să te aperi tu”, a spus Băsescu.

Vasile Blaga exclude colaborarea PNL cu Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu. Co-președintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Buzău, că este exclusă o colaborare a PNL cu Mișcarea Populară condusă de Traian Băsescu, potrivitJurnalului Național. ”O colaborare cu Traian Băsescu este ‘Nu categoric’. Am înțeles că din nou vorbește de dragul PDL. Eu țin minte că vorbea de la perdea ‘Adio PDL!’ și eram, nici mai mult nici mai puțin, decât FSN-iști înrăiți”, a spus Blaga, într-o conferință de presă.

Codrin Ștefănescu (PSD): Băsescu uită că ‘România lui’ a fost una a escrocheriilor, a abuzurilor și corupției. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a criticat, sâmbătă, în termeni duri, Congresul Mișcării Populare și alegerea lui Traian Băsescu în fruntea formațiunii, considerând că evenimentul a fost un ”simulacru” având ca temă ”odă tiranului iubit”, tansmiteJurnalul Național. ”În timp ce foștii băsiști se denunță reciproc și cu maxim entuziasm despre cât au furat ei și cum au devalizat bugetul statului, dar și câte vagoane cu bani au cărat la sediul PDL pentru campania ‘dictatorului’, acesta din urmă, fără niciun fel de trac, se ține de băi de mulțime”, spune Ștefănescu, într-un comunicat remis sâmbătă presei.

Ponta: Închiderea frontierelor, poziția comună a României, Bulgariei și Serbiei la mini-summitul de la Bruxelles, dacă Germania și Austria fac un lucru asemănător. Victor Ponta a declarat sâmbătă la Sofia, în urma întâlnirii cu premierii Bulgariei și Serbiei, că închiderea frontierelor celor trei țări pentru a nu mai lăsa să treacă migranți, ar veni în cazul în care Germania și Austria le vor închide pe ale lor, aceasta fiind poziția celor trei state la mini-summitul de duminică de la Bruxelles, transmite Adevărul. Bulgaria, România și Serbia vor fi pregătite să închidă frontierele pentru a nu mai permite intrarea migranților, în cazul în care Germania și Austria vor face acest lucru, a fost anunțul făcut premierul bulgar Boiko Borisov, la scurt timp după întâlnirea celor trei șefi de guvern.

Ponta: Dacă sunt țări care construiesc garduri, România are dreptul de a se proteja. Prim-ministrul Victor Ponta a declarat sămbătă, la finalul reuniunii trilaterale a șefilor de guverne din Bulgaria, România și Serbia, în formatul Grupului de la Craiova, că cea mai bună soluție în gestionarea crizei migrației este o acțiune comună a întregii Europe, potrivit Economica.net. Dacă sunt țări care își închid frontierele și construiesc garduri, România, Bulgaria și Serbia au la rândul lor dreptul de a se proteja, „dar aceasta nu este o soluție bună”, a afirmat Ponta.

Borisov, după discuții cu Ponta și Vucic: Bulgaria, Romania și Serbia, gata să-și închidă frontierele în fața refugiaților. Bulgaria, România și Serbia sunt gata să-și închidă frontierele dacă Germania și Austria și le închid pe ale lor pentru a stopa afluxul de refugiați, a declarat sâmbătă premierul bulgar Boiko Borisov, relatează Economica.net.”Suntem gata, cele trei țări, dacă Germania și Austria își închid frontierele, să nu permitem ca țările noastre să devină zone tampon. Vom fi gata să ne închidem frontierele”, a spus Borisov după o întrevedere cu omologii săi român, Victor Ponta, și sârb, Aleksandar Vucic.

Traian Băsescu, reacție privind închiderea frontierelor țării: Asta e o chestiune de siguranță națională, nu de dat pomeni electorale. A avut sau nu domnul Ponta mandat de la Iohannis când a deschis gura? Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, sâmbătă seara, despre afirmația premierul bulgar potrivit căreia Serbia, România și Bulgaria își vor închide granițele pentru refugiați, dacă Germania va proceda la fel, conform Evenimentului Zilei. Acest lucru a fost confirmat și de premierul Victor Ponta. La rândul său, Traian Băsescu spune că cea mai importantă chestiune de stabilit la acest moment este dacă premierul a avut un mandat clar de la președintele Klaus Iohannis pentru a face aceste declarații.

PNL ia în calcul o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne. Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, că va propune luni grupurilor parlamentare ale liberalilor o discuție privitoare la toate pârghiile legislative existente pentru ”a aduce lumină” în cazul motociclistului de la Poliția Rutieră care a decedat marți în urma unui accident suferit când se afla în coloana oficială a ministrului de interne, relatează Q Magazine. ”Am decis să propunem grupurilor parlamentare, luni, să facem o discuție privitoare la toate pârghiile parlamentare pe care le avem la îndemână pentru a aduce lumină în această situație, vorbim de mijloace parlamentare ? o moțiune simplă împotriva ministrului de Interne, o anchetă parlamentară, o comisie parlamentară, interpelări și orice alt mijloc parlamentar care va reuși să lămurească o situație pe care dl. ministru avea obligația s-o fi lămurit”, a afirmat Gorghiu, într-o conferință de presă susținută la Buzău.

Cătălin Predoiu îi cere demisia lui Gabriel Oprea: Ponta are obligația să-l demită. Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu îi cere vicepremierului Gabriel Oprea să demisioneze, iar în cazul în care nu o va face, premierul Ponta are obligația să-l demită, conform Puterea. Predoiu consideră că acest lucru este necesar „pentru a pune capăt confuziei morale și posibilului abuz de putere” în urma morții polițistului Bogdan Gigină. „Îi solicit ministrului de Interne să demisioneze din funcție! Și dacă nu va găsi cu cale să o facă, așa cum nu a găsit cu cale să răspundă timp de patru zile întrebărilor legitime ale societății, premierul Ponta are obligația să-l demită pentru a pune capăt confuziei morale și posibilului abuz de putere”, a precizat Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.

IPP cere Comisie parlamentară care să ancheteze activitățile lui Oprea în care a folosit coloană oficială. Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere Opoziției parlamentare și PSD ca, în situația în care, până luni, vicepremierul Gabriel Oprea nu își va prezentă demisia din Guvern și din Parlament, să inițieze o Comisie parlamentară de anchetă care va avea scopul investigării tuturor activităților acestuia în care a folosit coloana oficială, scrie Puterea. ”În această anchetă ar trebui cerute traseele zilnice începând din 2009 până la cel în care a avut loc accidentul în urma căruia și-a pierdut viața tânărul polițist de pe motocicleta din coloană”, a precizat IPP, într-un comunicat de presă.

Proteste anunțate în București, Cluj și Târgu Mureș pentru a-i cere demisia lui Gabriel Oprea. După marșul motocicliștilor, proteste în București pentru a-i cere demisia vicepremierului Gabriel Oprea, notează Gândul. Oamenii se mobilizează pe Facebook, anunțând că ies în stradă, duminică, în semn de protest față de încercarea de mușamalizare a circumstanțelor accidentului în care și-a pierdut viața polițistul Bogdan Gigină. Duminică, la ora 14.00, este anunțat un protest în Piața Universității, organizat de Uniți Salvăm și Neam Trezit.

Iliescu, despre Mineriadă: „Poziția mea față de acele evenimente se bazează pe fapte, nu pe fantezii”. Fostul președinte Ion Iliescu a scris ieri pe blogul său că poziția sa față de „evenimente din urmă cu 26 de ani” (mineriada, n.r.) nu s-a schimbat, este publică „și bazată pe fapte concrete, nu pe fanteziile unora sau altora”, scrie Bursa. „Ce au prezentat-sau vor să prezinte televiziunile de știri, sau televiziunea publică, sunt materiale de arhivă. Ca urmare ele pot fi prezentate doar abuziv drept răspunsul meu la reluarea cercetărilor într-un dosar ce privește evenimente din urmă cu 26 de ani”, a mai scris acesta.

Băsescu, despre clasarea dosarului Revoluției: Dosarul Mineriadei a fost o poveste, un joc prin care să fie clasat acest dosar. Procurorii știu să facă arestări spectaculoase la TV, dar nimeni nu rezolva o problemă de fond. Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit sâmbătă seara, în cadrul unei intervenții telefonice la postul B1Tv, despre clasarea dosarului Revoluției, asta deși mai bine de 1000 de oameni au murit, notează Evenimentul Zilei. Parchetul General a decis clasarea dosarului, afirmând, în motivarea acțiunii, că faptele s-au prescris. Băsescu a criticat lipsa de implicare a procurorilor în raport cu dosarul Mineriadelor, ale cărui acțiuni, deși s-au întâmplat la șase luni după Revoluție, continuă să fie anchetate.

Sondaj SOCIOPOL. Peste jumătate dintre români sunt nemulțumiți de activitatea lui Klaus Iohannis. Românii sunt nemulțumiți de activitatea președintelui Klaus Iohannis, arată ultimul sondaj realizat de Sociopol, transmite Evenimentul Zilei. Potrivit datelor prezentate de Sociopol, încrederea în șeful de stat a coborât sub 50%. Personalitatea care se bucură de cea mai mare încredere a românlor este Regele Mihai (56%), potrivit datelor prezentate de Sociopol.

Băsescu: Avem nevoie de modernizarea infrastructurii. Viteza de rotație a banilor și mărfurile comercializate imediat aduc beneficii uriașe unei economii. Traian Băsescu a vorbit în cadrul Congresului PMP desfășurat sâmbătă la Sala Palatului despre propunerea politică pe care o face membrilor formațiunii, conform Capital. Astfel, fostul președinte a menționat nevoia unui sistem de sănătate performant, nevoia unei administrații eficiente, nevoia modernizării infrastructurii, iar moțiunea se pare că enunță termenii de „mediu curat” și „economie liberă”.

George Maior: România are o contribuție deosebită în teatrele de operații externe. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a afirmat, la Washington, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, că țara noastră are o contribuție deosebită în teatrele de operații externe, potrivit unui comunicat de presă al ambasadei României în SUA, scrie Puterea. George Maior a apreciat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, arătând contribuția deosebită pe care țara noastră o aduce în teatrele de operații externe.

„Justițiarul” Italiei, despre premierul urmărit penal al României: „Eu mi-am dat demisia la 12 minute după ce am fost acuzat”. Procurorul Antonio Di Pietro, simbol al luptei anticorupție din Italia, a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Adevărul” despre politicieni corupți, presiunile asupra justiției și importanța unei prese independente. Despre situația în care se află premierul României, urmărit penal și încă în funcție, Di Pietro răspunde cu un exemplu personal de demisie: „Aveam însă un avantaj: eu știam că sunt nevinovat”.

Ponta: Palatul Victoria, iluminat în culoarea albastru pentru a celebra cele șapte decenii de la adoptarea Cartei Națiunilor Unite. Victor Ponta a scris sâmbătă pe pagina de Facebook că România va celebra cei 70 de ani de existență ai ONU, relateazăCurierul Național. „70 de ani de existență ONU — la mulți ani! Cu această ocazie participăm la campania ‘Turn the World Blue’, iar Palatul Victoria este iluminat în culoarea albastru pentru a celebra cele șapte decenii de la adoptarea Cartei Națiunilor Unite, alături de realizările organizației în promovarea păcii și securității globale”, a scris premierul.

Zeci de bicicliști au participat la o acțiune de comemorare a polițistului Bogdan Gigină. Zeci de bicicliști au participat la o acțiune de comemorare a polițistului Bogdan Gigină, scrie Cotidianul. Participanții au plecat de la Parcul Izvor către strada Știrbei Vodă, unde au aprins o lumânare la locul accidentului, fiind păstrat și un moment de reculegere. „Dorim să transmitem astfel un mesaj, avem nevoie de o poliție independentă politic, care să fie în slujba cetățenilor, indiferent de statutul lor”, au spus reprezentanții bicicliștilor.

Peste 500 de motocicliști, marș al tăcerii, după moartea polițistului Bogdan Gigină. Peste 500 de motocicliști se îndreaptă spre bulevardul Știrbei Vodă, într-un marș al tăcerii, pentru a-i aduce un ultim omagiu polițtistului Bogdan Gigină, care a murit marți seară, în timp ce conducea coloana oficială a ministrului de Interne, Gabriel Oprea, transmite România Liberă. Ei vor aprinde lumânări la locul unde agentul de la Brigada Rutieră a murit în urmă cu patru zile, în timp ce îi deschidea drumul prin București vicepremierului Gabriel Oprea.

Avocat: Primarul Sorin Oprescu, pregătit să dea o declarație în fața anchetatorilor. Avocatul Alexandru Chiciu a anunțat că luni va face o cerere la DNA, în numele clientului său, de audiere a edilului, pentru acuzațiile care i-au fost aduse până acum, apărarea anticipând și că este posibilă o extindere a cercetărilor în cazul acestuia, transmite Adevărul. Avocatul lui Sorin Oprescu a declarat sâmbătă că a fost la Arestul Capitalei pentru a discuta cu clientul său pe două teme.

Elena Udrea vrea să facă declarații la DNA în noul dosar. Elena Udrea, inculpată în noul dosar în care ar fi cerut mită 5 milioane de dolari, vrea să dea declarații în scris la Direcția Națională Anticorupție în acest caz, potrivit avocaților acesteia, scrie Bursa. Deputații din Comisia juridică au votat ieri pentru cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale față de Elena Udrea, cu 19 voturi favorabile, două voturi „împotrivă” și unul anulat, a declarat Ciprian Nica, vicepreședinte la Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților.

Primarul din Techirghiol, care fusese reținut după ce a luat mită, a fost arestat. Primarul din orașul Techirghiol, liberalul Adrian Stan, reținut de procurorii DNA după ce a fost prins în flagrant când primea 40.000 de lei mită de la reprezentantul unei firme care are contracte de lucrări cu primăria, a fost arestat preventiv, sâmbătă, de Tribunalul Constanța, anunță Gândul. Judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a primarului din Techirghiol, transmite corespondentul.

Avocata Alinei Bica: Este internată de mai bine de o săptămână. Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost internată de urgență la Spitalul Penitenciarului Târgșor, iar starea de sănătate a acesteia este gravă, a declarat avocata acesteia, Laura Vicol, potrivit Cotidianul. Avocata a explicat că transportarea fostei șefe a DIICOT la un spital din București ar putea fi riscantă.

Polițiștii fac percheziții domiciliare într-un dosar de înșelăciune pe bursa de transport. Polițiștii din Argeș și Dolj efectuează sâmbătă 11 percheziții domiciliare într-un dosar de înșelăciune pe bursa de transport, anunță Capital. Prejudiciul se ridică la 400.000 de euro. „Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la activitatea infracțională a unui grup de persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, se precizează într-un comunicat IPJ Argeș.

„Focuri de veghe” aprinse de mii de maghiari, pentru a lumina delimitarea „Ținutului Secuiesc”. Mii de maghiari din Harghita, Covasna și Mureș au aprins, sâmbătă seară, „focuri de veghe”, pentru a lumina delimitarea geografică a „Ținutului Secuiesc” și au cerut statului român ca această regiune să devină, la reorganizarea administrativă a țării, una „separată” și autonomă, informează Gândul. Localnici din sate, comune și orașe din județele Covasna, Harghita și Mureș s-au îndreptat, începând cu ora 16.00, către „punctele de graniță” alese de organizatori pentru aprinderea „focurilor de veghe”.

Regele Mihai I se bate pentru record cu un duce din Luxemburg. Contrar convingerilor că ar fi cel mai longeviv monarh, Mihai I al României, care împlinește azi 94 de ani, Ťa fost luat cu aproape un an de Marele Duce de Luxemburg, notează Libertatea. Azi e mare sărbătoare în familia regală a României: Mihai I împlinește 94 de ani. Mulți trăiesc cu convingerea că ultimul rege al țării noastre ar fi cel mai longeviv monarh, însă lucrurile stau un pic altfel… Iată care sunt cei mai bătrâni domnitori din lume.

Familia unui copil din Timișoara mușcat de câini va primi 100.000 euro. Școala din comuna Checea, județul Timiș, a fost obligată de instanță să plătească 100.000 de euro familiei unui copil diagnosticat cu sindromul Down, care în anul 2012 a plecat singur de la grădiniță și a ajuns în curtea unei ferme dezafectate, unde a fost atacat de o haită de câini, transmite Libertatea. Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat irevocabil într-un dosar în care familia unui copil diagnosticat cu sindromul Down cerea daune morale în valoare totală de 500.000 de euro școlii din comuna Checea și educatoarei copilului care nu l-a supravegheat corespunzător, în ianuarie 2012 băiatul plecând singur de la grădiniță și ajungând în curtea unei ferme dezafectate unde a fost atacat de o haită de câini.

Marș pentru siguranța femeilor, în Capitală. Sâmbătă, în București, se desfășoară un marș pentru siguranța femeilor, pe bulevardul Magheru, conform România Liberă. Acțiunea a pornit la ora 14:00 în Piața Victoriei și se va încheia la ora 17:00 în Piața Universității. Evenimentul a fost organizat de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor pe Facebook și are scopul de a atrage atenția asupra dreptului femeilor la siguranță acasă, pe stradă, la locul de muncă, în școli și în universități.

Proiect unic în țară. Un sat dacic autentic se ridică în Hunedoara. Mai mulți tineri iubitori de istorie au avut o inițiativă uluitoare: vor construi un sat dacic 100% autentic, „Sargeția”, într-o localitate din județul Hunedoara, anunțăLibertatea. Proiectul e unic. Așezarea se ridică pe un teren privat din Ohaba Sibișel, la poalele Munților Retezat, și cuprinde bordeie, locuințe mai „răsărite”, de nobili, dar și diverse ateliere, care vor arăta exact ca pe vremea dacilor, până la cel mai mic detaliu.

Restructurarea poate începe la Complexul Energetic Hunedoara. Guvernul s-a înțeles cu UE. Ministerului Energiei va transmite în cursul săptămânii viitoare o notificare Comisiei Europene prin intermediul căreia ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara urmează a fi transformat într-un ajutor de restructurare, transmite Economica.net. Conform unui comunicat al ministerului, remis sâmbătă presei, în acest fel ajutorul de restructurare va putea fi folosit la conversia datoriilor și finanțarea măsurilor din planul de restructurare a Complexului Energetic Hunedoara. Totodată, potrivit planului de restructurare, vor exista reduceri progresive ale costurilor, măsură corelată și cu prezentarea de garanții în ceea ce privește viabilitatea și rentabilitatea activității pe o perioadă de 3 ani.

Tarom trebuie să plătească despăgubiri de 270.0000 euro. Tarom are de plătit despăgubiri de 270.000 de euro, în urma deciziei Ramonei Mănescu, ministru al Transporturilor de acum doi ani, prin care a demis Consiliul de Administrației al companiei aeriene de stat, anunță Capital. Bancherul Dan Pascariu, fostul astronaut Dumitru Prunariu, Valentin Macec, omul de afaceri Marius Ghenea și șeful unei companii de asigurări, Ciprian Lăduncă sunt cei care vor fi despăgubiți de către linia aeriană.

Puțin peste 1000 de fani steliști și-au cerut clubul înapoi. Becali: „Dacă vor să cumpere Steaua, să facă o ofertă, nu miting! Nici toți împreună nu au 100.000 de euro”. Aproximativ 1200 de steliști sunt acum în apropierea stadionului din Ghencea, notează ProSport. Între scurte anunțuri făcute de organizatorii manifestației, fanii scandează în special împotriva patronului FCSB, Gigi Becali. Jan Pavel susține că protestul este unul îndreptat atât spre Gigi Becali, cât și spre Clubul Sportiv la Armatei și țelul principal e scoaterea Stelei din conflictul dintre cele două părți. „Vom veni aici săptămânal pentru a ne strânge din ce în ce mai mulți! Nu mai mergem la niciun meci, nici handbal, nici hochei, nici baschet nu mai facem diferența între sporturi. Becali și Boroi au aceleași interese!”, este unul din mesajele lui Pavel pentru cei prezenți.

S-au stabilit primele meciuri de la Turneul Campioanelor! Cînd joacă Simona Halep. Organizatorii au anunțat programul primelor două zile de la Turneul Campioanelor, competiția din Singapore care începe mîine, potrivit Gazetei Sporturilor. Simona Halep, principala favorită, va juca duminică, în primul meci, de la ora 09:00, ora României, împotriva italienicei Flavia Pennetta.

CM Gimnastică 2015. Coșmarul nu se mai oprește! Echipa tricoloră a ajuns pe locul 13, fiind întrecută de Belgia, Olanda și Franța. SUA și-au respectat blazonul. Echipa feminină de gimnastică a României a deschis practic cea de a 46-a ediție a Campionatelor Mondiale de la Glasgow, lotul tricolor intrând în concurs în prima subdiviziune, alături de Spania și alte două echipe mixte, scrie ProSport. Gimnastele românce au debutat la sol, un aparat altă dată de forță, dar care acum a adus rezultate modeste. Tricolorele au ratat apoi complet la paralele, iar la bârnă, alt aparat care a adus nenumărate medalii, a fost în aceeași notă cu solul. Totalul României, departe de pretenții: 217.220 puncte. România este pe locul 13 și „prinde” turneul preolimpic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult