Acasa Revista Presei Revista presei din 31 decembrie 2013

Revista presei din 31 decembrie 2013

scris de Z.V.
3 afisari

Ghidul petrecerilor de Revelion, ridicarea restricțiilor pentru cetățenii români și bulgari pe piața muncii europene, precum și cazul profesoarei acuzată că ar fi cerut părinților bani de cadouri, dar și câștigarea marelui premiu la Loto 6/49, sunt principalele subiecte ale presei centrale apărute marți, 31 decembrie.

Aderarea la Uniunea Europeană a venit cu unele restricții. Astfel, mai multe țări au cerut și au primit „perioade de tranziție” în care au impus restricții pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari. Restricțiile pentru primul val al aderării la UE au expirat în 2011. Cele pentru România și Bulgaria expiră mâine, la 1 ianuarie, scrie România Liberă. Prilej de agitație în Europa, dar mai ales în Marea Britanie și Germania.

Și fără zăpadă, Poiana Brașov rămâne în acest an la mare căutare pentru petrecerea Revelionului, gradul de ocupare fiind de aproape sută la sută în ciuda prețurilor piperate ale hotelierilor, scrie Gândul.

Ca în fiecare an, data de 1 ianuarie este prevăzută ca termen de intrare în vigoare a unor legi, ordonanțe, hotărâri și acte normative care schimbă viața economică (și nu numai) a românilor. Adevărul vă prezintă o trecere în revistă a acestor schimbări în plan economic.

Unsprezece europarlamentari verzi din șase țări — Franța, Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia și Luxemburg — au trimis o scrisoare deschisă către președintele Parlamentului European, Martin Schultz, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Pungești, evenimente calificate de ei drept abuzuri, transmite Cotidianul.

La începutul anului 2013, alianța de guvernare anunța frenetic revizuirea Constituției și ample reforme administrative. La sfârșitul anului, oficial, aceste proiecte sunt amânate, notează Adevărul. De fapt, ele sunt îngropate.

Țara noastră va primi fonduri în valoare de 110 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), printr-un contract de finanțare pentru acoperirea contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) aferentă perioadei iulie 2013 — decembrie 2015, se arată într-un comunicat de presă remis redacției ziarului Bursa.

Indicele bursier BET care urmărește cele mai importante zece companii listate la Bursa de Valori București (BVB) a închis anul foarte aproape de pragul de 6.500 de puncte, cu o creștere de 26% față de finalul lui 2012, informează Ziarul Financiar. Valoarea de închidere a indicelui BET este cea mai mare din ultimii cinci ani și jumătate.

Memorandumul de înțelegere dintre Guvern și Rompetrol ar putea fi aprobat de Executiv în luna ianuarie prin ordonanță de urgență, astfel încât să fie pus în acord cu decizia Curții Constituționale iar investițiile să poată demara, de declarat Azamat Zhangulov, vicepreședinte Rompetrol, transmiteAdevărul.

Piața farmaceutică românească va încheia acest an cu o creștere de maxim 2% în valoare și stagnare în volum, estimează președinte APMGR, Dragoș Damian, care precizează însă că, dacă sunt luate în considerare exporturile paralele, industria înregistrează de fapt o scădere cu până la 10%, transmite Gândul.

Muzeul zonei pescărești de la Dunăre va fi realizat în Pădurea Gârboavele de către Consiliul Județului Galați, pădure aflată de la 15 km de municipiul Galați și de malul fluviului, scrie Evenimentul Zilei. Valoarea investiției se ridică la 415.000 euro și va fi finanțată în totalitate din fonduri europene.

Mai mulți retaileri de produse do-it-yourself (DIY) oferă anul acesta românilor posibilitatea de a recicla brazii pe care i-au împodobit de sărbători, scrie Economica.net. Pentru fiecare pom se primesc vouchere de până la 25 de lei.

Învățătoarea de la Școala nr. 10 reclamată la Parchet pentru că ar fi cerut părinților bani de cadouri deține, împreună cu un alt cadru didactic, o școală primară cu after school, care are două sedii în zone rezidențiale ale Capitalei, informeazăGândul.

Marele premiu pus în joc, luni, la categoria I a jocului Loto 6/49, de aproape 1,9 milioane de lei, a fost câștigat în urma extragerii suplimentare de Anul Nou, potrivit Loteriei Române, scrie România Liberă.

Radio România Muzical va transmite în direct pe 1 ianuarie 2014, de la ora 12.15, tradiționalul concert de Anul Nou propus de Orchestra Filarmonicii din Viena la Musikverein din capitala Austriei. Dirijor va fi celebrul Daniel Barenboim, invitat pentru a doua oară în cariera sa să conducă concertul de Anul Nou de la Viena, după un prim succes în 2009, scrie Cronica Română.

Tradițiile populare de Anul Nou de pe teritoriul României păstrează o serie de ritualuri cu caracter magic, chiar șamanic, iar aceste obiceiuri sunt suprapuse peste credința creștină, împărtășită de cei mai mulți dintre români, scrieRomânia Liberă. Există o serie de particularități specifice fiecărei zone în parte, pe lângă urările cu plugușorul sau cu sorcova, răspândite în mai toate teritoriile locuite de români.

12 comentarii

ovidiu19 31-12-2013 - 18:04

De-abia astept ora 24. Sa vedem reactia englezilor, la „Invazia” romana-bulgara de 29 de milioane! Zau asa! O sa fie foarte putini. Studenti, dusi la studii, si specialisti in IT si ingineri.Poate si ceva muncitori calificati. In rest, cum se cheama la ei tiganii,nomads, ii au deja demult. Mai ales ca au si peste 2 milioane de Indo-pakistanezi. Eu, as fi putut merge in Scotia.La Glasgow, unde se cauta Ingineri mecanici.Pe un contract de 2 ani. Am renuntat.Dupa cata mizerie ne-au trantit. Traiesc din „Ajutoare” sociale acasa. Mai am si gradina si pamant.

UnUL 31-12-2013 - 18:12

I-o fi invitat și pe ăștia 29 de milioane la revelion în Time Square?

salut 31-12-2013 - 18:33

Necitititule, Time Square ala despre care vorbesti tu e in NY, la cateva mii de km de Londra … sau orice alt oras englez. Ai mai invatat ceva in ajun de Anul Nou.

UnUL 31-12-2013 - 18:41

Salaud, asta era special pentru tine, voiam să-ți fac o bucurie în seara de anul nou, de aceea în loc de Trafalgar Square am scris Time Square, ca să îți dau ocazia să îți arăți cultura. Eram 99% convins că vei apărea și îți vei etala inteligența.

UnUL 31-12-2013 - 18:43

Și, precum vezi, în seara de Anul Nou am renunțat la embargo și dialoghez cu tine (nu mult, că plec imediat la revelion!), căci nu e bine să intri în noul an cu ranchiune. De mâine reintru în „silenzio stampa”.

salut 31-12-2013 - 18:44

Da, sigur. Baga manele, baga negri mititei, baga semne de punctuatie, astea te prind. Dupa aia ti le numeri, cocalar slujan.

UnUL 31-12-2013 - 18:44

Te „asteptam la cotitură” și ai apărut imediat, ești cumplit de previzibil.

UnUL 31-12-2013 - 18:48

În ceea ce privește manelele, nicio șansă : prefer opera și muzica simfonică. Vorba bancului:
Doi condamnați la moarte.
– Care este ultima voastră dorință?
– Aș vrea să ascult un disc cu Guță, spune primul.
– De acord! Și tu?
– Pe mine vă rog să mă omorâți înainte!

urbos 31-12-2013 - 20:03

Bosorogea, primu banc bun pe care l-ai zis si matale pe forumu asta.
Acuma , ca ghilimele n-ai pus, o fi plagiat, n-o fi plagiat..

Pungescu Gazian 31-12-2013 - 20:37

bancurile se plagiaza obligatoriu, nu numai ca este parmis, dar e si musai!

ele sunt cultura!

UnUL 31-12-2013 - 21:38

La mulți ani, Buboșel, la mulți ani, domnule Pungescu. Vă las acum că mă duc la Revelion.

Pungescu Gazian 31-12-2013 - 20:33

Ce An Nou mai este si asta cu teroarea instaurata peste tot, si anume:

1. La Pungesti zeci de procese politice deschise de justitia socialista impotriva proprietarilor de drept ai pamanturilor ocupate prin forta de Chevron
2. Campia Dunarii devenita radioactiva de la argonul eliberat cu sapaturile pentru gaze de sist. O patura de pana la 2 cm de argon acopera pamantul.
3. Zeci de deputati in parlamentul european s-au exprimat deja impotriva ticalosiilor cu exproprierile si impotriva noii Legi Chevron din Romania, care arata ca inca nu ne dam seama de consecinte la nivel de tara, si nu numai de Pungesti.
4. Zeci si sute de oameni in greva foamei, ca protest contra gazelor de ist si al Rosiei Montane, si care pot muri in orisice clipa.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult