Dragnea, îngijorat de organizarea alegerilor | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Dragnea, îngijorat de organizarea alegerilor

Revista presei. Dragnea, îngijorat de organizarea alegerilor

scris de Z.V.
8 afisari

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern referitoare la managementul spitalelor, declarațiile premierului și celelalte hotărâri adoptate în ședința de miercuri a Executivului, legile promulgate de președintele Klaus Iohannis, condamnarea fostului europarlamentar Adrian Severin la patru ani de închisoare cu executare, perchezițiile în dosarul care vizează acordarea titlurilor de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989, precum și accidentele care au avut loc pe Autostrada Soarelui, dar și decesul fostului fotbalist Daniel Prodan sunt principalele subiecte ale zilei de 17 noiembrie.

liviu dragneaDragnea, îngijorat de organizarea alegerilor. Vezi ce a declarat liderul PSD. Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat îngrijorat în legătură cu „organizarea și coordonarea” alegerilor parlamentare din 11 decembrie după ce șefa Autorității Electorale Permanente (AEP) a demisionat, fiind pusă sub urmărire penală pentru fapte de corupție, conformEvenimentului Zilei. „Eu îmi exprim îngrijorarea în ceea ce privește coordonarea și organizarea acestor alegeri (…) pentru că, pentru noi, au început să apară suspiciuni și sper să fie complet nefondate”, a declarat Dragnea.

Dacian Cioloș, la un an de la preluarea Executivului: Da, suntem Guvenul zero corupție, zero populism, zero minciună. Prim-ministrul României, Dacian Cioloș, le-a cerut miniștrilor din cabinetul său să-și facă propriul bilanț la un an de la preluarea guvernării să prezinte, public, care sunt reformele realizate, dar și proiectele pe care nu au reușit să le pună în practică, scrieRomânia Liberă. „Mâine (joi ? n.r.) se împlinește un an de când am preluat acest mandat și aș vrea ca, fără să facem ceremonii ? pentru că nu e cazul ?, (…) să profităm de această oportunitate și să ieșim cu toții să explicăm, să ne facem un prim bilanț al acestui an și prefer să îl facem noi că, dacă nu, vedeți, sunt alții care îl fac și vin cu bilanț de genul ‘Guvernul zero’. Trebuie să spunem: ‘Da, suntem Guvenul zero corupție, zero populism, zero minciună’ și, pornind de aici, să trecem să explicăm câteva lucruri care au fost făcute în acest an”, a afirmat Cioloș la începutul ședinței de guvern.

Guvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanță de Urgență care prevede că managerii spitalelor nu pot deține funcții de conducere în partide. Ministrul Voiculescu: Nu mai vrem politică de partid în spitale. Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanța de Urgență privind managementul spitalelor, anunțăRomânia Liberă. În acest context, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a precizat că actul normativ prevede două lucruri importante: deschiderea funcțiilor de manager în spitale pentru toți cei care au competențe în acest sens și interdicția ca managerii de spitale să dețină funcții de conducere în partide politice. „Nu dorim spitale conduse în funcție de interese politice — am avut asta în destule cazuri în ultimii 25 de ani în toată țară și, după cum știm, sefii partidelor politice, în general, se tratează la spitalele din străinătate chiar pentru afecțiuni mai puțin complexe’, a precizat ministrul Sănătății.

PSD vrea TVA de 18% de la 1 ianuarie 2018 și impozit pe dividende 0%. TVA general ar urma să scadă, de la 1 ianuarie 2018, de la 20% la 18%, iar impozitul pe dividende de la 5 % la 0%, se arată în capitolul „Măsuri Fiscale’ din programul de guvernare „Îndrăznește să crezi în România’, prezentat miercuri de președintele social-democraților, Liviu Dragnea, scrie Q Magazine. Totodată, majorarea plafonului pentru opțiunea de înregistrare la plata TVA, în cazul IMM și PFA, va fi în două etape: de la 220.000 lei la 300.000 lei prin actualizarea cursului de schimb euro-leu, respectiv de la 300.000 lei la 1.000.000 lei ? solicitare către CE. Impactul asupra bugetului de stat este estimat la 3,8 miliarde de lei.

Decizie definitivă: 1 Iunie, zi liberă pentru părinți. Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevede că 1 Iunie — Ziua Copilului este sărbătoare legală în care nu se lucrează, transmite Evenimentul Zilei. Proiectul a fost inițiat de mai mulți parlamentari PSD și PNL care au susținut că în majoritatea grădinițelor și școlilor primare, sunt organizate spectacole, însă, fiind o zi de lucru, părinții sunt nevoiți să își ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente.

Tichetele de masă vor fi de maxim 15 lei. Klaus Iohannis a promulgat legea. Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind promulgarea legii care prevede că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15 lei, potrivit Evenimentului Zilei. Actul normativ prevede că „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”.

Legea risipei alimentare, promulgată de Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind diminuarea risipei alimentare, care prevede ca alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, să fie donate către orfelinate, cămine de bătrâni, spitale sau fundații, scrie Puterea. Legea privind diminuarea risipei alimentare prevede că ‘direcționarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, provenite din donații sau sponsorizări, se face către operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuți la art. 2 alin. (2) lit. c), acestora fiindu-le interzisă comercializarea în orice mod a alimentelor către alți operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final’.

Premierul l-a demis pe secretarul de stat Adrian Sanda. Premierul Dacian Cioloș l-a demis, ieri, pe secretarul de stat Adrian Sanda, șeful Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989, a anunțat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit Bursa. Adrian Sanda a fost ridicat, ieri, de procurorii Parchetului General și dus la audieri, într-un dosar care vizează acordarea titlurilor de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989.

Doi ani de la alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte. Realizări și momente dificile. Președintele Klaus Iohannis împlinește, miercuri, doi ani de la câstigarea alegerilor prezidențiale din 2014, când l-a învins pe fostul premier Victor Ponta, conform Adevărul. După un prim an în care șeful statului a evitat să se pronunțe asupra evoluției partidelor politice, Iohannis și-a schimbat discursul cerând tot mai mult reformarea actorilor politici. La finalul primului an de mandat Klaus Iohannis a trebuit să opteze, după consultările cui partidele politice, pentru un nou premier, în cele din urmă fiind ales un tehnocrat. În jurul acestuia s-a conturat un Guvern format din tehnocrați. În curând, la aproape o lună după doi ani de mandat, Iohannis va fi nevoit să desemneze un nou premier.

Nicolae Timofti l-a decorat pe Dacian Cioloș. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a conferit, miercuri, premierului Dacian Cioloș „Ordinul Republicii”, în semn de apreciere pentru asistența oferită de Guvern social și economic, dar și pentru susținerea integrării europene a țării, scrieCotidianul. „Distincția i-a fost conferită domnului Cioloș în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în vederea acordării de asistență Republicii Moldova în diverse domenii social-economice și pentru contribuție substanțială la procesul de integrare europeană a țării noastre”, se arată într-un comunicat al Președinției moldovene.

UDMR le-a trimis lui Iohannis și Cioloș un memorandum în care cere intervenția lor în situația de la Liceul Romano-Catolic. Liderul UDMR Kelemen Hunor, alături de arhiepiscopul romano-catolic Jakubinyi György au adresat președintelui Klaus Iohannis și premierului Dacian Cioloș un memorandum în care cer implicarea celor doi oficiali în scandalul de Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, relatează Adevărul. „Reprezentarea politică maghiară din Transilvania și Biserica Romano-Catolică au formulat o scrisoare comună în care își exprimă protestul față de situația creată la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș. În memorandumul adresat președintelui României, Klaus Iohannis și premierului Dacian Cioloș, semnatarii protestului solicită celor doi oficiali să intervină pentru oprirea acestor procese total neconstructive”, se arată într-un comunicat al UDMR.

Șeful PSD îl atacă pe ministrul de Interne: Când oamenii erau în zăpadă, el lua masa în Dorobanți. Președintele PSD Liviu Dragnea l-a acuzat, miercuri, pe ministrul de Interne Dragoș Tudorache de faptul că, în loc să se ocupe de coordonarea Comandamentului pentru situații de urgență, acesta ar fi „luat masa prin (n.r — cartierul bucureștean) Dorobanți’, potrivitRomânia Liberă. „Unde este domnul Tudorache? El a avut o singură preocupare de la începutul mandatului — să-l dea afară pe Tobă, un om profesionist, un om cu care eu am lucrat și care știa sistemul”, s-a întrebat retoric Liviu Dragnea.

Proiect: Veniturile funcționarilor corupți vor putea fi confiscate, se pierde și pensia specială. Veniturile funcționarilor care iau mită sau fac trafic de influență vor putea fi confiscate,de la data săvârșirii infracțiunii, contribuția lunară pentru pensie va fi redusă la cea aferentă salariului minim pe economie, iar cei care iau pensie specială și-o vor pierde, potrivit unui proiect de lege, scrie Ziarul Financiar. „Toate veniturile încasate de funcționar pentru activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta vor fi confiscate începând cu data săvârșirii infracțiunii. Corespunzător pentru această perioadă, contribuția lunară pentru pensie luată în calcul va fi redusă la cea corespunzătoare salariului minim pe economie”, potrivit unui proiect de lege, depus la Senat, de deputatul independent Daniel Oajdea, care vizează completarea articolelor 289 (Luarea de mită) și 291 (Traficul de influență) din Codul Penal.

Scandalul „Bani contra legi’. Adrian Severin, condamnat la 4 ani cu executare. Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și luare de mită, instanța majorând cu 9 luni sentința inițială, conformGândul. Decizia este definitivă. „Comedia s-a terminat. Mai precis acest act al comediei”, a scris Severin pe Facebook după aflarea sentinței. Fostul europarlamentar s-a predat miercuri seara la Poliția Capitalei. Mandatul de punere în executare a pedepsei nu a ajuns încă la Poliție, acesta urmând să fie încarcerat după ce ajung documentele, au declarat surse jurdiciare.

Fosta șefă AEP, Ana Maria Pătru, arestată preventiv pentru 30 de zile. Magistrații Tribunalului Prahova au decis, miercuri seară, arestarea preventivă a Anei Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP), pentru o perioadă de 30 de zile, transmite Gândul. Potrivit Tribunalului Prahova, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, începând de miercuri, a Anei Maria Pătru, dar decizia nu este definitivă. Avocații fostei șefe a AEP au declarat la ieșirea din sediul instanței că vor contesta măsura. Ana Maria Pătru a demisionat de la conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP), a anunțat, marți seară, avocatul acesteia, Cristan Ene.

Fostul deputat Florin Popescu, condamnat definitiv la un an închisoare pentru conflict de interese. Fostul deputat Florin Aurelian Popescu a fost condamnat definitiv miercuri de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție la un an închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și fals în declarații, informează Jurnalul Național. În prezent, Florin Popescu se află în penitenciar, unde execută doi ani închisoare primiți într-un alt dosar, în care este acuzat că a cerut de la un om de afaceri zeci de tone de pui grill pe care le-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012.

Certificate de revoluționari acordate ilegal. Secretarul de stat Adrian Sanda a fost dus la audieri. Secretarul de stat Adrian Stat a fost ridicat de mascați și dus la audieri, după perchezițiile de la Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, anunță Libertatea. Procurorii fac 21 de percheziții într-un dosar de abuz în serviciu, acuzațiile fiind de trafic de influență, cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată privind acordarea titlurilor de revoluționar.

Prima condamnare în dosarul Black Cube: doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pentru unul dintre angajați. David Geclowicz, unul dintre israelienii cercetați în dosarul Black Cube, a fost condamnat de Tribunalul București la doi ani de închisoare cu suspendare, judecătorii avizând astfel acordul încheiat cu DIICOT, scrie Gândul. Decizia Tribunalului va deveni definitivă după zece zile de la pronunțare. Luni, în sala de judecată reprezentantul DIICOT a susținut că instituția solicită, pe baza acordului încheiat, o pedeapsă de 2 ani și 8 luni cu suspendare și trei ani termen de încercare. David Geclowicz a declarat în fața judecătorilor că acceptă pedeapsa așa cum va fi ea, dar că cere ca instanța să țină cont că a stat 120 de zile în arest preventiv și 60 de zile în arest la domiciliu.

Titi Holban, 3 ani de închisoare cu suspendare. Deputatul Titi Holban a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, informeazăCotidianul. Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a menținut condamnarea de trei ani de închisoare cu suspendare dată de instanța de fond în martie 2016.

Elena Udrea și Ioana Băsescu, la DNA. Elena Udrea și Ioana Băsescu s-au prezentat miercuri la sediul DNA, fiind anunțate de procurori că le-a fost prelungită cu 60 de zile măsura controlului judiciar în dosarul privind campania prezidențială din 2009, potrivit Q Magazine. „Mă aștept să fiu trimisă în judecată. Este un dosar făcut să fie trimis în campanie în judecată, unu — ca să mă intimideze pe mine și să mă retrag eventual din politică și doi — să îl afecteze pe Traian Băsescu, fiind un dosar din campania din 2009′, a spus Elena Udrea la ieșirea din sediul DNA.

Vasile Blaga, audiat la DNA Ploiești. Vasile Blaga s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, faptă comisă în 2011-2012, anunță Capital. Blaga a refuzat să ofere detalii cu privire la prezența sa la DNA, spunând că declarațiile pe care le are de făcut le va da în fața procurorilor anticorupție. „Am venit să stau de vorbă cu procurorii’, a spus senatorul la sediul DNA Ploiești.

Decizia magistraților privind retragerea Ordinului Steaua României lui Laszlo Tokes. Magistrații de la Curtea de Apel București au respins ca neîntemeiată cererea prin care Laszlo Tokes l-a chemat în judecată pe președintele Klaus Iohannis pentru retragerea Ordinului „Steaua României” în grad de Cavaler, conform Puterea. Tokes a solicitat judecătorilor anularea decretului semnat pe data de 4 martie 2016 de președintele Klaus Iohannis, prin care i-a fost retras Ordinul Național „Steaua României”.

Raluca Prună: Am adus DIICOT la nivelul DNA. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru eficientizarea activității DIICOT și aducerea acestei instituții ”în oglindă” la nivelul DNA, printre schimbării fiind eliminarea evaziunii fiscale din aria de competență, scrie Puterea. ”Astăzi am adoptat o OUG care optimizează managementul, structura și organizarea DIICOT. Prevederile, care aduc un plus de valoare activității DIICOT, se referă cu specificitate la întărirea și eficientizarea funcției de conducere a Direcției, la îmbunătățirea organizării interne, și aceasta într-un cadrul mai amplu, a unei discuții pe agenda europeană care, din păcate, cuprinde din ce în ce mai mult chestiuni legate de combaterea fenomenului terorist, a criminalității organizate care de cele mai multe ori finanțează acest fenomen”, a anunțat ministrul la sfârșitul ședinței de Guvern.

Corpul de control al ministerului Sănătății face verificări la Agenția Națională de Transplant. Inspectorii Corpului de control ai ministerului Sănătății fac verificări la Agenția Națională de Transplant, deoarce sunt „indicii serioase’ că acreditarea Spitalului Sfânta Maria pentru transplantul de plămâni nu a fost făcută în mod judicios, conform Libertatea. „Spitalul Sf. Maria a fost acreditat de Agenția Națională de Transplant. În acest moment Corpul de control este la Agenția Națională de Transplant. Am indicii serioase că acea acreditare nu a fost făcută în mod judicios’, a spus ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Accidente pe Autostrada Soarelui. Compania de drumuri dă vina pe ANM: „Nu a fost emisă nicio atenționare de polei’. 17 mașini s-au tamponat pe A2, cel mai probabil cauza accidentelelor fiind neadaptarea vitezei la condițiile meteorologice, autostrada fiind acoperită de polei, relateazăLibertatea. 22 persoane au avut nevoie de îngrjiri medicale, 4 dintre acestea fiind transportate la spital. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat, într-un comunicat, că nu a fost emisă nicio atenționare de polei de către Administrația Națională de Meteorologie. Compania mai precizează că s-a acționat cu material antiderapant, în urma apelului lansat de Poliția Rutieră.

Amenzi de peste 30.000 de lei pentru administratorii de drumuri. Mai mulți administratori de drumuri au fost amendați de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) cu sancțiuni în valoare de peste 30.000 de lei, pentru maniera în care au acționat în domeniul prevenirii evenimentelor generate de polei, scrie Ziarul Financiar. Poliția Română a acționat, marți dimineață, cu 2.790 polițiști, din care 924 rutieri, 1.771 de ordine publică și 95 alte categorii.

Aproape 50% dintre copiii din România sunt supuși riscului de sărăcie. Mai mult de o treime dintre copii era supusă, în 2015, riscului de sărăcie sau excluziune socială în șase state membre din Uniunea Europeană, respectiv în România (46,8%), Bulgaria (43,7%), Grecia (37,8%), Ungaria (36,1%), Spania (34,4%) și Italia (33,5%), potrivit datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat), transmite Capital. Nivelul cel mai redus al acestui indicator se înregistra anul trecut în Suedia (14%), precum și de Finlanda (14,9%), Danemarca (15,7%), Slovenia (16,6%), Olanda (17,2%), Cehia și Germania (ambele cu 18,5%).

Când va fi reabilitată secția ATI a Spitalului de Arși. Primarul sectorului 1, Dan Tudorache, care a vizitat, miercuri, Spitalul de Arși, unde au loc lucrări de reabilitare a Secției de terapie intensivă, a declarat că renovarea va fi încheiată în luna decembrie, când urmează să fie instalată și aparatura medicală, conform Q Magazine. „Lucrările sunt în grafic. Am spus că în luna decembrie vom pune la dispoziția cetățenilor această secție ATI. Sunt lucrări ample’, a precizat edilul.

Măsuri pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri. Proprietarii de păduri care dețin terenuri forestiere cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 de hectare vor beneficia de servicii de pază gratuite a terenurilor forestiere, măsură ce are scopul să contribuie la combaterea tăierilor ilegale, scrie Curierul Național. Guvernul a adoptat astăzi, printr-o Hotărâre, schema de ajutor de minimis, respectiv schema de ajutor social pentru asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății este mai mică sau egală cu 30 de hectare.

Noi reglementări privind dezvoltarea învățământului profesional dual. Cadrul normativ privind organizarea și funcționarea învățământului profesional dual a fost completat în ședința de Guvern de astăzi, printr-o Ordonanță de urgență care actualizează reglementările în materie din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, informează Curierul Național. Actul normativ aprobat de Executiv redefinește statutul învățământului profesional dual ca formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, desfășurat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de potențiali angajatori și parteneri de practică, pe baza unui contract de parteneriat și a unor contracte individuale de pregătire practică, în contextul asigurării de către operatorii economici a unor burse suplimentare pentru elevi.

Guvernul a aprobat modificarea legislației privind asociațiile de proprietari și condominiul. Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, se arată într-un comunicat al Executivului, scrieJurnalul Național. Conform sursei citate, legea propune o nouă abordare a gestiunii locuirii colective, fiind aplicabilă tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcții, în care există proprietăți individuale reprezentate de locuințe și/sau spații cu altă destinație, după caz și cote-părți indivize de proprietate comună.

Stațiile de metrou, în categoria construcțiilor dotate obligatoriu cu adăposturi de protecție civilă. Guvernul a adoptat, miercuri, o Hotărâre, care specifică suprafețele necesare pentru fiecare categorie de clădiri noi care trebuie prevăzute cu adăposturi de protecție civilă și introduce categorii noi de clădiri cu subsol la care amenajarea adăposturilor de protecție civilă este obligatorie, potrivit Ziarului Financiar. Reglementările în materie de protecție civilă au fost completate astăzi printr-o hotărâre de guvern care detaliază categoriile de construcții la care este obligatorie amenajarea adăposturilor și a punctelor de comandă de protecție civilă.

Guvernul propune măsuri pentru asigurarea liberei circulații a lucrătorilor în UE. Guvernul propune un cadru general comun de dispoziții pentru punerea în practică a normelor existente ale Uniunii Europene privind libera circulație a lucrătorilor, potrivit unui comunicat al Executivului, transmite Economica.net. Conform sursei citate, este vorba de un proiect de lege privind unele măsuri pentru îmbunătățirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei circulații a lucrătorilor în cadrul UE.

Incendiu la Hala Obor; persoanele din interior au fost evacuate! Un incendiu a izbucnit, miercuri, la Hala Veche Obor, fiind afectată și structura din lemn a acoperișului, informează ISU București-Ilfov, conform Jurnalului Național. Pentru lichidarea acestuia acționează 12 autospeciale de stingere, o autospecială cu scară și una de descarcerare.

Bradul de o jumătate de milion de lei. Primăria municipiului Târgu Jiu, condusă de pesedistul Florin Cârciumaru, a plătit aproape 500.000 de lei pentru achiziția unui brad de Crăciun, scrie Cotidianul. Această sumă reiese într-un document prin care primăria răspunde unei solicitări făcute de către compania Phasmatis SRL. Bradul are o înălțime de 22 de metri, nu este natural, ci confecționat din structură metalică, și este împodobit cu 8.000 de leduri și sistem de sonorizare.

România poate atinge în 13 ani nivelul necesar adoptării euro, cu ritmul de creștere din ultimii 15 ani — studiu. România mai are nevoie de 13 ani, în ritmul mediu de creștere economică din ultimii 15 ani, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare necesar pentru a putea adopta euro (75% din media zonei euro), însă termenul s-ar putea scurta la nouă ani dacă economia ar crește cu 5% pe an în mod sustenabil, reiese din studiul „România și aderarea la zona Euro: întrebarea este, în ce condiții!”, conformEconomica.net. „Dacă România și-ar păstra ritmul mediu de creștere înregistrat în perioada 2000 — 2015, atunci ar reuși să ajungă din urma media zonei euro (ZE) în 27 de ani, în vreme ce 75% din media ZE ar putea fi atinsă de țara noastră în 13 ani (diferențialul ratei de creștere anuale față de EZ fiind de 2,5 pp)”, reiese din studiul citat.

Autoritățile din turism vor asigurări pentru pachetele turistice. Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) colaborează la un proiect de act normativ pentru a asigura pachetele turistice, transmite Bursa. ANAT a înaintat către ANT propunerea înființării unui Oficiu de Garantare în Turism cu scopul protejării călătoriilor împotriva daunelor financiare suferite în cazul insolvenței sau falimentului unui comerciant.

KRUK: „62% din români spun că au un nivel de bază de cunoștințe financiare”. Aproximativ 62% din români declară că au un nivel de bază de cunoștințe financiare, aceștia fiind la curent, în general, cu oferta băncilor și a altor instituții financiare, însă nu au cunoștințe despre produse financiare specifice, potrivit unui studiu realizat de către Grupul KRUK, relatează Bursa. Conform documentului, educația financiară primită în copilărie reprezintă un punct de ruptură în știința gestionării propriilor finanțe.

Președintele Consiliului Fiscal: București, Cluj, Timișoara pot intra în zona euro, dar restul țării nu. România trebuie să rezolve integrarea interioară înainte de aderarea la zona euro, pentru că disparitățile regionale sunt foarte mari și chiar s-au adâncit în ultima perioadă, susține președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, conform Capital. „Disparitățile regionale în România sunt foarte mari. Suntem la o medie de 57% PIB/cap de locuitor din media UE, dar în București — Ilfov suntem la 120%, iar Vaslui la 20%. București, Cluj, Timișoara ar putea intra mâine în zona euro, dar restul țării nu. Trebuie să ne rezolvăm integrarea interioară și să ne securizăm o situație vulnerabilă după aderarea la zona euro”, a subliniat miercuri Ionuț Dumitru, în cadrul unei dezbateri cu privire la aderarea României la zona euro.

Guvernul a alocat 234 mil. lei pentru Magistralele de metrou 4, 5 și 6. Guvernul a adoptat astăzi un act normativ care prevede finanțarea Magistralelor 4, 5 și 6, suma de 234 milioane lei fiind asigurată din certificatele verzi, informează Curierul Național. Astfel, 64 milioane lei sunt detinate Magistralei 4, Gara de Nord — Lac Străulești; 130 milioane lei Magistralei 6, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă — Otopeni; 40 milioane lei Magistralei 5, etapa I-A Drumul Taberei — Universitate.

Poșta Română: Concedierile vizează sectorul administrativ, nu cel operațional. Cei afectați primesc salarii compensatorii. Disponibilizarea personalului vizează, în principal, sectorul administrativ, și nu cel operațional, iar angajații afectați de concedierea colectivă vor beneficia de salarii compensatorii, a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, Compania Națională „Poșta Română” (CNPR), transmite Economica.net. Potrivit operatorului poștal național, procesul de disponibilizare a fost agreat cu reprezentanții sindicatului și se va derula conform prevederilor legale, respectiv Codul Muncii și Contractul Colectiv de Muncă 2008 — 2018.

S-a deschis Gaudeamus 2016: „Am văzut o carte cu Donald Trump’. Miercuri, s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus, care o are ca țară invitată de onoare pe China, prezentă cu un stand superb, notează Adevărul. Fraza din titlu a fost rostită de un băiat de numai zece ani, care se adresa entuziasmat grupului de prieteni cu care venise să savureze cărțile din târg încă de la deschidere. Pică bine, pentru că la deschidere s-a anunțat că invitatul ediției din 2017 vor fi Statele Unite ale Americii.

Daniel Prodan a murit, la doar 44 de ani, în urma unui infarct! Mesajele de adio pentru Didi de la prietenii din lumea fotbalului. Fostul mare internațional Daniel Prodan a încetat din viață la doar 44 de ani în urma unui infarct, anunță ProSport. Ambulanța a fost chemată la locuința fostului fundaș în jurul orei 20:00, iar medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproape trei ore, din păcate fără succes.

Gică Hagi, ales printre cei mai buni „decari” din istoria fotbalului mondial. Este peste Lionel Messi în clasament. Pe ce loc se află „Regele”. Gică Hagi a fost inclus de publicația FourFourTwo în topul celor mai buni ‘decari’ din istoria fotbalului, conform ProSport. Cel mai mare fotbalist român din toate timpurile ocupă locul 6, în fața unor jucători precum Lionel Messi, Zico sau Michael Laudrup.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult