21 iunie, ultima zi de restricţii. Adio, distanţare socială şi măşti! Revine înghesuiala în restaurante. PSD, ALDE şi ProRomânia – partidele care formează majoritatea parlamentară – nu vor vota prelungirea stării de alertă, aşa cum ar vrea Guvernul Orban, prin urmare ultima zi de restricţii va fi 21 iunie, transmite Adevărul.
Fosta șefă a USR a colaborat cu Securitatea. Instanța este necruțătoare cu Roxana Wring. Instanța Curții de Apel București a decis că fosta șefă USR București, Roxana Wring, a colaborat cu Securitatea. Decizia judecătorilor confirmă verdictul dat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi în cazul acesteia, anunţă Evenimentul Zilei.
Cataramă o ia de coarne: „Patrioți români! Veniți să protestăm” Omul de afaceri Viorel Cataramă îndeamnă la protest sâmbătă în Piața Victoriei după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că se impune prelungirea stării de alertă după 15 iunie, potrivit Cotidianul.
Decalaraţii. Klaus Iohannis: „Considerăm că e posibil să continuăm cu unele măsuri de relaxare”. Apelul președintelui către parlamentari. Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut declarații de presă, după ce a condus la Palatul Cotroceni o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19. Șeful statului a anunțat că, în urma analizei, se impune prelungirea stării de alertă, dar cu mai puține restricții, și a enumerat principalele măsuri de relaxare vizate, informează Gândul.
Kelemen Hunor: Nu am văzut argumente pentru prelungirea stării de alertă, dincolo de faptul că așa dorește Iohannis / Guvernul mai mult doarme decât muncește. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că nu există argumente suficiente și informații convingătoare pentru prelungirea stării de alertă cu o lună. „Doar așa, pentru ochi frumoși și inițiative necunoscute, nu ai cum să dai un vot pentru Guvern”, a afirmat Kelemen, conform Hotnews.ro
Aproape 85% Din Zonele Pentru Scăldat Din Europa Au O Calitate Excelentă A Apei. Aproape 85% din zonele pentru scăldat din Europa monitorizate anul trecut au îndeplinit standardul de calitate „excelent” al Uniunii Europene, cel mai înalt şi mai strict în ceea ce priveşte apa pentru scăldat, în timp ce în cazul României procentajul este de 76%, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, potrivit Jurnalului Naţional.
Liviu Dragnea rămâne în pușcărie. O nouă cerere de eliberare a fost respinsă ca nefondată de Tribunalul București, relatează România Liberă.
Scandal în plenul Senatului, provocat de ministrul Muncii: ‘PSD înnebunește când un liberal își face treaba’ / Șerban Nicolae acuză ‘țățisme’ Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată „Opriţi-o pe ‘Doamna în negru’ de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”, se desfășoară marţi, în plenul Senatului, cu jigniri adresate de la microfon, scrie Stiripesurse.ro.
Florin Roman: PNL a depus o sesizare la CCR pe proiectul de lege privind vanzarea si cumpararea de terenuri agricole, este o lege cu dedicatie pentru baronii PSD. Liderul deputatilor Partidului National Liberal Florin Roman a anuntat marti, ca PNL a depus o sesizare la Curtea Constitutionala a Romaniei pe proiectul de lege privind vanzarea si cumpararea de terenuri agricole. El sustine ca aceasta lege este una cu dedicatie pentru baronii PSD care sunt marii latifundiari din zona de sud a Romaniei, potrivit Ziare.com.
IATA estimează că anul acesta companiile aeriene vor înregistra pierderi nete în valoare totală de 84,3 miliarde de dolari. Criza coronavirusului ar putea provoca liniilor aeriene pierderi nete de 84,3 miliarde de dolari în 2020, urmate de pierderi în valoare de 15,8 miliarde de dolari în 2021, a anunţat marţi Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IATA), transmite Economica.net.
Cum evaluează agenţia de rating S&P sistemul bancar din România şi strategia BNR. S&P: BNR va continua să folosească rezervele valutare pentru a susţine leul în 2020, pentru că este un an electoral. BNR îşi va păstra credibilitatea politicii şi independenţa. Sectorul bancar rămâne solid şi intră în criza COVID-19 dintr-o poziţie de forţă, cu un raport credite/depozite de 72% şi un nivel scăzut al ratei de neperformanţă, de 4%, faţă de 21% în 2014, în viziunea agenţiei de rating S&P, informează Ziarul Financiar.
Kovesi speră, dar lupta împotriva fraudelor întârzie. Didier Reynders, comisarul european pentru Justiţie, descrie situaţia privind lansarea Parchetului european anticorupţie condus de L.C. Kovesi ca fiind „extraordinară”, menţionează Q Magazine.ro.
FCSB. Gigi Becali a explicat cine blochează revenirea lui Laurențiu Reghecampf: „Nu de mine depinde” Gigi Becali, patronul FCSB, a reacționat după ce Laurențiu Reghecampf (44 de ani), antrenor la Al Wasl, a spus că în Liga 1 ar antrena doar echipa roș-albastră, notează Gazeta Sporturilor.
Care sunt țările pe care românii le pot vizita din 15 iunie fără să fie nevoiți să intre în autoizolare sau carantină. Anunțul lui Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a anunțat în ce condiții vor putea românii să plece în străinătate fără să fie nevoiți să stea 14 zile în autoizolare la întoarcere, scrie Fanatik.ro.