Acasa Revista Presei Revista presei. Gabriel Oprea se retrage din politica

Revista presei. Gabriel Oprea se retrage din politica

scris de Z.V.
173 Afisari

gabriel oprea unprAnunțul lui Gabriel Oprea referitor la demisia sa din UNPR și retragerea din politică, captura record de droguri realizată de procurorii DIICOT în Portul Constanța, deschiderea comandamentului NATO din București, recepția organizată la Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenței, precum și rezultatele de la Evaluarea Națională, dar și prăbușirea unui avion de mici dimensiuni în județul Sibiu sunt principalele subiecte ale zilei de 2 iulie.

Gabriel Oprea demisionează din UNPR și se retrage din politică la finalul mandatului. Președintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a anunțat vineri că își dă demisia din partid și că va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat, după care se va retrage din politică, scrie Gândul. Oprea este trimis în judecată pentru abuz în serviciu de procurorii anticorupție, în legătură cu folosirea discreționară a fondurilor DIPI, din care ar fi beneficiar de o limuzină de lux Audi A8, fiind de asemenea urmărit penal într-un al doilea dosar, pentru folosirea abuzivă a coloanelor oficiale ale Poliției Rutiere. Oprea este de asemenea acuzat că și-a plagiat teza de doctorat și că a coordonat ca profesor mai multe plagiate.

Liviu Dragnea: „Oprea mi-a spus că dacă UNPR se duce către PNL, el nu poate urma calea partidului”. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că Gabriel Oprea i-a spus, în prezența liderului UNPR, Valeriu Steriu, că dacă partidul pe care l-a fondat va alege varianta PNL, el va demisiona și va rămâne un om de stânga, conform Bursa. „Am avut o discuție cu Gabriel Oprea cu 10-12 zile în urmă, la care era și dl. Steriu, iar dl Oprea a spus foarte clar atunci că dacă UNPR se duce către PNL, el nu poate urma calea și va rămâne un om de stânga, un om de onoare”, a declarat Liviu Dragnea într-o emisiune Antena 3.

Gorghiu: Retragerea lui Oprea, o decizie sănătoasă. Să mulțumească PSD pentru pensie. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri că ieșirea lui Gabriel Oprea din politică este „foarte sănătoasă”, afirmând că întreaga activitate a UNPR nu se poate rezuma la Gabriel Oprea, despre care a afirmat că trebuie să multumească PSD pentru pensia pe care o va primi, transmite Gândul. „Este o decizie foarte sănătoasă ieșirea domnului Oprea din politică, așa o calific”, a afirmat copreședintele PNL. Alina Gorghiu a subliniat că activitatea UNPR nu se poate rezuma la Gabriel Oprea.

PSD menține suspansul. Dragnea: nu o să prezentăm o propunere de premier în această campanie electorală. Partidul Social Democrat nu va prezenta un nume de premier în campania pentru alegerile parlamentare, a declarat vineri președintele PSD, Liviu Dragnea, relatează România Liberă. El a enumerat în acest sens cel puțin patru motive, principalul fiind acela că numele care va fi scos pe piață ar putea „dispărea” până la alegeri din punct de vedere mediatic. „Noi n-o să prezentăm o propunere de premier în această campanie electorală din mai multe motive. În primul rând, nu sunt alegeri pentru funcția de prim-ministru. În al doilea rând, scoatem pe piață un nume care va fi țintă și, până în ziua alegerilor, s-ar putea să nu mai existe din punct de vedere mediatic”, a argumentat Dragnea, la Antena 3.

Iohannis: SUA — un garant al securității României; așteptările sunt ca Parteneriatul strategic să crească în amplitudine. Statele Unite reprezintă pentru România un garant al securității sale, un aliat solid și un partener de nădejde, de care ne leagă o prietenie trainică, valori, principii și interese comune, precum și un atașament puternic față de unitatea și soliditatea familiei euroatlantice, a afirmat vineri seara președintele Klaus Iohannis, potrivit Jurnalului Național. „Parteneriatul strategic bilateral s-a dezvoltat continuu de la momentul lansării sale la București, în urmă cu aproape două decenii. În acest an, am continuat să îl întărim împreună și să îl diversificăm, pentru a servi cât mai bine intereselor noastre comune”, a spus șeful statului, în discursul susținut la recepția organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, la recepția de Ziua Independenței: În această seară celebrăm și forța Parteneriatului strategic SUA-România. Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a vorbit vineri seara, la recepția care celebrează Ziua Independenței, despre parteneriatul dintre România și Statele Unite ale Americii atât în domeniul securității la nivel mondial, cât și în domeniul combaterii corupției, transmite Jurnalul Național. „În această seară celebrăm și forța Parteneriatului strategic SUA — România și legăturile noastre în calitate de aliați și prieteni. În ultimul an, sub auspiciile parteneriatului nostru, am investit împreună în securitatea regiunii transatlantice prin finalizarea amplasamentului sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu”, a declarat Hans Klemm.

Mesajul de 4 iulie al Ambasadorului Statelor Unite la București. Hans Klemm: Aerul din Yosemite este la fel ca cel din Munții Apuseni. Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței, serbată în avans la București, scrie Evenimentul Zilei. „Mă numesc Hans Klemm și sunt Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. America va sărbători în curând Ziua Independenței, momentul în care, cu 240 de ani în urmă, 56 de patrioți și-au dedicat viața crezului că toții oamenii se nasc egali și că toți avem dreptul la viață, libertate și căutarea fericirii”.

Klaus Iohannis, la deschiderea Comandamentului NATO: România va rămâne un aliat credibil și un pilon de securitate în regiune. Comandamentul diviziei multinaționale Sud-Est a NATO s-a deschis vineri, la București, transmite Q Magazine. „Ceremonia de astăzi are o semnificație aparte pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare și a prezenței înaintate Aliate pe flancul estic al NATO”, a spus președintele Klaus Iohannis. „Practic, România și-a îndeplinit integral și la termenele stabilite obiectivele asumate, în concordanță cu nivelul de ambiție al Alianței și cu măsurile adoptate în 2014, la Summitul din Marea Britanie, ceea ce demonstrează că suntem un aliat credibil”, a mai spus președintele.

Hans Klemm le răspunde lui Băsescu și Tăriceanu: E datoria mea să fac observații în mod public. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, spune că este în interesul parteneriatului strategic dintre cele două state să facă anumite observații în mod public, potrivit Curierului Național. Acesta a mai precizat că dorește o Românie „și mai prosperă (…) care să respecte și mai mult statul de drept”.

Consultări la Palatul Victoria cu oamenii de afaceri. Premierul Dacian Cioloș, vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc și miniștrii Fondurilor Europene, Finanțelor, Transporturilor și Mediului s-au întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, în timpul discuțiilor fiind abordate subiecte precum combaterea evaziunii fiscale, legea cadastrului și finanțarea proiectelor din fonduri europene, se arată într-un comunicat al Guvernului, conform România Liberă. Potrivit sursei citate, CDR este o organizație reprezentativă a mediului de afaceri.

”România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”, lansat marți de Guvern. ”România competitivă: un proiect pentru o creștere economică sustenabilă” este un document-strategie al Guvernului care va fi lansat marți la Palatul Parlamentului, eveniment la care vor participa președintele Klaus Johannis, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și premierul Dacian Cioloș, anunță Ziarul Financiar. Conform unui comunicat al Guvernului, documentul poate fi „îmbunătățit” în urma dezbaterilor și consultărilor publice pentru că obiectivul Executivului este „îmbunătățirea formei inițiale în vederea obținerii consensului societal asupra ariilor prioritare și a măsurilor concrete care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivului de creștere economică sustenabilă”.

Mihai Fifor: „Separarea puterilor in stat nu ar trebui sa fie un deziderat, ci o realitate”. Liderul Grupului Senatorial PSD și Președinte al Consiliului Național PSD, Mihai Fifor confirmă astăzi, discuțiile avute la începutul săptămânii, la sediul central al partidului, în prezența mai multor colegi, în urma cărora, ex-senatorul UNPR, actual PSD, Octavian Bumbu, a venit cu informații legate de întrevederea dintre șeful statului, Klaus Iohannis și Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat remis redacției, relatează Bursa. „Problema nu este cine a oferit informația legată de discuțiile de la Cotroceni”, a declarat Mihai Fifor.

Românii din străinătate nu mai par interesați de votul prin corespondență. Până la 30 iunie 2016, la trei luni de la debutul perioadei de înscriere în Registrul electoral, există doar 1806 cereri din partea cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze la alegeri parlamentare din luna noiembrie anul acesta, notează Evenimentul Zilei. Potrivit
unui comunicat al MAE, 1300 dintre aceste cereri vizează votul prin corespondență, iar 506 vizează organizarea de secții speciale în apropierea domiciliului/reședinței.

Forța Națională un nou partid pe scena politică românească. Partidul Forța Națională, lansat în România de Marine Le Pen, șefa naționaliștilor francezi, a fost înregistrat vineri, oficial în registrul partidelor politice și poate participa în alegerile din toamnă, transmite Libertatea. De altfel, formațiunea a anunțat că „începe pregătirea pentru alegerile din această toamnă pentru a oferi societății românești alternativa unui partid patriotic capabil să îi apere interesele”.

Ce spune Traian Băsescu despre plagiatul lui Victor Ponta, la patru ani după „Dottore”. Fostul președinte Traian Băsescu a comentat verdictul oficial de plagiat dat în cazul lui Victor Ponta, notează Adevărul. În 2012, Traian Băsescu lansa celebra expresie : „Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore”. „Faptul că avem o instituție care se ocupă de plagiate este un lucru foarte bun, extraordinar chiar. Asta înseamnă o recredibilizare a sistemului doctoral din România. Problema aici nu este Victor Ponta, pentru că el este doar un om, ci de întregul sistem care s-a format cu acești doctori”, a spus fostul președinte Traian Băsescu.

Macovei, bună de plată. Europarlamentarul Monica Macovei a pierdut definitiv procesul cu AEP privind donațiile primite în campania pentru alegerile prezidențiale din 2014 prin sistemul electronic PayPal, anunță Cotidianul. „Instanța (Tribunalul București — nr.) a respins apelul Monicăi Macovei și a admis în schimb pe cel al AEP, consecința acestei decizii fiind că europarlamentarul are de plătit peste 125.000 lei, reprezentând sume confiscate și amendă, ca urmare a neregulilor înregistrate în privința fondurilor destinate campaniei electorale în calitate de candidat independent la alegerile prezidențiale din 2014”, precizează AEP într-un comunicat.

Fosta șefă de protocol a lui Băsescu, consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis și-a numit doi consilieri prezidențiali, printre care fosta șefă de protocol a lui Traian Băsescu, Delia Dinu, conform Evenimentului Zilei. Iohannis a semnat decretele pentru numirea în func’ia de Consilier Prezidențial a Deliei Dinu și a lui George Vladimir Duhan.

Dragnea: Ce să facem, să-l dăm afară din Parlament? Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, vineri, că nu-i va retrage sprijinul politic lui Sebastian Ghiță în baza căruia acesta deține calitatea de membru al Comisiei pentru controlul activității SRI, cum ceruse PNL, invocând faptul că deputatul nu este membru PSD, scrie Cotidianul. „Ce să facem, să-l dăm afară din Parlament? Am văzut această solicitare, care mi se pare o solicitare năstrușnică Dacă îl punem la Comisia de sănătate, dacă aici este un pericol — nu-mi dau seama de ce, la Comisia de sănătate nu e tot un pericol?”, a declarat Liviu Dragnea.

La 1 iulie intră în vigoare acordul de asociere UE — Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Externe al României salută intrarea în vigoare, la 1 iulie 2016, a Acordurilor de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, respectiv Georgia, pe de altă parte, potrivit România Liberă. Acordurile intră în vigoare ca urmare a încheierii tuturor procedurilor interne la nivelul UE, în baza finalizării procesului de ratificare a acordurilor de către toate cele 28 de state membre și de către Parlamentul European, în perioada 2014-2015.

Evaluarea națională 2016: 75% dintre elevi au luat note peste 5. 75% dintre elevii care au susținut examenul de Evaluare Națională 2016 au obținut note peste 5, au declarat oficiali din Ministerul Educației, conform Ziarului Financiar. În București, 47 de elevi au obținut nota zece la examenul de Evaluare Națională. În total, 75% din elevii care au susținut Evaluarea Națională în 2016 au luat note peste 5, rata fiind în scădere față de anul trecut când 79,3% dintre elevi au obținut note peste 5.

O tonă de cocaină, adusă la DIICOT. Aproape două tone și jumătate de cocaină, cu o valoare estimată de 625 milioane de euro, au fost găsite într-un container, pe un vas venit în portul Constanța, relatează Q Magazine. Jumătate din această cantitate a fost adusă în această dimineață, sub pază armată, la DIICOT. Drogurile urmează să fie analizate într-un laborator special.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Cisnădie. Un avion de mici dimensiuni, cu patru persoane la bord, a ratat vineri decolarea de pe Aerodromul Măgura din județul Sibiu, în urma aterizării forțate o persoană fiind rănită și transportată la spital, au declarat oficiali din Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Gândul. Incidentul a avut loc pe Aerodromul Măgura din localitatea Cisnădie, la scurt timp după ce un avion de mici dimensiuni a decolat. Oficiali din Ministerul Afacerilor Interne au declarat că în aparatul de zbor se aflau patru persoane, iar pilotul ar fi ratat decolarea și a încercat să redreseze avionul.

Dosarul lui Cătălin Cherecheș a fost strămutat la Tribunalul Cluj. Edilul rămâne în arest. Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, rămâne în arest preventiv, a decis vineri Curtea de Apel Cluj, conform Libertatea. Instanța a mai decis ca dosarul edilului să fie strămutat la Tribunalul Cluj. Curtea de Apel Cluj a decis, vineri, să respingă contestația formulată de către avocații lui Cătălin Cherecheș împotriva deciziei Tribunalului Maramureș, care hotărâse să-i respingă cererea de liberare condiționată. Tot vineri, instanța a decis strămutarea dosarului în care edilul este anchetat pentru fapte de corupție de la Tribunalul Maramureș la Tribunalul Cluj.

Prim procuror, arestat pentru luare de mită și spălare de bani. Procurorul Iulian Văduvan, de la Parchetul Judecătoriei Sinaia, a fost arestat preventiv sub acuzațiile de luare de mită și spălare de bani, decizia fiind luată vineri de magistrații Curții de Apel Ploiești, informează Puterea. Judecătorii Curții de Apel au admis propunerea procurorilor anticorupție, astfel că fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Șapte angajați au fost arestați în dosarul lagărului „Sfânta Maria”. Ceilalți au fost arestați la domiciliu. Șapte dintre angajații Complexului Social de Servicii „Sfânta Maria” din Capitală, unde copiii stăteau în camere invadate de ploșnițe, iar educatoarele le furau cadourile primite din donații, au fost arestați preventiv, în urma unei decizii luate de Tribunalul București, transmite Adevărul. Ceilalți angajați sunt arestați la domiciliu.

Ministerul Justiției a aprobat „Planul de Acțiune Sectorial pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Detenție”. Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au aprobat, în data 30 iunie 2016, „Planul de Acțiune Sectorial pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Detenție”, se arată într-un comunicat dat publicității, conform Q Magazine. Planul include măsuri referitoare la: accesul la muncă; accesul la servicii medicale de calitate; reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.

Ministrul Muncii: Toate aceste elemente de sporuri, indemnizații… Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, a declarat că dorește includerea sporurilor și indemnizațiilor în salariul de bază, pentru „simplificare”, în contextul în care foarte multe astfel de sporuri au fost acordate prin legi speciale, potrivit Cotidianul. „Abordarea noastră este una de simplitate, o abordare în care vom încerca să simplificăm. Prin urmare, toate aceste elemente de sporuri, indemnizații, care s-au dat pe diverse legi, trebuie înglobate cât mai mult într-un salariu de bază care să reflecte acele principii de echivalare, uitându-ne și la câștigul net”, a mai arătat Dragoș Pîslaru

Inspecția Muncii lansează o campanie de control pe litoralul românesc. Inspecția Muncii va desfășura, în perioada 1 iulie — 1 septembrie 2016, Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unități care desfășoară activitate pe litoralul românesc al Mării Negre, potrivit unui comunicat al instituției, transmite Capital. Activitatea de control va fi concentrată pe respectarea prevederilor legale cu privire la relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă. Inspecția Muncii precizează că o atenție deosebită va fi acordată legalității contractelor de muncă și respectării timpului de muncă și al celui de odihnă.

Numărul polițiștilor de la mare, suplimentat cu 140 începând de vineri, în total sunt peste 700 de polițiști în stațiuni. Peste 700 de polițiști acționează zilnic pe litoral, în perioada 1 iulie — 31 august, după ce numărul lor a fost suplimentat, începând de vineri, cu 140 de polițiști din teritorium anunță Adevărul. De la 1 iulie, celor 583 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța care acționează pe litoral li s-au adăugat 140 de colegi din alte inspectorate de poliție județene, care au fost detașați pentru prevenirea faptelor antisociale și protejarea drepturilor și bunurilor celor care își petrec vacanța la malul mării, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

ANAT cere ministrului Educației schimbarea structurii anului școlar pentru ca elevii să meargă în vacanțe în extrasezon. Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) solicită ministrul Educației, Adrian Curaj, schimbarea structurii anului școlar 2016 — 2017, pentru ca familiile cu copii școlari să poată opta pentru concedii și în perioada extinsă a sezonului, se arată într-un comunicat al ANAT remis vineri presei, conform Economica.net.

Aproape 300 de tancuri americane au fost trimise în România din SUA pentru un exercițiu militar NATO. Aproape 300 de tancuri americane au fost aduse în România, pe mare din statul american Carolina de Sud, informează Curierul Național. Tancurile ajunse în Portul Constanța au fost descărcate în mai bine de 26 de ore.

Proiectul RO-NET: internet în bandă largă în peste 200 de localități din zone dezavantajate. Proiectul „Construirea unei rețele naționale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale — RO-NET” a fost finalizat până în prezent în peste 200 de localități, iar în alte 220 de localități proiectul se află în fază avansată de implementare, anunță Curierul Național. Potrivit țintei asumate prin proiect, până în noiembrie 2016, 783 de localități din zone greu accesibile vor beneficia de acoperire cu internet în bandă largă.

Protest cu sute de salariați în Portul Constanța. Aproximativ 100 de salariați ai operatorului portuar SOCEP au protestat, vineri, în fața sediului societății din Portul Constanța, cerând creșterea salariilor și negocierea contractului colectiv de muncă, transmite Puterea. Potrivit liderilor de sindicat, salariații au declanșat, vineri, o grevă de avertisment de două ore, între revendicările lor numărându-se negocierea contractului colectiv de muncă, expirat din luna septembrie a anului trecut, dar și majorarea salariilor.

Brașov: Accident rutier în lanț pe DN13 între două tiruri și trei autoturisme; o persoană a murit după descarcerare. O persoană a murit în urma unui accident rutier în lanț petrecut vineri după-amiază pe DN13, la intrarea în localitatea Feldioara dinspre Brașov, când trei autoturisme au fost prinse și strivite între două tiruri, relatează Jurnalul Național. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, în accident sunt implicate trei autoturisme și două tiruri. Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate numărul victimelor, cele trei autoturisme fiind complet strivite.

COFACE: Impactul Brexit asupra României este limitat pe termen scurt. Impactul Brexit asupra României este limitat pe termen scurt în ceea ce privește mediul de afaceri, relațiile comerciale și bilaterale directe cu Marea Britanie fiind limitate, se arată într-o analiză realizată de Coface România, scrie Bursa. „În primul rând, din punct de vedere macroeconomic, relațiile bilaterale directe între România și UK sunt limitate. Exporturile orientate către UK pe parcursul anului 2015 au fost de 2,4 miliarde de euro, reprezentând 4,4% din totalul exporturilor și doar 1,5% din PIB, în timp ce ponderea importurilor din UK a fost de 2,5% din totalul importurilor, ajungând la 1,6 miliarde de euro în anul 2015”, se arată în analiza Coface.

Un român a obținut înghețarea cursului pentru un credit în franci elvețieni. Tribunalul București a decis, vineri, înghețarea cursului pentru un credit în franci elvețieni, la 2,1 lei, decizia fiind definitivă și executorie, anunță Puterea. Clientul reclamase faptul că ratele sale au crescut foarte mult din cauza majorării cursului la francul elvețian și a contestat clauzele din contract, considerându-le abuzive.

Prețurile gazelor naturale livrate populației scad, în medie, cu 3%. Prețurile gazelor naturale livrate clienților casnici scad, de vineri, 1 iulie, în medie, cu 3%, conform unei decizii a Comitetului de reglementare al ANRE, transmite Economica.net. Scăderea aprobată a avut în vedere menținerea prețului producției interne curente la 60,00 lei/MWh, asigurarea consumului clienților casnici 100% din producția internă (curentă și extrasă din depozitele de înmagazinare) și scăderea costului unitar de transport estimat, potrivit reprezentanților ANRE.

ANRE propune o cotă obligatorie de energie regenerabilă pentru 2017. Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) propune Guvernului aprobarea unei cote de 12,3% pentru energia regenerabilă care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi în anul 2017, potrivit unui document al ANRE, informează Capital. „La nivelul Ministerului Energiei este constituit un grup de lucru care analizează posibilitatea modificării Legii 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul îmbunătățirii sistemului de promovare prin certificate verzi”, se arată în document.

BNR: Rezervele valutare au scăzut în iunie cu aproape un miliard de euro. Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la 31,729 miliarde de euro, la sfârșitul lunii iunie 2016, în scădere cu 943 milioane de euro, de la 32,672 miliarde de euro la finalul lunii mai 2016, din cauza răscumpărării unei emisiuni de eurobonduri scadente pe 17 iunie, în valoare de 1,58 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al BNR transmis, vineri, presei, informează Economica.net.

Șeful aeroporturilor Otopeni și Băneasa a fost înlocuit din funcție. Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București l-a înlocuit vineri din funcție pe Sorinel Ciobanu, director general al companiei, transmite Cotidianul. Potrivit unui comunicat de presă cauza destituirii ar fi neîndeplinirea planului de investiții, concluzie trasă după analiza raportul de activitate pentru primul an de mandat.

Firmele care angajează elevi și studenți în perioada vacanței primesc câte 250 de lei pe lună de la stat. Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare elev și student încadrat în muncă pe poerioada vacanței de vară, potrivit unui anul al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), scrie Ziarul Financiar. „Angajarea elevilor și studenților se poate realiza pe perioada vacanțelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev și student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferența dintre stimulentul lunar acordat și salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii”, se arată într-un comunicat al ANOFM.

Doliu în cultura românească. Academicianul Ion Ianoși a murit. Academicianul Ion Ianoși a murit la vârsta de 88 ani, anunță Libertatea. Corpul neînsuflețit al Profesorului Ion Ianoși este depus în imobilul din Str. Vulturilor nr. 11 (lângă Hala Traian). Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face vineri, 1 iulie, între orele 18.00-20.00, sâmbătă, 2 iulie și duminică, 3 iulie, între orele 10.00-16.00.

România s-a calificat în finala Campionatului Mondial Universitar la handbal feminin. Bătălia pentru titlu va fi cu Spania. Echipa națională universitară s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin de la Malaga, după ce s-a impus cu 21-18 în semifinala susținută cu selecționata similară a Rusiei, transmite ProSport. România va juca, așadar, pentru medalia de aur, sâmbătă, într-o partidă cu echipa Spaniei, învingătoare în cealaltă semifinală cu 21-19 în fața Poloniei.

Dinamo și-a aflat adversarele din Liga Campionilor. Formația alb-roșie, mulțumită de tragere: „Putem să terminăm pe primele două locuri”. Dinamo, campioana ligii naționale de handbal masculin, va juca în noul sezon în grupele Ligii Campionionilor, potrivit Gazetei Sporturilor. Formația alb-roșie face parte din Grupa D și va juca cu HBC Nantes, TTH Holstebro, HC Motor Zaporozhye, Beșiktaș și o echipă din calificări.

S-au tras la sorți grupele Ligii Campionilor la handbal. Meciuri de foc pentru CSM București. CSM București, câștigătoarea de anul trecut a Ligii Campionilor, și-a aflat astăzi adversarele, scrie Gazeta Sporturilor. Formația bucureșteană a avut ghinion și a nimerit într-o grupă extrem de dificilă. CSM va evolua în grup C, cu Gyor, Midtjylland și Rostov Don.

Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon. Dublul Rohan Bopanna/Florin Mergea (India/România), cap de serie numărul șase, s-a calificat, vineri, în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după victoria împotriva echipei formate din croații Martin Draganja și Nikola Mektic, scor 7-5, 7-6, relatează ProSport. Florin Mergea și Rohan Bopanna, semifinaliști în sezonul trecut la Wimbledon, au avut parte de un meci dificil în runda inaugurală împotriva cuplului Martin Draganja și Nikola Mektic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult