Generația Google. Noul statut al elevului | Ziua Veche
Acasa Revista Presei Revista presei. Generația Google. Noul statut al elevului

Revista presei. Generația Google. Noul statut al elevului

scris de Z.V.
5 afisari

Începerea transferului de arme nucleare din Turcia în România, negată de MAE, scăderea încrederii în justiție a românilor, conform datelor prezentate de Eurobarometrul Comisiei Europene, scăderea numărului persoanelor fizice cu datorii la fisc, acționarea în instanță a statului pentru nerecuperarea Tezaurului, aniversarea a 100 de ani a istoricului și diplomatului Neagu Djuvara precum și meciul Astra Giurgiu – West Ham United încheiat cu scorul de 1-1, în play-off-ul Europa League dar și prestația sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro sunt principalele subiecte ale zilei de 19 august.

eleviGenerația Google. Noul statut al elevului: liber la folosirea telefonului în timpul orelor și la contestarea notelor, relatează Gândul. Reguli noi în școli, din această toamnă. Elevii le pot cere socoteală profesorilor pentru notele primite și pot folosi telefoanele mobile în timpul orelor „în scop educațional”, nu mai pot fi mustrați în fața clasei, iar, dacă își corectează comportamentul, nu li se va mai scădea nota la purtare. Toate acestea sunt posibile odată cu intrarea în vigoare a Statutului Elevului, act lăudat de Ministerul Educației și de reprezentanții elevilor, însă privit cu scepticism de profesori.

EurActiv.com: SUA au început transferul de arme nucleare din Turcia în România, MAE neagă cu fermitate, scrie Jurnalul Național. SUA au început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Washington și Ankara, afirmă joi EurActiv.com, citând două surse independente, același portal precizând că MAE român dezminte cu fermitate informația.

Ministrul Apărării neagă mutarea arsenalului nuclear din Turcia în România: O speculație, transmite Capital. Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat, la Buzău, întrebat fiind de informațiile potrivit cărora Statele Unite au început mutarea armelor nucleare amplasate în Turcia spre România, că „nu există niciun fel de gândire, de planuri în această direcție” și că este vorba despre o speculație.

Fost ministru de Externe: Informațiile despre transferul de arme nucleare au ca scop compromiterea rolului defensiv al bazei Deveselu, potrivit ziarului România Liberă. Legislația internă interzice importul și tranzitarea armelor nucleare pe teritoriul țării, a declarat fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, în contextul în care jurnaliștii de la Euractiv au publicat un material în care susțin că Statele Unite ar urma să mute arme nucleare din Turcia în România. Totodată, el a amintit că statul român este membru al Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare.

Băsescu: „Armele nucleare nu pot fi mutate fără acordul Rusiei. E o știre fantezistă”, notează Gândul. Fostul șef de stat Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, că știrea potrivit căreia SUA ar fi început mutarea armelor nucleare amplasate la baza Incirlik din Turcia către baza de la Deveselu, din România, este una „fantezistă” în condițiile în care focoasele au un regim de depozitare special și nu pot fi mutate de pe o zi pe alta, iar mutarea lor ar însemna încălcarea Acordului START. „Nici Federația Rusă, nici SUA nu pot să își ia arsenalul nuclear să îl mute cum vor fără acordul celuilalt pentru că asta înseamnă încălcarea acordului de diminuare a riscului nuclear”, a subliniat, în acest sens, liderul PMP.

Ponta: Știrea privind transferul de arme nucleare în România e o minciună grosolană, scrie Evenimentul Zilei. Fostul prim-ministru, Victor Ponta, a spus, pe contul său de Facebook, că știrea de pe site-ul euractiv.com privind un posibil transfer de arme nucleare de la bazele americane din Turcia la bazele americane de pe teritoriul României e o minciună grosolană. Victor Ponta solicită pe această cale autorităților române să se implice, la fel ca în cazul „tăntălăilor” de la Sky News, prin acțiuni legale împotriva jurnaliștilor care au transmis informația.

Diana Tușa pleacă din PNL: „M-am săturat să ascundem gunoiul sub preș. Credeți că alegerile din iarnă se vor câștiga așa?”, potrivit Gândul. Deputata liberală, Diana Tușa, a anunțat, joi, că își dă demisia din PNL, motivând că s-a săturat de ipocrizia din partid. „Mi se pare impropriu să vorbim despre schimbare, dar să ne întoarcem la Caragiale”, a mai spus Tușa.

Mihai Voicu, desemnat să conducă PNL sector 1, aflăm din Q Magazine. Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a fost desemnat joi să conducă organizația liberală din sector 1. Voicu a fost singurul candidat la Adunarea generală de alegeri a Organizației PNL sector 1 și a fost ales președinte cu 320 de voturi „pentru” și trei „împotrivă”.

Ponta acuză Rusia de informațiile privind mutarea în România a armelor nucleare și cere acțiuni legale contra jurnaliștilor, titrează Adevărul. Fostul premier Victor Ponta spune că informațiile apărute în presă privind mutarea în România a unor arme nucleare din Turcia reprezintă o dezinformare venită din „laboratoare” străine, posibil din Rusia, și cere, ca deputat, ca autoritățile să se implice, cum au făcut-o și în cazul „tăntălăilor” de la Sky News, prin acțiuni legale împotriva jurnaliștilor care au transmis informația.

PMP solicită desființarea CNADNR, relatează Adevărul. Valeriu Steriu, președintele executiv al PMP, a afirmat, joi, că formațiunea sa solicită desființarea CNADNR. Liderul PMP cere și înființarea unei comisii de anchetă la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind piața asigurărilor.

Sondaj UE: Încrederea românilor în justiție, cu 13% mai mică față de anul trecut. Este cea mai mare scădere înregistrată de o instituție europeană, transmite Curierul Național. Scade încrederea românilor în justiție, arată cel mai recent sondaj al Uniunii Europene. Conform datelor prezentate de Eurobarometrul Comisiei Europene, doar 35 % dintre români au în prezent încredere în justiție și sistemul judiciar, cu 13 procente mai puțin față de anul trecut. Este cea mai mare scădere înregistrată de o instituție europeană în acest interval de timp.

Ministrul Justiției: Eu nu pot să fac penitenciare peste noapte, citează Puterea. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, joi, că nu poate să construiască penitenciare peste noapte, construcția unui centru de detenție durând cel puțin cinci ani. Ministrul Justiției a mai spus că până în prezent au fost realizate studii de prefezabilitate pentru două noi penitenciare.

FACIAS a acționat în instanță statul pentru nerecuperarea Tezaurului, relatează România Liberă. FACIAS a depus, la Secția contencios administrativ a Tribunalului București, o acțiune împotriva statului român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat obligarea acestuia la recuperarea integrală a Tezaurului României, cu stabilirea unui termen rezonabil. Acțiunea a fost depusă, simbolic, la 100 de ani de la înstrăinarea Tezaurului României.

Dosarul penal al DIICOT împotriva Sky News — un abuz periculos, potrivit Q Magazine. Organizațiile ActiveWatch, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Centrul pentru Jurnalism Independent, Convenția Organizațiilor de Media critică vehement decizia autorităților române de a începe urmărirea penală pentru comunicarea de informații false de natură a pune în pericol siguranța națională (art. 404 Cod penal) împotriva jurnaliștilor Sky News și a celor trei români implicați în ceea ce pare să fi fost un reportaj mincinos, se arată într-un comunicat de presă al ONG-urilor semnatare.

Un ministru îi dă replica lui Tăriceanu: „În țara în care îmi cresc copilul, stau la coadă, indiferent de funcție”, conformGândul. Ministrul delegat pentru Consultare Publică și Dialog Social, Violeta Alexandru, susține că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu „nu are dreptate când spune că preocuparea celor cu funcții nu este statul la coadă”. „Sunt convinsă că sunt antipatică atunci când spun că unora a început să le placă șefia, funcția, faptul că li se deschide ușa să nu cumva să atingă clanța (…) Se pierde ușor contactul cu realitatea „, a afirmat Violeta Alexandru, adăugând că va sta la coadă, indiferent de funcție, întrucât nu deține „pașaport de ministru”.

Numărul românilor cu datorii la fisc s-a redus cu peste 60.000, notează Capital. Numărul persoanelor fizice cu datorii fiscale a scăzut în trimestrul al doilea al acestui an cu peste 60.000 față de primul trimestru, 126.365 de persoane fizice având, la 30 iunie, restanțe fiscale totale la bugetul de stat de peste 3 miliarde de lei, conform datelor publicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Regele Mihai și-a plătit datoria de patru milioane de lei către ANAF pentru a oferi un exemplu, citim în România Liberă. Regele Mihai și-a plătit datoria de patru milioane de lei către ANAF și nu mai apare, în acest moment, pe lista datornicilor la stat. Avocatul Casei Regale a explicat că, prin achitarea sumei care figura drept datorie, fostul suveran a vrut să dea un exemplu. Totuși, Casa Regală va cere în continuare recuperarea banilor în instanță. Până acum, regele Mihai a pierdut procesul cu ANAF la Curtea de Apel.

Tranzacții suspecte la RAFO. Spectator: statul român, titreazăJurnalul Național. Cu activitatea oprită și cu activele sub sechestru, rafinăria Rafo Onești și-a schimbat din nou proprietarul la sfârșitul lunii iulie. Noul acționar, compania belgiană Result-4-You BVBA, a promis că va relansa rafinăria, iar până pe data de 3 august trebuia să plătească cinci milioane de euro, bani care acopereau toate obligațiile salariale, bugetare și comerciale ale rafinăriei oneștene. Așteptări deșarte pentru că acest lucru nu s-a întâmplat.

BNR a realizat un documentar despre veniturile încasate de guvernatorii băncilor centrale din UE. Care sunt concluziile, conform Economica.net. Banca Națională a României (BNR) a realizat un documentar cu privire la veniturile încasate de membrii conducerilor băncilor centrale din Uniunea Europeană, pe baza datelor disponibile pe paginile de internet ale instituțiilor respective, din care reiese că unele bănci publică astfel de informații, iar altele nu, potrivit unei opinii postată de directorul adjunct al Direcției relații internaționale din BNR, Bogdan Mihai.

Ministerul Agriculturii: „Ne dorim un nou program pliat pe nevoile copiilor din România în anul școlar 2017-2018”, citeazăBursa. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) supune dezbaterii publice „Programul pentru școli”, un document care are în vedere unificarea programelor de distribuire a fructelor, respectiv a laptelui și produselor lactate în unitățile de învățământ, „pliat pe nevoile copiilor din România”, potrivit unui comunicat al instituției.

Restructurările invizibile din comerțul modern. Fiecare hipermarket și supermarket are astăzi de două ori mai puțini angajați ca în 2008. Numărul mediu de salariați per magazin a scăzut de la 102 la 43 în perioada 2008-2015, relatează Ziarul Financiar. In cele aproape 1.700 de hipermarketuri, supermarketuri și magazine de tip discount din comerțul modern erau angajați la finalul anului trecut aproape 72.000 de salariați, potrivit datelor publice.Numărul de angajați aproape s-a dublat în perioada 2008-2015, în timp ce numărul de magazine a crescut de peste patru ori. Astfel, numărul mediu de salariați per unitate a scăzut la mai puțin de jumătate.

Schimbare de șefi la ANAF. Secretarul general Octavian Teodor Deaconu, înlocuit de premierul Cioloș. Gelu Diaconu: S-a retras, nedorind sa fie martor și părtaș la ce se întâmplă în ANAF, potrivit Capital. Premierul Dacian Cioloș l-a înlocuit pe secretarul general al Agenției Naționale de Administrare Fiscală(ANAF), Octavian Teodor Deaconu, cu Nicolae Grofu, deciziile de revocare și numire fiind publicate în Monitorul Oficial(MO).

CFR Călători anunță mari reduceri pentru copii la călătoriile cu trenul, transmite Puterea. Copiii mai mici de 5 ani pot călători gratuit fără loc separat, iar copiilor de până la 10 ani li se oferă o reducere de 50% la călătoriile simple cu trenurile InterRegio și Regio, atât la clasa 1, cât și la clasa a 2-a, a anunțat CFR Călători, într-un comunicat de presă.

Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii iulie va avea loc în 21 august 2016, informează Curierul Național. Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise între 1 și 31 iulie 2016 este programată duminică, 21 august a.c.. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Șoc pe piața auto. Mii de proprietari de mașini second-hand ar putea fi cercetați pentru evaziune fiscală, scrie Evenimentul Zilei. În urma unei acțiuni a inspectorilor antifraudă au fost descoperite aproape 200 de firme cu nereguli la importul și vânzarea de autoturisme la mâna a doua. Oficiali din cadrul ANAF au dezvăluit, pentru ‘Evenimentul zilei’, că toți cei care au cumpărat mașini de la reperezentanții acestor societăți sunt verificați de Fisc. Dacă nu au plătit valoarea reală a vehiculelor, proprietarii ar putea fi obligați să achite diferența de bani pentru TVA și pot fi cercetați penal.

Dezastrul de la Genius Travel se poate oricând repeta: aproape 2.000 de agenții de turism nu au asigurare!, transmite Puterea. Jumătate din agențiile de turism din România nu au o poliță de asigurare, astfel că, dacă firma intră în insolvență sau în faliment, turiștii își pierd banii pe care i-au achitat pentru o vacanță. Potrivit unor documente publicate de Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) și consultate de ziarul PUTEREA, la nivel național, un număr de 1.953 de agenții de turism nu au făcut dovada deținerii poliței de asigurare, dintr-un total de aproape 4.000 de agenții de turism și touroperatori de pe piața locală. Realitatea este că, multe agenții nici nu se obosesc să trimită ANT dovada existenței acestor polițe, așa cum prevede legea. Orice agenție de turism este obligată să încheie o poliță de asigurare împotriva insolvenței sau a falimentului și să facă dovada existenței acesteia. Aceste polițe acoperă despăgubiri de 10.000 de dolari, în cazul agențiilor de turism detailiste, sau de 50.000 de dolari, în cazul firmelor care sunt touroperatori.

Scandal cât casa în Sănătate. Obligați să opteze între stat și privat, doctorii amenință: „Plecăm la privat, desființăm Facultatea de Medicină!”, transmite Evenimentul Zilei. În contextul situației dramatice din Sănătate, Spitalul Clinic Jude’ean de Urgență Constanța stă pe un butoi de pulbere.

Cele mai mari 20 de spitale private din totalul de 187: 2.900 de paturi și 44% cotă de piață, aflăm din Ziarul Financiar. Spitalul Sanador din București, cu 365 de paturi, o investiție realizată de Doris Andronescu, Red Hospital Sf. Sava din Iași, cu 225 de paturi, o unitate pornită de un deputat ieșean, și Polaris Medical din Cluj, cu 180 de paturi, controlat de familia Socea, sunt cele mai mari unități private după nu­mărul de paturi raportat către autorități în 2015, con­form datelor furnizate la solicitarea ZF de Ministerul Sănătății.

Casa de Sănătate nu e acasă: pacienții mănâncă de 10 lei pe zi, potrivit Adevărul. Alocațiile de hrană pentru bolnavi ar putea fi majorate după opt ani în care n-au suferit niciun fel de modificări. În tot acest timp, cei care au ajuns în spital au primit trei mese pe zi, cu alimente aflate la limita expirării, și total lipsite de gust, motiv pentru care bolnavii fie le refuză, fie le aruncă.

Tot mai mulți străini sunt escortați afara din țară după ce intră ilegal, aflăm din România Liberă. Returnarea sub escortă a străinilor de pe teritoriul României a crescut cu peste 127% în primele șapte luni ale acestui an, fiind îndepărtate 232 de persoane. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări, principalele motive au fost tentativa/trecerea frauduloasă a frontierei și nerespectarea deciziei de returnare.

Jurnaliștii de la Sky News au deformat o știre în 1990 pentru a spori tensiunea din rândul minorității maghiare, relateazăLibertatea. „Băieții” de la postul britanic de televiziune Sky News nu sunt la primul atac îndreptat împotriva României. Probabil parte a unui război de imagine realimentat episodic, jurnaliștii englezi au difuzat, acum 26 de ani, o știre la fel de falsă și de gravă ca traficul de arme regizat de curând lângă Bistrița: i-au acuzat pe români că, la Târgu Mureș, au linșat un maghiar!

Modificarea Codului Rutier. Șoferii cu mașini noi riscă amenzi de 2.500 de lei!, aflăm din Jurnalul Național. Odată cu modificarea Codului Rutier, printr-o ordonanță de Urgență, șoferii care cumpără o mașină a cărei taxe nu sunt plătite la timp, nu vor putea circula cu ea și vor plăti amenzi care pot ajunge la 2.500 de lei.

Oportunitate pentru consolidarea clădirilor cu bulină roșie. 90 de apartamente la dispoziția bucureștenilor, anunță Puterea. Gabriela Firea vrea să urgenteze procedurile de consolidare a blocurilor încadrate în categoria de risc seismic I pericol public. Primărița anunță că pune la dispoziția bucureștenilor două blocuri cu 120 de apartamente în centrul orașului, care au statutul de locuințe de necesitate. Primarii de sector sunt obligați să actualizeze lista clădirilor cu risc seismic I pericol public privind statutul juridic al acestora și care nu se găsesc pe lista Primăriei Capitalei. Lista va include și școlile, grădinițele și spitalele aflate în situație mare de degradare.

E oficial: Tinerii vor ști ce facultate îi ajută să obțină un job bănos. Guvernul evaluează eficiența programelor de studii, potrivit Economica.net. Sistemul universitar românesc va fi informatizat complet, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern. În curând, toate informațiile relevante despre parcursul educațional al studenților și absolvenților de facultate vor fi cuprinse într-un registru online integrat care va permite Guvernului să aibă în sfârșit o imagine de ansamblu fidelă asupra învățământului superior. Cea mai importantă verigă a informatizării educației este însă un portal online pe care vor fi disponibile în timp real studii care vor arăta ce specializări sunt vânate pe piața muncii, cum sunt plătite, și care produc șomeri. Pe baza acestor informații, tinerii vor ști ce perspective de carieră le oferă fiecare specializare universitară.

Linia 41 se suspendă în weekend; se înființează autobuzele 641, anunță Jurnalul Național. Linia de tramvai 41 se suspendă în weekendul 20 — 21 august, fiind înființată linia navetă de autobuze 641, ca urmare a unor lucrări de revizie, se arată într-un comunicat de presă al Regiei Autonome de Transport București (RATB).

Djuvara 100. Cine este și ce a „furat” de la români de-a ajuns Google al istoriei noastre, informează Gândul. Neagu Djuvara împlinește 100 de ani în 18 august. Astăzi. Experiență a vieții, carieră de diplomat și forță ca istoric. Deh, gen, intelectual. Adică, omul care pe merit este istoric, a fost diplomat și azi, un adevărat model cultural. Nu-l citim, îl auzim, însă. E tare, Neagu!

Aliback | Astra — West Ham 1-1. Campioana României a scos un egal prețios printr-un gol marcat de Alibec, revenit după accidentarea de la EURO. Șumudică s-a întors și el pe bancă, conform ProSport. Astra a reușit un egal important în fața lui West Ham United, echipă care pornea cu prima șansă. Denis Alibec a intrat pentru prima dată de la accidentarea de la EURO și a reușit golul egalizator. UEFA a susține că suspendarea lui Șumudică în Europa a expirat pe 8 august și antrenorul Astrei a stat pe bancă.

Andrei Gag a ratat la limită calificarea în finala probei de aruncare a greutății, potrivit Gazetei Sporturilor. Andrei Gag a încheiat calificările pe poziția a 13-a, la egalitate cu ultimul atlet calificat în finală, însă Gag a reușit aruncarea abia la ultima încercare, față de oponentul său, care a reușit din a doua încercare.

Simona Halep, în sferturi! A trecut fără probleme de Daria Gavrilova, scrie Gazeta Sporturilor. Simona Halep a învins-o pe australianca Daria Gavrilova (locul 47 WTA), în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati, în două seturi, 6-1/6-2.

Oferta concretă primită de Steaua pentru Stanciu. E suficient pentru Becali sau e așteptat un „club de nivelul lui City”? Cât poate încasa pe loc, transmite ProSport. Steaua se află în fața unei decizii extrem de importante în privința modului în care va aborda restul sezonului, după ce pe adresa clubului a sosit aseară o ofertă concretă pe numele celui mai bun jucător al echipei, Nicolae Stanciu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult